636 matches
-
maladiile omului preistoric și ale celui contemporan. Chiar și așa-numitele "boli ale civilizației", de exemplu scoliozele sau artrozele, existau și în acea epocă. Astfel, pe o coloană vertebrală veche de 5.500 de ani, găsită într-un tumul neolitic normand din La Hoguette se observă leziuni de spondilartrite anchilozante, boală atât de frecventă și în prezent. Efectuarea unor intervenții chirurgicale, cum ar fi trepanarea sau amputarea, ne oferă informații valoroase privind practica medicală. Prima descriere paleopatologică se datorează naturalistului german
Medicina preistorică () [Corola-website/Science/312473_a_313802]
-
(c. 1068/1069 - 1 decembrie 1135) a fost cel de-al patrulea fiul lui William I Cuceritorul, primul rege al Angliei, după cucerirea normandă din 1066. El i-a succedat fratelui său mai mare William al II-lea al Angliei în 1100 și l-a învins pe fratele lui mai mare Robert Curthose pentru a deveni Duce al Normandia în 1106. Henric s-a
Henric I al Angliei () [Corola-website/Science/312985_a_314314]
-
Henric s-a născut probabil în Anglia în 1068, fie în vară fie în ultimele săptămâni ale anului, posibil în orașul Selby în Yorkshire.Tatăl lui a fost William Cuceritorul, care inițial a fost Duce de Normandia apoi, în urma invaziei normande din 1066, a devenit rege al Angliei. Invazia a format o elită anglo-normandă, mulți având domenii pe ambele maluri ale Canalului Mânecii. Acești baroni anglo-normanzi aveau de obicei legături strânse cu regatul Franței, care era pe atunci o colecție de comitate
Henric I al Angliei () [Corola-website/Science/312985_a_314314]
-
de sprijinul gărzii varegilor, care era condusă la acea vreme de către Harald Hardraada, cel care va deveni ulterior rege al Norvegiei și oponent al regelui Harold al II-lea al Angliei. Sub comanda lui George Maniakes se aflau și mercenari normanzi, sub conducerea lui Guillaume Braț de Fier din dinastia Hauteville, care cu ocazia campaniei siciliene și-a căpătat porecla de "Braț de Fier" în timpul unei lupte directe cu emirul arab de Siracusa. Campania siciliană s-a dovedit a fi un
George Maniaces () [Corola-website/Science/309634_a_310963]
-
a fost învinuit de ateism, dar achitat, recunoscându-i-se mai înainte de toate valoarea excepțională de om și medic. Trăsături ale tatălui lui Flaubert se recunosc în portretul doctorului Larivière din "Doamna Bovary". Mama scriitorului, Anne-Justine-Caroline Fleuriot, de origine pur normandă, fiică de medic, orfană de timpuriu, a îmbrățișat de la început concepțiile soțului ei și a rămas toată ființa cea mai apropiată de Gustave. Achille Flaubert, fratele mai vârstnic cu nouă ani al lui Gustave, l-a urmat în carieră pe
Gustave Flaubert () [Corola-website/Science/310075_a_311404]
-
care la acea vreme îngloba treimea sudică a Angliei). Devenea astfel al doilea cel mai puternic om după rege. In 1058 Harold a devenit și Earl de Hereford, și a luat locul tatălui său ca lider al opoziției împotriva influenței normande crescânde în Anglia în timpul monarhiei restaurate a lui Edward confesorul (1042-1066), care petrecuse mai bine de un sfert de secol în exil în Normandia. S-a acoperit de glorie într-o serie de campanii intre 1062 și 1063 împotriva conducătorului
Harold al II-lea al Angliei () [Corola-website/Science/310167_a_311496]
-
a acoperit de glorie într-o serie de campanii intre 1062 și 1063 împotriva conducătorului regatului Gwynedd, Gruffydd ap Llywelyn, care cucerise toată Țara Galilor în 1063. Se pare că în 1064, Harold a naufragiat în Ponthieu. Contextul este disputat, sursele normande spun că venea să îi predea lui William oferta regelui Edward cu privire la tron. O altă explicație ar fi că Harold încerca sa elibereze membrii ai familiei sale ținuți ostateci din timpul exilului lui Godwin din 1051, iar o alta era
Harold al II-lea al Angliei () [Corola-website/Science/310167_a_311496]
-
O altă explicație ar fi că Harold încerca sa elibereze membrii ai familiei sale ținuți ostateci din timpul exilului lui Godwin din 1051, iar o alta era ca nu făcea decât sa meargă la o întâlnire cu aliați. După versiunea normandă, vasul său a fost deviat de la cursul stabilit și Harold a fost luat ostatec de contele Guy de Ponthieu. Ducele William a ajuns în Ponthieu ulterior și i-a poruncit contelui să i-l predea pe Harold. Principala sursă a
Harold al II-lea al Angliei () [Corola-website/Science/310167_a_311496]
-
Dinan, unde ducele breton a fost nevoit să se recunoască învins și să predea cheile cetății în vârful unei lănci. William i-a dăruit lui Harold arme și l-a făcut cavaler. Conform Tapiseriei de la Bayeux, și a altor surse normande, atunci Harold a jurat să sprijine pretențiile lui William la tronul englez. În această vreme, conform surselor normande de după cucerirea Angliei, William ajunsese să se considere deja succesorul regelui fără urmași Edward Confesorul. Sursele engleze, Cronica Anglo Saxonă nu abordează
Harold al II-lea al Angliei () [Corola-website/Science/310167_a_311496]
-
unei lănci. William i-a dăruit lui Harold arme și l-a făcut cavaler. Conform Tapiseriei de la Bayeux, și a altor surse normande, atunci Harold a jurat să sprijine pretențiile lui William la tronul englez. În această vreme, conform surselor normande de după cucerirea Angliei, William ajunsese să se considere deja succesorul regelui fără urmași Edward Confesorul. Sursele engleze, Cronica Anglo Saxonă nu abordează problema direct dar se referă la nepotul lui Edward (mai precis nepotul de bunic al fratelui acestuia), Edgar
Harold al II-lea al Angliei () [Corola-website/Science/310167_a_311496]
-
acestuia), Edgar Ætheling, fiul lui Edward Exilatul, ca Ætheling, sau prinț moștenitor. Conform lui William de Poitiers William ar fi obținut de la Harold o promisiune de sprijin la tronul Angliei. Pe de altă parte poate fi vorba doar de propagană, normanzii cuceritori vrând sa facă din Harold un parjur. Cronicarul Orderic Vitalis scria: ""Englezul acesta era foarte înalt și frumos, remarcabil prin putere fizică, vitejie și elocință, prin faptele cumpănite și actele de bravura. Dar ce i-ar fi fost toate
Harold al II-lea al Angliei () [Corola-website/Science/310167_a_311496]
-
s-a însurat cu Aldith (sau Aldgyth), fiica Ælfgar, Earl de Mercia, și văduvă a prințului galez Gruffydd ap Llywelyn. Aldith a avut doi fii — posibil gemeni — numiți Harold and Ulf (născuți în perioada Noiembrie 1066). Amândoi au supraviețuit cuceririi normande și probabil și-au sfârșit viața în exil. După moartea lui Harold, regina ar fi fugit la frații ei Edwin de Mercia și Morcar de Northumbria. Aceștia au făcut într-o primă fază pace cu William Cuceritorul, apoi s-au
Harold al II-lea al Angliei () [Corola-website/Science/310167_a_311496]
-
i-a promis lui Harold coroana Angliei pe patul de moarte la 5 Ianuarie 1066 și adunarea nobililor, Witenagemot, a aprobat încoronarea care a și avut loc în ziua următoare. A fost prima încoronare regală din Abația Westminster.Deși sursele normande de mai târziu atrag atenția asupra urgenței cu care s-a organizat ceremonia, ea se justifică probabil prin prezența tutoror nobililor, adunați la Westminster pentru a celebra Boboteaza (Epifania în tradiția occidentală) și nu constituie o uzurpare din partea lui Harold
Harold al II-lea al Angliei () [Corola-website/Science/310167_a_311496]
-
și nebunia războaielor. În perioada 1875-1891, Maupassant a publicat în jur de trei sute de nuvele, unele adevărate bijuterii. Opera lui Maupassant prezintă toate mediile sociale și toate tipologiile ce cad succesiv sub lupa lui: țărani din Normandia natală, mici burghezi normanzi și parizieni, patroni și slujbași. Pe toți îi zugrăvește fără încrâncenare, dar și fără simpatie, uneori cu o urmă de dispreț care dă narațiunii o notă ironică, pe alocuri șfichiuitoare. Câmpul experimental al scriitorului se lărgește odată cu marile romane: de la
Guy de Maupassant () [Corola-website/Science/310249_a_311578]
-
Tamisei în centrul Londrei. El se află în burgul londonez Tower Hamlets, separat de marginea estică a City of London de un spațiu deschis denumit Dealul Turnului (Tower Hill). Construcția sa a început spre sfârșitul lui 1066 în contextul cuceririi normande a Angliei. Turnul Alb, de la care își trage numele întreg castelul, a fost construit de William Cuceritorul în 1078, și a fost disprețuit ca simbol al oprimării locuitorilor Londrei de noua elită conducătoare. Castelul a fost utilizat ca închisoare din
Turnul Londrei () [Corola-website/Science/310681_a_312010]
-
colțuri, 36 pe 32 de metri la bază și are 27 m înălțime la crenelurile din sud. Structura avea la început trei etaje, cuprinzând un parter, etajul de intrare, și un etaj superior. Intrarea era deasupra solului, după obiceiul donjoanelor normande, în acest caz pe partea sudică, și se ajungea la ea pe o scară de lemn ce putea fi înlăturată în caz de atac. Probabil în timpul domniei lui Henric al II-lea (1154-1189) pe latura sudică a turnului s-a
Turnul Londrei () [Corola-website/Science/310681_a_312010]
-
construită după zidurile parterului. Din cauza modificărilor funcțiunii și designului de la construcție și până acum, din interiorul inițial nu s-a păstrat nimic cu excepția micii capele. Aspectul actual, auster și nedecorat, al capelei amintește de cum ar fi arătat ea în perioada normandă. În secolul al XIII-lea, în timpul domniei lui Henric al III-lea, capela a fost decorată cu ornamente ca o cruce vopsită cu aur și cu vitralii ce reprezentau Fecioara Maria și Sfânta Treime. Curtea aflată cel mai în interior
Turnul Londrei () [Corola-website/Science/310681_a_312010]
-
atelier în Turnul Arcarului. Un post de pază luminat din vârful Turnului Lanthorn era utilizat ca reper de cei ce se apropiau de Turn în timpul nopții. Ca urmare a extinderii din timpul lui Henric, St Peter ad Vincula, o capelă normandă care înainte stătea în exteriorul Turnului, a fost incorporată în castel. Henric a decorat capela adăugându-i ferestre cu tâmplărie și strane pentru el și pentru regină. Ea a fost reconstruită de Edward I cu o cheltuială de peste 300 de
Turnul Londrei () [Corola-website/Science/310681_a_312010]
-
îndreptat către cel mai mare oraș al Angliei. Cum podul fortificat către Londra se afla sub ocupația trupelor saxone, el s-a hotărât în schimb să prade Southwark înainte de a-și continua călătoria prin sudul Angliei. O serie de victorii normande au tăiat liniile de aprovizionare ale orașului și în decembrie 1066, izolați și intimidați, conducătorii săi au predat Londra fără luptă. Între 1066 și 1087, William a ridicat 36 de castele, deși unele referințe din Domesday Book sugerează că subordonații
Turnul Londrei () [Corola-website/Science/310681_a_312010]
-
orașului, folosindu-le drept fortificații prefabricate, Tamisa protejând suplimentar către sud. În această primă fază, castelul ar fi fost înconjurat de un șanț și apărat de o palisadă de lemn, și probabil că avea camere amenajate pentru William. Majoritatea castelelor normande timpurii erau construite din lemn, dar până la sfârșitul secolului al XI-lea, câteva, inclusiv Turnul Londrei, fuseseră renovate sau înlocuite cu piatră. Lucrările la Turnul Alb - de la care își trage numele întreg castelul - sunt în general considerate a fi început
Turnul Londrei () [Corola-website/Science/310681_a_312010]
-
William al II-lea a ordonat construcția unui zid în jurul Turnului Londrei; el a fost probabil făcut din piatră și a înlocuit palisada de lemn care înconjura laturile de nord și vest ale castelului, între zidul roman și Tamisa. Cucerirea normandă a Londrei s-a manifestat nu doar prin apariția unei noi clase conducătoare, ci în felul în care a fost structurat orașul. Au fost confiscate terenuri pentru a fi redistribuite între normanzi, care au adus și sute de evrei, din
Turnul Londrei () [Corola-website/Science/310681_a_312010]
-
de obicei de un cavaler. Nobilii au ajuns la Constantinopol fără multe alimente, așteptând provizii și ajutor de la Alexius I. Acesta era suspicios după experiențele cu cruciada țăranilor și, de asemenea, deoarece între cavaleri se afla și vechiul său dușman normand, Bohemund. În același timp, împăratul bizantin nutrea speranța de a putea prelua controlul asupra cruciaților, pe care aparent îi considera o forță auxiliară bizantină. În schimbul proviziilor, Alexius le-a cerut conducătorilor cruciați să-i jure supunere și să cedeze Imperiului
Prima cruciadă () [Corola-website/Science/304708_a_306037]
-
realizeze o invazie a insulei, inarmat cu o armă semiautomată. A fost arestat însă de către ofițerul de poliție al insulei în timp ce își reîncărca arma. "Sercquiais" sau franceză de Sark (uneori în , în limba Sercquiais "Serkyee") este un dialect al limbii normande vorbit în insula Sark. Este un dialect descendent al Jèrriais vorbită în Jersey, influențat puternic de dialectul dgèrnésiais vorbit în Guernsey. Cu toate că lexicul limbii este puternic influențat de limba engleză, dialectul sercquiais conține încă o serie de caracteristici pierdute din
Sark () [Corola-website/Science/305588_a_306917]
-
a lungul timpului au dus numeroase incidente. Există două curente mareice periculoase de o parte și de cealaltă a insulei, unul în nord între insulă și insula Burhou, la ieșirea din port, și celălalt în est, între insulă și coasta normandă. Insulele vecine sunt Burhou aflată la 2km nord-vest de Alderney, insulă nelocuită și rezervație naturală, insulele Casquets la 13 km nord-vest, un grup de insule stâncoase pe care se află un far și insula Ortac la 5 km vest, colonie
Alderney () [Corola-website/Science/305655_a_306984]
-
acesteia. Nemulțumirea populației a dus la crearea legii de organizare a guvernului din Alderney în 1949 care a organizat parlamentul local, sistemul judiciar și pentru prima oară pe insulă a impus taxe. "Auregnais", "Aoeur'gnaeux" sau "Aurignais" a fost dialectul normand vorbit în insulă. Cu toate că actualmente este un dialect dispărut, majoritatea toponimelor de pe insulă sunt de în acest dialect. De asemenea se păstrează și în modul de pronunțare a unor nume de familie. Motivele dispariției sale sunt afluxul de muncitori din
Alderney () [Corola-website/Science/305655_a_306984]