KorAP: Find »[drukola/base=nobilime & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...10 11 12 ...110 >

2,731 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

numele bulgar "boila" (boier) și numele slav "jupan", nume proto-bulgare, și datează din prima jumătate a secolului al IX-lea.12 Creștinarea bulgarilor Un eveniment însemnat l-a reprezentat creștinarea bulgarilor. În 864-865, hanul Boris (852-889), împreună cu familia sa și nobilimea din jurul său au primit creștinismul și s-au supus botezului. Impunere creștinismului era necesară și pentru integrarea țarului și a statului bulgar în rândul statelor creștine din Europa. După oscilări între Roma și Constantinopol, voind să aibă o biserică independentă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
perioadă, se produce feudalizarea societății bulgare, cele două categorii sociale principale erau aristocrația nobilii (boierii) și țăranii liberi organizați în obști teritoriale. Războaiele și anexiunile teritoriale au dus la ruinarea țărănimii și căderea ei în stare de dependență față de de nobilime, care și-a sporit proprietățile și puterea politică. În urma războaielor, s-a adăugat o categorie nouă, robii, care proveneau dintre prizonierii de război. Să mai precizăm că statul bulgar condus de hani n-a bătut monedă, n-a folosit intens

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
nașterea feudalismului ca urmare a așezării pe teritoriul obștilor sătești a unor stăpânitori alogeni, din rândul populațiilor migratoare (slave). Nu este exclus ca ambele origini ale feudalismului să fi jucat un rol în nașterea clasei feudale românești.11 Existența unei nobilimi autohtone, a unei pături politice și militare, anterioară secolului al X-lea, în societatea românească, este dovedită documentar de izvoarele contemporane. Este vorba despre unii comandanți militari, care nu se bucurau încă de drepturi ereditare, dar care răspund nevoii de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
autohtone din câmpia munteană trăiau triburi numeroase de slavi, căci "ei au mulți regi", adică conducători (fruntași) ai uniunilor de obști. Din aceste izvoare rezultă, în mod incontestabil, că pătura stăpânitoare a feudalismului românesc s-a închegat din rândurile acestei nobilimi tribale slave, aflate încă în faza "democrației militare". Ei devin treptat ereditari și obțin de la obștile romanice supuse dijmă în produse și clacă (muncă gratuită). Această nobilime tribală, viitoarea clasă feudală stăpânitoare, aparținea aproape exclusiv populației alogene, slave și turanice

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
incontestabil, că pătura stăpânitoare a feudalismului românesc s-a închegat din rândurile acestei nobilimi tribale slave, aflate încă în faza "democrației militare". Ei devin treptat ereditari și obțin de la obștile romanice supuse dijmă în produse și clacă (muncă gratuită). Această nobilime tribală, viitoarea clasă feudală stăpânitoare, aparținea aproape exclusiv populației alogene, slave și turanice. Dintre acești alogeni, cei ce au jucat un rol mai important în aservirea vechilor obști ale autohtonilor (românilor) au fost slavii. Aceștia, stabiliți în nordul Dunării, în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Rolul slavilor, alături de alți "barbari" (alogeni), în constituirea clasei feudale românești rezultă din mai multe împrejurări: influența slavă asupra limbii române (marele număr de cuvinte slave în limba română), toponimia slavă răspândită în toate regiunile românești, importanța slavilor în alcătuirea nobilimii locale. Un lucru este cert: în ciuda dominării lor, în ținuturile de la Dunăre și Carpați, timp de câteva secole, slavii instalați aici au fost asimilați (romanizați) în întregime, pierzându-și treptat limba și trăsăturile proprii în mijlocul majorității românești. Pentru ca acest proces

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Dubla terminologie în limba română medievală, ce desemnează pe stăpâni și supuși, e o dovadă istorică despre închegarea clasei feudale la români, atât prin aservirea lor de slavi, după instalarea acestora, cât și prin diferențierea internă a obștilor autohtone.13 Nobilimea prestatală românească, cnejii sau juzii Începuturile feudalismului românesc datează din secolul al X-lea, așadar cu patru veacuri înainte de constituirea statelor medievale. Prin urmare, a existat o clasă feudală (nobilime-boierime) anterioară întemeierii statului medieval și domniei românești independente, aceasta nu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
X-lea, așadar cu patru veacuri înainte de constituirea statelor medievale. Prin urmare, a existat o clasă feudală (nobilime-boierime) anterioară întemeierii statului medieval și domniei românești independente, aceasta nu s-a născut după întemeiere. În general, în Europa apuseană și răsăriteană, nobilimea, stăpână pe pământul și pe munca țăranilor, se bazează în evul mediu pe privilegiul de stăpânire acordat de domnul țării, care o garantează cu oastea și autoritatea sa, recunoscută (sprijinită) de biserică. În consecință, trebuie să admitem că, în vremea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
țării, care o garantează cu oastea și autoritatea sa, recunoscută (sprijinită) de biserică. În consecință, trebuie să admitem că, în vremea veche, înainte de descălecare, o pătură socială fără privilegii scrise a exercitat un drept de stăpânire asupra satelor aservite. Această nobilime prestatală a seniorilor de pământ (boieri), ale cărei privilegii feudale nu erau consemnate în scris, fiind bazate pe o situație de fapt, se poate identifica cu acea pătură suprapusă din sânul obștei de care a fost vorba mai sus. În

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
care căpeteniile acestora au ajuns să fie întreținuții obștilor, ei și-au arogat drepturi ereditare și o poziție (funcții) și bunuri mai presus de ceilalți membri ai obștei. Acești fruntași privilegiați constituie pătura stăpânitoare a societății autohtone (românești). Membrii acestei nobilimi (aristocrații) cu familiile lor poartă numele de cnezi sau juzi. Identificarea cnezilor și a juzilor cu nobilimea prestatală rezultă din frecvența utilizării acestui termen și acestei instituții în toate ramurile din teritoriile românești, fiind anterioară separării neamului nostru în trei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
poziție (funcții) și bunuri mai presus de ceilalți membri ai obștei. Acești fruntași privilegiați constituie pătura stăpânitoare a societății autohtone (românești). Membrii acestei nobilimi (aristocrații) cu familiile lor poartă numele de cnezi sau juzi. Identificarea cnezilor și a juzilor cu nobilimea prestatală rezultă din frecvența utilizării acestui termen și acestei instituții în toate ramurile din teritoriile românești, fiind anterioară separării neamului nostru în trei entități deosebite, Transilvania, Moldova și Țara Românească. Denumirea de "cneaz", de origine slavă, înseamnă nobil, stăpân. Cnejii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
muncă pentru stăpânii lor, așadar o stare de lucruri tipic feudală. Țăranii erau supuși cnezilor-aceștia erau stăpânii lor. Un text juridic maramureșean spunea: "Cnezatul era dreptul de a exercita stăpânirea pe proprietățile sale, în chip independent de magistrații țării". Această nobilime prestatală (cnezială) nu se afla, la origine, cuprinsă în instituțiile monarhiei feudale (Ungaria), de-aici situația lor de dependență pe pământurile nobiliare. Regatul ungar i-a găsit pe cnezi, în regiunile cucerite, acordându-le unora o "donație nouă", dar pe

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Ungaria), de-aici situația lor de dependență pe pământurile nobiliare. Regatul ungar i-a găsit pe cnezi, în regiunile cucerite, acordându-le unora o "donație nouă", dar pe alții nu i-a recunoscut, aceștia ajungând în situația de subalterni ai nobilimii feudale cuceritoare. În Moldova și Țara Românească, situația cnejilor (juzilor) este aproape identică cu aceea a cnejilor din Transilvania, cu deosebirea că aici nu a avut loc o cucerire străină. În aceste țări, asistăm la constituirea unei categorii sociale suprapuse

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cuceritoare. În Moldova și Țara Românească, situația cnejilor (juzilor) este aproape identică cu aceea a cnejilor din Transilvania, cu deosebirea că aici nu a avut loc o cucerire străină. În aceste țări, asistăm la constituirea unei categorii sociale suprapuse, "boierii"nobilime privilegiată de domnie cu carte, adică acte scrise. O parte a cnezilor din Moldova a trecut (pătruns) în rândurile boierilor, dar altă parte a lor, ca și în Transilvania, a fost aservită boierilor și mănăstirilor, după constituirea statului (secolul al

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
transformă în stăpânire boierească (uric). În Tara Românească, cnezii, menționați târziu, în secolul al XV-lea, reprezintă o instituție identică cu aceea din Transilvania și Moldova. Și cnezii din Muntenia au fost stăpâni de sate și de oameni, alcătuind o nobilime veche, anterioară ctitoririi statului. Cnezii munteni, pe vremea lui Mircea cel Bătrân (1386-1418), erau stăpâni ereditari de sate, stăpâni peste oameni dependenți. Dar, spre deosebire de boieri, care se bucurau de imunitate, denumită "ohabă" la sud de Carpați, cnezii munteni plăteau bir

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de moșii dintr-o perioadă anterioară domniei, care se deosebeau de boieri numai prin lipsa privilegiului de imunitate. În concluzie, în toate țările române, cnezii alcătuiau o singură (aceeași) instituție cnezială-o pătură de proprietari de pământ, neprivilegiați, cu origine comună, nobilimea prestatală, asemănătoare la toți românii. În cele trei țări, instituția (categoria) cnezilor reprezintă prima formă a clasei stăpânitoare (feudale). Această categorie a supraviețuit, după întemeierea statului medieval, dar era deja pe cale de dispariție.15 După acest interludiu, conceptual și teoretic

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
numeroase ridicate pe stânci abrupte" și de multe ori "s-au războit cu romeii" (Anna Comnena). Din informațiile deținute rezultă că românii din Haemus și sudul Dunării se bucurau de anumite privilegii economice și politice și își aveau propria lor nobilime. Încă din secolul al X-lea, când sunt amintiți pentru prima dată (976), românii alcătuiau o "pânză neântreruptă de populație" (P. P. Panaitescu), care se întindea pe o suprafață întinsă, în nordul și în sudul Dunării. Spre sfârșitul acestui secol

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cavalerilor, "iar aceștia se îndatorau, la rândul lor, să-i ajute pe români, pe cât le va fi stat în putință". O mențiune specială face referire la dreptul de judecată: în cazul unei condamnări la moarte, "mai marii țării" (maiores terrae), nobilimea pământului, aveau dreptul de a apela la rege. Cavalerilor ioaniți li se conceda, în condiții similare celor stabilite pentru Țara Severinului, și "Țara Litua", "toată Cumania, de la râul Olt și munții Transilvaniei până la Dunăre, în afară de țara lui Seneslau, voievodul românilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Morești și tezaurul de la Sălacea (jud. Bihor), cu 800 monede.38 Sistemul de guvernare al voievodatului Transilvaniei a fost rezultatul a două procese corelate: 1. pe de o parte, constituirea unor arii teritorial-sociale și teritorial-etnice, autonome și privilegiate, cele ale nobilimii în comitate, cele ale sașilor și secuilor în unitățile lor teritoriale, entități social-etnice de confesiune catolică și reprezentate în congregații, organisme de participare la conducerea țării și apărarea privilegiilor; 2. pe de altă parte, suprimarea progresivă, dar și cu reveniri

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
spre versantul răsăritean al munților (vezi mai jos). În limitele (interiorul) acestui spațiu, integrat sub autoritatea regalității ungare, au fost înființate și s-au dezvoltat comitatele, cadru teritorial al puterii regale, și, în cadrul acestora, s-au instituit autonomiile teritorial-politice ale nobilimii ungare, mai ales în nordul și apusul voievodatului, și acelea teritorial-etnice ale sașilor și secuilor, în sudul și răsăritul Transsilvaniei. Pe baza acestor trei arii fundamentale de autonomie teritorial-politică și etnică, s-a constituit în Transilvania sistemul de guvernare medieval

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
puterea centrală (regalitatea) și corpurile privilegiate-forțele politice reprezentate în adunări nobiliare (congregații) și prin excluderea din sânul sistemului politic a masei neprivilegiaților (românii "schismatici"). Cea dintâi în ordinea constituirii și însemnătății politice, în sistemul de guvernare al voievodatului, a fost nobilimea. Aceasta s-a dezvoltat pe temelia stăpânirii pământului, în cuprinsul teritorial al comitatelor regale, o parte din atribuțiile lor trece la reprezentanții nobilimii. În secolul al XIII-lea, stăpânirea nobiliară de pământ s-a consolidat, iar dominația acesteia a evoluat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
schismatici"). Cea dintâi în ordinea constituirii și însemnătății politice, în sistemul de guvernare al voievodatului, a fost nobilimea. Aceasta s-a dezvoltat pe temelia stăpânirii pământului, în cuprinsul teritorial al comitatelor regale, o parte din atribuțiile lor trece la reprezentanții nobilimii. În secolul al XIII-lea, stăpânirea nobiliară de pământ s-a consolidat, iar dominația acesteia a evoluat rapid. Vetrele timpurii ale stăpânirii nobiliare s-au aflat pe Someș și Mureș, în teritoriile cucerite de unguri la instalarea lor în Transilvania

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cel al Silvașului (1246), un altul Sâncel, pe Târnave (1252), unul între Olt și Țara Bârsei. Rezultă, așadar, că o parte însemnată a fondului funciar regal și a inventarului său uman a trecut prin donație sau însușire tacită în mâinile nobilimii, aflată acum în plin proces de constituire. Proporțiile acestui transfer erau mari încă înainte de 1241. Bela IV a încercat să curme destrămarea domeniului regal, a întârziat procesul acesta, dar nu l-a putut împiedica. În final, regalitatea a fost silită

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
mari încă înainte de 1241. Bela IV a încercat să curme destrămarea domeniului regal, a întârziat procesul acesta, dar nu l-a putut împiedica. În final, regalitatea a fost silită să sancționeze transferul masiv de pământ din stăpânirea ei în patrimoniul nobilimii. Uzurpările din domeniul regal și donațiile noi, masive ale lui Ștefan, ca "duce al Transilvaniei", au fost omologate de noul privilegiu general acordat nobilimii, în 1267, de Bela și Ștefan. Privilegiul regal le confirma stăpânirea cu titlu ereditar a pământului

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
final, regalitatea a fost silită să sancționeze transferul masiv de pământ din stăpânirea ei în patrimoniul nobilimii. Uzurpările din domeniul regal și donațiile noi, masive ale lui Ștefan, ca "duce al Transilvaniei", au fost omologate de noul privilegiu general acordat nobilimii, în 1267, de Bela și Ștefan. Privilegiul regal le confirma stăpânirea cu titlu ereditar a pământului lor. Astfel, puterea centrală nu se mai poate opune expansiunii domeniului nobiliar în dauna celui regal. În ciuda rezistenței și reacțiilor spasmodice ale lui Bela

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]