7,995 matches
-
să-și desfășoare lecția, ca treptat o comuniune tot mai vie să se stabilească între el și ascultători. Magistrul nu rămânea străin de însuflețirea discipolilor. Erau momente cînd osmoza simpatiei devenea atît de puternică încît continuarea monologului se dovedea cu neputință. Profesorul lansa atunci o întrebare legată de progresul expunerii, căreia cei din sală se întreceau să-i răspundă. Mă surprind utilizînd imperfectul în evocarea acestor împrejurări; pentru mine, ele se integrează capitolului, teoretic încheiat, al studenției. De fapt, ar fi
"Vivant professores!" by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/12327_a_13652]
-
înzestrat cu harul orfeic; numai forța magică magnetică a cântecului legendarului poet poate da viață veacurilor de altădată și evoca figurile care, în aparență doar, au fost înzestrate cu putere, dar, în realitate, au fost simple "fantasme", expresia evidentă a neputinței; "legenda vremilor" intonată de cântecul orfeic este dominată de "durere", deoarece trecutul constituie dovada categorică a caducității în universul creat. În ciuda nenumăratelor interpretări poetice conferite de-a lungul a peste două milenii de istorie literară a mitului lui Orfeu, ideea
Istoricul și harul orfeic by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Imaginative/12329_a_13654]
-
cuceritorilor care trec prin imperii Fără să mai lase urme Suntem aproximația fricii și măsura erorilor Nu mai știm nici rugi nici blesteme Nici locul unde ne-am înfășurat glezna de trupul unui copac Cu pretenția apartenenței în urma fiecărei plecări � neputința O gură schimonosită bâlbâind silabe fără înțeles Până unde se poate ridica sufletul în absența memoriei De câte cuvinte ar fi nevoie să putem mișca lucrurile Doar cu privirea? Singurătatea la ceai Cel mai greu e să înveți să trăiești
Poezie by Carmen Firan () [Corola-journal/Imaginative/12446_a_13771]
-
clopotnița bisericii din sat închide pur exodul morților iar el coboară dealul în folclor mormântul căutându-l. Apostat m-atârn de umbra lui c-un cimitir al morții epicentru să măsor încăpător mormânt de zburător tăria-ngândurată în ofir. Din neputință cerul l-a iubit ține-i sicriul greier genial înlăcrimează-l și pământul ia-l să-ngropi în el poemul tău orbit. O, tată, mândru tată Nu n-am fugit. Săgețile din carne adastă cimitirul înflorit cât terapia ta în
Poezie by Horia Zilieru () [Corola-journal/Imaginative/12466_a_13791]
-
este deloc una centrifugală, întoarsă spre lume, ci, mai curând, una centripetă. Majoritatea versurilor sale sunt construite în vederea configurării unei mitologii a eului, cu universul său apăsat de taine și de vini neștiute, de fantasme tulburătoare și de figuri ale neputinței ori morții. Sensibilă la ultragiul realității, vocea poetică se modulează, de multe ori, în arpegiile melancoliei dense, ori ale unui patos sublimat. Lirica Ilenei Mălăncioiu nu este una a adeziunii la valorile exteriorității, ci, mai degrabă, una a retranșării în
Efectul de palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/12585_a_13910]
-
îndelete. Cazul meu e banal azi, dar îmi vine mereu în minte exemplul rușilor în emigrație care rămîn legați de o Rusie mitică pe care o propovăduiesc copiilor, chiar și nepoților. Rusia conferă emigraților ei o diferență specifică puternică, o neputință de a se asimila, care-i singularizează avantajos în propriii ochi, și se convertește într-un adevărat complex de superioritate. Și acest sentiment de superioritate e în armonie cu buna părere a occidentalului despre ruși, "popor mare", datorită, în bună
Jeanne Marzesco – Fragmente-strigăt () [Corola-journal/Imaginative/12213_a_13538]
-
ți se bucura ochiul. Nu ca atunci când erau trântite una peste alta, pe orizontală, ca un teanc de clătite... Da, era o ambiție perfecționistă în această nevoie de logic și de frumos! Ura asemenea cuvinte fiindcă de la ele se trăgea neputința lui de a încheia un text odată început. Nimic, nici o frază nu i se părea îndeajuns de logică și de frumoasă. întotdeauna descoperea undeva, uneori ascuns, un defect, o infimă neglijență, o scorie, o știrbitură, o pată, un gunoi. Exact
Proză by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/12358_a_13683]
-
ofițer în Whermacht cu care era îmbrăcat. Nu-și ascundea dezgustul față de unii camarazi cărora scufundarea în barbarie le dădea delicii și nu scăpau nici o ocazie de a-și bate joc de învinși, de rafinamentul lor cultural, acum dovadă a neputinței. L-a întâlnit pe neașteptate pe treptele ambasadei germane la Paris, pe Céline, care s-a grăbit să-i destăinuie că nu e satisfăcut de rezultatele ocupației. De ce? Deoarece nu s-a uzat cum trebuie de armele de foc. Cum
Pe un grafic în mișcare by S. Damian () [Corola-journal/Imaginative/12644_a_13969]
-
de care m-am desprins anevoie și căreia îi simt și acum parfumul în nări. Tare aș vrea să am timp s-o reiau acum, la 44 de ani, și s-o parcurg cu alți ochi, dar îmi e cu neputință. A, era să comit o nedreptate. Copil fiind, am făcut o pasiune pentru colecția "Povești nemuritoare", pe care nu știu dacă ai prins-o, precum și pentru două volume de basme africane pe care nu mă sfiesc să le consider determinante
Interviu cu Radu Paraschivescu by Ciprian Macesaru () [Corola-journal/Imaginative/12648_a_13973]
-
că natura l-a înzestrat, realmente, cu înclinații artistice, ci frica de ratare i-a smuls condeiul din mână, teama că ar putea fi obligat să trăiască în sărăcie și singurătate, disprețuit de semenii săi, devorat de sentimentul inutilității, de neputințe și dezamăgiri cu tot cortegiul lor de compromisuri și de abdicări. Inconștiență sau un foarte mare curaj semnifică această opțiune? Alegi sau ai fost ales? Citez din Norman Manea: "Ar trebui să poată să răspundă acum de ce literatura alege pe
Amintiri despre Florin Mugur și Norman Manea by Horia Gane () [Corola-journal/Imaginative/12682_a_14007]
-
nu numai umanitatea acelui timp, doamna Mingot-Tauran ține să ne informeze că la aceeași editură s-au publicat opere scrise de țigani francezi. Faptul e îmbucurător. Budai-Deleanu apelează la această mască exotică nu pentru că aparține acestei etnii. Prin ea figurează neputința unei umanități de a mai săvârși fapta eroică, valoare pierdută, rămasă în rama epopeilor antice și medievale. Țiganii sunt paradigma oricărui popor care visează ardent la libertate și belșug, perorează excesiv, dar nu e capabil să cucerească totul prin acte
Țiganiada în franceză by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Imaginative/12984_a_14309]
-
vorbește pe larg în prefață. Ar putea să pară gratuită speranța că traducerea Țiganiadei în franceză, abia acum, ar mai putea recupera ceva din semnificația unei opere scrise acum două secole, dacă ideile scriitorului privind discrepanța între visurile umanității și neputința împlinirii lor n-ar fi atât de pregnant actuale. Pentru această valoare pledează măsurat prefața și tot fondul actual de gândire motivează cu asupra de măsură prezenta traducere.
Țiganiada în franceză by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Imaginative/12984_a_14309]
-
de ochii bufniței pătrunse până dincolo de adâncul adâncurilor nu-i nici o adiere să arate steaua sortită stingerii din urmă pe acest tărâm printre rătăcirile vremii vântoasa necunoscută își bate semnele ascunse stelele ard în cercuri fugoase de jar cu neputință-i de ghicit ce frunte în clipa ce se apropie va cădea în țărână Puterea întunecării departe sunt arborii rătăciți pe coline unindu-și necrezut frunzișul și înălțimile foșnetul zbucnit din adâncuri în josul pământului nici o pasăre amintitoare nu mai bate
Poezie by Alexandru LUNGU () [Corola-journal/Imaginative/13259_a_14584]
-
și indivizii atunci când cu mâini brutale îi despoaie de libertatea lor firească.” Aceeași compătimire trezește soarta românilor și în 1872: „Continua schimbare a cârmuitorilor, nesiguranța prezentului și incertitudinea viitorului din toată perioada dominației grecești instituită de turci a făcut cu neputință pentru valahi orice acțiune durabilă și orice reformă utilă.” Exemplele pot continua, confirmând tragediile petrecute „sub cel mai frumos cer din Europa” și reflectând durerea pe care oameni de cultură străini au simțit-o la vederea lor. Chiar și cei
Piese de puzzle Sebastian și Eliade by Irina Groza () [Corola-journal/Imaginative/12957_a_14282]
-
de exemplu. Aspectul cel mai deficitar al evoluței românilor în modernitate îl constituie organizarea socială coerentă în urmărirea unui țel comun. Se pare că, dincolo de virtuțle estetice propriu-zise, }iganiada lui I. Budai-Deleanu conțne și unele indicii cu caracter profetic, în legătură cu neputința românească de agregare socială în epoca modernă. Se știe că E. Lovinescu a aplicat principiul sincronismului nu doar la configurața și evoluța societăți noastre, ci și la tendințele manifestate în cîmpul literar. Astfel, Istoria literaturii române contemporane este lucrarea în
Sincronism și globalizare by Gabriel Onțeluș () [Corola-journal/Imaginative/13792_a_15117]
-
O pradă, Perechea stârnind cercuri Prin aer, Cu fiecare pas. Cântă, sărută Sau pleacă mai departe Cu vântul Și devine de necuprins. Cuminte mă urmează Sângele meu, Ca o hartă, Un instrument înțelept Într-o geografie Atât de schimbătoare. Cu neputință A mă rătăci Prin aceste stepe Cu troițe, Buchete uscate Și înscrisuri tremurătoare.
Truda trupului frumos by Katia Fodor () [Corola-journal/Imaginative/13842_a_15167]
-
rușinos a stat frica. Ea a însoțit ca o umbră fiecare gest și fiecare vorbă. Presiunea covârșitoare marchează domnia absolută a politicului. Am căutat să ilustrez situația de ananghie, spațiul nu permite zăbovirea la prea multe detalii. La senzația de neputință în fața grosolăniei și a ferocității contribuia și impresia că dictatura va dura la nesfârșit și că nu se întrevăd scene de relaxare sau de mântuire. Nu se poate ocoli împrejurarea că mari personalități, ca Sadoveanu, Arghezi și Camil Petrescu au
Cazul G. Călinescu by S. Damian () [Corola-journal/Imaginative/13846_a_15171]
-
un poet al cărui avangardism popular (expresia lui Gh. Grigurcu) e în linia unui Arghezi sau Bogza. Părere împărtășită și de Mircea Iorgulescu în cronica primei ediții a acestei antologii: "Mai curând contestatar decât nonconformist, e iconoclast din disperare. Din neputință. Teribilismul eventual este o soluție de supraviețuire, poate disperată, nicidecum o poză ... Insurgența provine dintr-o situare în lume și traduce un impas existențial." Delimitarea între literatura de tinerețe și cea de după 1960 devine astfel mult mai vizibilă. În acest
LECTURI LA ZI by Marius Chivu () [Corola-journal/Imaginative/13974_a_15299]
-
o poezie? Poezie care, fiind proastă, m-aș chinui atît de mult s-o repar, încît mi-ar mînca zile și săptămîni. Și nici n-aș mai putea citi nimic! Și acum, încă mai adînc! Nu frica, nu groaza, ci neputința, certitudinea că nu mai pot scrie ceva care să-mi placă, că nu mai am spațiul necesar, mă determină să mă arunc cu capu-n jos și sufletul în sus în plicurile ce se cască zilnic ca niște prăpăstii ocrotitoare
Se va citi pe melodia Gui gău iau by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/14084_a_15409]
-
un roman, două cărți de eseuri, o carte cu interviuri și pregătește, adică are "aproape" scrise, încă două-trei cărți! Întîi l-am crezut, apoi am fost amuzat, în ultima vreme a început să mă enerveze. Întrebarea e: "joacă" el această neputință (care a dus, iată, la zece volume!) sau chiar o "trăiește", salvîndu-se veșnic în ultima clipă, cîștigînd clipa următoare? M-a uimit tenacitatea, încăpățînarea cu care "lucra", cîndva, la Dolhasca, la roman. Mă uimește acum sprinteneala cu care scrie articole
Turgheniev iubea-n secret mamela! by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/14056_a_15381]
-
confruntați, de cînd se joacă cu păpușile, cu marile întrebări metafizice, cu marile absențe, cu Răul, iar această disproporție dintre marile probleme și universul mic, apărat de un Dumnezeu mic, face ca ființele mici să trăiască mult mai acut sentimentul neputinței și tragismul existenței. Povara întrebărilor strivește pur și simplu lumea în miniatură, în care totul este din carton, vată și tărîțe. Moartea păpușii și Elegie mică sînt cele două fețe ale morții din lumea mică: într-una "A murit, de
Păpușile lui Eugen Ionescu by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/14017_a_15342]
-
într-un moment de sinceritate totală luxoasele umbre ce-nvăluie trupul imaterial al morții. aș mai adăuga, onorată instanță că ursitoarele îmi preziceau altceva cu totul altceva. viață trăită în umbra unei cocoașe ca un fel de bășică supradimensionată umplută cu neputințe, așa mă imaginez în nopțile de confuzii și insomnie: Quasi-modo dezmoștenit prinț parizian, vibrând la atingerea poemelor incendiare ale iubirii. vis cu arlechini, cu vitralii și cu dans la tulpina catedralei fără sfârșit. de parcă nu pantera aceea liliachie din Jardin
Poezie by Claudiu Komartin () [Corola-journal/Imaginative/14196_a_15521]
-
neconcesive, care, puse în dificultate de asaltul necruțător al istoriei (individuale și colective), secretează, spre a se apăra, roiuri de imagini disperat-patetice. Este la mijloc acea stare de inconfort ("starea solzoasă în care te zbați") pe care ți-o induc neputința de a refuza compromisul, scalda în apele măloase ale vieții, și care se preschimbă într-o furibundă batjocorire a iluziilor și a speranțelor nobile și deșarte. Iar revelarea coșmarului vesel al cotidianului, a grotescului, a mizeriei existențiale, a urâtului grohăitor
In memoriam Mariana Marin () [Corola-journal/Imaginative/14055_a_15380]
-
Cisnădie. - De ce?, am întrebat, cu o sinceră nedumerire. - Dumneata nu pricepi că mîine dimineață va vui tot Bucureștiul? - Ce anume să pricep?, am întrebat cu un curaj care m-a uimit și pe mine. Indignarea lui Lovinescu, percepînd uriașa mea neputință de a pricepe ceea ce se stîrnise în sinea lui, trecuse într-un stadiu cu totul imposibil de imaginat. Făcu un efort să-și stăpînească tăria enervării lui și mi-a spus cu glas potolit: - Nimic altceva decît că mîine dimineață
Evocări esențiale din aproape o sută de ani de viață by Ioana Postelnicu () [Corola-journal/Imaginative/14432_a_15757]
-
că prea facem caz de vîrstă. Nu numai acum, oricînd. La optsprezece ani ne văităm că avem doar atît. La vreo treizeci începem să spunem că, gata, s-a dus ce era mai frișcă-n noi. La patruzeci urlăm de neputință, dar urlăm! Sînt sigur că la cincizeci vom smiorcăi puternic, iar pe la șaizeci vom șușoti, însă nu ne vom lăsa! E o banalitate ce-ți spun: fiecare vîrstă își are mosorelele ei, cu ață vernil, grena, gri, după anotimp. Că
Vechi cotidian de gingășia (1) by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/14795_a_16120]