307 matches
-
vegetație inutilizabilă, aflată într-un tărâm „unde om pământean nu este” (54, p. 126), un tărâm nesocializat și, ca atare, haotic, necosmizat : iarbă „necălcată” („Unde iarba crește,/ în patru se- mpletește/ Nime n-o-ncâlcește” - 55, p. 116) sau pădure „neumblată” („Unde om nu locuiește,/ Nici nu-i urmă de secure” - 56, p. 474). Dimpotrivă, somnul lui Dumnezeu, de exemplu, este invers proporțional cu creșterea vegetației utile : Că de când ai adormit, [...] D-atunci nu-i rod în bucate, Nici nu-i
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
ordinea aceasta putea să-mi priască. Sau nu? Ba da, cui nu-i priește ordinea? E ca și cum ai spune Cărui bărbat nu îi stă bine în costum? sau Cărei femei nu-i stă bine cu tocuri? Biblioteca mea era acolo, neumblată, dar parcă mai însuflețită, deși odată dezordinea de cărți era cea ideală, mi-aș fi dorit să le dau zilnic porția de nelaloculei pentru că, o bună bucată de vreme, am crezut că sufletul cărților se hrănește și el cu ceva
A doua oară unu by Cristi Avram () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91792_a_92958]
-
însă să strămut acțiunea primei mele opere, ce sta sub semnul omorurilor și al violenței, în era interregnum-ului, în „epoca fără împărați, îngrozitoare“ a secolului XIII, se explică numai prin înclinația mea de a mă refugia pe tărâmurile cele mai neumblate ale istoriei. Astfel, nu era vorba numai de o încercare de o schiță a istoriei moravurilor la vechii slavi, opera mea de debut trata mai cu seamă procese secrete și abuzuri care, după prăbușirea imperiului Hohenstauffen, produceau o materie epică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
noi și dincolo. Drumul se sfârșește undeva, deasupra capetelor noastre, lăsându-ne cu ochii ridicați... Când eram copil și tata mă purta pe umeri, nu mai simțeam pământul apăsându-mi tălpile și râdeam, fericit... Cad stele, pe drumuri de foc, Neumblate poteci spre dincolo. Știu că într-o zi, într-o noapte, Voi urca și eu pe drumul stelelor care cad... 1985 Treapta a XXVIII-a Până nu te-am iubit Până nu te-am iubit N-am înțeles, deplin, Cum
Douăzeci şi opt de trepte ale realului by Dan Iacob () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100976_a_102268]
-
a soarelui de primăvară...Mulți se vor întoarce spre mine cu gândul, chiar dacă au copii mai mari decât ai mei...eu în mintea lor am rămas și o să rămân mereu domnișoara ... Catedrala sufletului meu Mă-ndrept spre tine pe cărări neumblate. Îmi frâng hainele în povârnișul dușmănos al stâncilor neatinse.Înalț strigătul războinic: -Hei, munților! Mă dor încheieturile roase în a voastră piatră! Mă tulbură ochii goi ai izvoarelor din adâncul nesecat din care se adapă, în miez de noapte, iele
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
mâncărurile lui, dar și nenumărate cronici de călă torie. Spre sur prinderea lui, se vindeau bine, iar numele lui căpăta, încet-încet, o anume greu tate într-o branșă altfel ermetică. Pagini de ziar și de revistă te trimiteau în locuri neumblate, sub o semnătură care era, de-acum, garanția unei aventuri dincolo de granițele visului. Se schimbase. În sfârșit, se simțea bine în pielea lui, zâm bea cu toți dinții, bea numai în serile frumoase, fără să i se împăienjenească privirea și
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
se vor descurca. La ceasurile trei din zi am pornit din nou la drum. Am plecat spre marginea de răsărit a satului, am trecut prin locul numit „Fundătură”, am lăsat în urma iazul de la „Miclea”, apoi, pe un drum care era neumblat, am pătruns în pădurea cu stejari, fagi și mesteceni. Am pornit pe un drum ce urca pe un delușor, am respirat aerul ozonat de pe aceste locuri sălbatice intrând tot mai mult in necunoscut. Prin aceste locuri nu mai călcasem niciodată
Locurile natale by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83211_a_84536]
-
alta îl face să priceapă ce se întâmplă în jurul lui, îi deschide ochii la minciuni, la manipulări, la spălarea creierului. Cu cât îi deschide mai tare ochii, cu atât îi cade fata mai cu tronc. Alunecă amândoi pe o cărare neumblată, fiecare simte ce îi așteaptă la capătul drumului, dar niciunul nu vrea să dea înapoi. Sacul își găsise petecul. Între cei doi se încinsese o luptă pe viață și pe moarte. Într-una din zile, prietenul meu era în vizită
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
prin sticlă, prin cărămidă, liniștea desface tavanul și se împrăștie printre cearșafuri. Pacea de peste noapte este pacea zorilor și nu a înserărilor; înserările dor mai rău decât durerile facerii; înserările desfac, diminețile adună, limpezesc. Diminețile sunt ca apele din fântâni neumblate, nebântuite nici măcar de lună. Când ploua toată noaptea, apa fântânii era tulbure; bunica-sa aducea o găleată plină cu lichid gălbui; Petru știa răspunsul încă de când avea trei ani. Iar a căzut o stea coaptă în fântână? Iar, puiul bunicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
înapoi sau să îngenunchez după clipa efemeră... Doamne, dacă Tu ai fi pus pavăză între troianul de zăpadă și apa de ploaie, o minusculă piatră, tot mai rămânea ceva, să fiu înțeleasă. Mă rătăcesc pe drumuri Mă rătăcesc pe drumuri neumblate și-mi caut mângâieri în gânduri. M-aș rătăci pe drumuri însetate de iubire. Și, printre rânduri, Aș poposi pe-alei adevărate... Și tot mai caut drumurile line, dar simt că mă rătăcesc mai mult, pe zi ce trece. Ochii
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
părea. Merserăm mult timp prin grădină. Am văzut părți ale acesteia care nu m-au interesat niciodată, dar care erau de mii de ori mai frumoase, chiar și în întunericul nopții, decât ceea ce mă captiva pe mine. Am străbătut cărări neumblate de mult timp. Iarba, simțeam când călcam pe ea, creștea nu numai pe lângă drum, dar și prin el, dând un aspect neîngrijit și uitat grădinii. Zi-mi despre teoria timpului, spusei eu admirând culoarea unui trandafir mirositor ce era încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
mână și tot așa. Cu ele era și un bărbat, un țigănoi cu o figură crâncenă, care cred că te-ar fi băgat în boli, dacă ai fi dat ochi cu el la fapt de seară, într-un loc mai neumblat. Acesta, avea un picior împleticit pe după un ditamai ciomagul de corn, și îl târa trudnic după el, cerșind ca și țigăncile, milă și pomană din partea călătorilor. Eram întru-câtva obișnuit cu amărâții lumii, care colindau trenurile așa că nu i-am
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
găsească mare lucru, dar era un tip tenace și nu se arăta dispus să abandoneze căutarea atât de ușor. Dacă ar fi fost nevoit să răspundă la întrebarea ce caută, i-ar fi fost greu să spună ce. Pădurea părea neumblată și nu se vedea nici un semn că cineva trecuse pe acolo de curând. Își ridică privirea și o văzu pe Ileana în fața sa. Stătea pe loc privind la rădăcina unui gorun bătrân. Îi făcu semn cu mâna, chemându-l lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Traversară și se afundară în pădurea de dincolo de drumul forestier. După hățișul de copaci tineri crescuți în zona de lizieră, acum mergeau pe sub coroanele înalte ale fagilor și stejarilor bătrâni. Nu se vedea nici o cărare croită pe acolo, pădurea era neumblată, covorul de frunze veștede întinzându-se neatins sub picioare. Urcau fără să vorbească, Cristian căutând să recunoască locurile pe unde fusese cu două zile mai devreme. Nu-i părea nimic cunoscut, era ca și cum pășea prima dată pe acolo. Își aminti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
când ieșea seara din bârlog. Niciodată nu mai fusese pe acolo. Întotdeauna trecuse prăpastia pe bușteanul prăvălit de paznici peste ravena adâncă. Acum, în locul acestuia se ridica podul. Imediat ce îl depăși, urmele intervenției umane dispărură cu totul. Pădurea era la fel de neumblată ca la începuturi. Copacii coborau de pe versanți până în buza prăpăstiei. Era dificil de mers pe acolo, mai ales că pe jos se așternuse un covor gros de frunze veștede, umezite de ceața ce tocmai se ridicase. Între muntele din dreapta lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
De acum putea să vadă fundul prăpăstiei care nu mai era decât o vâlcea puțin adâncă. Din versant, ieșea un curs firav de apă care se scurgea apoi prin ravena pe lângă care venise. Dincolo de acesta, pădurea se întindea nesfârșită și neumblată cât vedea cu ochii. Platoul împrejmuit rămăsese mult în urmă ascuns printre copaci. Cristi mergea pe curba de nivel, voia să treacă pe deasupra taberei de jos și apoi să coboare de pe munte pe partea cealaltă. În pădure era aproape întuneric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
duceau la cafenea să joace ulti. Acolo mergea toată lumea, ca-n povești. Uneori, „dar din dar se face“, îl scoteam la plimbare cu căruciorul - poate așa mi se mai potolesc mustrările de conștiință. Dar nu. Transpiram, îl căram pe cărări neumblate și, când ajungeam la buza Stâncii Roșii, îmi trecea întotdeauna prin minte că acum o să-i dau brânci. Eutanasie, nu-i așa? Pleoscăie, căcănar bătrân ce ești. La asta mă gândeam întotdeauna și strângeam mânerul de bachelită al căruciorului până ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
să nu mă tai la deget, mă chinuiam, deci, să-l repar, însă cărămida nu era destul de tare, degeaba tot ciocăneam nitul, în afară de faptul că mi-am murdărit mâna și pantalonii de uniformă, n-am reușit nimic. După-amiezile, poteca era neumblată, stăteam acolo de vreo juma’ de oră și numai pe nea Miki l-am văzut mergând spre cișmea, l-am salutat, mie nu-mi era frică de el, deși ceilalți povesteau despre el tot felul de lucruri pe care, cică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
teoretice: „Insulă stranie și enigmatică în oceanul mort și cotidian al reclamei. Sîntem în adevăr insularii desgustați și răsvrătiți (...) Nu mai credem în actualele formule și nici în posibilitatea unei reabilitări a lor. Înțelegem prin urmare să călcăm pe drumuri neumblate și să născocim motive noi. Nu ne temem de singularitate, ci o căutăm. Vom fi stîngaci și grăbiți - poate. Ne vom repeta sau ne vom contrazice: da. Dar asta importă prea puțin”. Originalitate, singularitate, noutate... - tot locuri comune. Causeurul boem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
inedite. Întîlnim la puțini astfel de legături neașteptate și reale”. Întîlnim și aici sugestii expresioniste („țîșnește stridența poftei ca un șuier drept de sirenă”, „artă-naivă, simplă, capricioasă, țîșnită”). Relevantă este viziunea libertății poetice care, din „capriciu aristocratic”, explorează teritorii noi, neumblate: „Încă un capriciu - aristocratic - al acestui postillon al poeziei. Versul e un bici, tremură, șerpuie sau se sparge în vînt, din mîna poetului. Și goana cu zurgălăi îl duce prin drumurile cele mai afundate și nebătute” (în Cronica, an I
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mă bucur de a ei unicitate...este a mea. Clipa, care acum s-a pierdut în tumultul timpului, rămâne gravată în imensitatea infinitului albastru, păstrează neatinsă... amintirea. Acolo în drumul de dincoace în lumina slabă de candelă ce străjuiește căi neumblate atât de pustii. Acolo, unde vuietul vântului își șuieră apriga furie, printre crestele de granit ale munților, printre florile sale de colț. Acolo, printre astrele nopții un punct dintre infinit și nimic, în ungherele ascunse ale inimii. Acolo, în lumea
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
drumurile ce ți se deschid, trebuie să alegi mereu unul singur, deși mental sau afectiv te vei fi aventurat pe oricare dintre ele. Călătoria se poate desfășura într-o carte, într-un album vechi de fotografii, pe cărări de munte neumblate, în țări îndepărtate sau în spații neconvenționale și cel mai frecvent în anima sau animus celui deschis către căutare, introspecție și iubire. Am plecat de dimineață, să nu trebuiască să-mi iau rămas bun de la cei dragi, mai ales că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
pe iubita lui, cu ochii rotunzi și negri și sânii mari și zvelți rostogolindu-se prin căpițele de fân. A și visat-o de câteva ori pe Lucreția. Rolul lui era mereu de călăuză. O ducea de mână pe cărări neumblate, peste dealuri, către culmea cu pântecele rotund și umflat de oaie, unde era locul ei de întâlnire cu străbunicul. Purta multe fuste suprapuse și lungi ca țigăncile, de sub care se zăreau gleznele ei mici și delicate, cu pieptul pe jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
distinse, pierdut, printre copaci. Așa ceva nu i se mai întîmplase. Gogoloaiele de pămînt dispăruseră fără urmă înainte ca el să deschidă gura. Halal progres înregistrase! Nu apucase măcar să se prezinte, darămite să-și spună păsul. Era vina lui? Oricît de neumblat prin lume ar fi fost, Lupino nu putea să-și asume nereușita. Prea ciudat se comportaseră arătările! Își rearanjă poziția urechilor și a cozii. Trebui să recunoască faptul că atitudinea aceea umilă nu-i dădea mare satisfacție. Mai degrabă ar
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
să o facă. Dintr-o dată, Lupino își aminti străfulgerat: Dar, domnule, n-am înțeles nici atunci și, crede-mă, nici acum nu găsesc logica mișcării tale: ai mers atîta amar de drum să o cauți pe mama; ai răscolit ținuturi neumblate, ai interpelat animale necunoscute. Apoi, dintr-o dată, ai hotărît să te întorci exact de unde ai plecat. Ești bun să-mi explici de ce ai procedat așa? Nu mă mir că-ți pare bizar. Un gînd neverosimil mă călăuzește, și teamă mi-
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]