404 matches
-
mă împiedica să-l urăsc și eu: fata cu care trăia. Era o Florică frumoasă, care îl iubea, mică de statură, cu ochii limpezi, subțirică și cu trăsături neobișnuit de delicate. Era fată în casă undeva (acolo îi vizitasem, în odăița ei, unde trăiau împreună). - Da ce-a făcut? îl întreb eu pe Nilă, nu prea curios, cu gândul să nu mă duc. Nilă parcă nici nu mă auzi. Somnolent și cu un aer pierdut, copleșit de gânduri, uită să-mi
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
izbea, un nas strâmb, o gură prea mare sau zbârcituri pe obraz, ca sa înțeleg că era bătrână. Am fost întrebat ce doresc și la răspunsul meu că vreau ochelari am fost invitat să iau loc pe un scaun într-o odăiță întunecoasă de alături. - Rețetă aveți? m-a întrebat doamna. - Nu. - Nu-i nimic. Ce vi se întîmplă? - Nu văd la tablă, i-am răspuns. - Sunteți elev sau student? - Sunt elev... - Și de când nu vedeți la tablă? - Demult. - Cât de demult
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
apăsau, nu știam ce să le răspund și în plus mă enerva acel du-te vino al lui Codrin undeva în curte. "Unde se tot duce?" i-am întrebat pe ceilalți. Unul din ei mi-a răspuns. într-o altă odăiță era nevastă-sa. De-acolo adusese tot ceea ce pusese pe masă. "Și de ce nu vine și ea încoace?!" am spus eu nedumerit. "E unguroaică, mi s-a răspuns, și nu vrea ca ea să audă tot ce discutăm noi!", " Dar
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
o dimineață. Era îngîndurat ca de obicei, absent cu alții dar nu cu sine. Mi-a șoptit: - Mă duc în concentrare. Simplu, parcă mi-ar fi spus un lucru obișnuit, firesc și fără implicații pentru soarta lui. A adăugat că odăița era plătită pe trei luni, puteam să stau, proprietarul știe... Nu era scumpă chiria, un pol pe lună, după trei luni trebuia să plec sau s-o plătesc mai departe... - Bine, Nilă! Lucruri aveam, o plapumă, cearceafuri, restul, care era
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
care stăpâneau viața mea. El mă ascultă atent, îmi spuse că planul era realizabil dacă îl urmăream cu perseverență și continuitate, cum spunea adolescentul lui Dostoievski și mă invită pe Ia el. Locuia, ce întîmplare, pe-aproape de Cărămidari, într-o odăiță însă mai luminoasă și mai bună decât a mea, cu chiuvetă și lumină electrică. - Întâi, zise, să mâncăm (între timp se făcuse seară). Poeții mâncau și ei, continuă punând cartea lui Pillat pe noptieră. Nu știm încă prea bine ce
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
să fac? m-am întrebat. N-am de unde să-i dau lui Diaconescu banii înapoi". Și vizitele mele la el au încetat. Bine că nu știa unde stau. N-a trecut însă o săptămână și a survenit catastrofa. Eram în odăița mea, când am auzit o voce autoritară în curte: - Unde stă domnul Marin Preda? Erau mai multe odăițe în acea curte și o voce i-a răspuns și i-a arătat-o pe a mea. Am auzit o bătaie în
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
la el au încetat. Bine că nu știa unde stau. N-a trecut însă o săptămână și a survenit catastrofa. Eram în odăița mea, când am auzit o voce autoritară în curte: - Unde stă domnul Marin Preda? Erau mai multe odăițe în acea curte și o voce i-a răspuns și i-a arătat-o pe a mea. Am auzit o bătaie în ușă și am sărit din pat în prag se afla Diaconescu, un domn sever, indignat, străin și implacabil
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
Nu-mi aminteam să-i fi dat adresa. Am început sa mă bâlbâi, copleșit. Că n-am bani... Că... - Cum n-ai bani? Nu ți-ai încasat leafa de la C.F.R.? a continuat el uitîndu-se bănuitor în jur, în mizerabila mea odăiță. - N-am încasat, nu mai aveam nimic de primit. - Atunci nu trebuia să te împrumuți. - N-am știut... Când m-am dus acolo... Și i-am explicat ce se întîmplase. M-a crezut imediat, dar jignirea tot nu-i trecea
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
aveam să-i răscumpăr acei ani și ce să fac acolo în mijlocul unei lumi care ar fi rînjit: "Uite-l pe-ăsta, cheltui alde tat-său cu el degeaba atâția bani, ca să se întoarcă tot la sapă". Am revenit în odăița mea și i-am scris o scrisoare de. patru pagini. Am pus-o într-un plic și a doua zi m-am dus cu ea pe strada Popa Nan. Vederea acelei clădiri, cu tipografie la subsol, care lucra și scotea
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
o pierde la curse. A avut moșii pe care le-a tocat în felul acesta, case, proprietăți... M-am uitat curios la domnul Sachelarie, când, cu chenzina în mână, ne-am dus toți la bufetieră care își avea mica ei odăiță chiar în tipografie să-i plătim ceea ce ne servise în cont în timpul celor două săptămâni care trecuseră: ouă, lapte, debrețini, brânză, cafele... Domnul Sachelarie a plătit și el și a plecat grăbit. Era nu atât bătrân, cât ros de ani
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
recent de Heritage Hotels, care se specializaseră în dotarea așezămintelor istorice cu dormitoare cu băi incluse. Reușiseră să-și atingă atât de bine scopul, încât un om de afaceri derutat, tânjind cu disperare după un gin tonic, rămăsese încuiat în odăița preotului și consumase tot conținutul minibarului până să-i simtă cineva lipsa. Fran își croi drum prin mulțimea de fețe cunoscute. Se serveau băuturi și aperitive, ceea ce însemna că fiecare ziarist fără respect de sine din ținut își făcuse apariția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
de vreme ce, de atâta timp, nimenea nu mi-a răspuns, nici nu mi-a ieșit înainte. Eram flămând și însetat și tulburarea mă adusese într-o ciudată stare. Căutam să-mi lămuresc pricina pentru care hanul era pustiu. Mă așezasem în odăița îmbrăcată din fund; mă gândeam în tăcerea adâncă; îmi făceam sute de închipuiri care de care mai stranii, mă tulburasem de-a binelea și n-ajungeam la nici un capăt. Tăcerea și pâcla întunericului măreau jalea clădirii mute. După un răstimp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
tragic cum se sfârșesc de obicei povestirile nuveliștilor noștri. Nu știu cât oi fi stat eu cu capu-n perne, măi băieți, dar știu că la urmă, tot truda a învins fiorii - și am adormit. Când m-am trezit, era lumină în odăiță și focul pâlpâia în hoarnă. Și - dragii mei - o șerpoaică mândră, o nevestică sprâncenată sta tăcută înaintea vetrei. Acuma las la o parte uimirea mea, poate voi fi boldit ochi minunați, poate mă credeam încă sub stăpânirea unui vis - îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
purta-o... Și el colinda pe drumurile lui, iar fata se năcăjea singură să se îmbrace. Singură își plivea și-și prășea o grădiniță de zarzavat din dosul casei, și hrănea vreo cincisprezece găini care-i dădeau ouă. Avea o odăiță curățică, cu lăvicere de petici colorate pe jos, cu „tablouri“ pe păreți - Othello întinzând un braț spre depărtări și povestind Desdemonei isprăvile lui, Romeo sărutând pe Julieta, și altele. Haia intra și se așeza pe un scăunaș în dreptul ferestrelor deschise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cetești și mie... Cetirea aceasta a început s-o facă Tudorița în zilele lui mai, când și la îngrămădirea aceea de case ajungeau miresmele pământului umed. Soarele avea o lumină deosebită și intra și pe ușă și pe ferestre în odăița strâmtă în care românca cetea rar, monoton, și fata lui Sanis asculta neclintită, mișcându-și numai mânile deasupra lucrului pe care-l avea pe brațe. Din când în când se oprea și țintea asupra cărții pe care o ținea Tudorița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
încete, când ieșeau ca să-și culeagă de prin pulbere ori din marginea băltoagelor, odraslele târâtoare, aveau și-nspre dânsa o privire de înțeles, o privire ascuțită, care deștepta parcă o clipă obrazurile ofilite. Haia lui Sanis venea acu mai rar în odăița curată, în care ascultase povestirile triste de dragoste. Și când venea, avea o însuflețire ciudată, aducând vești de prin alte părți ale târgului, despre greșala unei fete, despre despărțenia unei cucoane. Vorbea cu amănunte, se interesa de intrigile de dragoste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fost și m-am plimbat... răspundea cu o tresărire de mânie în glas Haia; apoi, într-un târziu, suspina încet, tot trează, cu ochii mari umpluți de visul dragostilor ei. Iar în vremea asta Tudorița gogea singură prin colțuri, în odăița-i săracă și curată. Se simțea uneori slabă; avea învăluiri de amărăciune și-i venea leșin. Abia se putea târî până la cerdac și de-acolo chema pe Reiza, ca să-i aducă ceva din dughenița ei de mărunțișuri. Încolo, zăcea cufundată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Despre zilele viitoare nu vorbea; nu îndrăznea să se avânte alăturea de cel ce-i era drag, în planurile de viitor. Planurile acestea și le făcea singură, ziua, cu ochii deschiși, ori noaptea, trează, când toți ai casei dormeau în odăița strâmtă. Atunci se gândea: Într-o zi are să-mi spuie el: Hai cu mine în lume! Atunci am să las totul ș-am să mă duc... Au mai făcut așa și altele, înaintea mea! Iar Rifca, într-o sară, după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pâne și de apă! să moară ca un câne la marginea drumului!... Până într-un târziu se boci femeia, blăstămând; apoi se liniști, căci bătrâna Etel și Reiza știau multe lucruri și o sfătuiau de bine; iar murmurele lor umpleau odăița cu bombăniri de bondari. Ascultă dragă, șoptea baba Etel, într-o vreme, așa ceva se întâmplă rar, dar tot se întâmplă... Așa a vrut Dumnezeu... Avem să încercăm noi și are să fie bine... N-are să mai știe nici Sanis nimic, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nici un spor. Bordeiul întunecos, în care trebuia să-l aștepte fata humelnicului, i se așeză în luminile ochilor. Moș Isailă îl găsi privind în gol. Când începu a vorbi, flăcăul tresări. — Am fost la curte... zise el. Să vezi ce odăiță are călugărița noastră... Numa scorțuri scumpe... Da’ ce ai tu, băiete? Parcă nu ți-s boii acasă. N-am nimica, moș Isailă, răspunse flăcăul râzând. Mă gândeam și eu la ceva. Moșneagul zâmbi șiret. —Eu știu la ce te vei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
întinse prin întuneric. De această dragoste iute și pătimașă nu știu nimeni cât stătură livezile înflorite. Alexa dormea într-o fericită mulțămire, hrănit bine și alintat de muierea lui cu ochii mari și schimbători. Și când începea a sforăi în odăița împodobită cu scorțuri, Cristina îl împungea ușor c-un deget, ca să contenească. Și-n tăcere, ea se ridica-ntr-un cot și-și ațintea urechea, ca s-asculte tropotul unui căluț de munte, care trecuse vadul de pe deal și abătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ușii. Un miros familiar plutea În aer, amintindu-i de dormitorul mamei lui din Amherst Avenue, parfumul pudrei de față, al apei de colonie și al țigărilor Craven A, iar pentru o clipă fu Încredințat că ea va apărea din odăița Întunecoasă precum zîna Crăciunului și Îi va spune că războiul s-a terminat. 11 Frank și Basie O sobiță pe cărbuni ardea Încet În mijlocul cabinei, fumul ei dulceag ridicîndu-se printr-un laminator deschis. Podeaua era acoperită de cîrpe pline de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
fiecare zi. — Bun. Îți amintești cum arată? — Îmi amintesc... Lui Jim nu-i plăcea să-l mintă pe doctorul Ransome, dar, Într-un fel, se gîndea la fotografia bărbatului și a femeii necunoscute pe care o prinsese pe perete În odăița lui. Nu-i divulgase niciodată medicului că aceia erau Înlocuitorii părinților săi. Jim știa că era important să mențină vie amintirea mamei și a tatălui lui, pentru a-și susține Încrederea În viitor, dar chipurile lor deveniseră neclare. Doctorul Ransome
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
repede vreo câteva cruci mărunte în dreptul pieptului și oftă mulțumit. Era bună funcția lui pe lângă Marele Komandir. Cu libovnica lui ochioasă, mai ales. Fătuca venea în fiecare dimineață la brutăria hanului. După ce lua pâinea pentru casa prințului, se strecura în odăița lui de sub scară. Apoi, și mâncarea era bună, uneori chiar îndestulătoare, atunci când generalul îi întindea tava aproape plină și îi poruncea s-o curețe. Om foarte aspru, Înălțimea Sa, într-adevăr! Da’ fără răutate. Și nici zgârcit nu era. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
din partea mea, fătuca mi-a mărturisit că ea aduce pâinile pentru casa armeanului în fiecare dimineață. Și că acolo, când tocmai ieșea de la brutăria hanului, l-a întâlnit pe Ivan. Și că de atunci el o tot trage mereu în odăița lui de sub scară ca să-i vorbească despre funcția lui... Sau ca să-i arate cum funcționează el... ― În funcție, desigur! ― Cam așa ceva! Fătuca mai zicea că de aia are ea acum mare nevoie de mine, pentru că Ivan, fiind mereu în funcție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]