7,852 matches
-
anulare a libertății ființei. În Nescafé, soția așteaptă cu nerăbdare, din chiar prima zi a mariajului, ziua morții bărbatului ei bolnav, care i-a fost "promisă" înainte de căsătorie, dar care întârzie cu încăpățânare să mai vină, căci, constată cu cinism naratorul, "domnul Rotaru tot nu renunțase la ticul acela agasant, la obiceiul acela puțin ridicol și evident desuet de a nu se da bătut în fața morții". Forma concretă și derizorie a acelei libertăți la care visează femeia sunt cutiile de ness
Demonii dragostei by Adina-Ștefania Ciurea () [Corola-journal/Journalistic/12902_a_14227]
-
înțelege situația aceasta în aparență ciudată... Pentru că de fapt și de fapt, armata a doua română era condusă de... prea frumoasa, de fermecătoarea ... doamnă Prezan... Iar aceasta ne fiind alta decât...iubita căpitanului, pe atunci, Ion Antonescu... Pe doamna Prezan, naratorul nu a văzut-o niciodată, decât în poze sau a auzit vorbindu-se despre ea... Era singura femeie din România de care regina Maria a fost geloasă foc. Regina, care încuraja atât de mult incartadele lui Ferdinand, ...vezi Elvira Popescu
Gelozia reginei și bătaia în armată (3) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12907_a_14232]
-
punctual... ori bun patriot... încasând doar o bătaie zdravănă, fiind cu ea, de fapt, de mult timp obișnuit... Sursa: Paul Anghelescu, general Mareșal al Palatului sub regele Ferdinand, precum și ministru de război sub Carol al doilea și prieten cu familia naratorului... (N.r. Am păstrat ortografia originalului.)
Gelozia reginei și bătaia în armată (3) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12907_a_14232]
-
califica romanul dumneavoastră. El mi se pare construit în straturi succesive și această stratificare a elementului epic, care nu este o materie solidă, ci mai degrabă una difuză, intuitivă, se alimentează tocmai din rezervorul memoriei. La finele cărții, fiul - eul narator - care dorește să reconstituie din amintirile mamei universul copilăriei ei, se identifică în cele din urmă cu ea. Se produce o transfuzie de memorie, de la mamă la fiu, un fel de identificare a psyché-ului celor două personaje principale. Romanul este
Christian Haller Pe urmele mamei - în Bucureștiul de ieri și de azi by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/12917_a_14242]
-
al doilea rând, experimentul lui Dan Zavulovich este ostentativ referențial și mult prea explicit. La tot pasul, autorul ne indică o serie nesfârșită de referințe culturale din sculptură, pictură, muzică și literatură, ca într-o paradă de motive pe care naratorul are și pretenția să le aducă la un numitor simbolic comun, declanșator de sens secund. Astfel, se perindă în paginile sonatei Brâncuși, Caravaggio, Modigliani, Mozart, Schubert, Bach, Hesse, Elliot, Yeats, Kafka ș.a. La final există chiar o mică bibliografie. Cele
Medio-Monte se întoarce by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12946_a_14271]
-
istoria“ Antoniei. Istoria unui fel personal - a unor feluri personale - de a scrie și a citi. Istorie ce se conține pe ea înseși, autoexilată în propria-i poveste. Începutul cărții e de altfel o mise en abîme de efect postmodernist: naratorului (personaj omniprezent, care folosește obsedant persoana întîi la genul masculin) i se întinde propria carte. Scrisă la negru: „Mi s-a întins cartea, adică o carte al cărei autor eram eu, cu fotografia mea (reușită) pe coperta din spate, cu
Chipurile lecturii by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12948_a_14273]
-
fi trebuit scrise la persoana a treia, dar că, dintr-un motiv obscur, s-a produs o deraiere înspre persoana întâi. Și aceasta pentru că, dincolo de logica fetiței mirate, se insinuează la răstimpuri în ecouri vagi, neverosimile, preocupările livrești, filosofice, ale naratorului adult. Astfel, în culisele povestirii se întrezărește adesea ochiul matur al autoarei. Prin urmare, copilăria apare aici în primul rând ca mască, ca exercițiu de îmblânzire a percepției, și mai puțin ca evocare a unei vârste autentice. Așa cum Aventurile lui
Înainte de a fi prea târziu by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/13038_a_14363]
-
celei romane, din a doua jumătate a secolului trecut. Tocmai de aceea sub titlul „Moravia e Roma”, abil ales de organizatorii unei expoziții însoțite de o bogată serie de conferințe și de proiecții, se poate aduna practic întreaga creație a naratorului, de la primul roman Indiferenții la Povestirile romane și la ultimele scrieri din anii ’80. Este exact ceea ce a vrut și a reușit să facă Asociația „Fondo Alberto Moravia”, sub privirea atentă și mereu la fel de iubitoare a Daciei Maraini - muza de
Moravia și Roma by Oana Boșca-Mălin () [Corola-journal/Journalistic/13047_a_14372]
-
care lipseau nemotivat, Raluca vede în această rugăminte un gest umilitor și întrerupe orice legătură cu el. Evoluția ei capătă, spre final, accente dramatice. După ce și-a încheiat programul la școală, într-o iarnă întârziată (e 28 februarie 2006, spune naratorul), Raluca trebuie să coboare din autobuz din cauza unui ambuteiaj. Viscolește, e o înghesuială infernală, dar "La un moment dat, circulația se deblocă spectaculos [...]. Și vehiculele Regiei de Transport porniră cu avânt, fără să se mai răzgândească din minut în minut
Țara unui romancier by Tiberiu Stamate () [Corola-journal/Imaginative/9290_a_10615]
-
un proiect eseistic și poematic de tip existențialist, al vieții în(spre) moarte, trăită exclusiv în tensiune contemplativă. Cartea este un (meta)roman al unei noi subiectivități și obiectivități, al unui nou protocol narativ și reflexiv, inițiatic, între personaje și narator, întâlnite într-o perspectivă absolută cu aparențe relativiste. Roman al necesității și libertății conștiinței, al unei lucide și dramatice conștiințe existențiale și thanatice, el a fost privit de critici cu suspiciune, ca un mod de evaziune din referențialiate, din "obiectivitate
Proza lui Aurel Dragoș Munteanu by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/9724_a_11049]
-
Traian Puscariu, Arsavir Acterian, Barbu Brezianu, toți colegi de clasă la liceul Spiru Haret, care ne redau amănunte extrem de prețioase și inedite despre Eliade al acelor ani. Toți dau mărturii despre talentele și interesele atât de diversificate ale tânărului Eliade. Naratorul ne aduce aminte de faptul cât de mândru era Eliade pentru că era numai a treia generație “de la opinci”. Este epoca în care Eliade descoperă sacrul, care, împreună cu temele inițiatice, devin subiectele sale favorite. Pericle Martinescu, prieten și colaborator la “Vremea
Mircea Eliade,Destinul și Opera pe Ecran. In: Editura Destine Literare by Francisc Dworschack () [Corola-journal/Science/76_a_294]
-
cea mai emoționantă parte a acestui capitol este idila dintre Eliade și Christinel, pe care o cunoaște în 1948 și-i devine repede soție, în cadrul cel mai romantic pe care numai Parisul îl putea oferi. Erau destinați unul pentru celălalt (naratorul: “they knew în their bones that they were made for each other”). La sfârșitul acestui film documentar este o dedicație pentru Christinel, care în mod decisiv a jucat un mare rol în realizarea acestei opere titanice și nemuritoare. În același
Mircea Eliade,Destinul și Opera pe Ecran. In: Editura Destine Literare by Francisc Dworschack () [Corola-journal/Science/76_a_294]
-
copilărie, fata de care era Îndrăgostit În secret și șmecherul care Într-un final va ajunge să distrugă nu numai o viață, ci o rețea de suflete Întrepătrunse, legate de un destin, o soartă crudă și nemiloasă. Personajele creionate de către narator sunt pline de patimă, ură, durere, suferință, iubire, naivitate oarbă, vendetă, nepăsare, sălbăticie, cruzime. Ele au marele nenoroc de a nu nimeri În acea lume de vis pe care și-o Închipuiseră și o veneraseră Încă dinainte de a o Întâlni
ALECART, nr. 11 by Marta Enache () [Corola-journal/Science/91729_a_92871]
-
importanța economico politică a statului, dar În special pentru statutul de capitală a unei industrii atât de cunoscute, și totuși atât de infame, industria pornografiei. În acest Los Angeles ce redefinește păcatul, devenind o reprezentare modernă a Sodomei și Gomorei, naratorul introduce personajele, obligându-le să supraviețuiască În acest univers Înfricoșător, avid după bani, Într-o industrie ce distruge suflete, le sfâșie, Îngrozește, Îngheață, sfarmă, consumă. Într-un alt plan, se construiește dimensiunea atemporală a Întâmplărilor. Cartea Începe cu doi bătrânei
ALECART, nr. 11 by Marta Enache () [Corola-journal/Science/91729_a_92871]
-
locuirii alături de niște intruși, familia preferă prezența bunicului, dar faptul e tardiv; scenele care trădează reticența și apoi vădita antipatie față de orice emigrant sunt de o duritate pe care nici măcar privirea inocentă a lui Danny nu o poate diminua. Deși naratorul adoptă de cele mai multe ori perspectiva acestuia, realitatea e prezentată printr-o lentilă care deformează prin chiar obiectivitatea ei, sugerând de fapt, Înstrăinarea personajului de toți ai săi și detașarea de comportamentul celorlalți (excepție fac doar scenele dintre cei doi adolescenți
ALECART, nr. 11 by Andreea Dragu () [Corola-journal/Science/91729_a_92878]
-
și gâtul Îi erau roșii, luceau de transpirație și În timp ce Încerca să se adune, eu mă Îndreptam deja spre ușă. Vocea lui m-a urmărit după ce eu am luat-o la fugă.”. Romanul tratează deopotrivă iubirea dintre cei doi tineri, naratorul exploatând această etapă a descoperirilor Într-o manieră subtilă, marcată de uimirea și de nevoia de a se maturiza rapid Într-o lume care nu acceptă diferențele de rasă și În care victime și călăi sunt deopotrivă vinovați pentru ceea ce
ALECART, nr. 11 by Andreea Dragu () [Corola-journal/Science/91729_a_92878]
-
de la Deirez-Zor, rătăciți În cele șapte cercuri concentrice ale Întâlnirii cu moartea, permanent prigoniți, armenii Cărții șoaptelor duc cu ei povara unui secol În care „ispășirea nu Înseamnă și izbăvire”, un secol al ororii, al crimelor și al absurdului. Pentru naratorul Cărții șoaptelor, memoria celorlalți Începe prin fixarea spațiului matrice al configurării sinelui și prin evocarea atmosferei propriei copilării. Memoria afectivă păstrează și Întregește figurile dragi ale celor doi bunici, bătrânul Setrak Melichian, tatăl mamei, „filosoful sângelui” și Garabet Vosganian. Ea
ALECART, nr. 11 by Nicoleta Munteanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92864]
-
urmă nucile le salvează umanitatea, În ciuda avertismentului de la sfârșit adresat bătrânului, de a nu reveni niciodată acolo, căci nu va fi bine primit. În esență, Cartea șoaptelor depune mărturie despre oameni ce trăiesc doar În amintirea bătrânilor armeni ai copilăriei naratorului. Oameni ce sau născut ”În Sivas, În Diarbekir, În Biltlis, În Adana și În regiunea Ciliciei, În Van, În Trabizonda, În toate vilaietele Anatoliei răsăritene” și pe drumul existenței lor s-au Întâlnit cu suferința și moartea, au sfârșit În
ALECART, nr. 11 by Nicoleta Munteanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92864]
-
fiindcă aceasta e mai rea decât neființa. Le rămâne atunci șoapta, icnetul ce e În același timp mărturie a durerii și speranță a supraviețuirii. Deși purtând convențional subtitlul ”roman”, cartea se află undeva la granița dintre document și textul ficțional. Naratorul Întârzie nu o dată, aparent fără a insista asupra statutului acestui text, În care datele, deși unele precise, sunt menite doar a fixa, Într-un timp al memoriei subiective, Întâmplări, chipuri, legături pentru a ușura depănarea poveștii, nu pentru a uniciza
ALECART, nr. 11 by Nicoleta Munteanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92864]
-
fi schimbat, doar pentru că povara de a fi hăituit și de a vorbi În șoaptă se transformase În povara de a fi liber și de a nu ști ce să spui, tocmai pentru că nu știi ce să spui mai Întâi.” Naratorul explică ferm acest contrast Între exactitatea detaliilor și posibilitatea pierderii sensului ultim prin ancorarea doar În timpul precizat: ”E drept că În Cartea șoaptelor sunt multe date precise menționând chiar ziua, ora și locul. [...] Fiecare cuvânt În plus lămurește, dar, tocmai
ALECART, nr. 11 by Nicoleta Munteanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92864]
-
istorie, ci una a stărilor de conștiință”. Fiind un document al consemnării trăirilor În fața existenței, textul are o construcție narativă complexă și arborescentă, prezentul fiind pretext pentru evocarea unor momente ale trecutului, spațiul fix În care se situează ”oamenii copilăriei” naratorului modificându-și granițele, ștergându-și contururile ferme și lăsând locul ținuturilor de pe lângă Trabizonda sau Adana, din jurul Alepului, de pe drumul spre Deir-ez-Zor sau Mosul, din micuța Armenie sovietică sau din alte spații, nenumite, dar Însemnate de aceeași izgonire și același prăpăd
ALECART, nr. 11 by Nicoleta Munteanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92864]
-
Împlini. Cea mai adevărată dintre viețile pe care le port, ca un mănunchi de șerpi Înnodat la un capăt, e viața netrăită. Sunt un om care pe acest pământ a trăit nespus. Și care tot pe atât n-am trăit.” Naratorul depune mărturie nu În vederea recuperării justițiare, ci a celei strict umane, a dăinuirii, nu a cuceririi: ”Cartea șoaptelor, nefiind scrisă pentru curțile Împărătești, povestește mai ales despre Învinși. Care fie că erau dintre cei slabi, fie că au ales ei
ALECART, nr. 11 by Nicoleta Munteanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92864]
-
Deir- ez-Zor, rătăciți În cele șapte cercuri concentrice ale Întâlnirii cu moartea, permanent prigoniți, armenii Cărții șoaptelor duc cu ei povara unui secol În care „ispășirea nu Înseamnă și izbăvire”, un secol al ororii, al crimelor și al absurdului. Pentru naratorul Cărții șoaptelor, memoria celorlalți Începe prin fixarea spațiului matrice al configurării sinelui și prin evocarea atmosferei propriei copilării. Memoria afectivă păstrează și Întregește figurile dragi ale celor doi bunici, bătrânul Setrak Melichian, tatăl mamei, „filosoful sângelui” și Garabet Vosganian. Ea
ALECART, nr. 11 by Nicoleta Munteanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92308]
-
urmă nucile le salvează umanitatea, În ciuda avertismentului de la sfârșit adresat bătrânului, de a nu reveni niciodată acolo, căci nu va fi bine primit. În esență, Cartea șoaptelor depune mărturie despre oameni ce trăiesc doar În amintirea bătrânilor armeni ai copilăriei naratorului. Oameni ce s- au născut ”În Sivas, În Diarbekir, În Biltlis, În Adana și În regiunea Ciliciei, În Van, În Trabizonda, În toate vilaietele Anatoliei răsăritene” și pe drumul existenței lor s-au Întâlnit cu suferința și moartea, au sfârșit
ALECART, nr. 11 by Nicoleta Munteanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92308]
-
fiindcă aceasta e mai rea decât neființa. Le rămâne atunci șoapta, icnetul ce e În același timp mărturie a durerii și speranță a supraviețuirii. Deși purtând convențional subtitlul ”roman”, cartea se află undeva la granița dintre document și textul ficțional. Naratorul Întârzie nu o dată, aparent fără a insista asupra statutului acestui text, În care datele, deși unele precise, sunt menite doar a fixa, Într-un timp al memoriei subiective, Întâmplări, chipuri, legături pentru a ușura depănarea poveștii, nu pentru a uniciza
ALECART, nr. 11 by Nicoleta Munteanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92308]