499 matches
-
acelorași întrebări. Volumul e un catalog de teme cu virtuți filozofice. De pildă, afli că, pentru spiritul uman, noutatea absolută trece neobservată, având nevoie de o latură de vechime previzibilă, că prea multă memorie dăunează creației, blocând libertatea izbucnirii spontane (omniscienții sunt în genere sterili), că uitarea e corespondentul biologic al mântuirii, că opusul inteligenței nu e prostia ci naivitatea, că iubirea e salutară prin caracterul ei sacrificial, sau că, în fine, deznădejdea nu e lipsa speranței, ci învârtoșarea ei în
Un meticulos by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6451_a_7776]
-
străbătut, visul, faimosul vis american i se va părea atât de tangibil, încât nu-i va veni să creadă că nu l-ar putea atinge dacă și-ar întinde brațul. Cu atât mai puțin își va dori atunci ca naratorul omniscient să-l prevină că „visul rămăsese mult în urmă, undeva departe, în întunecimea imensă de dincolo de oraș, unde câmpiile necunoscute ale acestei țări nesfârșite se întindeau sub cerul nopții »...
Portret de grup cu Statuia Libertății by Corina Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/3992_a_5317]
-
o formă de reciprocă oglindire, de reciprocă punere în valoare și regenerare" (p. 91). Dincolo de acțiunea propriu-zisă, cu plusurile și minusurile ei, romanul lui Gabriel Chifu se pretează de minune unui studiu de naratologie. Alternarea vocilor (există un tradițional narator omniscient care relatează faptele la persoana a III-a, dar și capitole în care personajele își asumă, prin rotație statutul de narator) și stilurilor narative îi oferă cititorului efectul de oglinzi paralele. Pe alocuri apar considerații metatextuale, este prezent și fenomenul
Manual de supraviețuire by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8813_a_10138]
-
literară. Revenirea în cele din urmă la realitate înlocuiește iluzia prefabricată cu valoarea umană autentică, prietenia și toleranța din relația eului cu celălalt. Romanul Juegos de la edad tardía, scris spre sfîrșitul secolului XX, la persoana a treia, de un narator omniscient, conținea în finalul său deschis vibrația unei note optimiste, izvorîte din depășirea solitudinii prin solidaritatea umană din tandemul Olías-Gil construit pe palimpsestul Don Quijote-Sancho Panza. Retrato de un hombre inmaduro, publicat în prima decadă a noului mileniu, nu mai lasă
Viața, această „afacere păguboasă și obositoare” by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/5221_a_6546]
-
solidaritatea umană din tandemul Olías-Gil construit pe palimpsestul Don Quijote-Sancho Panza. Retrato de un hombre inmaduro, publicat în prima decadă a noului mileniu, nu mai lasă loc nici speranței, nici viitorului. Singurătatea personajului este absolută, interlocutorul este inventat, iar naratorul omniscient e absent. Ca în narațiunile picarești, condiția umilă și solitudinea îi impun protagonistului asumarea funcției de narator, iar pseudoautobiografismul reclamă introducerea unui naratar intratextual misterios și tăcut (aici o variantă feminină a lui Domnia Voastră din Lazarillo de Tormes, în care
Viața, această „afacere păguboasă și obositoare” by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/5221_a_6546]
-
secolului al XIX-lea) între doi dintre protagoniștii poveștii - Pip și Jaggers. Dacă Pip, ca narator, se zbate acolo, la baza piramidei textuale, în mijlocul evenimentelor, să descifreze lumea, eșuînd lamentabil în excesul lui de subiectivitate, Jaggers, ca substitut de autor, omniscient, privește panoramic universul romanului (eliberat, pentru el, de mistere) și se detașează întro obiectivitate sarcastică. Pip „narează” iluzii, în vreme ce Jaggers „studiază” realități. Cred că alegoria structurată de Dickens în Marile Speranțe devine, în acest roman, o veritabilă poetică implicită a
Treptele lumii by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/2972_a_4297]
-
moare barthian în claritatea lui olimpiană. Odată cu apariția Marilor Speranțe, asistăm la debutul modernității - ca stare de spirit - în roman. Ficțiunea se construiește acum sui generis, nemaifiind „invenția” exclusivă a unei singure conștiințe auctoriale. Deus otiosus, acel autor omniprezent și omniscient al trecutului, se descompune ireversibil, în modernism, în rețeaua semiotică a propriei creații. David Copperfield, o altă capodoperă a subtilităților metatextuale, este cel de-al optulea roman publicat de Charles Dickens și a apărut în folieton (între 1849 și 1850
Treptele lumii by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/2972_a_4297]
-
o cunoaște întâmplător pe Taina, iar aceasta se va îndrăgosti mai târziu chiar de fiul lui, Florin. Al, fratele Tainei, o iubește pe Ana și, în capitolul final, se întâlnesc cu toții la o mătușă din Craiova. Naratorul e și aici omniscient și prezent imediat cu explicațiile de rigoare, făcând uneori chiar salturi prea mari, punând în pagină acte puțin cam pripite, nemotivate îndeajuns, insuficient argumentate în devenirea lor. Și atunci trebuie să-l crezi neapărat pe cuvânt. Problema clasică a acestui
Prozator bun, caut ambiții! by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13295_a_14620]
-
nu reflecteze preț de o clipă la harul scriitorilor respectivi de a recompune, pînă la cele mai mici detalii, lumi fictive sau demult trecute în uitare. Ce se ascunde în spatele romanelor grandioase, „de largă respirație”? Cum arată arealul unui autor omniscient și din ce este compusă materia primă a aliajului său epic? Este limpede că scrierea unor romane ca Muntele vrăjit sau În căutarea timpului pierdut presupune și altceva decît niște „clipe de grație” și că explicații de tipul „mă oblig
Caietele lui Țoiu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13233_a_14558]
-
unda ei molipsitoare nu poate să nu se rostogolească și peste tine. Așa că le romanțezi biografia și le dezvălui secretele vieții, dar cu o singură condiție: să te bați cu ei pe burtă și să-i privești cu o condescendență omniscientă, făcîndu-l pe cititor să înțeleagă că le-ai intuit atît de adînc intimitatea încît punerea ei în pagină, curată floare la ureche, e o datorie morală față de posteritatea lor. Rezultatul va fi un roman grandios ale cărui rînduri vor stîrni
Telenovelă cu Heidegger by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9880_a_11205]
-
pe firul unei acțiuni de secole din istoria neoficială (și, deci, secretă) a omenirii, romancierul se subordonează unui dublu supliciu: își inventează un dublu, Scribul, cronicarul vremurilor apuse și reinventează, prin intuiție, istoria, introducând ficțiunea acolo unde documentul e lacunar. Omniscient (sau nu), autorul se plasează mereu în situații paradoxale care îl concurează pe omul vremii sale; în această situație, creatorul, ca și cititorul modern, e interesat nu de adevărul poveștii lui, ci de verosimilitatea ei. Ca istorie diacronică, romanele acestui
Gheorghe Schwartz: martor rătăcitor prin Istorie by Gheorghe Mocuța () [Corola-journal/Journalistic/4484_a_5809]
-
răul există nu fiindcă ar veni de la diavol, ci fiindcă tocmai făptura omenească pervertită de regimul totalitar conține germenele răului, care poate spori prin delațiune, fanatism, dogmatism etc. Mitologiei negre comuniste care construise în mentalul colectiv imaginea comisarilor omnipotenți și omniscienți, proiectați ca niște dumnezei pedepsitori, Mihail Bulgakov le opune o altă mitologie, aceea a diavolilor hâtri, dar cu simț etic (magicieni, hipnotizatori, agenți paranormali sau chiar gansteri cum îi proiectează făpturile umane ori Puterea sovietică). Iar rolul acestor diavoli este
Diavolii și cetățenii sovietici by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/11082_a_12407]
-
închide filonul narativ central într-o ramă, astfel încît avem o amplă, densă povestire înglobată în altă povestire, la fel de interesantă, chiar dacă mai săracă evenimențial. Și avem două voci narative: în ramă, a Amaliei, unul din personaje, și a clasicului autor omniscient, în măsură să completeze și să ramifice discursul lăsat în suspensie de aceasta. Într-una din quasi inaccesibilele grote de la Montagnazza (Agrigento) cu deschidere spre mare, cîndva refugiu din calea piraților și a corsarilor turci, iar, de pe la 1850, "casă" pentru
Noutăți literare italiene by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/11870_a_13195]
-
regi, desi tot memorialistica, are un caracter voit istoriografic. Autorul reface istoria țării timp de trei decenii. Evident, și-a început cartea (care e o spovedanie istoriografica sub raport politic, în rol de prim plan instalîndu-se el, autorul, ca personaj omniscient și factor hotărîtor în spiritul public) cu ultimii 10 ani ai domniei regelui Carol I. Are cuvinte de bună apreciere despre primul suveran pe tronul României, care a știut să țină bine cumpănă între cele două partide politice, conducînd-o auster
Din memorialistica lui N. Iorga by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17864_a_19189]
-
cartea probabil nu credeți că textele care o alcătuiesc sunt scrise de personajele romanului și nu de mine.Veți crede poate că eu am inventat întîmplările. R.B: Dar v-ați păstrat totuși rolul de regizor, postura unei instanțe divine omnisciente care a pus totul în scenă. D.S.: Eu am fost analistul, cel care i-a așezat pe actanți pe canapeaua psihanalistului făcîndu-i să-și povestească aventurile lor amoroase sau secvențe ale căsniciei lor. Astfel a ieșit la suprafață și subconștientul
Limba o amantă liniștită și nemuritoare by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/12564_a_13889]
-
Acum realizăm că, în construcția multietajată a comediei, termenii de real și fictiv sunt relativi; ca ipoteză absolut abstractă, întreaga construcție se sprijină pe un nivel adânc sau depărtat, care poate fi realitatea comună, de substrat, a pactului dintre autorul omniscient și omnipotent, în universul operei sale, și cititorul informat și el, cel puțin ipotetic, la maximum. Ar fi un prim și îndepărtat nivel 0, pentru că, în realitatea concretă a textului dramaturgic, mai putem identifica un nivel 0 al concretului scenic
O noapte furtunoasă prin prisma mai multor niveluri de realitate by Mircea Tomuș () [Corola-journal/Journalistic/4527_a_5852]
-
al altor actanți, iar forța de radiografiere a gândurilor pe care o vădește prozatorul german este excepțională. Astfel asistăm la spectacolul încleștării unor minți, vedem sforile din spatele convențiilor sociale, minciunile nevinovate, frustrările ascunse sub preș, tensiunile pe care un narator omniscient nu ar fi capabil să le facă să transpară. Deși la prima vedere Eugen Ruge pare să condamne rând pe rând fiecare formă de orânduire socială, fascism, comunism, capitalism, arătând cum cei care trăiesc aceste sisteme sfârșesc prin a eșua
Când lumina nu mai vine de la Răsărit by Răzvan Mihai Năstase () [Corola-journal/Journalistic/3332_a_4657]
-
an stare să fie comparată cu pamfletul (vecinilor de alături n.n.), pamflet rostit fără nici un gând preconceput, ăn care (...) nu se construiește decât cu ruine, ăn care se neagă tot, ăn care nu se admira decât ceea ce adopta scepticismul: omnipotenta, omniscienta, omniconvenienta banului. După ce trăseseră an cercul persoanelor cunoscute, bârfa (vecinilor n.n.) se abătu asupra prietenilor intimi. Ajunge o dovadă spre a lămuri dorința ce ma cuprinsese de a rămâne acolo și de a-l asculta pe Bixiou luând cuvântul, după cum
Cei patru cavaleri ai deriziunii by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17505_a_18830]
-
grupuri de prieteni, pînă aproape de acel mezzo del camino. O a doua serie se încheagă abia mai încolo, și e un "roman de familie", urmărește întîmplări legate de membrii clanului Mețianu (și stilul e altul: la persoana a treia, impersonal, omniscient). Îi urmărim astfel pe Anton, copilul-pianist, pînă în adolescență și pușcărie, pe Margareta, soția doctorului Mețianu (centru nevăzut) trecînd prin calvarul evacuării casei, pe fiicele ei apoi care-și împart banii cuveniți din vînzarea casei visînd la o reabilitare socială
Dantelărie de cristal by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/17175_a_18500]
-
închinat lui Proust cele mai miezoase pagini rămîne Camil Petrescu. L-a iubit atît de mult că a urzit o întreagă teorie pentru a-i pune în lumină valoarea. Potrivit lui Camil, pînă la apariția francezului, scriitori trăiau cu superstiția naratorului omniscient și omnipotent. Autorul era demiurgul cu drept de viață și de moarte asupra personajelor pe care le crea, și nici o piedică nu-l putea împiedica să le descrie așa cum voia el. De aceea, autorul pretindea că putea ști ce se
Memoria involuntară by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8571_a_9896]
-
pe care nu-l resimt ca pe o carență. Vederea lor e apostrofică și limitată, căci văd universul prin fantele unor specialități cărora nu sînt dispuși să le recunoască îngustimea. Sunt apostrofici și se cred universali, acuzînd morga suficientă a omniscienților rafinați. Verdictul lui Karl Gibertson și Mariano Artigas ține loc de încheiere: „Știința e mult prea adeseori pusă în serviciul propagandei; trebuie să fim vigilenți în ceea ce privește nonsensurile intelectuale care pozează drept știință autentică.“ (p.362)
Vederea apostrofică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4319_a_5644]
-
-se de manifestările ciudate ale surorii gemene, grav tarată din naștere, Mattia, a lăsat-o singură pe o bancă în parc, în loc să o ia la serbarea unui coleg de clasă. La întoarcere nu a mai găsit-o. Vocea clasicului povestitor omniscient lasă cititorul cu imaginea băiatului disperat la gândul că surioara s-a înecat în râul din apropiere, răsucindu-și aproape inconștient un ciob în carnea din palmă. Nu știm dacă și cum s-a întors acasă, cum au reacționat ceilalți
Premii literare italiene în 2008 by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/7606_a_8931]
-
de cuvînt. Dar așa procedează toți autorii de romane zise autobiografice! Ei nu consideră că... viața lor e un roman, aceasta fiind lozinca valabilă pentru cei care nu sînt scriitori, ci doar mîzgălesc hîrtia. Nici faptul că acest autor-narator, uneori omniscient, alteori dimpotrivă, declară că se numește Leon Volovici și are aceleași date de stare civilă, profesională și familială cu prietenul nostru, ei bine, nici măcar asta nu împiedică în zilele noastre un roman sau pseudoroman ori jurnal deghizat în roman, chiar
Omenescul și literatura by Virgil Duda () [Corola-journal/Journalistic/8242_a_9567]
-
de la o situație la alta, personajele sale sînt vii, au autenticitate, iar identitatea lor este întărită de particularități culturale și de limbaj care le fac ușor recognoscibile. Viața, cu sau fără ghilimele, satului Lindenfeld este văzută din perspectiva unui narator omniscient care coboară în permanență unghiul de percepere a realității la nivelul tuturor personajelor sale. La o privire globală asupra imposturii care se pune la cale de către angajații lui Otto von Romanoff, totul pare absurd, cinic, mecanic, lipsit de orice urmă
Lindenfeld on my mind by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11555_a_12880]
-
cortinei. Primele patru secțiuni sunt digerabile și chiar - după gust - remarcabile. E drept că naratorii se schimbă cam des și că subsolurile mustesc de ironii la adresa lui Gerard Genette, e drept că mâna care scrie capitolul secund aparține unui autoproclamat Narator Omniscient Anonim (prescurtat jucăuș NOA), însă umorul alert amortizează la timp fiecare asemenea eventual șoc. Tânărul asistent universitar Tristan Paul e torturat de eternele seminare de istoria limbii literare, paleografie slavă, decriptări chirilice și alte minunății din zona lingvisticii. Le ține
Varză a la Cluj by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8572_a_9897]