476 matches
-
strămoșilor și a celor vrednici de toată slava cu sfințenie s-au păzit. Dar în sfârșit în petiția către Poartă Tudor vorbește foarte clar: Cătră prea strălucita Poartă alergăm noi tot poporul Țării Românești, spuind cu mare jale necontenitele și neauzitele patimi și chinuri ce suferim neîncetat de la Domnii greci, cum și de la suita ce aduc cu dânșii și de la toți grecii, neamul lor, ce s-au încuibat în pământul nostru. Oare nu-i asta destul de clar pentru d-nii Giani, Cariagdi
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
exactă și stârpiturile din cafeneaua Procope nu sunt decât urmașii străinilor în contra cărora Domnul Tudor s-a ridicat. Dar, se 'nțelege, s-au înălțat ca pluta pe apă. Ypsilant i-a găsit, îndărătul trăsurilor boierilor pământeni, batjocură și rușine încă neauzită de locuitorii Eladei precum zice în proclamația ce le-o adresează; iar azi sunt membri la Curți, ambasadori și nu mai știm ce. Au știut chiar să suplanteze aristocrația străveche și istorică a țării; dar nu face nimic, onorabililor, adversus
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
pruni, meri, peri și fân. Semnat agent A. Comănescu (No. 26 din 13 iulie 1882) 156 {EminescuOpXIII 157} Toate foile din Capitală au publicat și comentat actul de mai sus, esprimîndu-și indignarea și mirîndu-se de acest lucru, la întîia vedere neauzit. Vedem aci o scoatere în vânzare din partea fiscului cu totul egală cu cele din vremea fanarioților: vacă, bou, mânzat, cal, mânz, capră și ied, oaie și miel, sucmanul de pe om, carul și căruța, cada și butea, totul se vinde și
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
pâinea. Cel întîi grâu ce secerăm se preface literalmente în pâine, celălalt e vândut de pe câmp, fiind încă în spice, sau se duce numaidecât în piață - pentru a împăca pe perceptor. Sarcinele ce-i se impun populațiunii de aci sunt neauzite și sute de mii de oameni muncesc zi și noapte pentru nimic alt decât pentru a-și ținea sufletul, căci ceea ce nu le ia statul pe cale legală le mănâncă funcționarii cei corupți și advocățimea cumplit de cîrciocărească și sugătoare de
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
de atunci încoace o altă direcție, mai putea el să inspire cuiva încredere în urma concesiilor făcute mai sus? Daca azi ne plângem în contra areopagului european, avem oare dreptul de-a ne formaliza atât de mult de procederea lui, fie chiar neauzită în dreptul ginților, când membrii acelui areopag ne pot răspunde: Nu facem decât ceea ce voi înșivă ați făgăduit a face? " Astăzi d. I. Ghica e însărcinat a face și a făcut chiar declarația că nu putem admite introducerea Austro-Ungariei într-o
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
singuri! În fine punctul culminant al infamiei electorale ni se relatează din Romanați, acest brav județ care s-a purtat atât de bărbătește încît merită numele său de Roma nati (născuți la Roma). Administrația, cu dări în judecată și persecuții neauzite, a crezut de cuviință să-și atragă voturi pentru candidații ei. Tânărul St. Panait, cetățean proprietar în orașul Corabia, având vederi politice contrare guvernului, subprefectul plășii Oltenii de Jos, Gr. Leoveanu, cu reședința în Corabia, a crezut de cuviință să
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
identificăm totuși o tendință, o înclinație, un ușor tropism... Judecați, vă rog: o serie de mărturii prezintă felul lui de a preda. în primul rând, reținem vocea lui gravă, surdă, zbârnâitoare, debitul său specific, toate acestea făcându-i spusele aproape de neauzit - greu de făcut, în aceste condiții, o carieră de retor abil, de sofist înzestrat sau de vorbitor emerit! Apoi, o imagine: într-o chichineață servind ca debara, pusă la dispoziție de Hipponicos, Prodicos dă lecții lui Pausanias și Agathon - scuzați
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Atac în zori). Târziu, după mai bine de două decenii, volumul Soare scufundat (1966) deschide alte experiențe lirice, însă este astfel conceput încât să facă vizibilă încercarea de refacere a punților cu primele vârste ale poetului. Ciclul intitulat programatic Cântece neauzite conține, alături de versuri reluate din vechile plachete sau dintre cele rămase în publicațiile interbelice, un număr de poeme din perioada cât M. tăcuse, „blocat la lumina zilei”. Întoarcerea parțială „la uneltele dintâi” (M. N. Rusu) este vizibilă și în fragmentele
MANOLESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287989_a_289318]
-
luat/ și rezimându-i sub nori/ de veghe i-am pus drumului meu”. Jurnal absurd (2001) este un roman autobiografic - naratorul-protagonist este Florica Rogin - tot despre timp și despre forța sa distructivă. SCRIERI: Freamăt, pref. Al. A. Philippide, București, 1967; Povestea neauzită, București, 1968; Fiica lui Janus, București, 1975; Bună ziua, istorie, București, 1978; O fată imposibilă, București, 1985; Lacrima incașului, București, 1993; Jurnal absurd, București, 2001. Traduceri: Eva Curie, O viață închinată științei, umanismului și păcii - Marie Curie, pref. trad., București, 1987
MARINCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288031_a_289360]
-
ca-ntr-un acvariu cu apa jumătate”), iar peisajele marine apar întunecate de gândul sinuciderii. Salvarea este găsită în armonia cuplului, „monadă fără prețuri”, în bucuria nupțială, exprimată, bunăoară, în ciclul Epitalam. La M. versurile se doresc „un flaut mut, neauzit urechii”, muzică născută „din rotiri de sfere”. SCRIERI: Cercul de aur, București, 1966; Ca să fii stea, București, 1969; Ochii și ploile, București, 1972; Pe sub arcada porții negre, București, 1972; Euridice, București, 1976; Am lăsat graurii să zboare, București, 1976; Fluierul
MARTINOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288048_a_289377]
-
foclorului, cât și modele poetice moderne. Voce înzestrată cu o anume gravitate, S. cartografiază traseele ascunse prin care lirismul epic, cu ecouri din Walt Whitman, transformă realitatea într-o configurație hieratică, după cum mărturisește în Ipostază: „Mai pot să mă reîntorc neauzit ca un șarpe, / Domol ca o arătare lunară plutind peste lanuri de porumb / Când în lumina cenușie cârtițele își fac rugăciunea”. SCRIERI: Pentru a iubi, București, 1967; Așteptarea coralilor, București, 1970; Semnul de taină, Timișoara, 1972; Când dragostea e pasăre
SURU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290023_a_291352]
-
pe cărarea Împărăției nu alungă mirarea. Uimirea îmblânzește gesturile mai mult decât cuvintele; gesturi de copil, care cuprind mângâierea tandră sau atingerea temătoare, fără să cunoască violența poftei sau plăcerea manipulării. Prin contemplația naturală, misticul își însoțește mirarea, nevăzut și neauzit, cu o perpetuă laudă (Evagrie Ponticul). Monahul face în sine sinteza între percepția oculară a lumii - care pentru greci este un mic rezumat taumaturgic - și sensibilitatea auditivă a poeticii iudaice, înclinată teocentric spre imnografie. Pe scurt, monahul este cel care
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
zi Și anul cu an Să ne aducă mai aproape cu adevărata noua singura omenirii istorie. (Toma GEORGE Maiorescu - Voința În mai. În: Flacăra, nr. 19 (71), 14 mai) „Aștept o clipă mare, peste vreme, Cu oameni noi, cu viers neauzit, Aștept o noimă grea Între poeme Și frunze vii-n caetul desfrunzit. (Ă) Spre tine pasul sprinten mi-l slobod Un arc sunt tot și saltu-i gata, dar Mă trage-n jos piciorul meu din glod, Atârnă greu călcâiul meu
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
de muncă, sporind elanul constructiv, Împrăștiind negurile neștiinței, aducând gustul pentru carte, pentru lumină și adevăr. O discuție despre drumul tematic al nuvelei noastre În ultimul an este fără Îndoială În meritul ei. Dacă se așteaptă de la nuvelă noul, lucrul neauzit, interesantul, fără Îndoială nuvela noastră s-a străduit tot timpul cu rezultate meritorii, să-l dea. Firește, lucruri noi, firește interesante În cea mai mare măsură, sunt temele din producția sau din munca brigadierilor pe care le aduc, cu toate
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
tăcut sau să mă întorc la locul meu în acea mulțime de oameni. O voce se auzi din spatele meu și mă întorsei speriat, crezând că într-adevăr era cineva acolo, atât de priceput și de abil încât să se strecoare neauzit și nesimțit de mine. Spre ușurarea mea, nu era nimeni. O fereastră era deschisă la una din sălile de clasă. Dinăuntrul ei se auzea o voce groasă care aducea cu un zumzăit monoton. Acțiunile petrecute ieri nu pot fi trecute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Ițele se Încurcaseră Însă rău din cauza lui Tashiro. Nu-mi rămînea altceva de făcut decît să merg la Camelia a doua zi dimineața. VÎntul șuiera printre clădiri. Curentul de aer rece ce le biciuia colțurile stîrnea un sunet vag, aproape neauzit. Nici nu mi-am dat seama cînd mi-au Înghețat toți porii și sîngele rece, ajuns la cord, se transformă Într-o pungă de gheață. Doar forma i-a mai rămas de inimă. Trotuarul distrus... și, normal, aceeași minge albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
biete ființe omenești lăsate la încrucișările drumurilor, că e dat omului să fie liniștit arareori, fir de nisip în bătaia destinului”, vorbi în continuare, mai mult pentru sine, abia auzit. În oraș se agitau, pe mari panouri, fraze sau propoziții neauzite până atunci, pe care domnul Pavel le citea cu neîncredere dar nu scotea o vorbă, căci „prudența e cel mai bun sfătuitor - își spunea - mai ales în asemenea vremuri de răsturnări”, pe care le socotea „tulburi”, că „niciodată nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
drept, Constanța Crăciun m-a felicitat "mă tovarăși"; sau am lămurit situația juridică a clădirii Misiunii României de la New York, unde ar fi trebuit ca statul român să plătească 10 milioane de dolari ș.a., totul se reducea la un bună ziua, aproape neauzit pentru că aceasta era regula parcimonie spre a nu exista semne de mulțumire ca tu să ți-o iei în cap). Cu toate că parcă simțisem cum îmi dau sfârșitul obștesc, în acea "încăierare" cu areopagul de la Geneva (mă gândeam la colegul meu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
în jurul taberei - niște sârme întinse peste tot, care făceau să sune clopoței și să zdrăngăne tigăi. într-o noapte m-am trezit și el era acolo. Stătea așa și se uita în jos, spre mine. Trecuse de toate alarmele, nevăzut, neauzit, ca să mă privească mai bine. Atunci am încetat să mai cred că era femeie. Am stat nemișcat ca-n mormânt, el a dat din cap, a plecat și atunci m-am întors ca să pun mâna pe pușcă. NU MAI ERA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
unui Gribb! Mintea lui cea șubredă să fie înjunghiată de moartea unui Gribb. L-am privit cum moare, cu ochii întorși spre altă lume, cu mâinile și buzele fremătându-i ca și când s-ar fi mișcat într-o existență nevăzută și neauzită. Am privit totul: cum s-a ridicat în picioare, țeapăn, drept și chipeș, adonisul meu idiot, și cum s-a prăbușit apoi în fața călăilor săi fantomatici, nu, nu, nu legat la ochi, vă rog, o țigară înainte să trageți. Călăii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
atunci născându-se, umplându-se de minuni abia înmugurite. În capătul aleii, spre stația tramvaiului, un bărbat, într-un fulgarin alb, cu ochelari de orb, sprijinit de stâlpul becului cu neon, cânta ceva la o muzicuță. O melodie șoptită, aproape neauzită, tăcută, ghicită mai mult doar după felul cum omul acela se legăna dus parcă de cânt. Bastonul alb, atârnat de brațul lui, se balansa și el, parcă tot în ritmul melodiei, ca și cum și toiagul acela lucitor în lumina difuză a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
potrivindu-și freza în oglinda plafonierei. Unde vă duc? Am bodogănit adresa mea. Locuiam la capătul Pantelimonului. — Vă duc și p-ormă mă retrag. Se pornește circulația și se descurcă oamenii. Mă privea cu coada ochiului, vesel, bătând un ritm neauzit în roata volanului. De căldură începuseră să-mi curgă lacrimile. Îmi venea să strănut. Mă chinuiam să-mi înghit strănutul. Mi-a văzut grimasele. — Dacă e chestia cu rățuștele, a oftat el, am pungi acolo. Garantate. Tarom, autentice. Ceruite, estetice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mai disperată și, de altfel, ea nu mai făcea acum decât să plângă, nu-i mai rostea adică, printre sughițuri, ca altă dată, numele: — Zare, ăăăăăăăă, Zare, Zare! Pe urmă, hohotul de plâns s-a amplificat, a căpătat un ecou neauzit până atunci, părea să fie al unei femei mature sau chiar al mai multora. Își amintește că a privit În sus, printre frunzele și inflorescențele plantelor Între care stătea ghemuit și a văzut Cloșca cu pui, Calea Laptelui, puzderia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
nu mai vine o-dată? La care, un glas nasal și sacadat răspunde din spatele lor, cu o ironie dârză și răutăcioasă: ― Uite-l și pe Cră-că-nel! Nu mai este nevoie, cred, să spun că era chiar Crăcănel, care venise tipa-tipa, neauzit de nimeni, și căruia, fără să vrea, îi ajunsese la urechi întrebarea drăgălașului său elev. Crăcănel n-a făcut scandal, cum se așteptau îngroziți toți băieții, dar, în schimb, le-a dat o frumusețe de subiect, în așa fel combinat
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
se apropiară, fără un murmur, deși nu Înțelegeau sfidarea ultimă pe care Amir i-o aruncase dușmanului său. Cei doi adversari erau acum călări, iar Amir dădu pinteni calului său murg care necheză Încet, ca și cum ar fi Înțeles o poruncă neauzită. Ogodai scoase arcul și puse prima săgeată. Cei doi cai alergau la trap ușor În cercul de lumini. Amir călărea privind Înainte, fără să ia În seamă pregătirile adversarului. Își lăsase arcul la spate, la fel ca și tolba În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]