1,775 matches
-
fundamentală: geneză, căderea și mîntuirea lumii. Această trilogie, spune Raine (2002), ne povestește despre căderea minții națiunii engleze (Gigantul Albion, a cărui poveste este spusă în termenii poveștii lui Iov biblic) în "somnul mortal" al filosofiei științifice a lui Bacon, Newton și Locke, si simultan cheamă pe cei adormiți să se redeștepte la viziunea eternității. Margaret Rudd (1956) susținea, similar, si pe bună dreptate, ca Vala, Milton și Jerusalem formează "o lungă narațiune" ("one long narrative"). Următorul proiect la care a
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
împrumuturile și influențele acceptate de Blake și asimilate în opera să, chiar și în cazul influentelor majore cum au fost Biblia, Platon, Plotin, Milton, Böhme, Paracelsus, Swedenborg, Agrippa, Ovidiu, Ossian, Chatterton, Herodot, Gibbon, mitologia hindusa, Druidismul, Misteriile Eleusine, Alchimia, Kabbala, Newton și știința engleză, poezia engleză, etc. Denis Saurat afirmă în acest sens în lucrarea să Blake and Modern Thought (1929), referindu-se la natură enciclopedica a aspirațiilor sale, ca "nu există nici o absurditate în Europa de la sfîrșitul secolului al XVIII
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
în care explică faptul că în fața personajului Jupiter zboară zeul Hermes, ușor de identificat după aripile din dreptul capului]. Jupiter al lui Platon, așadar, este un demiurg care și el creează tot cu compasul (rațiunii abstracte, geometrice), la fel ca Newton, în celebra ilustrație color a lui Blake intitulată Newton (1795), în care omul de stiință este reprezentat ca tînăr nud șezînd pe o stîncă sub un ocean. Lîngă el se află un Polip (vezi notă respectivă: simbol al societății materiale
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
zeul Hermes, ușor de identificat după aripile din dreptul capului]. Jupiter al lui Platon, așadar, este un demiurg care și el creează tot cu compasul (rațiunii abstracte, geometrice), la fel ca Newton, în celebra ilustrație color a lui Blake intitulată Newton (1795), în care omul de stiință este reprezentat ca tînăr nud șezînd pe o stîncă sub un ocean. Lîngă el se află un Polip (vezi notă respectivă: simbol al societății materiale cu religia să). Stă aplecat înainte privind în jos
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
ca. 55°, cel din dreapta jos 60°, iar cel din stînga jos că. 65°) cu care desenează o figură geometrica (un triunghi care pare a fi echilateral, în interiorul căruia este un arc de cerc, probabil un semicerc). Mîna dreaptă a lui Newton are arătătorul despărțit de degetul mijlociu întocmai că în ilustrația The Ancient of Days, cu deosebirea că în această din urmă este vorba de mîna stîngă, din arătător și din celelalte trei degete unite ieșind două raze care formează un
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
este vorba de mîna stîngă, din arătător și din celelalte trei degete unite ieșind două raze care formează un unghi de aproape 90° (88°-89°, în funcție de copie). În The Ancient of Days cele două raze se pierd în adînc, în Newton compasul descrie triunghiul și semisfera pe un pergament care nu este derulat complet. Imaginea această a sulului de hîrtie în derulare a fost interpretată ca simbol al creației imaginative (Damon, 1973), sau al profeției (Mitchell, 1972). Roob (op. cît., p.
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
care nu este derulat complet. Imaginea această a sulului de hîrtie în derulare a fost interpretată ca simbol al creației imaginative (Damon, 1973), sau al profeției (Mitchell, 1972). Roob (op. cît., p. 633), pe de altă parte, crede că în Newton Blake descrie apele întunecate ale lui Ulro în care Newton construiește ochiul fizic; justificarea pentru această interpretare Roob a găsit-o în lucrarea lui Newton Opticks (1704), în care acesta afirmă că întreaga lume este organul de percepție al lui
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
hîrtie în derulare a fost interpretată ca simbol al creației imaginative (Damon, 1973), sau al profeției (Mitchell, 1972). Roob (op. cît., p. 633), pe de altă parte, crede că în Newton Blake descrie apele întunecate ale lui Ulro în care Newton construiește ochiul fizic; justificarea pentru această interpretare Roob a găsit-o în lucrarea lui Newton Opticks (1704), în care acesta afirmă că întreaga lume este organul de percepție al lui Dumnezeu. Joyce însă vedea un "ciclon" în [semi]cercul pe
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
profeției (Mitchell, 1972). Roob (op. cît., p. 633), pe de altă parte, crede că în Newton Blake descrie apele întunecate ale lui Ulro în care Newton construiește ochiul fizic; justificarea pentru această interpretare Roob a găsit-o în lucrarea lui Newton Opticks (1704), în care acesta afirmă că întreaga lume este organul de percepție al lui Dumnezeu. Joyce însă vedea un "ciclon" în [semi]cercul pe care Newton îl desenează cu compasul în pictură lui Blake (cf. Finnegan's Wake); prin
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
ochiul fizic; justificarea pentru această interpretare Roob a găsit-o în lucrarea lui Newton Opticks (1704), în care acesta afirmă că întreaga lume este organul de percepție al lui Dumnezeu. Joyce însă vedea un "ciclon" în [semi]cercul pe care Newton îl desenează cu compasul în pictură lui Blake (cf. Finnegan's Wake); prin termenul "ciclon" Joyce se referea la 1. concepția lui Blake, împrumutata de la Descartes și Böhme, potrivit căreia privirea operează că un vîrtej creativ deschis; 2. miopia "ciclopica
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
compasul în pictură lui Blake (cf. Finnegan's Wake); prin termenul "ciclon" Joyce se referea la 1. concepția lui Blake, împrumutata de la Descartes și Böhme, potrivit căreia privirea operează că un vîrtej creativ deschis; 2. miopia "ciclopica" a materialismului lui Newton (engl. cyclone versus Cyclops), datorată faptului următor, explicat de Blake în "The Everlasting Gospel" (d, 103-106, BCW: 753): "Întunecatele Ferestre ale sufletului Vieții-aceste / De la un Pol la Altul deformează Cerurile, / Făcîndu-te că o Minciună tu să Crezi / Cînd cu, iar
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Werner Heisenberg, Pași peste granițe, p. 232-233). Similar, în Vala Blake îl concepe pe Dumnezeu ca fiind un Arhitect de cel mai înalt rang, la fel ca Shaftesbury înaintea să care vorbea de Dumnezeu că despre Marele Arhitect, și spre deosebire de Newton, care vorbea despre Dumnezeu că despre Marele Mecanic. Într-un sens, Dirac a unit cele două mari concepte științifice despre Dumnezeu cel al lui Newton și cel al lui Shaftesbury-Blake, în faimoasa lui identificare a lui Dumnezeu cu Marele Matematician
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
fel ca Shaftesbury înaintea să care vorbea de Dumnezeu că despre Marele Arhitect, și spre deosebire de Newton, care vorbea despre Dumnezeu că despre Marele Mecanic. Într-un sens, Dirac a unit cele două mari concepte științifice despre Dumnezeu cel al lui Newton și cel al lui Shaftesbury-Blake, în faimoasa lui identificare a lui Dumnezeu cu Marele Matematician ("matematicianul de cel mai înalt rang"). În plus, există unele sugestii că Platon ar fi derivat teoria să conform căreia cele mai mici particule din
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
coordonate carteziene x și y). Fig. 8 Formă generală a unei parabole bipătratice (sau a unei "curbe / funcții cuartice"). Fig. 9 Lemniscata lui Bernoulli. Johannes Kepler spunea în 1619 despre comete că ar călători prin cer în linie dreaptă. Isaac Newton abia a demonstrat în lucrarea să intitulată Philosophiae naturalis principia mathematica (1687) că, din moment ce corpurile cerești sînt atrase de un corp central (cum este Soarele) cu o forță proporțională cu inversul pătratului distanței, ele cu siguranta se mișcă de-a
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
că, din moment ce corpurile cerești sînt atrase de un corp central (cum este Soarele) cu o forță proporțională cu inversul pătratului distanței, ele cu siguranta se mișcă de-a lungul unei secțiuni de con, i.e. în cerc, elipsa, parabolă sau hiperbola. Newton a folosit observațiile sale asupra pozițiilor Mării Comete (Great Comet) din 1680 și astfel a ajuns la concluzia că orbită să era aproape parabolica. Muncă lui Newton a fost continuată de astronomul Edmond Halley, care era și prietenul lui Newton
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
a lungul unei secțiuni de con, i.e. în cerc, elipsa, parabolă sau hiperbola. Newton a folosit observațiile sale asupra pozițiilor Mării Comete (Great Comet) din 1680 și astfel a ajuns la concluzia că orbită să era aproape parabolica. Muncă lui Newton a fost continuată de astronomul Edmond Halley, care era și prietenul lui Newton. Calculînd diferite orbite de comete cu metoda lui Newton (i.e. considerînd orbitele ca fiind aproximativ parabole), el a ajuns la concluzia că pentru un caz special parabolă
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Newton a folosit observațiile sale asupra pozițiilor Mării Comete (Great Comet) din 1680 și astfel a ajuns la concluzia că orbită să era aproape parabolica. Muncă lui Newton a fost continuată de astronomul Edmond Halley, care era și prietenul lui Newton. Calculînd diferite orbite de comete cu metoda lui Newton (i.e. considerînd orbitele ca fiind aproximativ parabole), el a ajuns la concluzia că pentru un caz special parabolă era de fapt capătul unei elipse foarte alungite: orbită era așadar închisă, astfel
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Great Comet) din 1680 și astfel a ajuns la concluzia că orbită să era aproape parabolica. Muncă lui Newton a fost continuată de astronomul Edmond Halley, care era și prietenul lui Newton. Calculînd diferite orbite de comete cu metoda lui Newton (i.e. considerînd orbitele ca fiind aproximativ parabole), el a ajuns la concluzia că pentru un caz special parabolă era de fapt capătul unei elipse foarte alungite: orbită era așadar închisă, astfel că acea cometă revenea periodic (la că. 76 de
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
popularizator al științei trebuie „să fie dublat de un literat”, el a căutat să dea expunerii limpezime și a preferat să integreze explicația tehnică într-o narațiune - Romanul cerului (1912), Povestea științei (1916) - sau într-o biografie - Giordano Bruno (1911), Newton și atracția universală (1911), Viața anecdotică a învățaților iluștri, Viața și invențiunile lui Edison (1915), Eroii științei (1916) etc. Depășite, firesc, ca informație, aceste lucrări pot oferi încă o lectură agreabilă. Deși a subscris la teoria care susținea apropiata moarte
ANESTIN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285364_a_286693]
-
de Irina Mavrodin. Pynsent, Robert B., Decadence and innovation. Austro-Hugarian Life and Art at the Turn of the Century, Londra, Weidenfeld and Nicolson, 1989. Ripellino, Angelo Maria, Magic Prague, Berkeley, Los Angeles, University of California Press, 1994, translated by David Newton Marinelli, edited by Michael Henry Heim. Rousset, Jean, Le Mythe de Don Juan, Paris, Colin, 1978. Sartre, Jean-Paul, Baudelaire, București, ELU, 1969, traducere și prefață de Marcel Petrișor. Scaraffia, Giuseppe, Petit dictionnaire du dandy, Paris, Editions Sand, 1988, traduit et
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
structurii atomilor, a structurii nucleelor atomice, moleculelor etc. De exemplu, schemele geometrice ale mișcării corpurilor cerești, modelul geocentric, modelul circular heliocentric al lui Copernic, utilizat În explicarea unui mare număr de fenomene astronomice, modelul dinamic al sistemului solar construit de Newton (pornind de la noțiunea de forță și de la legea atracției universale) etc. În domeniul fizicii, pot fi amintite diversele modele utilizate În predarea unor cunoștințe de microfizică, precum cele despre structura atomului (modelele atomice: modelul nivelurilor de energie, al orbitalilor atomici
Metode de învățămînt by Ioan Cerghit () [Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
și continuă totodată, constituind unul din procesele particolelor și ale undelor. Lumina este doar acea parte a radiațiilor electromagnetice care e perceptibilă de ochiul omenesc. Descompunând, printr-o prismă de cristal, lumina albă în cele șapte culori ale curcubeului, Issac Newton, a dovedit mai întâi că lumina albă este alcătuită din fascicule colorate și apoi că fiecare culoare reprezintă un izvor deosebit de radiații. Știința de astăzi așează aceste radiații cam între 400 milimicroni lungime de undă pentru culoarea violetă și 800
CULOAREA SENS ŞI SENSIBILITATE by ANGELA VASILACHE () [Corola-publishinghouse/Science/263_a_496]
-
culori non-spectrale alb și negru, există cele șase culori spectrale: galben, albastru, roșu, oranje, violet, verde. Resimțim culoarea doar atunci când culorile fundamentale sunt activate în moduri deosebite, când sunt activate în mod egal nu mai percepem culoarea. Exemplu, discul lui Newton prin rotirea discului culorilor spectrale, prin proiectare nu suprapunere, se obține albul. Este primul cromatic din istorie. În ultima analiză "cercul cromatic" este comparabil cu curcubeul, cu deosebirea că numărul culorilor ce-l compun poate fi înmulțit fără limită. Poate
CULOAREA SENS ŞI SENSIBILITATE by ANGELA VASILACHE () [Corola-publishinghouse/Science/263_a_496]
-
numai indivizi ci și grupuri sociale sau chiar popoare întregi. Fenomenele coloristice constituie de multă vreme obiective foarte însemnate de cercetare pentru numeroase discipline științifice: fizica, chimia, fiziologia, etnografia, pedagogia, etc. Toate studiile făcute de-a lungul anilor, începând cu Newton și Goethe nu au reușit să fundamenteze un ansamblu finit care să constituie "Știința generală a culorii'. Însemnătatea culorii este dovedită și prin preponderentă și în ansamblul percepțiilor vizuale știind că omul primește 80 90% din informațiile despre mediu prin intermediul
CULOAREA SENS ŞI SENSIBILITATE by ANGELA VASILACHE () [Corola-publishinghouse/Science/263_a_496]
-
și în timpul numeroaselor dezbateri filosofice care au avut loc, lucrările științifice au devenit cunoscute pentru capacitatea lor de a releva și destabiliza paradigme culturale și religioase. Trei dintre cei mai mari savanți ai civilizației occidentale - Copernic (1473-1543), Galileo (1564-1642) și Newton (1642-1727) -demonstraseră acest lucru. Totuși, numai exemplul oferit de ei nu a fost suficient. Au fost necesare răspândirea unor moduri noi de percepere a legilor lumii fizice ce se aplică aici și acum și recunoașterea procesului de raportare a acestor
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]