707 matches
-
implicit le-a precizat, fără să și-o fi dorit). Apropierea parodiei de retorică îi conduce pe unii la perceperea fenomenului drept o formă de imitare pe scară largă, deprinsă în procesul educativ, de care depinde și care promite succesul oratoric. Apar acum și cele dintâi segmentări, de genul acelei paratragoedia ce denumește strict parodia unei tragedii. Primele considerații teoretice ale vechilor greci privind etimologia și evoluția termenului îmbracă noi haine pe solul fertil al romanului latin, plecând de la premisele parodice
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
doilea, despre un subiect lipsit de eroism, de idealizare și mit, tratat însă în registrul gravității cu care ne-a obișnuit formula epicului epopeic. O perspectivă interesantă vom întâlni și la Marcus Fabius Quintilianus (35-96 e.n.), în Institutio Oratoria (Arta oratorică). Din punct de vedere etimologic, acesta consideră parodia drept un "termen care desemnează melodiile alcătuite prin imitarea altora și care, în mod abuziv, se folosesc pentru denumirea imitărilor de versuri sau proză ale altora"113. Autorul latin lua așadar în
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
De asemenea putem schimba, în parte (s.n.), cuvintele versului. Alteori se alcătuiesc versuri asemănătoare cu alte versuri cunoscute, ceea ce se numește parodie"114, notează autorul latin. El vede, în continuare, parodia drept un mijloc de atingere a perfecțiunii în arta oratorică și o leagă de retorică, prin asumata erudiție și aplecarea spre umor, care au atras, dintotdeauna, auditoriul, fie el oricât de pretențios: "Dar imitarea căci nu voi înceta de a repeta să nu se rezume la cuvinte. Mintea trebuie să
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
scrieri licențioase, strânse între 1438 și 1452 și apărute postum în 1470. Umanistul florentin e unanim recunoscut pentru faptul că a fost norocosul descoperitor al multor manuscrise antice, printre care Silvae-le lui Statius, Poemul naturii al lui Lucretius și Instituția oratorică a lui Quintilianus. Această calitate, dublată de dorința de a imita scrierile pe care cu atâta ardoare și-a dorit să le descopere, dar și de florentinul obicei al bârfei, îl transformă într-un parodist care excelează pe spații restrânse
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
une rhapsodie retournée, qui par des modifications verbales ramène l'esprit à des objets comiques"). 111 Marian Popa, "Modul parodic", în Comicologia, Editura Univers, București, 1975, p. 147. 112 Cf. G.Genette, op. cit., p. 22. 113 Quintilianus, M. Fabius, Arta oratorică, volumul al III-lea, traducere, studiu introductiv, tabel cronologic, note, indici de Maria Hetco, Editura Minerva, București, 1974, p. 31. 114 M. Fabius Quintilianus, op. cit., volumul al doilea, p. 185. 115 Daniela Petroșel, op. cit., p. 27. 116 Cf. Daniel Sangsue
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
comparației formulată de Aristotel: ,,[...] metafora este asemănare prescurtată. Deosebirea constă în faptul că în asemănare se face comparația cu obiectul pe care voim să-l exprimăm, pe când metafora constă în punerea termenului de comparație în locul numelui lucrului însuși" (Quintilian, Arta oratorică 3, 1974: 357). Retorul realizează distincția dintre metaforă și comparație. Metafora este o "comparație prescurtată", constă în punerea termenului de comparație în locul numelui unui lucru; în comparație se face asemănarea cu obiectul pe care intenționăm să-l exprimăm. În cultura
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
Rossi M., "Les métaphores dans la création de terminologie", în Terminologie: textes, discours et accès aux savoirs spécialisés, Editura GLAT, Roma, 2012, pp. 7-19. PURDELEA SITARU, M., 1999: Maria Purdelea Sitaru, Etnomodicină lingvistică, Editura Amarcord, Timișoara. QUINTILIAN, 1974: Quintilian, Arta Oratorică 3, Editura Minerva, București. RANDAL D., 1998: DAVID RANDALL, Jurnalistul universal, Ghid practic pentru presa scrisă, Editura Polirom, Iași. RASTIER, F., 1987: F. Rastier, Sémantique interprétative, P.U.F, Paris. RASTIER, Fr., 1991: François Rastier, Sémantique et recherches cognitives, col
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
incluzând și formule stereotipe, precum „Salut! Ce mai faci?“, care au scopul de a iniția comunicarea, de a facilita contactul interlocutorilor (funcția conativă precomunicativă). Se activează frecvent și în sfera comunicării oficial administrative (texte cu caracter directiv, discursuri politice, texte oratorice, pledoarii în instanță etc.) și a massmediei (mai ales în domeniul publicitar). Este realizată explicit prin forme de vocativ, prin verbe la imperativ (așanumita reto rică de apel), prin alți indici textuali ai persoanei a IIa (deixis al receptorului). Activarea
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
După câțiva ani dificili în învățământul primar, Fidel Castro vine în 1941 la Havana pentru a studia la colegiul elitei, Belîn, administrat de iezuiți; aici se distinge prin calitățile sale de sportiv, prin memoria sa excelentă și prin talentul său oratoric. Vom regăsi mai târziu acest stil al formației, atât pe terenul argumentației, cât și în tehnicile psihologice de afirmare a poziției sale. Acumulează în acea perioadă lecturi contradictorii, de la falangistul spaniol Primo de Rivera până la Marx* și Lenin*, cu naționalistul
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
idee, o atitudine sau o teorie, situație în care el se concretizează ca un enunț sau ca un șir de enunțuri conexate, ce pot intra în componența unui mare număr de discursuri, între care multe dintre speciile discursului științific, discursului oratoric, polemic și dialogic. Aceasta presupune că, în a n a l i z a d i s c u r s u l u i, se pot identifica asemenea specii, pentru ca apoi să se stabilească structura, mijloacele sau validitatea lor
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
valorilor afective proprii vieții emotive, figurile retorice și de stil fiind în principiu căi pentru realizarea ei. Exersată întîmplător, în perspectiva unor tradiții, sau construită intenționat, conotația este prezentă, sub diferite forme, în diverse tipuri de discurs, precum cele literare, oratorice, publicitare etc. Sursa valorilor conotative este complexă, de cele mai multe ori constînd într-o anumită interpretare a realității (vulpea ca simbol al șireteniei) sau într-un rezultat al imaginației (zmeul ca simbol al răului). Spre deosebire de denotație, care primește caracter de stabilitate
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
producerii discursului, reprezentate de invenție, prin identificarea mijloacelor pentru a face o cauză plauzibilă și demnă de fi crezută, de dispoziție, prin organizarea succesiunii argumentelor și părților discursului, de memorizare, prin punerea în joc a factorilor cognitivi, și de acțiune oratorică, prin "performanță" și realizare a discursului. În cadrul acestui proces, se articulează părțile discursului - exordiul, narațiunea, argumentarea și concluzia- dintre care argumentarea este elementul central și cuprinde expunerea litigiului cu confirmarea poziției susținute și cu respingerea poziției adversarului. Elocuția este secțiunea
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cunoscut în anumite momente gîndirea filozofică. Sofismele au rămas unele dintre structurile formale privilegiate ale discursului atunci cînd acesta este alcătuit cu un anumit scop și, de aceea, sînt deseori activate pentru susținerea laturilor pragmatice ale enunțurilor. Ca atare, limbajul oratoric, juridic, politic sau religios, recurge deseori la sofism, prin alegerea premiselor favorabile și considerate deja demonstrate sau cu valoare axiomatică, deși în realitate lucrurile nu se prezintă astfel, precum și prin ierarhizări favorizante ale premiselor și faptelor. Identificarea și explicarea lor
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
nu este lipsită de mobilitate, limba manifestă în cazul stilului religios remarcabile tendințe conservatoare. Cu toate că are importante aspecte ce-i conferă o relativă unitate, acest stil se compune din limbaje cu suficientă distinctibilitate: limbajul biblic, limbajul liturgic sau bisericesc, limbajul oratoric religios, limbajul teologic. Fiecare dintre acestea are o structură discursivă proprie și orientări deosebite în selecționarea mijloacelor lexicale și morfologice pe care le antrenează. În cazul stilului juridic-administrativ, cuvîntul are rolul de moderator social, întemeind relațiile dintre indivizi și autorități
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
caracterizează documentele ce emană de la instituții către cetățeni are în parte trăsăturile unui limbaj tehnic, deoarece arată cum trebuie procedat și ce trebuie realizat. Tipul limbajelor juridice este specific codurilor de legi și dezbaterii judecătorești, avînd printre specii limbajul juridic oratoric al pledoariei judiciare (avocățești). Limbajul legilor este foarte apropiat de limbajul administrativ al instituțiilor. Existența unui stil publicistic (sau gazetăresc) a fost deseori contestată, căci paginile publicațiilor periodice întrunesc texte ce pot avea trăsături specifice celorlalte stiluri funcționale ale limbii
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de Înfăptuit. ● Colericii generoși, cordiali, plini de vitalitate, și exuberanță, optimiști; În general excitabili, adesea fără gust și măsură. Activitatea lor e intensă, febrilă, și multiplă. Se interesează de politică, iubesc poporul, cred În progres, sunt revoluționari. Dotați cu aptitudini oratorice, plini de impetuozitate, antrenează oamenii. Valoare dominantă: acțiunea. ● Sentimentalii. ambițioși ce rămân mereu În stadiul de aspirație. Meditativi, introvertiți, schizotimi. Adesea melancolici și nemulțumiți de ei Înșiși; timizi, vulnerabili, scrupuloși; Își alimentează viața interioară prin luminația trecutului. Nu știu prea
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
care se manifestă. Arta de a comunica este, implicată fenomenilor sociale, politice și culturale, ținând seama de permanența și simultana oscilație dintre „fond” și „figură”, dintre funcția unificatoare și de diferențiere a comunicării umane. Născută în epoca demosului antic - arta oratorică apare mai întâi ca o sintagmatică a desfășurării pledoariei judiciare. Retorica este o armă ce trebuie utilizată după norme riguros însușite. O vreme îndelungată, cele cinci părți din oratio au constituit planul de desfășurare a discursului. Exordul, narațiunea, argumentarea, digresiunea
Comunicarea eficientă a omului cu Dumnezeu şi cu semenii săi by Ștefan Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/694_a_1168]
-
Sulpicius Severus, text care, cu siguranță, prin vivacitatea redactării și rafinamentul stilistic, putea să trezească într-un alt literat dorința de a-l imita. Procedând astfel, Paulin a continuat tradiția epopeii biblice, repovestind faptele unui sfânt și subliniind cu emfază oratorică minunile făcute de acesta. A alcătuit, așadar, un fel de epopee hagiografică, intenția lui fiind aceea de a compune un text comparabil cu epopeea biblică, a inserat aici momente de reflecție și de elevație lirică. Primele trei cărți erau deja
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
important în evenimentele culturale și politice ale vremii. Format în spiritul culturii germane și franceze, cu studii în filosofie, drept și litere, mentorul Junimii a contribuit la maturizarea culturii române. El avea înaltă ținută și spirit academic, clasicitate și tentă oratorică, ironie superioară, spirit critic și estetic; impresiona și la cenaclul Junimea, unde se educa simțul și gustul publicului, în sensul afirmării autenticelor valori naționale. În revista Convorbiri literare se contura spiritul junimist, academic și clasicizant, critic și oratoric, ironic și
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
și tentă oratorică, ironie superioară, spirit critic și estetic; impresiona și la cenaclul Junimea, unde se educa simțul și gustul publicului, în sensul afirmării autenticelor valori naționale. În revista Convorbiri literare se contura spiritul junimist, academic și clasicizant, critic și oratoric, ironic și înalt. La reuniunile săptămânale de cenaclu, de regulă ținute în Casa Pogor, erau discutate lucrări științifice și literare, președinte onorific fiind V. Alecsandri. Aici puteau fi văzuți Mihai Eminescu, I. Creangă, I.L. Caragiale, Ioan Slavici. Scrierile lui Maiorescu
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
n-a fost o societate cât o comunitate, "un curent al renașterii noastre literare" (Tudor Vianu). Semnificativă este "structura junimistă" care are trăsături distinctive: a. spiritul filosofic este legat de cultul junimiștilor pentru gândirea abstractă; principiile orientează gustul; b. spiritul oratoric vizează adaptarea formei la conținut (ideea trebuie să-și găsească expresia adecvată); era necesară revigorarea spiritului oratoric compromis de retorica pașoptistă și de frazeologia politică și parlamentară; c. gustul clasic și academic al junimiștilor impune un anume tip de sensibilitate
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
este "structura junimistă" care are trăsături distinctive: a. spiritul filosofic este legat de cultul junimiștilor pentru gândirea abstractă; principiile orientează gustul; b. spiritul oratoric vizează adaptarea formei la conținut (ideea trebuie să-și găsească expresia adecvată); era necesară revigorarea spiritului oratoric compromis de retorica pașoptistă și de frazeologia politică și parlamentară; c. gustul clasic și academic al junimiștilor impune un anume tip de sensibilitate artistică; ei admiră modelele clasice și rămân indiferenți față de tendințele novatoare, din epocă (T. Vianu); d. ironia
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
multilateral, așa de gingaș și de fin<footnote Ibidem, p. 135. footnote>. Suidas, entuziasmat de taina putere a predicii Sfântului Ioan, scrie: Cuvântul său vâjâia mai puternic decât cascadele Nilului. Nimeni n-a posedat de la începutul lumii o asemenea plenitudine oratorică și numai el a purtat înaintea tuturor numele de aur și divin; numele <<Gură de Aur>> și <<Cuvântător dumnezeiesc>><footnote Cf. O. Bardenhewer, Patrologie, Wien, 1901, pp. 296-297. footnote>. El a fost considerat și un teoretician omiletic prin referirile la
Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_156]
-
Littérature grecque chretienne, Libraierie Bloud & Gay, 1927, pp. 112-113. footnote>. În ceea ce privește elocința, el i-a depășit pe toți Părinții greci, dar, ca și teologia și exegeza sa, și elocința a fost una eminamente populară și practică. El cunoștea regulile artei oratorice încât nici un scriitor grec creștin nu i s-ar fi putut compara, iar aceste reguli le aplica cu cea mai mare libertate. În discursurile sale ce formează o mare parte a operei sale, face puțină filosofie și folosește puține argumente
Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_156]
-
arzătoare și cea mai pură măreție. Contemporanilor săi le plăcea deja să spună: Și din gura sa ieșeau cuvinte mai dulci ca mierea. Toate secolele creștine au confirmat acest elogiu. A fost numit Homer al oratorilor. El cunoștea regulile artei oratorice încât nici un scriitor grec creștin nu i s-ar fi putut compara, iar aceste reguli le aplica cu cea mai mare libertate. Pe când alții sunt doar slujitori ai regulilor școlare, Sfântul Ioan Hrisostom aplică aceste reguli oarecum fără să se
Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_156]