395 matches
-
dosărel, concis și nutritiv, ca de serviciu secret, al numitului Victor Rugnis, domiciliat în zona Olari - Calea Moșilor, profesie incertă, oarecum literat, caracter întortocheat, 32 de ani, regele-artist al Bucureștiului ce trebuia călcat în cea de-a treia zi. Străbătîndu-și odăița în lung și în lat și memorîndu-i acestui Victor inept punctele slabe de poet și prozator încă nerealizat, de șoldul încă înțolit în costum interbelic, de flanel, al Prigonitorului, se izbeau, la fiecare pas, înșirate pe lănțișor de argint, sfârcurile
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
să intri în hol, să te descalți, apoi să te întorci până la poartă și să-ți arunci șosetele respingător de înnegrite în pubelă. Urmau desigur pedagogiile ligheanului, clăbucului și cele ale pietrei ponce, apoi din nou holul și restul odăițelor, de-a lungul cărora redeprindeai, pe deplin, bunul simț. Madama nu uita să-ți destăinuie că era sau fusese profesoară de romînă-engleză, fapt care te atingea la frison și prindeai la manieră până te săturai. Vedea o romînă-engleză la cei
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
c-o ocheadă camera ei și nu-i mai strigă nici binețe. Evident, gazda sa romanțioasă nu era acasă. Când era, și înnobila cu prezența sa cel de-al doilea rând de case, profesoara se retrăgea, de obicei, într-o odăiță discretă, decorată sumar, cu destul de bun gust, dar și ușor împuțită. Împuțită nu deoarece într-însa ucenicele n-ar fi făcut, din când în când, curățenie. Ci împuțită de la mirosul de om înfășurat în bulendrele lui, care nu se mai
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
le atingă nici măcar cu un fulg. Unde erau, într-adevăr, răpite și adăpostite, ipocritele acelea, în orele în care își puneau în aplicare adevărata lor specialitate, aceea de a părea, cât mai veridic, picate pe gânduri. Ori în a cărui odăiță se îmbulzeau cu toatele, imediat ce poeții destinelor lor își întorceau, o clipită, geana de la ele. Nu ținea neapărat. Dar nici cine știe ce nu s-ar fi supărat, dacă vreunul dintre poeții aceia i-ar fi luat, cu adevărat, gâtul. Îi înțelegea. Nu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ne-aude sfinția-sa. - Păcătoase... - Da mai taci și dumneata, soro, uiți că sîntem în biserică... 137 Babele așteptau să fie spovedite și împărtășite. Ele rămâneau la urmă, că aveau multe pe suflet. Popa Metru le chema pe rând în odăița vecină cu altarul. Se așeza pe un scăunel după ce le citea trei pagini din cărțile sale cu chivăre de aramă. Baba Marghioala a lui Mială nu ridica privirile. Ședea îngenuncheată, cu obrazul veșted lipit de anteriul scump al părintelui. - Ei
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
care-i oprea și-i înfoia în căderea lor. {EminescuOpVII 326} AMALIA 2255 Amorul lui cel dentîi fusese foarte sensual. Pierdut pîn-atunci într-un platonism deșert și cufundat cu capul în curiozități romantice și subtilități filozofice, se-ntîmplă să ia o odăiță la o femeie măritată care avea o fetiță de 12 ani și un barbat ce toată ziua nu era [a]casă. Amalia o chema pe femeie. Era naltă, plină la făptură, cu părul blond și ochii mari verzi. Cuminte * nu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
rochie neagră de tul subțire care lăsa să se-ntrevadă niște sâni de albeța marmurei, plini și rotunzi, și brațele rotunzi și pline se vedeau pân subsuori. Însfîrșit într-o zi, înainte de-a pleca, el o zăvorî * într-o odăiță, o ridică în brațe, o așeză pe o mesuța. naltă de noapte [... ] și se-ntîmplă păcatul de două ori. Ea plecă a doua zi la țară cu fetiță cu tot și el îi scrise. Peste patrusprezece zile veni-napoi și începu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
întâmpla vreodată, spuse Maca. De afară se auzea larma mușteriilor. Cârciumarul îi găzduise pe cei trei într-o cămăruță din spate. „ăsta e separeul pentru domni“, spusese. „Și de ce nu ne-ai chemat până acum aici ?“, întrebase Maca, intrând în odăița strâmtă, cu masa și scaunele ei și, pe pereți, cu etajere pline de tot felul de lucruri vechi și nefolositoare, de la ulcele ciobite până la fiare de călcat cu cărbuni. „Nu e ușor să fii domn“, răspunsese bătrânul. „Trebuie să ai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
reluară apoi raporturile în forma prieteniei discrete și suave, însemnînd pentru unul aspirația către puritatea de care nu era totdeauna apt, iar pentru celălalt o adorație ilimitată pentru valoarea idolului său. Ioanide își făcuse în podul casei lui Hergot o odăiță în care se refugia când voia să fie liniștit sau când se plictisea de lume, și Elvira, care știa de aceste capricii, nu-l căuta niciodată aici și nu frecventa pe Hergoți. În schimb, însă, Conțescu și Paulina, având în
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
te izbeai de cufere, lăzi înalte. Apartamentul propriu al lui Hagienuș impresionă totuși plăcut pe Ioanide și fu un fel de surpriză. El se compunea dintr-o încăpere foarte mare, căptușită mai toată cu rafturi de cărți, și dintr-o odăiță alăturată, fără ușă, slujind drept cameră de dormit. Nu era nimic de gust, la drept vorbind, acolo, ci numai câteva mobile uzate: o masă învelită cu o față nouă de catifea, vreo două fotolii verzi foarte desfundate. Pe un scrin
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
obturați în locurile rupte printr-un grătar subtil de fire de bumbac. Ioanide mai constatase că Erminia nu lega nici un sentiment de jenă față de viața corporală a omului și de ceea ce sugerează, și nu fără uimire descoperise în noptiera din odăița rezervată lui o oală de noapte de porțelan acoperită cu un rotocol de superbă dantelă, întărit cu carton. Erminia se gândise deci că Ioanide ar putea să aibă nevoie de vas peste noapte. Doamna Ioanide aluneca abil asupra acestui capitol
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
surprindă invitații. Tot ca să-și creeze un spațiu al său, soțul meu a făcut tavanul din odaia de dormit din bârne lăcuite, de culoare brun închis. Privindu-l, când sta întins pe divan, avea imaginea unei corăbii răsturnate. Cele două odăițe, de lângă gardul din stradă, pe jumătate intrate în pământ, pe care cineva le-a numit, într-o revistă literară, bunkere, au fost construite în scopul cel mai pașnic cu putință. Acolo se retrăgea să exerseze la vioară, fiindcă îi plăcea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
a doua gazetă bârlădeană, înființată la 5 februar ie 1881 în capitala Moldovei de Jos, cu o apariție săptămânală. ... „Era prin 1881, un frig teribil, un ger de cră pau pietrele - se spune în Paloda nr. 27 din 1899; în odăița mică dar caldă, caldă ca inimile fondatorilor, se strânsese mănunchiul cel mai ales de tineri și sub inspirațiunea entuziastă și patriotică a regretatului profesor Ștefan Neagoe s‐au pus bazele unui ziar 112 care să predice adevărul și să distingă
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
urcându-se pe locomotiva trenului de marfă care venea de la Tecuci la Bârlad. Tot în „Viața Literară”, altădată, însuși Valerian scrie: „Lam cunoscut pe George Tutoveanu în timpul războiului, când după sângeroasa înfruntare ne schimbam ultimele pansamente în spitalele din Bârlad. Odăița de bejenie a lui Vlahuță ne aduna în fiecare seară”. Și tot el, continua confesiunea: „În accelerat, tren de marfă sau cu o simplă locomotivă, sosirile mele prompte, mânjite de funingine, erau primite de membrii Academiei Bârlădene cu exclamații de
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
înseamnă că și până atunci fusese școală în sat, poate în local închiriat, poate pe lângă biserică, cum s‐ a întâmplat în multe localități ale țării. În anul școlar 1888‐1889 școala din Priponești ocupa o singură cameră și o mică odăiță strâmptă sub ac elași acoperiș, în care încăpeau patru bănci mici, ocupate de 2 4 elevi, din cei 38 înscriși, iar învățător, cu titlu provizoriu, era Georgiu Sotir născut la Fruntișeni, în 1855, avea absolvită în 1874 Școala Normală din
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
-i faciliteze obținerea unui loc într-un cămin de bătrâni... De frica singurătății și impulsionată de dragostea față de cele două fiice, o mamă le-a cedat casa spațioasă, după ce acestea s-au căsătorit, iar pentru ea și-a amenajat o odăiță în capătul grajdului. Cu eforturi duse până la sacrificii le-a crescut și copiii, iar acum, grav bolnavă, așteaptă ca cei pe care i-a legănat, crescut și înzestrat, să-i treacă pragul... O mamă bună prețuiește cât o sută de
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
să rămînă în Blaj, căci așteaptă bani de la tată-său și banii în Blaj au să-i fie adresați și așa a rămas de mine, în Blaj"94. Rămas fără domiciliu sigur, a fost găzduit, pentru scurt timp, într-o odăiță de la seminarul teologic, unde mai locuiau cîțiva elevi credințeri, care nu plecaseră în vacanță. Apoi tot la seminar și-a găsit un loc retras, în podul grajdului. Unul dintre credințeri, Gregoriu Dragoș, îi făcea rost de ceva mîncare din ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
de sărbătoare, sunetul ceasului din turnul clopotnița în Amintirile, acel cântec neîntrerupt din Silviei, ș.a. Leopardi asculta curgerea timpului: Și vine vântul aducându-mi glasul / orei din turn. Mi-era spre mângâiere / nopților mele, mi-amintesc, bătaia, / când prunc în odăița-ntunecoasă / vegheam de spaime ros și zorii zilei / îi suspinam. Nu-i lucru aici în preajma / să-l văd ori să-l aud și dulce-n mine / să nu-mi întoarcă un chip, o amintire (Amintirile, vv. 52-59).323 Inspirate din
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
și unele clădiri particulare, or casa lui Râșcanu se afla la o distanță foarte mică de gara Buhăiești, cam la 600 de metri, după calculele noastre. Iată ce mai spunea „ziaristului profesionist” Valer Mitru: „...acum stau cu chirie într-o odăiță din Vaslui. Nici nu mai am masă de scris și scriu pe genunchi sau pe un taburet, ca la război. Nu mi-a mai rămas ca laborator decât creierul, adică sufletul. Pentru mine scrisul e a doua natură, o cerință
Întâmplări din vremea Ciumei Roşii by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1230_a_1931]
-
și procesul de construcție a locuințelor private ale particularilor. Stilurile sunt extrem de amalgamate și neuniforme, oferind orașului un habitus arhitectonic pestriț, obositor. În zonele periferice dominante erau locuințele cu o arhitectură modestă, asemănătoare unor case țărănești - cu una sau dou) odăițe - și barăcile din lemn, ce serveau fie ca locuință, fie ca prăvălie sau magazie. Construcțiile au fost ridicate de a lungul arterelor de penetrație, unde cârciumile și prăvăliile mărunte se înmulțesc, „aținând calea țăranilor care și-au desfăcut produsele și
Fizionomii urbane şi structuri etno-sociale din Moldova : (1864- 1938) by Alin Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1172_a_2215]
-
casă care era cu două odăi despărțite de un hol mare; în față, acoperișul de la cerdac se sprijinea pe niște deregi; casa era dispusă perpendicular pe stradă; apoi, paralel cu strada, din colțul casei pornea un cat de vreo cinci odăițe în care soții Ionescu țineau în gazdă studenți veniți la studii la facultățile din Iași. În fața casei și a catului de odăițe se afla o fântână cu colac de piatră cu o apă rece și limpede, din care am băut
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
era dispusă perpendicular pe stradă; apoi, paralel cu strada, din colțul casei pornea un cat de vreo cinci odăițe în care soții Ionescu țineau în gazdă studenți veniți la studii la facultățile din Iași. În fața casei și a catului de odăițe se afla o fântână cu colac de piatră cu o apă rece și limpede, din care am băut și eu de nenumărate ori. La stradă, era gardul din scânduri și din metru în metru, copăcei de liliac, ce înflorea primăvara
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
săriră drept în picioare, mai, mai să răstoarne măsuța cu cafele. — Dacă nu mă credeți, veniți în sală, caleașca după socoteala mea trebuie să se întoarcă spre Curte cu sfinția sa. Stolnicul și spătarul se îndreptară spre ușă ca să părăsească discreta odăiță, dar Hamie făcu spre primul ministru un gest care însemna că așteaptă să-i fie plătită consumația. Brâncoveanu scoase punga, Hartofilax ieșea și el după cei doi Cantacuzini, mâna cu cele două monede tocmai atingea mâna umedă și rece a
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Ștefan se ridică din pat și se uită pe fereastră; încă nu se luminase de ziuă. Candela de la icoană arunca lumină prea puțină, așa că Ștefan apropie de flacără o lumânare din sfeșnicul cu două brațe de pe masă și o aprinse. Odăița văruită se lumină, umbra lui apărea, imensă și cenușie, pe zidul opus mesei pe care era așezat sfeșnicul. Ștefan o privi, zâmbi și căută grăbit în bocceaua care sta pe jos. Scoase un pachet învelit într-un postav lung pe
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
acum... Unsprezece copii sănătoși, mare minune. În macorteață, amestecul de plante uscate deveni un praf cenușiu, Pylarino luă între două degete câteva fire, aduse particulele aproape de ochi, le examină atent și rămase mulțumit. Se îndreptă de spate și ieși din odăiță să caute rachiul de care avea nevoie. În timpul cinei, din colțul lui unde sta nebăgat în seamă printre dregători de rangul trei, observă surprins că domnul, cu un zâmbet amabil pe față nu mânca aproape nimic, teancul de talgere din fața
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]