4,628 matches
-
oricine ce vrea. Că, vorba ceea, gura lumii îi slobodă. Dar eu personal voi combate cu strășnicie pe oricine va mai continua să spună că Bărzăunul a provocat cearta de la mlaștină, sau că numai din cauza lui era să se ducă naibii toată expediția, adică să nu mai aibă loc. Voi striga sus și tare, pînă se va convinge și cel din urmă neîncrezător, că nu Bărzăunul a fost vinovatul principal. Și nici Vlad, nici Ilinca, nici Nuțu și nici Virgil. Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
au răpit-o pe domniță în timp ce tatăl său era plecat cu armata să lupte împotriva tătarilor și voiau s-o ducă în țara lor. S-au rătăcit însă, fugind de oștenii cetății, și au nimerit acolo, în vîrful pietrei. Cum naiba să nimerești acolo? se arătă nedumerit Virgil. Dar ce, turcii puteau să zboare? Vlad trase un hohot prelung de rîs întinzîndu-i mîna lui Virgil, să-l felicite pentru o asemenea glumă grozavă. Bărzăunul se oțărî, dar nu se dădu bătut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
pe buze. Uite, asta nu vreți voi să-nțelegeți! căută cît mai multă putere de convingere Bărzăunul. Eu nu spun că trebuie s-ajungem acum, sau că trebuie să mergem neapărat acum. Dacă nu mă lăsați însă să vorbesc, cine naiba să se mai poată înțelege cu voi? Eu cred că acolo trebuie cercetat cu orice preț. Nu se poate să nu se găsească o intrare în munte pe undeva. Are dreptate Băr-Băr-Bărzăunul! fu de părere Nuțu. Chiar dacă are dreptate, trase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
dar, nehotărît cum sînt de obicei, am renunțat pînă la urmă la această idee eroică). Deodată, începu Nuțu încă îngrozit de cele trăite în peșteră, c-c-cum stăteam noi și ne t-tot uitam la cio-ciolanele alea de mamut, ori de naiba mai știe ce și vorbeam cît mai tare numai ce s-s-s-aude, nu nu departe de noi, prrrrr! de p-parcă s-ar fi răsturnat mun-muntele. Pe cuvîntul meu! Tot a-atunci Ilinca pune mîna la cap și începe s-s-să strige
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
albastre ale cerului, apoi s-a întors spre mine și mi-a declarat cu o hotărîre în fața căreia nu mai exista echivoc: Și nici eu nu mă mai duc!... Cu cine să mă duc?... Cu Nuțu lui Răstoacă?... Ducă-se naibii și schelete de mamuți, și comori, și tot! Nu mă mai interesează... dacă nu-i așa cum trebuie să fie! A închis cartea fără să pună nici un semn, dealtfel eu sînt aproape convins că nu citise nici măcar un rînd, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
asupra fiecărui amănunt, i-a spus că a mai văzut pe pereții peșterii, cum văzuse el într-un film american cu căutători de aur, un fel de pietricele mai strălucitoare ca razele de soare, de diverse culori și mărimi. Pe naiba! Nu văzuse nimeni așa ceva. Singurul lucru pe care Nuțu nu și-l putea aminti cu nici un preț, oricît insistase doctorul, a fost drumul de la intrarea în pădure pînă la peșteră. Ba chiar l-a alarmat pe doctor spunîndu-i că-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
ceea ce-l privește. Domnul Nicanor, domnul Răgălie, domnul doctor Stănescu și alții vor să ne ia pe toți care am fost atunci la Peștera Liliecilor și să mergem din nou acolo, ca să cărăm ciolanele acelea de... mamuți, de lilieci, ori naiba mai știe de ce, la școală. Nu ți-a spus frate-tu Matei? Bărzăunul rămase paralizat. Avea convingerea că ori n-a auzit el bine, ori că Ilinca vrea să-și bată joc de el. În adîncul sufletului însă, o asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
-i fi spus că i-a citit poezii de dragoste! Auzi tu... i-a citit Virgil poezii de dragoste... păi să nu turbezi? Și de unde știe Ilinca așa de bine că Virgil va ajunge mare poet?... Ia mai ducă-se naibii, cu toate poeziile sale, că nici măcar nu știe ce-i acela un triton! Tot farmecul de dinainte se dusese pe apa sîmbetei, lăsînd în urmă un gust amar... și un nor mic, înspre asfințit, ca o lacrimă prelinsă dintr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
mamă, răspunse Bărzăunul ieșind pe poartă. Las' că mănînc eu... mai tîrziu! Și se înfățișă cu față zîmbitoare, ca un victorios. Cît e ceasul? întrebă el pe Ilinca de cum ajunse lîngă ea. E 8 și 10, răspunse aceasta țîfnoasă. Cum naiba de-ai putut dormi pînă acum? Tu știi că era cît pe ce să plecăm fără tine? Hai mai repede! Și începu să alerge din toate puterile înaintea Bărzăunului. Eh, zise Bărzăunul alergînd mereu în apropierea Ilincăi. N-am dormit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Bărzăune! E bine? Bărzăunul nu răspunse nimic și se așeză pe o piatră. Fără să vrea, privirile sale căzură deodată peste niște lespezi așezate într-un mod foarte curios. Continuă să le privească cu o curiozitate din ce în ce mai accentuată. "Măi, a naibii treabă! își zise el scărpinîndu-se după urechea stîngă. Cine-o fi așezat pietrele astea așa și de ce oare?" Din clipa aceea nu mai putu fi atent la nimeni și la nimic altceva. Nu auzi nici cînd îl strigă Ilinca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
urmă a fost chestia asta cu mailul. Dubioasă, de acord, dar tot e un semn că e bine. Dacă e el. Deși s-ar putea să nu fie. Treaba e așa: o fată a găsit într-un calculator, la mama naibii, într-un hotel, în Maroc, un folder cu documente ale lui Alex. Și mi-a scris mie. Tipul de la editură spune că ale lui sunt. Or fi. Dar să fim serioși - nu era Alex așa mare scriitor, să se uite
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
dau seama, sincer. Nu rezist la mai mult de zece pagini din ce scrie frate miu. Și chiar dacă aș rezista, nu sunt eu specialist să zic că astea-s ale lui. Și dacă sunt înseamnă că era bine atunci, nu? Naiba știe... Poate le-a scris chiar ea, că părea și asta o ciudată, și vrea să se lanseze acum, zice că-s ale lui Alex, să vină ăștia să-i ia inter viuri și pe urmă, după ce-i fac publicitate
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
mai profi așa. Mda, foarte corporatist... Da, un pic. Ce faci? Bine, uite pe-aici... Tu? Măi, nu excelent. Adică? Eh, de-ale mele... Mă strofoc să scriu și uite-așa... Adică? Nu știu, nu se leagă... Despre ce scrii? Naiba știe... Despre net. Mi se pare normal. De ce? E cea mai solidă relație în care ești implicat... ...era să zic ceva... Păi zi! Lasă... Hai, mă... Lasă! ... ... Și? Ieșim și noi? Unde? Nu știu. Pe net. Hahaha. Ce glumă bună
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
O Galatee. O „eu“ la feminin. Mișto și tontuță sau bună și a dracului sau cum te-oi mai vrea... Să fii acolo. Înțelegi? Să ai nume. Să vorbesc cu tine. Să-mi răspunzi, când am chef. Și să taci naibii, când trebuie. Să nu trăncănești. Ema e un nume frumos. Și neutru. Adică n-am avut vreo prietenă Ema sau ceva de genul. Nu sunt un singuratic din ăia obsedați care-și umflă mușchii la o tipă virtuală. E-ma
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
ce? Să fii... așa... omulețul meu. Femeia Lego. Să joci cum îți cânt. Să te iubesc și să te fac bucăți, dacă-mi tună mie, și după aia să te legăn, să te alint, să te pocnesc, să te las naibii să putrezești și să te cobor din lift pe tocuri cui, vopsită cu Londa și cu oja sărită. Să te port prin tramvaie cu plânsul în gât și să te mărit cu sacoșa de piață, dacă am chef. Dacă am
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
E ireal. Catedrala se luminează maur printre palmieri, înconjurată de trăsuri... Dinspre Alcázar se aude muzică... E magnific. Asta vara, nu? E mereu vară la Sevilla. Așa zici? Așa zic. E mereu vară. Ireal... Supermarketul meu unde e? Dă-l naibii de supermarket! Ești în Santa Cruz. Ai luat-o pe lângă Alcázar, stânga, dreapta și iar stânga. Porți o rochie cu buline... Urăsc bulinele. Și eu. Nu contează. Porți o rochie cu buline și mănânci... nu, nu mânânci nimic. Sad Mac
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
bătrânul târg în care pare a nu se întâmpla nimic; să sfarme inerții, prejudecăți, dușmănii nejustificate între șefii celor mai importante instituții și întreprinderi locale. El trebuia să fie liantul, elementul dinamic, omul necesar! Dar...cum? Iată întrebarea! Pentru că, lucrul naibii! cu toată pasiunea arzătoare pentru cultură fizică și sport, tov. Căpuștean nu practicase până acum nici un sport! Cel mult, jucase câte o „miuță” cu copiii de la bloc. A ajuns însă la ideea extrem de fertilă că totul este nu să dai
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
urechi ascuțite și botul căscat imens, a urlet mut? În ce fantomă am tras? - Hai să vedem ce dracu' am făcut! mormăie Mihai înciudat, desprinzându-și lanterna agățată la brâu. O aprinde și ne apropiem de pâlcul de cătină. La naiba! Nici un lup! - Uite ce formă aiurită poate avea păducelul ăsta! Ce drăcie! Lup, nu alta! Ce mai vânători!...Iată-ne iar de batjocora Unchiului! Dar unde a rămas? Ne întoarcem toți deodată, înfiorați de noaptea aceasta de-a dreptul ciudată
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
ușa! Să vezi când o veni, că asta e muiere-a dracului. O să ne spurce de dracii o să ne ia! — Ptiu, ptiu! făcură iar babele la unison. Nea Marian își aprinse o țigară. — Femei nebune, aia sunteți! Fire-ați ale naibii de muieri, că m-am luat după voi. Fă, Florico, să te văd, fă, de unde scoți bani dă ușă acu’!, se întoarse nea Marian pe călcâie și plecă bombănind despre ziua de pensie. Florica rămăsese cu gura căscată în mijlocul sufrageriei
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
dacă nu vrei să-l sorbi direct din fața de masă ori să-l storci la loc în farfurie. Slavă Domnului, odată ce mâncarea a început să se rostogolească în stomac, toate par a intra pe un făgaș ceva mai prietenos. La naiba cu tradiționala ospitalitate a românului. Dar drăcușorul social nu te lasă să savurezi clipa de liniște. De ce e ciorbița de perișoare mai scumpă decât aia de văcuță? Îl privești în ochi pe chelner. Nu știu, domne. Eu sunt un simplu
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
acolo, că și-așa viața asta e cum e, mai vine și o nenorocire de-asta pe capul lui și-i face zilele și mai amare și mai nesuferite. Că în fond, ce? Mult ceruse el? Că să fie a naibii ziua când s-a mutat în blocul ăsta de idioți cu neamurile lor cu tot. Când ajunse la aparatul genital ce reieșea a fi unul singur, de sex feminin și comun întregii suflări din bloc, se împiedică pe scările rulante
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
supremă împăcare cu moartea, barmanului Florin. Șiragul ei de scoici, împletit de Viorel, tipul ăla mișto din Vama Veche, care purta mereu la el un zâmbet șăgalnic și o piele bronzată ca de drac și care, în timp ce râdea că al naibii romantism cu obiceiurile lui milenare se impune și că, vezi bine, ea nu se lasă cu una, cu două, deși, dă-o-ncolo de treabă, stau amândoi despuiați, cum șade bine unor nudiști, de convingere nudiști, înnoda scoică după scoică
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
păruse lui Manole că aia e o femeie de nu s-a mai pomenit? Era de o stupizenie rară, chiar rară, adică nici măcar stupizenia asta a ei nu era densă și, în plus, avea un fund cât o baniță. La naiba cu toate! Iar își pierduse ziua nefăcând nimic din cele ce-și propusese. De exemplu, până acum ar fi putut ști sigur ce program are tânăra de vizavi, ar fi putut deja să fie la a câta întâlnire, să știe
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
plicului. În interior se vedea scrisoarea, dar mâinile Karinei nu îndrăzneau să o scoată. Parcă primise sentința de condamnare la moarte, atât era de tensionată. Scoase scrisoarea din închisoarea albă a plicului și o despături cu atenție. Se sufoca. „- La naiba! E doar o scrisoare. Ce te panichezi așa? - Nu mă pot controla. E ceva mai presus de mine care îmi provoacă aceste stări. - Deschide mai repede și scapi de stare. De ce tot prelungești propriul chin? - Trebuie să înving acest efect
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
de puțin. Să știe cine e și să-i simtă îmbrățișarea. Această apariție era un fel de răspuns la întrebarea lăsată în cutia poștală: „Nu vreau să știi cine sunt, ai înțeles?” Sau: „Încearcă să descoperi singură cine sunt!”. „- La naiba cu misterul tău! Vrei mister? Rămâi cu misterul tău blestemat! Uită de mine! M-am săturat de jocul acesta de-a baba-oarba. Cu câte altele te mai joci la fel?” Karina vorbea tare. Copilul rămăsese pironit locului. Nu înțelegea ce
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]