646 matches
-
umane pus în fața a ceea ce și-a dorit: “ un strop mai mult față de orice”. Prins cu lecția neînvățată, omul mărunțel se rușinează și tace, renuntând la a decreta fraze din ciclul “Look mom, no hands, no hands!”. Se eschivează în nimicnicia lui și se cocoșează pentru a-și roade unghiile de la mâini, și mai apoi de la picioare. Recunoaște, obligat de circumstante, că se confundă cu praful în insignifianta lui și că e incapabil, în comparație cu Universul, să concretizeze o dâră de melc
Apogeul by Astrid Corina Băgireanu () [Corola-publishinghouse/Science/878_a_1792]
-
vinde pământul Însemna cândva (dar eu cred că și acum) un act de abdicare psihică, de renunțare, un Început de descompunere. Despărțirea de pământul moștenit de la bunicul meu m-a marcat profund, nu ezit să-l numesc un act de nimicnicie. Dimpotrivă, a cumpăra Însemna creștere, dezvoltare personală, afirmare socială. Am ascultat În urmă cu câteva zile, la Radio Iași, o discuție cu un bătrân locuitor al unui sat de pe lângă oraș. Reclama faptul că nu mai reușește să intre În posesia
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
existe tocmai datorită disparității lor, în virtutea faptului că sunt "fragmente". Când un "Zacharias" leagă "fărâmele" între ele prin puterea unei viziuni, a unei "vedenii", se declanșează apocalipsa: mișcarea freatică a istoriei..."387. Puterea extraordinară a personajului se camuflează în această nimicnicie. Eliade ni-l decriptează pe Fărâmă ca fiind "puer - senex: copil și bătrân în același timp. Puer-senex și Puer-aeternus: veșnic renăscând, veșnicul "renăscut"... el este memoria"388, o memorie a originii ascunsă în mit, la rândul său ascuns în povestire
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
a eului personal în propria lui idee, care există în Dumnezeu din veșnicie. Din acest punct de vedere, nefericirea vieții terestre stă în uitarea propriei noastre idei, a propriului nostru arhetip ceresc, uitare ce pe izolează în vremelnicie și în nimicnicie. Arta religioasă e amintirea sensibilă a acestui adevăr de credință. Dacă saltul dincolo de această lume e propriu fiecărei arte, cea religioasă nu evadează în vagul unei idealități posibile ca arta profană, ci în cerul populat cu formele pure ale existențelor
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
mărimi și totuși îl trăiești cu conștiința că tu ești subiectul pur și etern al cunoașterii și în fața acestui spectacol îngrozitor de sublim, ești „purtătorul acestei lumi întregi”, căci lupta violentă din natură nu e decât propria ta reprezentare. Sentimentul propriei nimicnicii e o „fantomă, o imposibilitate mincinoasă” căci individualitatea noastră uitată e înlocuită cu conștiința că suntem „purtătorii tuturor lumilor și ai tuturor timpurilor”. Dezechilibrul de forțe de la început se schimbă astfel într-un echilibru nou: dependența noastră de nemărginirea lumii
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
catedralelor sub bolșevism, la profanarea și arderea moaștelor în Spania, la ziua groazei celei mari de la sfârșitul lumii. în toate aceste cazuri, invazia sublimului în suflet e atât de imensă, de zguduitoare și de irezistibilă, încât ne reduce parcă la nimicnicie și la nefunță. Adeseori însă sublimul negativ se însoțește într-o îndoită impresie cu sublimul pozitiv sau binefăcător. Vederea unui cadavru în descompunere e îngrozitoare prin ideea neființei care năvălește în noi. Descrierea lui în poesie de către Charles Baudelaire sau
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
și moarte în acel moment, și fără ajutorul inteligenței, care îl primește pasivă, e identic cu Dumnezeu. Sublimul mistic e expresia cea mai pură și mai înaltă a iubirii lui Dumnezeu pentru om și a iubirii omului pentru Dumnezeu. Sentimentul nimicniciei proprii pe care îl încearcă misticul nu e un sentiment de îngrozire, ci unul de creatură mărginită, vremelnică și păcătoasă, conturată ca în lumină de fulger în infinitul strălucirii dumnezeiești, ce-l inundă. În viforul orbitor al contemplației unitive, omul
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
nimicește impresia începutului și tristețile amurgului și îneacă orizontul lumii în reverberații de larguri infinite. Arta nu e, fără îndoială, această mare amiază fără început și fără sfârșit, a veșniciei. Dar precum în materia din care e făcută poartă principiul nimicniciei, tot astfel în sensul ce strălucește din ea arde o rază coborâtă din marea amiază. Prin vraja ei, respirăm în restriștea pământului ceva din boarea suavă a paradisului. Chemarea gemului nu e aceea de a mântui sufletele, ci de a
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Cum am trăi dacă am ști ce este durerea? Să-i considerăm pe oameni ca suflete și vom avea o altă concepție despre ei decât dacă îi vedem ca interese! Școala tinde să își transforme profesorii în... punctangii! Trăim în nimicnicie. Întotdeauna sperăm să ne audă cineva și să se gândească la viața noastră. Nu ne putem susține singuri. Fiecare trăim cu atâta iubire cu câtă putem dărui! Fiecare trăim cu cât de puternic este fiorul iubirii din noi. Noi, profesorii
[Corola-publishinghouse/Science/84934_a_85719]
-
ochiul (spre ceilalți...) pentru a (le) lua ochii... Suntem nevoiți a fi oameni! Bucuria este oxigenul sufletului. Suntem permanent expuși vederii proprii, vederii celorlalți, vederii lui Dumnezeu; Vederii prezentului și vederii posterității. Din când în când, suntem străfulgerați de sentimentul nimicniciei și al itineranței. Trăim în cercul lucrurilor nesemnificative crezând că sunt semnificative... Existăm ca să descoperim și să ne descoperim. Descoperind, ne descoperim, după cum, descoperindu-ne, descoperim, în orizontul înconjurător și în cel propriu. Existând, ne instalăm pe tărâmul lui a
[Corola-publishinghouse/Science/84934_a_85719]
-
de Ordinul Templieriulor. După exemplul acestui ordin se organizează apoi Ordinal Ospitalierilor sau al Ioaniților “. Ordinul Templierilor s-a vrut de la început, cel puțin în teorie, o organizație bazată pe un nivel spiritual ridicat, dar, ca și în alte cazuri, nimicnicia omului a avut pînă la urmă ultimul cuvînt. Tot lăcomia și setea de avere au fost pînă la urmă pe primul plan. Istoria ne spune că au fost 8 cruciade și toate au urmărit în realitate un scop de jaf
Tribul by Ciornei Marian () [Corola-publishinghouse/Science/91671_a_92380]
-
concentrarea constituie elementele de bază ale practicii. După cum afirmă maestrul Chao Pi-chen în Yoga taoistă: Forța generativă [esența] se transformă în vitalitate [energie] atunci când corpul este nemișcat; vitalitatea se transformă în spirit atunci când inima este nefrământată; și spiritul revine la nimicnicie datorită gândului neschimbat. Există opt stadii progresive de practică în alchimia internă și în Unitatea Triplă a celor Trei Comori: conservarea esenței: pentru bărbați, aceasta presupune, în principal, conservarea spermei, fie prin celibatul periodic în timpul intervalelor de practică intensivă, fie
[Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]
-
nu de mult Eugenia Moldoveanu și căreia de fapt îi omagiem nemurirea. CARTEA este cea care ne invită la acest ospăț al gândurilor care ne fură din cotidian și ne sechestrează, uitând de timp și de spațiu, de ură și nimicnicii, de patimi și de orgolii. Un gând frumos și curat de bun venit tuturor celor care ne-au pășit pragul astăzi, iar lucrările Conferinței aș dori să fie de bun augur astfel încât, la sfârșit, să fim mulțumiți și fericiți că
Biblioteca - centru de documentare și informare by Valentina Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/390_a_1244]
-
zeii care cârmuiesc lumea le dau o dreaptă pedeapsă. La Sofocle, acțiunea umană își pierde în parte dependența de lumea divină, iar eroii buni și generoși îndură nevinovați nenorocirea, ceea ce nu pune însă în cauză justiția divină, ci evidențiază doar nimicnicia oamenilor față de sublimitatea zeilor. La Euripide, scriitor influențat de religia tradițională, dar și de filosofia sofiștilor, concepția despre divinitate și rolul ei în destinul omenesc este mai complexă: tragediile lui, în care coexistă pandemonismul ancestral, antropomorfismul homeric, scepticismul, negația, divinizarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287088_a_288417]
-
pragul morții. Voința și energia pe care o depune un om ca să-și satisfacă ambiția socială sau vanitatea științifică este poate chiar mai mare decât aceea care ți se cere pentru a dobândi lucrul acesta extraordinar: propria ta salvare din nimicnicie, din ignoranță și din durere” (57). Față de Întregul context al construirii textului, poate că simpla și atât de redutabila comparație Între salvare și formele ei clasice de irosire ar trebui privită și ca un avertisment matur Împotriva propriei sale substanțe
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
de fapt, clase de obiecte animate sau inanimate: fată, corabie, reale sau imaginare: munte, balaur, fenomene: ploaie, ninsoare, însușiri, stări asimilate noțional obiectelor: frumusețe, neliniște - frumusețea Ioanei, neliniștea oamenilor sau noțiuni considerate în sine: frumos-urât (categorii estetice), bunătate, cinste, ticăloșie, nimicnicie (categorii morale) etc. Prin aceasta se manifestă cea de a doua trăsătură semantică definitorie, prin care substantivul se distinge de verb: substantivul interpretează static realitatea extralingvistică, denumește substanța fixată, „imobilizată”, închisă în „obiecte”; verbul interpretează realitatea dinamic, denumește substanța în
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
același mod, prin intermediul categoriei genului la adjectivul determinant, se marchează apartenența la gen a substantivelor care nu cunosc opoziția singular-plural și nu admit determinarea prin articol nehotărât: • Dezinența -ă la singular a adjectivului indică genul feminin al substantivului: această înțelepciune, nimicnicie, obligativitate, creativitate, făină, mătase etc. • Înscrierea adjectivului determinant într-o opoziție specifică masculinului, -Ø/-i, marchează apartenența la clasa masculinelor a substantivelor care denumesc cifrele (acest doi/acești doi), literele (acest m/acești m), sunetele și fonemele (acest r/acești
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
vs plural, dezvoltând, sau numai sensul de singular, sau numai sensul de plural. Substantivele defective de plural, care cunosc, adică, numai sensul de singular, formează subclasa substantivelor singularia tantum. Se cuprind aici: • substantive abstracte: bunătate, creativitate, dreptate, gândire, inteligență, înțelepciune, nimicnicie, marxism, somn etc.; • substantive concrete generice: aer, aur, apă, făină, lapte, miere, piper etc.; • substantive concrete denumind jocuri sportive: atletism, gimnastică, fotbal, tenis etc.; • substantive comune sau proprii, denumind „obiecte” unice: lună, soare, ecuator, Jupiter, Neptun, Mihai, Dana, Florența, Roma
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
toate minte/ Și ar sta să le asculte?” (M. Eminescu, I, p. 194), „În multe forme-apare a vieții crudă taină,/ Pe toți ea îi înșală,/La nime se distaină.” (Ibidem, p. 64), „Străin de toți, pierdut în suferința/Adâncă a nimicniciei mele,/Eu nu mai cred nimic și nu am taine.” (M. Eminescu, IV, p. 361), „S-a dus amorul, un amic/Supus amândurora.” (M. Eminescu, I, p. 184), „Părăsit de toți, încearcă în zadar să se regăsească măcar pe sine
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
spre conștiința de sine, responsabilitate, morală și raționalitate. Economia completează viața umană și o însoțește, cum spuneam, încă de la începuturi, de la simbolul biblic al frunzei de smochin care trebuia să acopere trupul unui om căzut în păcat și conștient de nimicnicia lui. Pentru că numai plecând de la această stare de păcat putem să înțelegem ceva. Economia va fi tocmai efortul uman conștient asumat de găsire a unei frunze de smochin din ce în ce mai sofisticate, care să acopere trupul unei ființe umane din ce în
[Corola-publishinghouse/Science/84957_a_85742]
-
capitalism au pus banii stăpânire pe lume, ci dintotdeauna. Nevoile umane și interesele umane, satisfacerea lor și bătălia cu natura le avem dintotdeauna. Sigur, putem spune că prin declararea banului ca atotputernic, omul pierde din umanitate. Este un semn al nimicniciei noastre ca ființă ce pășește pe pământ, dar este, în același timp, și un semn al damnării inițiale, odată cu izgonirea din rai. Creatorul ne-a pus viața sub semnul banului și al bătăliei pentru viață, tocmai pentru a ne arăta
[Corola-publishinghouse/Science/84957_a_85742]
-
București, 2007, p. 24. 62 Ibidem. 63 Căderea se produce de la sine, omul recunoscându-și prin mușcarea fructului oprit o dublă și chinuitoare apartenență. Parte a lui Dumnezeu, pentru că putea cunoaște binele și răul și, în același timp,parte a nimicniciei și păcatului pentru că fusese izgonit din rai prin încălcarea poruncii sfinte. În această dualitate, imposibilă dilemă, se petrece viața noastră. Tot ceea ce am construit a stat și stă sub semnul chinului și muncii intens și infinit asumate. Spaimele ne vor
[Corola-publishinghouse/Science/84957_a_85742]
-
timp în care lucrul, sau ceea ce nu este un nimic, să nu fie nimic și nu ne împiedică să trăim și să acționăm conform acestui gând. Pentru civilizația europeană lucrurile nu sunt nimic: sensul lucrului, care călăuzește istoria Occidentului, este nimicnicia lucrurilor. Esența civilizației europene este nihilismul, întrucât sensul fundamental al nihilismului este de a nimici lucrurile, persuasiunea că ființarea nu este nimic, și este acțiunea călăuzită și stabilită de această persuasiune 245. Începând cu Parmenide, Occidentul rămâne pentru Severino în interiorul
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
copii ai săi care îi trezeau îngrijorarea, celor mai dificili copii ai săi, le cunoșteam mult prea bine. [...] Trebuia oare să mai trec încă o dată prin toate acestea? Tot chinul, toată mizeria aceasta nebunească, toate aceste priviri aruncate josniciei și nimicniciei propriului meu eu, toată această teamă de a nu fi culcat la pămînt, toată această spaimă de moarte? Nu era oare mai înțelept și mai simplu să te ferești de repetarea atîtor suferințe și să dispari fără urmă? Firește că
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
pur și simplu. Dacă am ști că ne așteaptă eternitatea, ce curaj am avea!"15 Admirabil este tocmai faptul că o facem în ciuda rațiunii care ne privează de orice iluzii. Pentru Sábato, omul este demn de admirație, "chiar si in nimicnicia lui", așa cum este el, "copleșit de catastrofe, de războaie, de epidemii și doliu"16. Pentru acest om a scris el, pledând cu convingere pentru dreptul la comunicare, ba chiar pentru datoria de a ieși din izolare, ca să depășim "abisul fără
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]