488 matches
-
Altele se ridicară ca să consimtă la acele cuvinte insultătoare. — Trebuie să aveți încredere, întări Sebastianus. Magister militum nu vă va abandona! Vizigoții din Aquitania vor fi și ei cu noi! reuși din nou să strige înainte să-l acopere rumoarea nedeslușită ce venea din mulțimea încinsă. Părerile erau împărțite; ici și colo chiar se încinseră mici încăierări, iar asta și pentru că nimeni nu părea să-și asume menținerea ordinii. Nedumerit de întorsătura negativă pe care o lua adunarea, Sebastianus avu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
malul stâng, în schimb, luminile pâlpâitoare ale numeroaselor focuri îl ajutau pe Sebastianus să intuiască poziționarea detașamentelor hune ce vegheau podul, închizând accesul în cetate dinspre miazăzi. De undeva, de foarte departe, la intervale regulate și însoțite de un vacarm nedeslușit, răsunau sumbru bubuiturile loviturilor de berbec ale atacatorilor în zidurile de apărare ale cetății; era vorba de un atac nocturn, probabil pe latura opusă a zidului de apărare, cea dinspre miazănoapte. I se părea că e pe râu de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Prefectul lui Etius! exclamă. Așadar, ne întâlnim din nou. E o plăcere să te văd în viață! Cu toată neliniștea și tensiunea apăsătoare pe care le simțea, Sebastianus își îngădui o glumă. — Numai să dureze!... Simți în spatele său o mișcare nedeslușită prin mulțime și auzi un strigăt ce trecea din gură în gură, venind dinspre Catedrală: — Episcopul! Chemați-l pe Anianus! Balamber, ce părea sincer bucuros de acea întâlnire, zâmbi din nou. — Nu te teme pentru viața ta, romanule, spuse cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Atila zăcea pe jos, desfăcut deja, iar în jurul lui mișunau o sumedenie de oameni, în vreme ce numeroase care se îndepărtau pe drumul ce ducea spre sud. în aer se auzea, ca un tunet difuz, înăbușit și deformat din cauza distanței, un vuiet nedeslușit. Fremătând de-a dreptul, Vitalius arătă cu degetul înspre armata romană. — Uite, Prefectule! Catafracții! într-adevăr, în compania ce se găsea în apropierea drumului puteau fi recunoscute acum însemnele puternicei cavalerii imperiale cu platoșe. Și încet-încet cavaleria acoperea câmpia întreagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu capul, apoi o mică grimasă, care spunea că înțelesese; pe urmă spuse ceva, dar cu o voce atât de stinsă și sugrumată, încât Sebastianus nu auzi. Tulburat, îl întrebă pe din ochi Maliban. Acesta ridică sprânceana într-o expresie nedeslușită, perplexă. — Vorbește de niște însemnări, mi se pare. însemnări? Ce însemnări? Sebastianus nu reușea să înțeleagă. Ochii lui Vitalius se mutară rapid de a unul la altul și se opriră din nou asupra lui. — Re... latarea, spuse. Sebastianus își aminti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
semn dela nefericita gazdă ca „Marele Norocos”, să regrete ziua În care norocul s’a milostivit de el! În asemenea Împrejurări, Tony Pavone nu era băgat În seamă de nimeni. Aceste clipe de un Înalt dramatism, Îi genera o teamă nedeslușită... o teamă de moarte!! Nu putea nici să plece, momentul nu era potrivit...! Păgubașul, slobozi un răgnet de fiară rănită. „Girondaaa... !! Unde dracul ai dispărut?” Suficient de timorată, femeia Își făcu apariția, privindu-l drept În fundul ochilor. „Pregăteam o mică
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
-mi Închipui și un cap mai potrivit pentru acest trup... Cu ochii minții vedeam un chip uluitor, mare, bine conturat, teribil de expresiv. Am Încercat zadarnic să-l schițez... Nu eram În stare... Cu picățele pe el, ca niște pete nedeslușite pe un zid... Pistrui. Lăsînd fața la o parte, amănuntele legate de păr Îmi erau foarte clare: frumos, negru și lung. Mascîndu-i ușor stînga frunții ei frumoase, părea greu de pieptănat. Avea o strălucire metalică la lumina zilei. Nu cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
trecea, tocmai de aceasta neobservat. Datorită funcției ce o dețineam, am prezidat la timpul acela o sumedenie de acte, testamente în special, destine vreau să spun. Câteodată, în somn, mai mi-aduc aminte de oamenii acelui timp, de-a valma, nedeslușiți, sau ici-colo câte unul, răzlețit, pe care memoria îl aduce la țărm, cum se întâmplă cu scoicile pe plajele mărilor. Eram atunci tânăr iar ei îmi treceau prin față, cei mai mulți fiind mult mai în vârstă decât mine, și aceasta era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
părinte! strigă Petrache uluit, răzbătând printre oameni, spăriat și dând popii psaltirea. —Cetesc, cetesc... murmură popa, cumpănindu-se. Țăranii ieșiră unul câte unul. Ușa se închise în urma lor; dar, de dincolo, din crâșmă, tot răzbătu o bucată de vreme zgomotul nedeslușit al glasurilor. Popa începu să mormăiască și să răscolească filele unsuroase ale cărții. Deodată se întoarse cătră primar, care stătea pe scaun la căpătâiul călătorului: —Ai văzut calul? —L-am văzut. Bun cal! Bun cal, da! zise popa. Apoi, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu urechile lăsate pe spatele gheboșat. În mângâierea căldurii, dormita; își lumina ochii deodată, apoi îi întuneca încet și-și mișca botul crăpat, ca-ntr-un vis. Pe cărări, înlăuntru, era încă umezeală. Numai ici-colo, mișcarea vieții: răzbătea o chemare nedeslușită, moale, stânsă; o gârneață subțire se clătina încet; foșneau un timp foile galbene ale anilor trecuți. Pe la amiază începu un glas de corn să adie din poiană în poiană. Bătaia copoilor răspunse răsunător: chiaf! chiaf! Se auziră și voci omenești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-i pe nume: Duman și Joian, îi puse la jug; după aceea îi apucă de funie și prinse a trece prin mulțimea deasă de oameni care se țesea de colo până colo, prin fierbințeala cea mare a soarelui, cu larmă nedeslușită de glasuri. Săteni cu fețele liniștite, cu muierile și cu copiii după dânșii, se purtau încet spre comedii, unde urlau paiațe pestrițe, ridicate pe podiște de lemn, deasupra mulțimii care se grămădea în juru-le cu gurile căscate. Negustori cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
omorât? —Cum să se găsească? zise Voinea. A murit așa, de moarte năprasnică... Eu tăcui. Pădurea era foarte tristă și foarte pustie în jalea ei de toamnă. Și eu simțeam, poate din pricina asta, o greutate mare în suflet, o amărăciune nedeslușită, ca în fața morții. Și când ieșeam din desișuri, se dezvăluiră deodată negurile depărtării, și rămase codrul uriaș în urmă, cu adâncurile și cu taina lui, codrul ca o ființă cu dureri, cu mânii, cu plângeri. Toamna plutea în juru-i ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu omul toropit, prin fumul burniței. Boierul, tăcut, își întoarse calul și apucă prin pădure, prin răceala pătrunzătoare, prin oftările domoale ale adâncului. Mergea în pas, gânditor, și-și simțea mădularele amorțite. Ș-avea și-n el ca o nemulțămire nedeslușită. Și parcă și de el însuși și de roibul care-l purta de jumătate de zi, ud și flămând, îi era milă. Poate s-ar fi bucurat de focul din vatra chihaiei- dacă n-ar fi avut a veni cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
privire ciudată, chihaia Gavril. Tare-i slab... A mai avut el un val... S-a opintit azi tare greu pe lângă boi... Poftiți, cucoane, în casa asta mare... Boierul intră în odaia cea curată. Din umbră ieși deodată nevasta lui Gavril, nedeslușită, apucă mâna stăpânului și o sărută. Apoi se dădu la o parte, cu brațele încrucișate pe piept. — Da’ băieții unde ți-s? — Îs la treabă, cucoane, zise Gavril. Îs stoleri... Umbra odăii era rece și mohorâtă. Boierul simțea în nări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și ca să tocmească cojoacele, cu Isailă cojocarul. Erau acolo clădite piei peste piei de oi, și opinci - ș-un miros greu de seu. Stăteau pe podina uscată, între cojoace, și pe ușa larg deschisă în două părți se vedeau depărtările nedeslușite și fumurii. Isailă, țigan bătrân și pleșuv, cu obrazul negru și cu mustața și barba albă, sfătuia încet, stând grecește și împungând repede cu acul în pielea de oaie. —Eu, flăcăule, zicea el, am fost rob la cuconu Iordache, tatăl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
liniștită. Cu întoarcerile pripite, căutăturile crunte și fornăiturile lui Alexa, se obișnuise. Ba râdea pe ascuns, întorcând capu-ntr-o parte și ducând mâna în gură, când vedea bine că vătaful o teme chiar cu boierul. Își aducea aminte ea de ceva nedeslușit și de demult - dar acel ceva se amesteca cu podoabele nouă care începuseră a-i preface viața. Mai mult aceste podoabe luceau în amintirea ei decât o desmierdare trecătoare. Și râdea singură într-ascuns de temerile lui Alexa Grecu, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Am sărutat atunci rugăciunea aceea și a rămas o urmă de sânge de pe buză, unde se cunoaște și acuma semn de lovitură. Nicula asculta uimit. El nu știa nimic din toate aceste vechi întâmplări. Tatăl sau cantorul rămăsese o umbră nedeslușită în trecut. Nana Floarea se ridică din locul ei, păși lângă icoane și trase de pe poliță ciaslovul. Era o carte tipărită cu chirilice, pe care paznicul încercase, cu ani în urmă, s-o descurce, și izbândise în parte. O lăsase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
aproape, numai sub hochstand, orice ar fi fost acolo ea trebuia să știe. Așa ar trebui să cunoască oamenii toate, cum le cunoaște acest animal, se gândea Culi - căci vorba de mai nainte, „năcaz“, exprima pentru el ceva cu totul nedeslușit. Vidra nu știa să cetească și să scrie, nici săvârșește atâtea măiestrii de mirare ca omul, dar cunoaște altele cu mult mai ager decât noi, simțind de departe pe dușman ori având înștiințare despre o nenorocire. Așa a venit Vidra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
A început să-i bată inima, văzând căruța acasă. S-a temut să nu se fi întâmplat vreo poznă. S-a temut poate să nu cugete prea mult asupra unor împrejurări nouă, pe care mai curând dorea să le lase nedeslușite. S-a abătut pe la grajd și a văzut pe Șarg liniștit: a întors spre el botul și a făcut ușurel: Hn-Hn! Atunci a ocolit colțul casei celei mari, la pridvor. În pridvor, în bătaia soarelui, ședea la pământ un copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
tenișilor mei sclipitori. Atât de obosită! —Mulțumesc, am reușit să spun. E foarte drăguț din partea ta - am vrut să-i spun pe nume, dar nu eram sigură cum o cheamă, așa că a trebuit s-o dau cotită cu un „Ooo“ nedeslușit, universal valabil. Dar nu sunt alcoolică. —Încă negi realitatea? Și-a scuturat trist capul cu părul rar, pieptănat cu cărare pe mijloc. Cedează spre a câștiga, Anna, cedează spre a câștiga. —OK. Pur și simplu era mai ușor să accept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
declarațiile de dragoste pe care mi le face când e beat mort. Îți închipui ce-ar fi dacă aș crede ce-mi spune la beție și l-aș suna? Uneori jucam amândouă scena: eu eram Joey, care îi lăsa mesaje nedeslușite pe robot, în timp ce Jacqui juca melodramatic, ștergându-și lacrimile și spunând: Oh, chiar mă iubește de fapt! Sunt atât de fiericită, cea mai fiericită fată din lume. O să-l sun acușica. Apoi iar intram eu, jucându-l pe Joey, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
tale firești cu lumina Luminării. Ale coborârii în textul care te naște. Teamă îmi este că nu voi ajunge niciodată acolo, în plinătatea rugii. Rămân, aici, pe peticul meu de speranțe, de iluzii, de amăgiri, cu bucuria doar, tainică și nedeslușită, a înaintării spre mine prin pașii rugilor. Pași împleticiți, pași grei, pași ducând parcă niciunde. Mers firav, dus doar de nuiaua credinței mele pe care, în clipe ca acestea de scris și închipuire, mi-l văd toiag al vredniciei. Știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
scăpa din priponeală. Zbaterile sale scuturau mirtul atât de tare încât o bună parte din frunzișul său bogat fusese smuls și risipit pe jos. Trosnete ca de lemn arzând în foc păreau a ieși din mirt, la început slab și nedeslușit, apoi din ce în ce mai puternice și în cele din urmă se auzi un glas care vorbi astfel: O cavalere! Dacă inima ți-e tot atât de bună pe cât ți-e chipul de frumos, scapă-mă , rogu-te, de acest animal sâcâitor. Sunt și așa
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
o recomandare aproape inutilă, fiindcă toți, maimuțe prin definiție, imitaseră pe cei câțiva mai obosiți și se așezaseră în bănci. ― Fiecare să scoată câte un creion și o hârtie și să scrie ce am să dictez! Se aud câteva murmure nedeslușite. Unul șoptește înfricoșat: "Ce, mai dăm un examen?!" Dar toți se liniștesc când aud: ― Am să vă dau lista de cărți! Fiți atenți, ca nu cumva să scrieți greșit... și băgați de seamă că, cel mai târziu până la sfârșitul săptămânii
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
mai mult de un stat de om. Moscheile Își pierduseră cupolele poleite. Corăbiile din larg Își pierduseră catargele. Paznicii care străjuiau intrările În palatul sultanului Mahomed Își pierduseră vârfurile halebardelor. Totul rămânea neterminat, aplatizat, redus la o viermuială joasă și nedeslușită. Marele Maestru al Ordinului Cuceritorilor coborî fără grabă treptele palatului Ak Sarai. Era Îmbrăcat simplu, dar nu după moda turcească și nici după cea europeană. Avea pantaloni negri, largi, dar nici pe jumătate atât de largi ca șalvarii ienicerilor, strânși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]