1,491 matches
-
complet referitor la viața și opera poetului. Summa și summus. Autorul e sistematic și tenace. Se pricepe să depășească obstacolele, să facă slalom printre paradoxuri, să treacă fără dificultăți de la un orizont hermeneutic la altul. Practică pluralismul critic, dar privilegiază ontologia. Pentru opiniile sale caută puncte de sprijin în toate domeniile și în toate orizonturile, antrenându-se într-un comparatism multiplu, surprinzător, și, nu o dată, extins pe mari suprafețe. Sute de cărți (de literatură, filozofie, știință, artă) sunt puse la contribuție
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
care a văzut în Bacovia "o excepțională punte de trecere" între existențialism și modernitate, critica autohtonă se apropie treptat de poezia bacoviană, văzută fie ca un produs "avant la lettre" al expresionismului sau ca un discurs al Ființei, întemeiat pe "ontologia plumbului", așa cum procedează V. Fanache (1994). Rezultatul este cel puțin spectaculos: un imaginar bacovian care nu poate fi redus la nici una din formulele poetice existente și respectate. Convins că "nu există creator inferior operei sale", Theodor Codreanu apelează la mitul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
al valorilor. E foarte deschis la noile idei, receptându-le și asimilându-le în orizontul de așteptare, cu demnitate și cu un nealterat sentiment al identității culturale românești. Este un critic de frontieră, căci își situează demersul la răscrucea filosofiei, ontologiei și literaturii, unde surprinde pulsul ideii și elementele formatoare ale valorii. Scrie, de fapt, proză de idei, demonstrând o sensibilitate rară la freamătul poematic al gândului. Modelul deontologic superior îi este, firește Eminescu, pentru care are o înțelegere a sa
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a omului Caragiale". Când i-a spus lui Slavici că "natura nu lucrează după tipare, ci-l toarnă pe fiecare după calapod deosebit", el avea în vedere varietatea infinită sub care se înfățișează arheitatea, cum a spus-o și autorul ontologiei arheilor Eminescu, și C.G. Jung, și filosofii repetiției și diferenței din vremurile cele mai apropiate de noi. Esența este divină, diferența e lumea, lucrarea divină. Cronotopia caragialiana are în prim-plan spațiul, privit printr-o oglinda deformatoare, de unde prevalența vizualității
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
este nebunie și Eminescu a prins adevăratul sens al lumii". "Criza sacrificială" e interpretată în analogie cu aceea christică, a ciobanului moldovean din Miorița și cea din Monastirea Argeșului, criză în care este implicată totdeauna violența. Theodor Codreanu apelează la ontologia arheității creată de poetul nostru, invocând filosofia diferenței, heterogenia eului, "dublul monstruos" (Cain și Abel, Eteocle și Polynice, Sarmis și Brigbel), teoria eminesciană a dublului binom, "violența benefică fondatoare", pentru a demonstra că victima ispășitoare devine zeitatea grupului, că orice
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
păcate, neîncheiată. Mihail Diaconescu rămâne singular prin istoria convertită în epică. El alcătuiește deopotrivă o fenomenologie istorică și una a spiritului, cum observă Theodor Codreanu, a spațiului și a timpului, încercând să probeze, fie și prin ficțiune, continuitate arhetipală a ontologiei românești. Și o face convingător prin câteva romane ample, scrise nu neapărat cronologic, dar completându-se în ansamblu. Începutul s-ar face prin Călătoria spre zei și Depărtarea și timpul, "romane dacoromâne", demonstrative în natura lor filozofică. Lumea medievală e
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
complexele de cultură" (care au traversat culturalul din renaștere și până la postmodernism) și "complexele de profunzime" (zonele de transparență)". Ultimele capitole (XI-XVI) sunt dedicate aplicării acestei "noi hermeneutici", socotind că "premisele românești principale întru întemeierea doctrinei "noului antropocentrism" transmodern sunt ontologia arheității lui Eminescu, filosofia lui Blaga și cea a lui Noica, teologia Părintelui Stăniloae și antitetica filosofiei lui Ștefan Lupașcu, la care se aliază logica fuzzy [pe românește, logica ideilor vagi n.m., F.D.] a lui Constantin Virgil Negoiță". În aceeași
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
recunoaște echivocul situației, pentru că însuși Platon în Pharmakon dorea să distingă adevărul de minciună și binele de rău "căutând piatra filozofală, fără însă a putea să știm sigur care e opțiunea lui sau care a lui Socrate". Consecință a unei "ontologii a obstacolului" (Mihail Ralea), repetiția a fost înțeleasă ca parodie, iar însuși Lyotard se delimitează de această înțelegere care a "compromis" canonul făcând din literatură un "muzeu nelimitat de simulacre". Nici ipoteza "morții lui Dumnezeu" nu mai este necesară, iar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și Sfântul Duh) este contrară logicii aristotelice. Unul este de la Început multiplu, distribuindu-se fără să se împartă. În cultura europeană Unu dă unități, el este un ansamblu de unități, ce se diversifică, la rândul lor, întocmai ca Unul prim. Ontologia până la Nietzsche a fost repetiția Unului, odată cu el devine repetiția ca diferență. In prima jumătate a secolului XX, semnalează în mod pertinent Th. Codreanu, trionticitatea e propusă de Șt. Lupașcu: materia fizică (macrofizica mineralului și omogenului, subordonată celui de-al
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în care îmi doresc să cred, în măsura în care aceasta își va dovedi eficiența. Pentru a legitima și argumenta noul concept pus în circulație de Paul H. Raz, ca o "a treia percepție a lumii" (Integral Culture), Theodor Codreanu se nutrește din ontologia arheității (M. Eminescu), filosofia lui L. Blaga și cea a lui C. Noica, arhetipologia lui Mircea Eliade, gândirea patristică a Părintelui D. Stăniloae (Teologia Dogmatică Ortodoxă, 1978), ontologia stilurilor colective a lui Edgar Papu, antitetica lui Ștefan Lupașcu, transdisciplinaritatea susținută
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a treia percepție a lumii" (Integral Culture), Theodor Codreanu se nutrește din ontologia arheității (M. Eminescu), filosofia lui L. Blaga și cea a lui C. Noica, arhetipologia lui Mircea Eliade, gândirea patristică a Părintelui D. Stăniloae (Teologia Dogmatică Ortodoxă, 1978), ontologia stilurilor colective a lui Edgar Papu, antitetica lui Ștefan Lupașcu, transdisciplinaritatea susținută de Basarab Nicolescu ("contradicția este echilibru"). Acestora li se adaugă Svetlana Paleologu-Matta, autoarea unui excelent studiu despre Bacovia din perspectivă existențialistă (1958) și al unuia despre Eminescu (1988
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și golul). François Cheng teoretizează armonia unui al treilea termen, Vidul mediu. Vidul plin de transparență ne duce cu gândul spre lumea ca lumen. Theodor Codreanu observă o afinitate Eminescu Nietzsche Heidegger în ceea ce privește lumea ca transparență, luminiș al ființei. În ontologia triadică (gândirea terțului inclus), Ștefan Lupașcu (Logica dinamică a contradictoriului) concepe trei tipuri de universuri coexistente: realitatea macrofizică binară, fizică; realitatea biologică și starea T, spirit/suflet/ afectivitate/alegere. Universul cuantic integralist de tip bootstrap care stipulează interdependența tuturor particulelor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
majoritari" și pentru țară. Cea mai nouă carte-mesaj, după câte știu, cu semnătura lui Theodor Codreanu, poartă titlul semnificativ A doua schimbare la față (Princeps Edit, Iași, 2008, 458 p.), temă reputată și frecventă în preocupările specialiștilor în problemele de ontologie a neamului. Ea cuprinde în dinamica verbului probleme fundamentale și grave prin rostuirea lor în curgerea vremurilor, precum moștenirea traco-iliră și geto-dacă, etnogeneza și "năzuința formativă", "boicotarea" și "teroarea" istoriei, toate acestea înfățișându-se mai curând sub semnul anonimatului și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
înclină spre o societate în care majoritatea ar strivi minoritățile, după cum și situația inversă i se pare reprobabilă. Ca întotdeauna, Theodor Codreanu se situează ferm de partea lui Eminescu, mergând în sensul viziunii sale organice care l-a condus spre ontologia arheului, fără de care nu suntem nimic. Într-o vreme (Kaliyuga) în care conceptul de "patriotism" s-a fisurat/ degradat până într-atât încât s-a văzut amenințată însăși ființa noastră națională, prin măcinarea încrederii în noi și-n puterile noastre
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Iași, 2011), toate cărțile acestui cercetător "cu judecată dreaptă și încăpățânată", dacă e să folosim o sintagmă eminesciană, relevă aceeași, statornică grijă față de sporul de adevăr al arheității românești. Să reținem că adevărul, la Theodor Codreanu, este o componentă a ontologiei și are acel sens originar heideggerian al scoaterii din ascundere. De aici și înțelesul profund arheic al sporului; "provocarea valorilor", trecerea lor prin grila criticii ontologice țintește reconfirmarea, sprijinul și augmentarea eminescianismului de fond al culturii și spiritualității române, dar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Maieutica ideilor din jurul arheului național presupune neapărat (la români! dar oare numai la ei?), pe lângă o potențialitate în lucrare vie, organică, și o altă componentă "amniotică" insinuarea perfidă, distructivă a Celuilalt, geamănul negativ care caută să se substituie printr-o ontologie a sfâșierii, înscăunarea cu pompă în golul etnic al "antitezelor monstruoase", a înlocuitorului corupt, parazitar, susținut, de cele mai multe ori, de o forță străină, ostilă, antinațională. Din nefericire, arheitatea noastră nu prea cunoaște în ultimele secole tihna lucrării firești în actualitatea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
corecte" și "incorecte" politic, trecând la separarea tranșantă a grupurilor sociale "bune" de grupurile "rele" și terminând cu lansarea de "formule bune și formule rele de stat național". Un ideologism agresiv, neîngăduitor se insinuează în aceste "construcții" ale deconstructiviștilor postmoderniști. Ontologia, demonstrează Theodor Codreanu, a fost eliminată din ecuația gândirii lor partizane, transcendența suprimată sau caricaturizată până la consecințe inverse, iar adevărul se pomeni ocultat prin mutilare și falsificare tendențioasă de către o logică binară, rigidă și reducționistă. O dublă referință, la Noica
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
aici și imperativul "despărțirii de Eminescu" sub motiv că ar fi "reacționar în sensul rău al cuvântului". Apreciindu-i riscul de a se aventura în descâlcirea tainei antitezelor ("în ele, constată Theodor Codreanu, zace "diferența ontologică", marea cruce dintotdeauna a ontologiei"), mai departe nu poate să nu constate, cu obidă, căderea lui Virgil Nemoianu din filosofie în ideologie prin partizanatul expres față de una din antiteze. Un polemist din categoria miticilor zburdalnici ar fi împușcat mai multe salve (goale) de cuvinte și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și europeană, este cea mai înaltă contribuție a noastră la cultura secolului XX. Primul biruie îndeobște în filozofie, celălalt în poezie și matematică." (p. 239) Despre structura Jocului secund, Theodor Codreanu consideră că prima parte cuprinde doctrina poetică, a doua ontologia și cunoașterea, iar a treia ritmul pur, atins abia în ultimul ciclu, Isarlîk, unde "poetul se abandonează ritmului pur", încheind pentagrama cu septenarul El Gahel." (p. 295) Codreanu identifică o construcție ezoterică a volumului, în care vede o carte canonică
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
vizați), ea urmărind un scop terapeutic, moral, filozofic și politic", explică autorul cărții în dezbatere. Așadar, avem în cartea profesorului Codreanu o scriitură sintetică, în sens hegelian, promptă, pertinentă, edificatoare, un studiu de istorie și critică literară, dar și de ontologie, inconturnabil. Nimeni până la Theodor Codreanu nu a formulat, în această problematică generată de ultimii ani din viața lui Eminescu, interval temporal de maximă trezvie, după cum demonstrează autorul cărții în mod aparent paradoxal, un răspuns mai echilibrat, în spiritul unei filozofii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
numai estetic, dar și ontologic: el vizează construirea unui univers nonoedipian, eliberat de constrângerile și frustrările mitului grec, reinterpretat de Freud. Carte după carte, L. își urmărește proiectul cu o remarcabilă coerență. Toate descoperirile suprarealiștilor sunt puse în serviciul acestei ontologii, chiar dacă ea nu este decât una de uz personal. Un sfert de secol mai târziu, Gilles Deleuze, el însuși autor împreună cu Félix Guattari al tratatului Anti-Oedip, îl va omagia pe L. ca pe un deschizător de drumuri. „Dialectica demoniacă” va
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287859_a_289188]
-
același autor, Histoire de la Rome antique. Les armes et les mots, Tallandier. Despre Cicero, Lucrețiu - dar și despre mediile epicuriene din Campania -, precum și despre Seneca: Jean-Marie André, La Philosophie à Rome, PUF. Devenind latină, gândirea pierde din talentele idealiste în ceea ce privește ontologia, metafizica și ficțiunile, dar câștigă în forță în ceea ce privește morala utilitaristă și pragmatică - în sensurile nobile și filosofice ale termenilor. * ** Divinul Lucrețiu... Am lucrat pe traducerea lui Charles Guittard, Imprimerie nationale, ediție bilingvă, ușor literară, dar cu un indice catastrofal... Ediția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Fidanza - Sfântul Bonaventura (1221-1274) - considerau că filosofia trebuie să ne ajute În realizarea dorinței de a ne bucura de dragostea lui Dumnezeu, pentru a putea Înțelege căile teologiei. Pentru Bonaventura, Dumnezeu este dintru bun Început principiu al existenței În cadrul unei ontologii arhaice de inspirație platoniciană. Ca și la Platon, una dintre problemele importante ce stau În fața filosofului este aceea de a determina ordinea și locul diferitelor cunoașteri Într-o construcție ierarhizată: „...universalitatea lucrurilor este scara Îndreptării către Dumnezeu, ș...ț unele
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
ontologică: existența a două substanțe pe deplin distincte Descartes nu se mulțumește să demonstreze primordialitatea principială a lui Dumnezeu numai prin aceea că este garant al cunoașterii, făcând posibil demersul epistemic. El demonstrează și caracterul de prim-principiu În domeniul ontologiei, ca sursă a substanței Întinse și a substanței cugetătoare, pe care-l comportă Dumnezeu. Această punere În evidență a dependenței În care se găsește substanța În raport cu Dumnezeu, nu e mai mult decât apelul la un alt gen de argument scolastic
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
demonstrează Markova, are o natură opozițională, aceasta este furnizată de evoluția istorică a unui fenomen dat - sursă de tensiuni și conflicte. Elaborată științific, ea pătrunde curând în gândirea comună. Unele themata sunt adânc „îngropate” în individ și implicate cultural, formând ontologia sensului comun. Individualismul european modern, de exemplu, a cunoscut o astfel de evoluție, construindu-se dintr-o asemenea archethemata fondatoare. Dar și regimurile totalitare și posttotalitare se bazează pe dezvoltarea sistemelor sociale caracterizate prin uniformitate de gândire, comunicare și disciplină
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]