706 matches
-
protosteaua intră în fazele prezente în secvența principală, ea este clasificată ca fiind o stea. Chiar dacă toate discurile planetare pot forma planete, observațiile făcute au demonstrat că radiațiile stelare intense au distrus planetele mici din zona Trapezium. Norii interstelari din nebuloasa Orion se găsesc în conținutul majorității galaxiilor, cum ar fi însăși Calea Lactee. Ei s-au format ca particule de hidrogen neutru amestecat cu alte elemente. Norul are o greutate de sute de mase solare și se poate extinde la sute
Nebuloasa Orion () [Corola-website/Science/311967_a_313296]
-
molecule mai grele, fapt care duce la formarea unui nor molecular. Aceasta precedă formarea stelelor din nor cu . Discul se concentrează în nucleul viitoarei stele, care poate fi înconjurat de un disc protoplanetar. Aceasta este faza în care se află Nebuloasa Orion în prezent. Cele mai tinere și, totodată, cele mai strălucitoare stele se presupunee că ar avea o vârstă de cel mult . Unele dintre stelele care colapsează sunt foarte masive și pot emite mari cantități de radiație ionizantă ultravioletă. Un
Nebuloasa Orion () [Corola-website/Science/311967_a_313296]
-
de cel mult . Unele dintre stelele care colapsează sunt foarte masive și pot emite mari cantități de radiație ionizantă ultravioletă. Un astfel de exemplu poate fi observat în roiul Trapezium. Pe parcursul timpului, lumina ultravioletă emisă de stelele masive din centrul nebuloasei va îndepărta norul de gaz și praf printr-un proces numit "fotoevaporare". Acest proces are ca efect crearea unei cavități în interiorul nebuloasei care permite stelelor din centru să devină vizibile de pe Pământ. Cea mai mare parte din aceste stele au
Nebuloasa Orion () [Corola-website/Science/311967_a_313296]
-
de exemplu poate fi observat în roiul Trapezium. Pe parcursul timpului, lumina ultravioletă emisă de stelele masive din centrul nebuloasei va îndepărta norul de gaz și praf printr-un proces numit "fotoevaporare". Acest proces are ca efect crearea unei cavități în interiorul nebuloasei care permite stelelor din centru să devină vizibile de pe Pământ. Cea mai mare parte din aceste stele au o durată de viață mică și devin curând supernove. Ipotetic, în aproximativ , majoritatea gazului și a prafului va fi îndepărtat. Rămășițele nebuloasei
Nebuloasa Orion () [Corola-website/Science/311967_a_313296]
-
nebuloasei care permite stelelor din centru să devină vizibile de pe Pământ. Cea mai mare parte din aceste stele au o durată de viață mică și devin curând supernove. Ipotetic, în aproximativ , majoritatea gazului și a prafului va fi îndepărtat. Rămășițele nebuloasei vor forma un roi deschis, tânăr. Unele dintre stelele care se comprimă sunt foarte mari și pot emite mari cantități de radiație ionizantă ultravioletă. Un astfel de exemplu poate fi observat în roiul Trapezium. În filmul Fântâna, Nebuloasa Orion se
Nebuloasa Orion () [Corola-website/Science/311967_a_313296]
-
îndepărtat. Rămășițele nebuloasei vor forma un roi deschis, tânăr. Unele dintre stelele care se comprimă sunt foarte mari și pot emite mari cantități de radiație ionizantă ultravioletă. Un astfel de exemplu poate fi observat în roiul Trapezium. În filmul Fântâna, Nebuloasa Orion se referă la Xibalba și este un simbol proeminent al morții și renașterii.
Nebuloasa Orion () [Corola-website/Science/311967_a_313296]
-
ultimele sezoane să traverseze regiuni întinse de spațiu aflate sub controlul acesteia. Ei se confruntă de asemenea și cu fenomene naturale primejdioase, precum o zonă nebuloasă numită Întinderea Nekrit, o vastă regiune de spațiu gol numită Vidul, găuri de vierme, nebuloase periculoase și alte anomalii. Totuși, "Voyager" nu se confruntă numai cu necunoscutul. Este a doua serie "Star Trek" în care personajul Q apare frecvent (Q a apărut o singură dată în "Deep Space Nine"). De asemenea, Comandamentul Flotei Stelare află
Star Trek: Voyager () [Corola-website/Science/321570_a_322899]
-
O nebuloasă planetară este un obiect astronomic constând dintr-o membrană din gaz și plasmă, formată din anumite tipuri de stele aflate la sfârșitul vieții. Numele iși are originea dintr-o asemănare cu planetele gigant, când acestea sunt vizualizate printr-un mic
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
stelei sunt eliminate prin pulsații și prin puternicul vânt solar. Fără aceste straturi opace nucleul rămas al stelei strălucește intens și este foarte fierbinte. Radiațiile ultraviolete emise de acest nucleu ionizează straturile exterioare eliminate ale stelei, ele radiind ca o nebuloasă planetară. Georges Abell și Peter Goldreich au stabilit, în mod corect, că nebuloasele planetare evoluează din stelele gigantice roșii. Nebuloasele planetare sunt obiecte importante în astronomie deoarece joacă un rol crucial în evoluția chimică a galaxiei, returnând material în mediul
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
opace nucleul rămas al stelei strălucește intens și este foarte fierbinte. Radiațiile ultraviolete emise de acest nucleu ionizează straturile exterioare eliminate ale stelei, ele radiind ca o nebuloasă planetară. Georges Abell și Peter Goldreich au stabilit, în mod corect, că nebuloasele planetare evoluează din stelele gigantice roșii. Nebuloasele planetare sunt obiecte importante în astronomie deoarece joacă un rol crucial în evoluția chimică a galaxiei, returnând material în mediul interstelar care a fost îmbogățit cu elemente grele și alte produse ale nucleosintezei
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
și este foarte fierbinte. Radiațiile ultraviolete emise de acest nucleu ionizează straturile exterioare eliminate ale stelei, ele radiind ca o nebuloasă planetară. Georges Abell și Peter Goldreich au stabilit, în mod corect, că nebuloasele planetare evoluează din stelele gigantice roșii. Nebuloasele planetare sunt obiecte importante în astronomie deoarece joacă un rol crucial în evoluția chimică a galaxiei, returnând material în mediul interstelar care a fost îmbogățit cu elemente grele și alte produse ale nucleosintezei (cum ar fi carbonul, azotul, hidrogenul și
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
în astronomie deoarece joacă un rol crucial în evoluția chimică a galaxiei, returnând material în mediul interstelar care a fost îmbogățit cu elemente grele și alte produse ale nucleosintezei (cum ar fi carbonul, azotul, hidrogenul și calciul). În alte galaxii, nebuloasele planetare pot fi singurele obiecte observabile astfel încât să ofere informații utile despre abundențele chimice. În ultimii ani, imaginile obținute cu Telescopul Spațial Hubble au dezvăluit multe nebuloase planetare cu morfologii extrem de complexe și variate. Aproximativ o cincime sunt aproape sferice
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
ale nucleosintezei (cum ar fi carbonul, azotul, hidrogenul și calciul). În alte galaxii, nebuloasele planetare pot fi singurele obiecte observabile astfel încât să ofere informații utile despre abundențele chimice. În ultimii ani, imaginile obținute cu Telescopul Spațial Hubble au dezvăluit multe nebuloase planetare cu morfologii extrem de complexe și variate. Aproximativ o cincime sunt aproape sferice dar majoritatea nu sunt sferic simetrice. Mecanismele care produc o astfel de varietate a formelor și caracteristicilor nu sunt încă bine înțelese, dar stelele binare centrale, vânturile
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
o cincime sunt aproape sferice dar majoritatea nu sunt sferic simetrice. Mecanismele care produc o astfel de varietate a formelor și caracteristicilor nu sunt încă bine înțelese, dar stelele binare centrale, vânturile solare și câmpurile magnetice pot juca un rol. Nebuloasele planetare sunt în general obiecte neclare ce nu pot fi văzute cu ochiul liber. Prima nebuloasă planetară descoperită a fost Nebuloasa Dumbbell în constelația Vulpecula, observată de Charles Messier în 1764 și listată ca M27 în catalogul său cu obiecte
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
de varietate a formelor și caracteristicilor nu sunt încă bine înțelese, dar stelele binare centrale, vânturile solare și câmpurile magnetice pot juca un rol. Nebuloasele planetare sunt în general obiecte neclare ce nu pot fi văzute cu ochiul liber. Prima nebuloasă planetară descoperită a fost Nebuloasa Dumbbell în constelația Vulpecula, observată de Charles Messier în 1764 și listată ca M27 în catalogul său cu obiecte nebuloase. Pentru primii observatori cu telescoape de rezoluție mică, M27 și nebuloasele planetare descoperite ulterior semănau
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
caracteristicilor nu sunt încă bine înțelese, dar stelele binare centrale, vânturile solare și câmpurile magnetice pot juca un rol. Nebuloasele planetare sunt în general obiecte neclare ce nu pot fi văzute cu ochiul liber. Prima nebuloasă planetară descoperită a fost Nebuloasa Dumbbell în constelația Vulpecula, observată de Charles Messier în 1764 și listată ca M27 în catalogul său cu obiecte nebuloase. Pentru primii observatori cu telescoape de rezoluție mică, M27 și nebuloasele planetare descoperite ulterior semănau oarecum cu giganții gazoși, iar
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
1764 și listată ca M27 în catalogul său cu obiecte nebuloase. Pentru primii observatori cu telescoape de rezoluție mică, M27 și nebuloasele planetare descoperite ulterior semănau oarecum cu giganții gazoși, iar William Herschel, descoperitorul planetei Uranus, a inventat termenul de „nebuloasă planetară” pentru ei, cu toate că, așa cum știm acum, ele sunt foarte diferite de planete. Natura nebuloaselor planetare a fost necunoscută până la apariția primelor observații spectroscopice la mijlocul secolului 19. William Huggins a fost unul dintre primii astronomi care au studiat spectrul optic
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
obiectelor astronomice folosind o prismă pentru a le dispersa lumina. Observațiile lui asupra stelelor au arătat că spectrele lor constau dintr-un continuu cu multe linii întunecate suprapuse peste ele, aflând mai târziu că multe obiecte nebuloase cum ar fi Nebuloasa Andromeda (așa cum era cunoscută atunci) au spectre optice foarte similare cu rezultatele observațiilor sale - s-a arătat mai târziu că aceste nebuloase erau de fapt galaxii. Cu toate acestea, atunci când s-a uitat la Nebuloasa Ochiul-Pisicii, el a găsit un
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
continuu cu multe linii întunecate suprapuse peste ele, aflând mai târziu că multe obiecte nebuloase cum ar fi Nebuloasa Andromeda (așa cum era cunoscută atunci) au spectre optice foarte similare cu rezultatele observațiilor sale - s-a arătat mai târziu că aceste nebuloase erau de fapt galaxii. Cu toate acestea, atunci când s-a uitat la Nebuloasa Ochiul-Pisicii, el a găsit un spectru foarte diferit. În schimbul unui continuu puternic cu linii de absorbție suprapuse, Nebuloasa Ochiul-Pisicii și alte obiecte similare aveau un număr mic
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
obiecte nebuloase cum ar fi Nebuloasa Andromeda (așa cum era cunoscută atunci) au spectre optice foarte similare cu rezultatele observațiilor sale - s-a arătat mai târziu că aceste nebuloase erau de fapt galaxii. Cu toate acestea, atunci când s-a uitat la Nebuloasa Ochiul-Pisicii, el a găsit un spectru foarte diferit. În schimbul unui continuu puternic cu linii de absorbție suprapuse, Nebuloasa Ochiul-Pisicii și alte obiecte similare aveau un număr mic de linii de emisie. Cea mai strălucitoare dintre acestea avea o lungime de
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
observațiilor sale - s-a arătat mai târziu că aceste nebuloase erau de fapt galaxii. Cu toate acestea, atunci când s-a uitat la Nebuloasa Ochiul-Pisicii, el a găsit un spectru foarte diferit. În schimbul unui continuu puternic cu linii de absorbție suprapuse, Nebuloasa Ochiul-Pisicii și alte obiecte similare aveau un număr mic de linii de emisie. Cea mai strălucitoare dintre acestea avea o lungime de undă de 500.7 nanometri, ceea ce nu corespundea cu nici o linie a unui element cunoscut. La început s-
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
aceste niveluri în ionul de oxigen (O sau OIII) dau naștere liniei de 500.7 nm. Aceste linii spectrale, care pot fi văzute numai în gaze cu densitate foarte mică, sunt numite linii interzise. Astfel observațiile spectroscopice au arătat că nebuloasele erau alcătuite din gaze extrem de rarefiate. După cum se discută mai jos, stelele din centrul nebuloaselor planetare sunt foarte fierbinți. Cu toate acestea, luminozitatea lor este foarte mică, fapt care sugerează că ele trebuie să fie foarte mici. Numai odată ce o
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
sunt foarte fierbinți. Cu toate acestea, luminozitatea lor este foarte mică, fapt care sugerează că ele trebuie să fie foarte mici. Numai odată ce o stea își epuizează tot combustibilul nuclear poate să se plieze într-un asemenea volum mic; astfel nebuloasele planetare au ajuns să fie înțelese ca fiind ultimul stadiu în evoluția stelară. Observațiile spectroscopice arată că toate nebuloasele planetare se extind, astfel apărând ideea că ele au fost cauzate de straturile exterioare ale unei stele care au fost aruncate
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
foarte mici. Numai odată ce o stea își epuizează tot combustibilul nuclear poate să se plieze într-un asemenea volum mic; astfel nebuloasele planetare au ajuns să fie înțelese ca fiind ultimul stadiu în evoluția stelară. Observațiile spectroscopice arată că toate nebuloasele planetare se extind, astfel apărând ideea că ele au fost cauzate de straturile exterioare ale unei stele care au fost aruncate în spațiu la sfârșitul vieții sale. Spre sfârșitul secolului 20 îmbunătățirile tehnologice au ajutat la avansarea studiilor nebuloaselor planetare
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
mult mai precise ale temperaturilor, densităților și abundenței nebuloaselor. Tehnologia CCD a permis măsurarea cu precizie a unor linii spectrale mult mai neclare, acest lucru nefiind posibil anterior. De asemenea, Telescopul Spațial Hubble a arătat că, deși în aparență multe nebuloase par a avea structuri simple și regulate de pe pământ, rezoluția optică foarte mare obținută de un telescop aflat deasupra atmosferei Pamântului dezvăluie morfologii extrem de complexe. În schema clasificării spectrale Morgan-Keenan, nebuloasele planetare sunt clasificate ca "Tip-P", cu toate că această notație este
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]