332 matches
-
vistiernice Ximachi! - șopti armașui. Aș vrea să te cred - răspunse Ximachi vistiernicul, căci el era. Aș vrea încă o dată să te cred, armaș Abăluță. Acuma du-te și deschide-le poarta. Apoi se aplecă peste parapet: Cuvioșiile voastre, Vodă, cu neostoita-i înțelepciune, doarme momentan, dar sunt treaz eu. Poftiți înăuntru. O, biată țară a Moldovei! Pe mulți venetici oploșita-i la sânu-ți, multe guri venite de-aiurea îndestulat-ai și mulți și-au lăsat ciolanele pe mănosul tău pământ! Unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ținut de mici pe genunchi și care când au crescut au început a-i zice melodioase vorbe în doi-trei peri, copile ale acestora ce nu puteau îndura eșecul mamelor, slujnicuțe care l-au îngrijit când era încă în puterea de neostoit a bătrâneții, două chelărese care au picat moarte după el când au observat cum se târguie pentru niște morcovi, o contesă poloneză care aflându-se în trecere prin Veneția și văzându-l cum iese pe canal în gondola lui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de un juvaer tradițional, pe care-l achiziționasem cu câteva ore mai Înainte, În Împrejurări nespus de pitorești, traversând râul Tercero. Bref, urăsc zadarnicele circumlocvii și voi spune istoria ab initio, fără să las deoparte, desigur, tăioasa ironie pe care neostoit o pretinde spectacolul modern. Și-mi voi Îngădui și câte o tușă peisagistică, o umbră de culoare. Pe 7 ianuarie, la patru și paisprezece a.m., sobru travestit În indian bolivian, am luat Panamericanul la Mococo, fentându-mi cu abilitate - chestiune de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
a exclamat elegant. Scuzați, rogu-vă, această fadaise a secretarului meu. Să nu ne lăsăm orbiți de sofismele din Ciudadela și San Fernando: orice spirit cumpătat acceptă că Avellaneda stă, prin propriul său drept, la loc de cinste. Îi repet neostoit lui Bonfanti că bagajul său de proverbe și arhaisme nu e-n apele lui și, fără doar și poate, e vieux jeu; În zadar Îi ghidez lecturile: dieta riguroasă, cu Anatole France, Oscar Wilde, Toulet, don Juan Valera, Fradique Mendes
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
licurici care luminează În bezna nesfârșită drumul pe care-l străbatem cu zadarnice poticneli; luminile ei se puseseră pe locul unde stătea pitit furul, dar magul nu-i aflase nici casa, nici chipul. Dar el Își urmărea fără răgaz țelul neostoit. — Înveteratul client de la Salon Doré nu se dă bătut și chiar stăruie, a exclamat pe nepusă masă Montenegro, care Îi spionase stând cocârjat, cu ochiul pus la gaura cheii și bastonul din os de balenă Între dinți, iar acum - costum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
râde de toată bucătăria asta științifică; el are misiunea să Înalțe, cărămidă cu cărămidă, o construcție trainică și sveltă. Dar mă opresc aici: păstrez pentru viitor clipa anticipării și dăltuirii În piatră a indiciilor pe care le-am cules. — Cu neostoita nădejde că În viitorul domniei voastre se va crăpa odată și-odată de ziuă, a intervenit Shu T’ung, reînnod aici firul umilei mele istorisiri. Când Tai An a dat buzna teafăr și nevătămat În casa din strada Deán Funes
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
că "o femeie care se grăbește să scrie un poem într-un moment nepoetic nu poate fi numită o femeie cu gust", eu aș îndrăzni să adaug că bărbatul însuși nu este scutit de asemenea riscuri estetice. Iată-l pe neostoitul Filimon avântat pe culmile lirismului într-un prozopoem sui generis: "Cintiza și pietrușelul făceau să răsune colnicele prin vocea lor ascuțită, dar plină de dulceață; ciocârliile se înălțau în aer (țineți-vă bine: intră în scenă artileria grea, n. m.
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
fertile colaborări la ziare și reviste), vocația presei audio (în postura de extern colaborator la Radio Iași, ani la rând) a făcut parte din fibra lui intimă. Nimic nu l-a putut opri din a-și satisface o atare patimă neostoită. Era predestinat radioului tot așa cum alții sunt predestinați scufundărilor subacvatice ori zborurilor cosmice. Ceea ce impresiona la Alexandru Poamă era seriozitatea egală cu sine, niciodată contrariată ori bulversată de vanități, orgolii ori puseuri subiective aleatorii. Omul public avea conștiință profesională și
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
resemneze și să trăiască împăcați cu gândul pierderii celor dragi, cât despre suferința nepotolită a morților, incapabili, la rândul lor, să reteze legăturile cu viața pe care au trăit-o și a cărei amintire nu încetează să-i tortureze. Patima neostoită, imposibila renunțare la locurile unde se trăiește și se moare, obsesia continuării vieții sau cea a renașterii, acestea sunt forțele creatoare de fantome în teatrul no. Dar în vreme ce tragedia greacă vorbește mai cu seamă despre durerea niciodată stinsă a celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
tandrețe în genele răsfățate de căldură privirii Prin gânduri dau târcoale uitate meandre visului pasager, incoerent, ratat. Mă străduiesc să deschid seiful inimii prin Cuvânt și să ating taine ascunse înțelepților, dar descoperite profanului. Ciudat nu? Zilnic, aceeași coborâre vie, neostoita, în labirintul imens al eului dur mascat de complezenta. Și lamentarea vine prea târziu. Vai, iar am uitat să aprind Lumina în mine!
Labirintul by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83320_a_84645]
-
visul i se Împlinise, s-a trezit brusc, cuprins de o panică rece, fiindcă femeia din vis fusese o Clara toantă, cu părul cânepiu, fără irizări aurii În plete și cu o mulțime de banalități picurându-i insipid de pe limba neostoită. Dar ea a fost prima femeie rasată pe care a cunoscut-o și unul dintre puținii oameni care l-au interesat cu adevărat. Clara Își transforma bunătatea Într-un mare avantaj. Amory se decisese că majoritatea oamenilor buni ori Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
de fiecare din colaboratorii acestui volum alcătuit de supraviețuitorii dramaticelor evenimente dar mai ales de urmașii lor, atunci la vârsta copilăriei sau adolescenței. Dincolo de experiențele fiecăruia din aceștia, de nevoie dezrădăcinați, simți ralierea lor unitară la același numitor al suferințelor neostoite, determinând profilului lor aceleași dimensiuni și dominante psihologice. Este momentul în care individul și-a pierdut autonomia vieții lui particulare fiind pus la discreția și interferența cu forțele abominabile și de neevitat ale unei nemiloase istorii. A fost drama individului
MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Gheorghe Macarie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1705]
-
plin de clăbuci, a plătit la repezeală și s-a făcut nevăzut. La cinci minute, miliția dădea năvală În frizerie scotocind peste tot. Bine că a tăiat-o el după parașutare spre nord, cedînd poate, după cum umbla vorba, dorului de neostoit după Flo rica Rogoz, ibovnica lui din Huta, o femeie al cărei chip, din fotografiile păstrate și din mărturiile cunoscuților, apare ca o lumină greu de uitat, o frumusețe nobilă, cu stil, mult deasupra obșteștii drăgălășenii rustice de mîndruță cu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
proiectate în secolul al XVII-lea, în Moldova: „Pe la 1600 și ceva, dacă cineva și-ar fi sumețit privirea peste dealurile mângâiețe de dincolo de Vaslui, ar fi putut zări de la o aruncătură de ochi două siluete mergând aplecate sub suflarea neostoită a crivățului de Crâm. Prima siluetă era înaltă, ciupită de vărsat, cu nasul coroiat și urechile clăpăuge ascunse sub pletele proaspăt retezate. A doua siluetă părea mai scundă, dar de la o iscodire mai atentă se vădea a fi un tânăr
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2188_a_3513]
-
veselă, turnară mai mulți pumni de fasole, puțină sare, câteva drame de untdelemn și le îndemnară pe fete să întrețină focul, dacă sunt zorite din vreo pricină. Foamea scurma cu strășnicie în stomacurile calangiilor, asemenea unor carii nesătui, care rod neostoit până și în lemnul tare de stejar. Bărbații în putere și flăcăii se străduiau să ridice corturile, dar mirosul de fasole, care le gâdila nările, îi făcu să-și abandoneze pentru un moment lucrul. Ziua se înnegrea ca o pânză
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
UN FIOR DE REGRET LA GÎNDUL CĂ TOTUL TREBUIE SĂ SE SFÎRȘEASCĂ. ÎI FĂCUSERĂ PLĂCERE CELE ȘASE LUNI PETRECUTE ÎN SÎNUL ACESTEI SOCIETĂȚI STRĂLUCITOARE. FUSESE DIN NOU PALPITANT SĂ-I VEZI PE TINERI CUM GUSTĂ FRUCTELE PUTERII ULUITOARE, O SAVURARE NEOSTOITĂ A BUCURIEI, ADUCÎNDU-I AMINTE DE PROPRIUL SĂU TRECUT ÎNDEPĂRTAT. HEDROCK ZÎMBI CU GURA STRÎMBĂ. IN NEMURIREA LUI ERA O TRĂSĂTURĂ DE CARE EL NU ȚINUSE SEAMA, O NEPĂSARE CRESCÎNDĂ FAȚĂ DE RISCURI PÎNĂ CÎND ÎL LOVEA CRIZA, UN FEL DE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
Stanțe) nu e vorba de invenție, ci de purificare și de reducție. Veți binevoi să ne iertați mania inocentă - adevărată deformare profesională - de a recuge, pentru a-l compara și a-l înțelege mai bine, la cutare matematician. Moréas evocă neostoit formalismul lui Felix Klein sau, mai degrabă, purismul logic al lui Hilbert. Într-adevăr Din Grundlagen der Geometrie - pe care unii o numesc "noul Euclide" - această cărțulie a lui Hilbert, apărută în 1899, chiar în anul primelor Stanțe, va sta
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
loc de veci. Să aibă unde să vină baba să te bocească, să mai vorbească de una, de alta, că tare-i greu și negru pământul... Cum nimeni n-avea de gând să se mute într-un loc cu suflete neostoite, spurcat, Paul a închiriat foarte ieftin tot spațiul. A adus un sobor de preoți să-l sfințească, altfel cine mai lucra pentru el?, a curățat bine zidurile să nu fie zyklon, pentru orice eventualitate, nu știa ce-i, dar citise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
îl va face tată! Urlase la ea până răgușise. Noroc că nu avusese pistolul la el, că cine știe ce s-ar mai fi întâmplat. Îl descărca în ea, mai mult ca sigur. Așa impertinență, oricât te-ar chinui amorul și setea neostoită de pițiroanca ei (și ce margaretă, înfoiată, nesătulă și nestropită desfăcea profesoara!) nu se poate admite. El, tată?! Să recunoască copilul ei?! El, care crescuse ca vai de capul lui, tocmai pentru că nu fusese recunoscut de propriul tată?! El, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
și cântă dorurile între înmugurire și pârguire Într-un continuu dialog cu Eul propriu, Vasilica Ilie caută cheile potrivite ca să desferece sentimentele, lăsându-le mai apoi să țâșnească precum cele din cutia Pandorei. Dintre toate acestea: foame de dragoste, setea neostoită de îmblânzire a curgerii timpului, dorul de lumină, sunt printre cele mai pregnante. Erosul liric este potolit, tandru, liniștea abisală a sufletului alternând perpetuu culorile anotimpurilor: verdele înmuguririi, galbenul-auriu al pârguirii, arămiul vârstelor bogate ori albul pur al senectuții - elemente
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
vifornițâi - a apreciat situația moș Pavel. ― Bine că am ajuns aici. Că până la târg nu mai este multă cale - a răspuns Dumitru. În cele din urmă, au coborât din sanie, fiindcă era mai plăcut să meargă cu pasul sub ninsoarea neostoită. Mergeau tăcuți. Fiecare cu gândul lui... Moș Pavel a luat calul de dârlogi, îndemnându-l la drum cu vorbă de alint. Așa scăpa pentru o clipă de durerea din suflet, că îi pleacă feciorul și nepotul la concentrare. Știa el
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
pas de jivină, a pornit spre locul cu pricina... La fiecare pas se oprea, să asculte și să se orienteze. Nu a trecut multă vreme până să se împiedice de fantoma căzută cu fața în jos și acoperită de ninsoarea neostoită... A stat întâi să asculte... Țipenie. Și-a rezemat durda de un copac și cu mâna sănătoasă l-a întors pe individul căzut cu fața în sus... „Ptiu! Om lipsit de judecată! Ai vrut să te răzbuni pe mine! Păi
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
mănăstirea de la Sângeap, unde primise și întâiul botez. Ce veste, poveste vă poartă pașii spre mănăstire, fraților? ceru lămuriri înaltul prelat, a cărui barbă de-abia cărunțise. Preasfinția ta, un mare necaz ne apasă. Vrem să scăpăm satul de arșița neostoită! spuse băiatul cel mare, Vasilică. Vreau și eu, rosti grăbit Ionică, să-mi vîr capul în zăpadă. Am auzit de la bătrâni că este rece! Ce bună ar fi o ceașcă de rachiu, îndulcit cu mere, suspină uncheșul. Toate ar fi
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
lucrurile: trunchiul solid al acestui baobab-bătrân-capricios care te susține pe tine este însăși forța mirifică a suflețelului tău bun, care se ocupă cu purificarea dragostei, iar ramurile lui verzi de deasupra sunt nimic altceva decât dovada incontestabilă a dorului tău neostoit de prințul vieții tale, mierea zilelor tale, shangdi di liwu. nouă în al treilea loc: te întrebi cine o fi meșterit existența tuturor minunilor acestor ținuturi, uzina cărui suflețel o fi lucrat la armonia asta, cum o fi fost posibilă
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
văzut, ca să nu-ți aduci aminte că am fost aici, ce trebuie să fac să pier mai repede, oameni întunecați ce m-ați ghidat către această cameră în care ascundeți de mii de ani rodul căutărilor voastre neobosite de idioți neostoiți? De ce nu-mi spuneți, ca să am un motiv suficient de bun să vă ucid, de ce? Înainte însă ca eu să pot avea vreun răspuns de la cine știe cine, pentru că nimeni nu are obiceiul să vorbească omenește în tot locul ăsta nebun, iată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]