366 matches
-
rari, speriind câinii. Râdeau toți, bărbați și femei, cu guri enorme, negre, bătându-se peste coapse, arătându-l ca pe un vițel mort care atunci când lumea se așteaptă mai puțin, începe să miște din coadă. Râdea și Parasca cea oacheșă și Crăcană se uita la ea drept în ochi, fără să se ferească și parcă o vedea acum, ca în noaptea ceea de vară când îi arătase spre colțul întunecat al străzii spunându- i cu șoaptă șuierătoare, ironică: „Mă Crăcană
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
fac? Apropo, soața lui a terminat liceul? Demult. Cred că are mai bine de un an, poate chiar doi, de când este încadrată la "Librăria Noastră" ca vânzătoare. Am văzut-o și eu. Să nu o mai recunosc. Cum era ea oacheșă cu... [...] Cu părul despletit și oxigenat, completă Bidaru. Când intru în librărie, se face că nu mă cunoaște. În realitate, mă doare-n cot. Păcat însă de Mișu. El e băiat bun și tocmai din acest motiv a și căzut
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
10% din sumă, dar le notează greșit. Lefter Popescu ar fi vrut să câștige, în primul rând, pentru a scăpa de tirania "turbatului" (șeful său). Un final sentimentalist prezintă cuplul de altădată, într-o viziune romantică: doamna Popescu maică "bătrână, oacheșă, înaltă (...) și cu privirea extatică", aplecându-se mereu să culeagă cioburi, la mănăstirea Țigănești; domnul Popescu un "moșneag micuț (...) intrat la apă și scofâlcit, plimbându-se liniștit și bolborosind viceversa! în haosul Bucureștilor". Scriitor cu viziune modernă, I.L. Caragiale oferă
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
a nazismului și practică față de el politica răului mai mic, sperînd de fiecare dată salvarea la viitoarele alegeri...pînă la suprimarea oricărei alegeri, sau participă la 1 mai hitlerist din 1933, înainte de a fi dizolvate. Îmbinînd confruntarea violentă cu bandele oacheșe în stradă, și tovărășiile îndoielnice precum greva sîngeroasă din transporturile berlineze în noiembrie 1932, dusă împotriva sindicatelor socialiste și cu naziștii (10 morți, dintre care 2 polițiști), KPD-ul susține în continuare unitatea la bază, adică trăiește speranța de a
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele () [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
comparație, turma întreagă era înălțată la albul pur? Blestemul se redimensionează în direcția mitificării semantice, în acord cu: „Eu sunt cel ce sunt”. c. Partenerul de dialog al păstorului divin este selectat în spirit perfect mioritic: mioara năzdrăvană, înțeleaptă și oacheșă, semne distinctive. d. Schimbul de mesaje urmează regula ritualică îndătinată: Dumnezeu pune în rol obiectele sacre dumuziene, anume buciumașul și fluierul. Acestea au puterea magică de întoarcere a turmei și de adunare laolaltă. Ca să intre pe aceeași lungime de undă
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
precum primise ordin să se poarte. Și așa blânzi cum erau, au scăpat o țigăncușă de oraș, frumoasă foc, s-a strecurt pur și simplu pe sub brațul unuia dintre gradați și a „zburat” direct în brațele largi ale unui „coleg”, oacheș și el. Atunci nu s-a mai putut face nimic și poarta cea mare s-a deschis prin forța mulțimii, năvălind spre noi tot felul de rude și prieteni, încât ofițerii, zâmbind, au făcut semn gradaților să se retragă. Stăteam
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
ieșit afară din bloc și am vărsat apa pe niște mormane de cărămizi și mortar lăsat de constructori acum cincisprezece ani, când au terminat, dragă-doamne, blocul nostru de locuințe. La al treilea transport, am observat o „Salvare” și un doctor oacheș, cu mustăcioară și cu un „Kent” înfipt în colțul gurii, care mă urmărea cu ochii chiar de la prima vărsare, m-a întrebat de adresa mea și dacă-s acasă. Pe moment, n-am înțeles unde bate și i-am spus
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
zestre de la mama sa Ilinca, fata lui Radu Vodă Basarab. Cea dintâi, Tudora, râzând inconștient, îi ducea de mânuță pe Barbu și pe Matei, care abia împleticea primii pași. A doua, Zamfira, purta pe fiecare braț câte un prunc, unul oacheș, băiatul ei, altul mai slăbuț, mai delicat, abia ținându-i-se de cămașă, Constantin, căutând pieptul blând unde-și găsea căldură și alinare. Bătrânul Preda Brâncoveanul le urma fără grai, în mâini cu două icoane cu ferecătură de argint; el
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
țâță. “Mama țâța”, zicea. Am încercat cu de toate să-l înțărc, cu ardei iute, cu făină, sare, da’ ce nu i-am dat. Când i-am dat ardei plângea cu țâța în gură și tot o sugea. Femeia grasă, oacheșă, cu țâțele lăsate, stătea pe scaun în fața mea. Avea în dreapta ei o altă femeie, știrbă și îmbătrânită devreme. În față, cu spatele la mine, tot în picioare, ca mine, era o altă femeie blondă, cu un lanț de aur gros
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
că patronul ținuse să le arate că tot el e mai tare. Yvars o luă spre stânga, își duse bicicleta sub șopronul aflat în prelungirea hangarului, apoi se îndreptă către intrarea atelierului. Îl recunoscu de departe pe Esposito, un vlăjgan oacheș și păros, ce lucra chiar lângă el, pe Marcou, delegatul sindical, cu chipul lui de tenor, pe Saïd, singurul arab din atelier, precum și pe toți ceilalți, care-l priveau în tăcere cum se apropie. Dar înainte ca Yvars să ajungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
patronului. Acum stătea lângă poartă, îndesat și scurt în tricoul lui albastru, desculț (numai el și Saïd lucrau cu picioarele goale), privindu-i cum intră unul câte unul, cu ochii lui atât de spălăciți, încât, în contrast cu fața-i bătrână și oacheșă, păreau fără culoare, iar gura i se crispase, tristă, sub mustața stufoasă și pleoștită. Ei tăceau, umiliți că intră ca după o înfrângere și furioși pe propria lor tăcere, pe care le venea din ce în ce mai greu s-o rupă, pe măsură ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
primi în casa lui, nevrednică de o asemenea cinste, după care îl conduse la primul etaj, pe o frumoasă scară în stil baroc, vopsită în albastru. La trecerea lui d'Arrast, se deschiseră câteva uși, prin care se iviră capete oacheșe de copii ce dispărură de îndată, cu râsete înăbușite. În camera de oaspeți, de o frumoasă arhitectură, se aflau doar câteva mobile, din crengi de palmier împletite, și niște colivii mari cu păsări ce făceau o larmă asurzitoare. Balconul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
gândul că nu va găsi calul doctorului și nu va putea pleca mai repede în sat. Când ajunse mai aproape, îl văzu Klapka și îi făcu semne cu mâna să se grăbească. In mijlocul artileriștilor se afla un ofițer român, oacheș, cu o mustăcioară neagră, mică, tunsă, cu capul gol și uniforma plină de noroi, iar mai departe, păzit de patru huzari înarmați, stăteau vreo șapte soldați, cu fețele strâmbe de groază, uitîndu-se năuc la grupul care cuprindea pe ofițerul lor
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
s-ar veseli atât de tare Precum o fac în astă moarte vie. Ici vezi femeia plină și bălaie 130Ce lasă-ncet să cadă a ei straie; Zâmbind rămîne-n mijlocul mulțimei Precum ar fi ieșit din caldă baie. Ici una oacheșă se-ntinde-a lene În brațu-unui bărbat ce, de sub gene, Ș-aruncă ochi-ntunecoși sălbateci, Setoși de patimi c-ale unei hiene. Iar una stă cu ochii ei să soarbă Pe-un vechiu ostaș cu-ntunecime oarbă Și degețele fine
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
așezat la o masă umbrită de un plop falnic. Nu departe de noi un grup de circa nouă inși închinau pahare urându-și zgomotos urări de bine în dragoste și viață. La masa noastră s-a prezentat o chelnerița înaltă, oacheșă, cu priviri ce trimiteau săgeți de foc. Cu un glas cald întrebă: - Vă rog să-mi spuneți cu ce vă pot servi? Fratele Toader se scoală de la masă, se apropie de ea și o salută prietenos. Cu un gest teatral
Locurile natale by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83211_a_84536]
-
normal, de fapt greșeli cu mare potențial comic. Astfel, dintre "metaplasme" sunt frecvente metatezele ("levorverul", "Galibardi" etc.), dintre metataxe, anacolutul ("N-ai fost tu [...] în strada Pacienții numărul 13; la madam Popescu, madam Lefter Popescu, o damă naltă, subțirică, frumoasă, oacheșe, casele ale verzi cu geamlâc, care are o aluniță cu păr dasupra sprâncenii din stânga și se poartă la cap cu roșu?"127) și hipalaga, iar dintre "metasememe", oximoronul ("diavolul de popă", "curat murdar"). În concluzie, putem considera opera lui Caragiale
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
prin cumulul restricțiilor care sugerează banalitatea și mediocritatea sau al negațiilor care echivalează caracterizarea cu delimitarea unui vid. Astfel, Leonică din Broaște... destule este un personaj absolut nedeterminat: "Părul lui nu era nici negru, nici galben, nici castaniu; fața nici oacheșe, nici bălană, nici smeadă; ochii nici negri, nici verzi, nici căprui. Nu era nici cârn, nici năsos și urechile le avea potrivite. Nu era nici mare nici mic, nici gras nici slab, nici-nalt, nici bondoc, nici subțire, nici gros
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
absurdului. Leonică din Broaste...destule. Nuvelă pesimistă este, spre exemplu, creionat printr-un șir de negații care exfoliază, rând pe rând, succesivele imagini care asigură posibilitatea reprezentării mentale: "Părul lui nu era nici negru, nici galben, nici castaniu; fața nici oacheșe, nici bălană, nici smeadă; ochii nici negri, nici verzi, nici căprii. Nu era nici cârn, nici năsos, și urechile le-avea potrivite. Nu era nici mare, nici mic, nici gras, nici slab, nici nalt, nici bondoc, nici subțire, nici gros
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
nceput! .. - Așa s-am parti di ochi‟ din cap șî di Rifca me‟ dac‟am fucut eu așa civa! se jura ovreiul, cu fața roșie de spaimă, atât de convins, că aproape o credea și el. Nevasta lui, o femeie oacheșă, tânără și voinică, era mai pricepută decât el... Ea învârtea toată rânduiala prăvăliei. Rifca, așa o chema, dădea și pe datorie. „Este suflet de altă lege, ziceau femeile, dar crede pe om când n-are... și, la nevoie îl ajută
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
zilei. Bărbați pletoși, bărboși, cu ciubotele cu tureatca tare și înaltă, cu pantaloni și jachete de catifea, cu vipușcă la pantaloni lată de două degete, cu pană de păun la căciulă... pășesc mândri ca niște voievozi coborâți din legendă... Femei oacheșe cu trupuri zvelte și unduitoare în fuste largi și lungi până în pământ, viu colorate; ochi mari și negri ca tăciunele, cu păr negru lucios, pășesc mândre cu fruntea sus, cu mâinile pe șoldurile ademenitoare, scuturându-și pieptul plin de mărgele
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
multă bogăție... săracul să scape de sărăcie... dorințe, speranțe, dar nu le știu. Și, iată că ele, țigăncile, știu tot... și-ți spun tot!... Lisandru, în pragul crâșmei, rămase înmărmurit. La piciorul scării, răsări o țigancă cu arginți în plete, oacheșă, stăpânindu-l numai cu ochii. Oacheșa se repezi înaintea lui, căutându-i sufletul și zbuciumul, și dintr-o dată îi zise... - Hai, frumosule... să-ți gâcesc!.. să-ți zâc de dor, de amar, de.. - Fugi de‟ici cioară! ..o întrerupse, și
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
sărăcie... dorințe, speranțe, dar nu le știu. Și, iată că ele, țigăncile, știu tot... și-ți spun tot!... Lisandru, în pragul crâșmei, rămase înmărmurit. La piciorul scării, răsări o țigancă cu arginți în plete, oacheșă, stăpânindu-l numai cu ochii. Oacheșa se repezi înaintea lui, căutându-i sufletul și zbuciumul, și dintr-o dată îi zise... - Hai, frumosule... să-ți gâcesc!.. să-ți zâc de dor, de amar, de.. - Fugi de‟ici cioară! ..o întrerupse, și cu mâna împingând-o la oparte
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
lăsă, băgându-i-se în suflet, rânjindu-i cu toți dinții albi, neobișnuit de albi. - Dă-te în lături, cioară! ..se răsti el din nou. Să-mi gâcești tu, mie!.. da, ci știi tu, ci-i în sufletul meu? Dar, oacheșa aflându-i punctul slab, nu se lăsă. - Știu, flăcăule... știu tăt-tăt! zise ea învăluindu-l cu o privire hipnotică, steclindu-i ochii ageri în tot albul lor. - Știi pi dracu..! și scuipă într-o parte. - Îți zâc, frumosule, îți zâc tăt
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
a lehamite cu mâna, dar țiganca i-o prinse din zbor, cu o iuțeală de pisică, holbându-se în ea. - Ei, hai, zî-i... da‟ vez‟ să nu zâci vreo prostie! zise el amenințând-o cu degetul. Atât a așteptat oacheșa, și începu a turui din gură.. - Ești iute la mânie, flăcăule... șî hotărăști necujătat... da‟ pe urmă‟ți pare rău... Ești bun la sufletu, și uiți răpidi mânia“! - Lasă, lasă prostiile iestea... că le știu, ești o șarlatancă. - Ho, bată
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
le știu, ești o șarlatancă. - Ho, bată-te Doamne, că hâtru mai ești, frumosule! zise ea privindu-l cu ochi vicleni, arătându-și dinții ca de iapă. - Hai, hai... pleacă‟n colo!.... și o împinse suduind-o printre dinți. Dar, oacheșa nu-l slăbi deloc. - Nu sudui, flăcăule, că faș‟ pacat! ..Ai pierdut dă mititel pă cineva drag... nu l-ai cunoscut... pă care nu-l știi... Lisandru se încruntă, gândindu-se la tatăl lui, pe care nu l-a cunoscut
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]