951 matches
-
orice regim comunist - deci și cel din România (care, În plus, imita asiduu modelul sovietic) - Își propusese crearea „omului nou” (pe care analiștii fenomenului l-au văzut ca pe un homuncul), acest lucru s-a petrecut mai cu seamă prin intermediul obedienței rezultate din reacțiile pavloviene pe care s-a scontat: românii fuseseră supuși prin diferite mecanisme ale fricii, un rol aparte avându-l Securitatea ca instituție omnipotentă și omniscientă (automitizată și răspândindu-și propagandistic mitul confecționat). În ultima etapă a comunismului
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
mai ales În poziții-cheie, Întâlnim creaturile cele mai abjecte, atât ca limbaj, dar remarcabile și prin comportamentul suburban. Peste tot În România, limbajul violent, agresivitatea de tot felul și mârlănia cea mai frustă sunt fenonomene „piteștizatoare”. Un alt semn este obediența, slugărnicia dezgustătoare, ale cărei forme infame devin periculoase atunci când este vorba despre structurile decizionale politice sau când avem de a face cu instituțiile administrației publice. Piteștizarea se derulează continuu la ghișeele aparatului de stat, În orice contact direct cu birocrația
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
Dacă modelul unic ar fi reușit, nimeni nu ar mai fi dorit o schimbare. Incapacitatea comunismului de a crea un model cultural a dovedit În cele din urmă eșecul unei filosofii. Teroarea nu a indus niciodată viabilitate societății, chiar În obediența totală a anilor 1947-1953. Mi se pare foarte interesantă și de succes educarea de tip comunist tocmai după anii ’60, când se renunță la violența fățișă și se urmează tactici mai subtile. Modelul omului nou a rămas spânzurat deasupra societății
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
unui neostalinism (ceaușist). Această reeducare cred că a izbutit la noi, prin diferite mecanisme ideologice, prin diferite instituții, cu ajutorul ramificațiilor și controlului Securității, dar și al populației Înseși, obosită și hărțuită de teroare, care devenise dresată sau acceptase (prin pasivitate) obediența și resemnarea. Sigur că au mai existat opoziții și revolte, dar În general poporul român a fost până la urmă reeducat. Momente esențiale de revoltă au fost greva minerilor din Valea Jiului (1977), apoi 15 noiembrie 1987 la Brașov, apoi decembrie 1989
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
fier” care să facă ordine și se bucură paroxistic atunci când mai cade - foarte rar, din păcate - câte-un cap de sus. Nostalgia parului totemic, din vremea lui Țepeș, e foarte puternică și azi. Și ar mai fi ceva, legat de obediență. Amintea Marius de situația spirituală românească În comparație cu țările din jur - Polonia, Ungaria... Totuși, catolicismul nu este ortodoxism... Marius Jucan: Exact. Ștefan Borbély: Haideți să discutăm lucrurile acestea pe față. Iertați-mi această blasfemie, Însă unde a reușit educarea impecabil este
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
ea generează situația hedonistă. Pentru că plăcerea apare încă de la înscrierea existenței individului în registrul naturii, în chiar momentul declarației de independență față de legile sociale. Physis contra nomos, legi naturale contra legilor civile, autonomie și libertate de acțiune contra supunerii, a obedienței și dependenței față de o transcendență juridică, de o morală normativă, iată imperativul categoric al hedonismului antiphonian... Adevăratele plăceri nu se află în tabăra artificiului cultural sau a ordinii societale. Nu civilizația dă măsură hedonistă. Pentru că bogăția ne aservește, onorurile ne
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
din Bath), fie pot deveni prototipuri ale celor patru virtuți cardinale: tăria de caracter, curajul și forța morală a Constanței, eroina din Povestea notarului, virtutea eponimă a Prudenției din Povestirea lui Melibeus, abstinența și cumpătarea Virginiei din Povestirea doftorului și obediența Grizildei, care oferă celorlalți un exemplu de răbdare în suferințe, în Povestirea diacului. „Într-adevăr, scriitorii Evului Mediu se pare că preferau reprezentarea feminității ca un simbol al sfiiciunii și al umilinței. Iar personajele feminine care respingeau această atitudine erau
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
la sexul slab și al sexualității pe care o afișează.77 În societatea patriarhală, așa cum ea este surprinsă în operele lui Giovanni Boccaccio și ale lui Geoffrey Chaucer, soțul era stăpân, nu iubit. Femeia era educată în spiritul supunerii, al obedienței totale față de acesta. Instituția căsătoriei nu este condamnată în Decameronul sau în Povestirile din Canterbury, așa cum făceau scriitorii misogami, percepându o ca pe un purgatoriu, însă uneori este ironizată sau parodiată. Personajele masculine sunt definite prin avere, statut social și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
marelui înțelept a fost amintit doar pentru a conferi autoritate unei practici care nu putea fi decât barbară. Emilia este surprinzător de demodată în această povestire a ei în care, chiar din incipit, structurat ca o adevărată predică, glorifică nevoia obedienței și totalei dependențe a femeii de soț, ilustrând ambivalența atitudinii boccaccești în perceperea rolului femeii, așa după cum am mai subliniat: „toată obștea femeiască a fost supusă de către obiceiuri, de fire și de legi bărbaților și că se cere de așijderi
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
erau privite ca fiind specifice sexului slab și derivau din slăbiciunea firii lor per se. Mai ales senzualitatea era păcatul feminin par excellence.”360 Târgoveața reunește toate defectele incriminate femeilor: ambiția parvenirii, atitudinea combativă, mândria, pasiunea pentru modă, lipsa oricărei obediențe. 361 Scapă totuși de catalogarea negativă deoarece își recunoaște cu dezinvoltură păcatele, ceea ce o face extrem de plăcută și naturală: i-a pedepsit pe soți, i-a acuzat pe nedrept, nu și-a îndeplinit datoriile conjugale până ce nu a intrat în
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
virtuoase ale existenței, acceptă să i se supună cavalerului devenit soț întru toate, i-a salvat nu doar viața, ci a dat un sens deplin, profund existenței lui, târgoveața însă nu se lasă convinsă de nicio teorie religioasă care propovăduia obediența. Chiar și cavalerul violator sfârșește prin a se supune totuși unei discipline, știe să trăiască sub autoritatea cuiva, iar atunci când este pus să aleagă între frumusețe și virtute, preferă ultima variantă.422 Cavalerul ilustrează în povestirea nevestei din Bath „un
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
într-o zână, „fragedă și încă și nurlie”436, într-o soție supusă și fidelă: „Ea n-a ieșit din voia lui nicicând,/ Mereu în placul soțului făcând.”437 Bătrâna optează, în cele din urmă, pentru acea frumusețe tăcută, a obedienței voite.438 Istorisirea târgoveței nu reușește să își apere cauza deoarece întâlnim și alte ambiguități, argumentele aduse sunt parțiale, uneori lipsite de logică. De exemplu, perdaful conjugal îl îndeamnă pe cavaler să lase de o parte atracțiile materiale sau aspirațiile
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
amintite, de-a lungul șirului povestirilor, și rugăciunile rostite în diferite ocazii, cele mai cunoscute, chiar și de cei foarte simpli, needucați, fiind Pater noster, Te lucis, Intemerata (II. 2, VII. 1). Dar acestei pietăți generale și cu aspect de obediență față de o instituție cu o putere aparte, așa cum era Biserica în Evul Mediu, i se opun preocupări legate de alte forțe, pe care le-am putea înscrie într-o categorie generală a maleficului. Există un permanent melanj între real și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
-lea: modelul impus de dragostea curtenească în spațiul aristocratic favorizează feminizarea îndrăgostitului, înfățișându-l supus, firav, infantil, emotiv, sensibil.725 Donna angelicata rămâne, în general, o victimă, așa după cum apare portretizată în Legenda femeilor virtuoase, pentru că reprezintă un simbol al obedienței, al acceptării supremației masculine, al abordării tăcerii. Donna demonicata va fi mult mai vulcanică, mai pasională, nu va accepta să devină o sacrificată pe altarul orgoliului masculin. Personajul feminin negativ luptă și vociferează, își folosește 720 Ibidem, p. 6. 721
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
Purtându-și pruncul blândă și sfioasă/ și lui Hristos slujind evlavioasă.”756, iar o pedeapsă, venită prin uneltirea soacrei, cum este aceea de a fi din nou trimisă pe mare, de data aceasta alături de nevinovatul copil, este acceptată cu aceeași obediență și resemnare evlavioasă. Invocarea mariologică îi aduce liniștea sufletească și încrederea necesare depășirii și acestei situații limită. Constanța devine un simbol nu doar al răbdării dincolo de marginile firii, al echilibrului și al măsurii, așa cum sugerează și numele eroinei, ci este
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
de viață creștină și cel al unei femei, căreia îi atribuie trăsăturile specifice pietății: rugăciunea, credința, neajutorarea în fața unor evenimente pe care nu le poate controla, pasivitatea, supunerea. Trimiterile la imaginea Fecioarei Maria abundă în cadrul povestirii, deoarece Constanța rămâne imaginea obedienței desăvârșite, a blândeții și a purității. Adevărata putere în povestire este a divinității, dar se manifestă prin natura fragilă și neajutorată a unei femei.767 Povestea lui Melibeus reprezintă „o alegorie morală elaborată, în proză, care este prea transparentă, aproape
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
propunându-și să-i ofere o replică pozitivă, o istorisire cu un exemplu de personaj feminin virtuos și obedient, pentru a contracara imaginea feminității autoritare și răzvrătite, propuse de târgoveață. Grizilda, eroina de un incredibil devotament marital și de o obediență nemaipomenită, de o statornicie și o răbdare specifice unei martire, nu este un personaj original, ci împrumutat de la Boccaccio 782 și valorificat artistic și de un alt mare bard italian, Petrarca 783. Este o donna angelicata ce se distinge prin
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
craiului se supune smerită: „Mironosiță rămânând pe brânci/ și gata să-i asculte la porunci.”787 Declarația de dragoste pe care i-o face stăpânul locului seamănă mai degrabă cu o cerere de vasalitate, femeii i se impune, din start, obediența în cămin, supunerea deplină în fața dorințelor masculine, ce pot dispune de ea după bunul plac: „Închina-te-vei de voie/ La cheful meu? Putea-voi neoprit,/ Cum voi pofti, plăcere sau nevoie/ Să-ți fac și să le rabzi necontenit
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
și de smerită, și-l iubea pe cneaz/ Cu dragoste la fel de arzătoare./ Nu pomenea de pruncă, și n obraz/ Nici umbră de restriște sau necaz/ Nu arăta; și nu vorbea de fată/ Nici jalnic, nici în șagă, niciodată.”797 Aceeași obediență nefirească, dar perfect acceptabilă în contextul medieval al povestirii, o manifestă Grizilda și când este deposedată crud de al doilea copil, băiatul care ar fi trebuit să urmeze tatălui la conducerea cetății Saluce. Condiția de victimă a personajului feminin este
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
nu comentează când acesta decide să o cedeze pretendentului atât de înfocat, numai pentru a salva onoarea unei promisiuni. Voința proprie a personajului feminin nu mai este pusă în cumpănă, vocea ei de ființă subordonată nu se mai face auzită, obediența în fața principiului masculin este desăvârșită. La început respinsese orice încercare de cedare în fața lui Aurel. Decide chiar să aleagă sinuciderea, decât să-i capituleze celui care manifesta pentru ea o pasiune atât de intensă. Este clar că femeia nu nutrește
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
care În sălbăticie l-am fi Înlocuit doar depinzînd de carnea animală pentru a Înlocui fierul pe care Îl pierdem. SÎntem singura specie ce are un creier capabil să nu țină cont de ansamblul de circuite ce ne obligă la obediență În fața nevoilor sexuale, permițîndu-ne să ne abținem de la sexualitate cu scopul de a avea posibilitatea de a alege cînd să rămînem Însărcinate și totodată pentru a ne permite să fim foarte selective cînd ne alegem un partener. Prin contrast o
[Corola-publishinghouse/Science/2365_a_3690]
-
ref>. Cu alte cuvinte, dinamica unui grup este determinată de un spirit comunitar puternic, bazat pe coeziune socială și solidaritate între membrii săi. Acest tip de legături au fost subminate în perioada comunistă. Pentru ca regimul să reziste era nevoie de obediență totală. În România, chiar dacă la începutul secolului XX și în perioada interbelică au fost condiții pentru diversificare comunitară și pentru viabilizarea celor existente în mediul rural, regimul comunist a reușit să le îndepărteze. Măsurile pe care le-au luat au
Inerţie socială în spaţiul românesc. Deschideri pentru o analiză funcţională a comunităţilor / Social inertia in Romania. Contributions for a functional analysis of the communities by Tudor Pitulac () [Corola-publishinghouse/Science/511_a_1258]
-
ciobanul. În piesa radiofonică Ciobanul de pe Ceanul Mare de Mihail Davidoglu, bucolicul cochetează cu cel mai abrupt ridicol: „oile behăie, tălăngi, Petruc doinește”. O piesă de teatru cu brigadieri dă Al. Kirițescu (La răscruce de drumuri, 11/1948). Semnificativă este obediența revistei față de criticile ce îi sunt adresate în „Scânteia”, spiritul autocritic frizând autodenunțul. Când, în „Scânteia” din 15 iulie 1948, în articolul Mai multă principialitate în tratarea problemelor artei și literaturii, i se impută „slăbiciuni cu caracter ideologic”, faptul că
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287012_a_288341]
-
1978 adresează o scrisoare-mărturisire Colocviului național de literatură dramatică, în care își reneagă o parte a operei, recunoscând a fi fost supusă clișeelor ideologice și dogmatice. Notorietatea căpătată de B. imediat după 1944 în „noua dramaturgie” se datorează nu numai obedienței față de ceea ce se cerea în epocă, ci și talentului de bun meșteșugar în tehnica teatrală, dar și unei certe înzestrări de moralist, sensibil la tipologia umană în rapidă schimbare. Urmând exemplul lui I. L. Caragiale, din altă epocă de tranziție forțată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285619_a_286948]
-
președinte al Consiliului Național al Radioteleviziunii Române (1969-1971, 1976-1981). Din 1981 până în 1989 funcționează ca rector al Academiei de Studii Social-Politice „Ștefan Gheorghiu”. Ideolog oficial al regimului ceaușist, poreclit și Popescu-Dumnezeu, P. a instituit un control dur în cultură, vizând obediența față de comandamentele politice ale momentului. Debutează în 1949 la „Teleormanul liber”, iar prima carte, Impresii de călător, îi apare în 1962. Impresii de călător, ca și Drumuri europene (1965) revelează un scriitor cu deosebită aplecare spre eseu. Voiajând prin țări
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288928_a_290257]