377 matches
-
evapora. Treptat, nivelul solului se ridică și se întrerupe într-un strat de bolovani și piatră rotundă. Trec prin gâtul unei văi, urmând cursul secat al unui râu. Stâncile abrupte se ridică de o parte și de cealaltă, unde tufișuri noduroase se agață de fața stâncii ca niște căpuși pe burta unei vaci. Drumul devine tot mai greoi, sunt nevoiți să urce pante abrupte, cămilele împotrivindu-se, trăgând de opritori. În sfârșit se vede prima așezare Fotse, un nod de colibe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
ciocnesc cu Nică, cel care mergea cu mâncare la lingurarii din Valea-Seacă. Lam urmărit. Mergând în pas voios, Nică ajunse la un tei bătrân și umbros. Apoi, numai ce-l văd că se urcă în tei, bagă mâna printre ramurile noduroase ale copacului și scoate de acolo o biată pupăză. Băiatul nostru însă nu mai văzuse niciodată o astfel de pasăre, așa că se sperie de creasta ei cea rotată. Pupăza, înspăimântată, se mistui prin cotloanele scorburii. Nică, negăsind-o, pune o
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
dintâi semințe ale sale. Acum, acea unică frunză, doar o frunză din măreața sa armură rămâne încă verde si-i înalță în cer și în istorie semeția și statornicia sa de-a lungul veacurilor. Rareori vântul putea mișca crengile sale noduroase pe care și-au construit cuibul numeroase neamuri de păsări. Ciripitul dulce al vrăbiilor, rândunelele și cântecul prelung al privighetoarei încântă nespus inima grandioasă a copacului. Bufnițe, mii de insecte și felurite animale se întâlneau aici la chemarea stridentă a
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
țintuit locului. Mai auzi pașii plutonierului, pe trepte, trei, apoi alții, de bocanci, în coridor și în sfârșit, în geam, văzu un pătrat din pântecele soldatului cu tunica verzuie, încrețită, cu cartușierele negre și cureaua armei strânsă de o mână noduroasă, cu pielea crăpată și foarte murdară. Se uită împrejur, cum face omul când intră întîia oară într-o casă nouă. Își plimbă ochii pe masa lipită de perete, pe patul așternut, în colț, pe scaunul de la picioare, fără spetează, pe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se agațe în sârma subțire. Am dat din umeri. Ei bine, acum e problema lui. M-am uitat la Bill și am observat pentru prima oară cât de preocupat părea, în ciuda feței sale inexpresive. Semăna cu un cartof, crestat și noduros, singurul element uman fiind ochii mici și atât de adânciți în carne încât ar fi fost nevoie de cel mai ascuțit cuțit pentru a-i scoate. Încă reușește să-i convingă pe rarii musafiri nepoftiți că se poate descurca singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
fac cînd era prea multă lume, a contribuit la instabilitatea mea și totul se Învîrtea parcă din ce În ce mai repede. Deodată am observat că masa era acoperită cu un material sintetic pe care se găsea imprimat un model ce aducea a lemn noduros.. Era ciuruită toată de țigări. CÎteva urme de țigări păreau să se miște și am constatat că ele conțineau larve de gîndaci. M-a tentat să opresc timpul exact acolo și să Înscriu tot universul Între limitele văzute de proprii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
de Întunericul nopții. Trecînd Încet cu mașina pe drumul asfaltat ce n-a mai fost reparat de mult și de aceea plin de gropi, am zărit un șanț adînc pe partea dreaptă... În fața primăriei se Înălța un chiparos bătrîn și noduros care ocupa cam o treime din lățimea drumului și În spatele lui se afla, am impresia, intrarea unui templu. În spațiul cel mic, rămas liber, erau parcate cîteva mașini. Oare care nuanță de bleu mă interesa? Dintre cele șase mașini parcate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
niște vechi și bune prietene. Reiko mi-a prezentat-o. — E prietena lui Naoko. — Bună ziua! m-a salutat ea. — Bună ziua! am răspuns. Cât au stat ele de vorbă, am mângâiat câinele. Avea gâtul tare, iar când i-am scărpinat locurile noduroase, a închis ochii și a suspinat de plăcere. Am întrebat-o pe fată cum îl cheamă. — Pepe, a răspuns ea. — Pepe! l-am strigat eu, dar câinele nu s-a mișcat. — Nu prea aude, a zis fata. Trebuie să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
la capitolul garderobă. Bașca, veșmântul masculin prezenta o latură nespus de atrăgătoare pentru loviturile revizionismelor critice. Reacționarii au eșuat vădit În vana lor dorință de a justifica frumusețea, sau măcar utilitatea, unor accesorii cum sunt reverul, manșeta, nasturii fără cheotori, noduroasa cravată și panglica pe care poetul o va fi numit „soclul pălăriei“. Scandaloasa arbitrarietate a unor podoabe atât de lipsite de efect a sfârșit prin a-și câștiga o stare publică. În această privință, sentința lui Poblet e definitivă. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
cănii turnîndu-i cu o mișcare scurtă vinul de-a dreptul în gîtlej. Lui Bîlbîie i-au dat lacrimile, ochii i s-au înroșit, nu mai putea spune nimic, poate se înecase și nici de tușit nu putea, palma grea, degetele noduroase ale adjutantului îl țineau bine. A înghițit tot și după aceea, cînd i-a dat drumul a mai reușit să spună "ai înnebunit, ce-i cu tine, ce-ți veni, zău c-ai înnebunit". Calm, Radul Popianu și-a turnat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
peste clipele neplăcute. Era convins că de i se va da vreodată nu puterea, ci măcar un simbol al acesteia, așa, o zorzoană, un atribut de formă, va ști să facă din el un ciomag atît de tare și de noduros, încît va sparge multe capete. Acum era moale ca lutul, un Golem neînsuflețit, dar ar fi fost îndeajuns să sufle cineva peste el puțin din duhul puterii doar o clipă, atunci Golemul va răsturna lumea cu fundul în sus. Guvernul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
te putea înghiți cu totul, puteai dispare în adâncurile ei. În garsoniera mea de pe Calea Victoriei Leonard Bîlbîie mi-a spus prima dată că lucrează la un caz de imaginație. Mihai Mihail l-a oprit făcîndu-i un semn scurt cu degetele noduroase, plimbîndu-și prin fața ochilor unghiile îngălbenite. "Cum ați spus de imaginație? Un caz de imaginație?" Directorul Serviciului era fie nedumerit, fie neîncrezător. Șerban Pangratty reluă pe un ton înțepat : "Nu eu am spus, ci Bîlbîie a spus. Exact așa s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
spete, cu obrazul uscat, înnegrit de o barbă rară, zbârlită, mă privea fără să clipească, fără să zâmbească, cu doi ochi rotunzi, verzi. Cu dreapta ținea de strat pușca atârnată pe umăr, și mâna neagră, mare, cu degetele lungi, osoase, noduroase, mi se păru înspăimântătoare. Zâmbii: —Dumneata ești Marin?... Pe urmă nu mai știui ce să-i spun. Ce obișnuiești? —Țuică, o țuică mi-e destul, zise el încet, cu voce lină și joasă. O țuică, două, cât ai dumneata bunătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mă întreba cu ochii. Din pricina ălui bătrân mi s-a dus în pulbere ce brumă am agonisit, și din pricina lui nevasta a intrat în pământ!... Și mă privea crunt, parcă scrâșnea. În ochii verzi jucau raze apoase. Mâna stângă, neagră, noduroasă, se ridicase spre mine. Voia să mai zică ceva, dar deodată ochii, sticlind, i se înălțară și mânile cuprinseră pușca. Un vâjâit ca de vânt trecea pe sus. Un stol mare de rațe se învălui deasupra noastră. Puștile trăsniră, umplând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
poate. Și orice-aș fi făcut, și eu eram un ciocoi. Oricât se stăpânea el - pătrundea ceva ascuțit, ceva nemulțămit din vorba lui, ceva care mă tulbura - și cu o sfială ciudată mă uitam la mânile uriașe, negre, cu degetele noduroase. Încet-încet trecură însă acestea. Și el încet-încet uita pe boier. Începeam să-i fiu un tovarăș, după ce-i fusesem un învățăcel, și parcă se mai domoli față de mine, când, la sfârșitul săptămânii, îi strecurai în palmele care mă înfricoșaseră două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
zeci de ani stăpânită, o ură mistuitoare, fără nume, ura unui întreg neam obijduit poate, și văd, pricep foarte limpede că mă va strivi fără milă, căci nu este nici loc de scăpare, nici clipă de iertare. Mânile, mânile mari, noduroase, cu vinele ca frânghii grămădite, mi se arată deodată, cu degetele rășchirate, înălțându-se spre mine, spre gâtul meu! Se mișcă, se mișcă încet, ca niște animale întunecoase ce-mi vor strânge gâtul, și înțeleg, într-un fulger de lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și dintrodată își aminti de lovitura boambei de plumb. Își întoarse capul. Întrebă încet, stânjenit: Da’ el de unde-i? și ce face? Omul deodată începu să geamă, apoi întinse mânile, parcă se apăra de ceva: două mâni negre, arse, uscate, noduroase ca niște vreascuri, două mâni de rob al pământului. —E muncitor... zise încet chihaia. —Îs un biet om muncitor... gemu bolnavul deschizând ochii cu albul mărit. M-au farmat niște români... Și mi-a murit un copil, și n-aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o slăbea din ochi. Cu privirile-i negre scociora ograda plină de acareturi, înconjurată de gard de ostrețe, și parcă voia să pătrundă și-n căsuța albă cu geamuri lucitoare în fața căreia făceau puțină umbră doi zarzări bătrâni, cu trunchiurile noduroase. Descăleca repede și zvârlea unui argățel frâul. Suia apoi cele două trepte de la ușa din față; după care se răzgândea, se întorcea în loc, și foarte grăbit ocolea și intra pe ușa de dindos. Nevasta sosea și ea după o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sub pumnul care o lovise. Băiatul s-a așezat la locul lui rușinat ― încălcase un consemn sau nesocotise o tradiție? ―, în vreme ce Profetul continua să stea calm lângă masa prăbușită, de parcă nu se întîmplase nimic, ținîndu-și pe genunchi palmele enorme și noduroase. Se lăsase o liniște încordată, tulburată doar de foșnetul arțarului bătrân care umbrea în parte mesele și care, am observat atunci, era plin de omizi care ciuruiau frunzele prăfuite și se târau lipicioase pe trunchi. Incidentul ne-a determinat să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
strălucească, aprinzând ruguri albe prin iarbă; ruguri pe care stropii azvârliți de valuri le ațâțau și pe care florile violete ale scaieților le împresurau ca o ofrandă. Dincolo de ele, spre capătul falezei, se sălbăticise o plantație de smochini, cu trunchiurile noduroase și frunzele mari, alburii, acoperite de praf. Smochinii nu mai făceau fructe. Rămăseseră inutili printre cactuși enormi cărora le pria, se părea, uscăciunea țărmului, dar păleau în fața altarelor înalte de marmură pe care îți venea să îngenunchezi. Michelangelo în persoană
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
două bucăți de gheață albăstrie în pleoapele fără gene, sau poate petele suspecte din obraz îmi dădeau impresia că era măcinat de o nefericire fără leac, ca de o boală. Din când în când își mângâia bărbia cu degetele groase, noduroase. ― Nu vă deranjez? am izbutit în cele din urmă să îngaim. ― Eu dorm ziua, domnule sculptor. Doar seara revin la viață. Ascultîndu-i, îl vedeam în același timp vorbindu-mi din oglinzi. Cuvintele lui ieșeau parcă din mii de guri, adresîndu-mi-se
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
din nou acel loc fericit pe care Îl cunoscuse În 1943. CÎnd Jim și domnul Maxted se Întoarseră cu rațiile la Blocul G, deținuții așteptau tăcuți, cu farfuriile și gamelele lor. Stăteau pe trepte, bărbații cu piepturile goale, cu umerii noduroși și coaste ca o colivie de păsări, iar soțiile lor șterse, cu rochii vechi, uitîndu-se fără expresie, de parcă așteptau să le fie adus un cadavru. În capătul cozii erau doamna Pearce și fiul ei, urmați de perechile de misionari care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
-i vedea decât buzele. „Emanuel, eu n-am fost și n-am cum să fiu la fel de frumoasă. De altfel, am și multe defecte. Sunt slabă, nu știu să-mi legăn șoldurile, iar genunchii mei arată ca doi cartofi mari și noduroși. În schimb, am altfel de calități. Pot să vorbesc tăcând, pot să pătrund un om fără să-l descos, știu să primesc suferința unei inimi în sufletul meu ca să-i înapoiez doar bucurie și mai știu că nu-mi doresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
de lume” pe inima, pe sufletul, pe viața lui. PAGINĂ NOUĂ 25 Pădurea de la Păuna era o pădure seculară. Un veritabil codru alcătuit din mai multe varietăți de stejari, fagi și frasini. Copaci foarte înalți și foarte bătrâni, cu trunchiuri noduroase, năpădite de liane de viță sălbatică sau de iederă, cu rădăcini puternice ascunse sub miile de lăstari, arbuști și fel de fel de tufișuri, deasupra cărora se ridicau voluptuoasele cupole ale coroanelor verzi. Trecând prin sita frunzelor, lumina soarelui se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
înspăimântătoare, un adevărat locaș al morții, care-ți tăia în chip bizar respirația. Străbăteam aproape zilnic, pădurile munților înconjurători, cu pictorul, care, în timp ce-mi vorbea, cerceta cu atenția ciupercile mari, umbrelate, pe care le desprindea de la rădăcinile copacilor noduroși și bătrâni. Spunea, printre altele, că picturile Hildei sunt de o calitate excepțională. Că lucrul bun în artă nu se poate înfăptui decât prin muncă grea și neîntreruptă. Că talentul și frământarea spirituală, vin pe planul al doilea. Că pictorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]