375 matches
-
unei ființe umane, Ciprian Pe alei de cenușă, aidoma uitării, răsari Stare Albă neînțeleasă de gânduri, alergând pustiit căldura uscată printre clipe rotinde râvnite de timp. Și nu știi de unde se scutură ceața peste dulcea privire; dintr-o sete lumească, orbecăi mormântul și crucea nescrisă ... ți-alături sosirea-n ninsoarea grăbită. Din prigoniri smintite, în ochiul gri al zilei... te adulmecă o parte din duhuri, rând pe rând străină vină-ți poartă sihastrică o cale în subadânc de geruri ... în ritmuri
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
ecou răsunător din universul vorbelor regăsite în sipetul îmbătrânit. Lacrima e cristalină și are același gust sărat și leșios. O liniște se împărățește ca o noapte senină răsfățată în adâncul unei mări moarte la capăt de timp... Jumătăți de sferă orbecăie ca și cârtițe prin destine abandonate la margine de lume. Păpușarul Satul era înțesat de un praf călduț în care îmi afundam picioarele să îi simt povestea încă nespusă, iar pe la garduri apăreau înspre seară capetele trudite ale vecinilor dornici
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
enervat. Nu e o glumă! Nu mă refer la Anna, ci la Rachel! Pe chipul mamei s-a ivit o expresie aproape comică, pe când se ridica împleticindu-se. Apoi, sub privirile nervoase ale tatei și cele amuzate ale Helenei, a orbecăit până în bucătărie, a pus capul pe masă și a început să plângă. Dependentă de droguri, s-a smiorcăit ea. Nu cred că pot suporta așa ceva! Tata i-a pus mâna pe umăr ca s-o liniștească. —Anna poate, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Brusc, un scârțâit lung. Scârțâit lung lung, ca un țiuit de alarmă. Obrazul negru al ghidului, lângă obrazul de prunc senil al turistului. Săreau brambura, cu brațele ridicate. Ca toți ceilalți pasageri, bulucindu-se unii peste alții. Dominic zvâcni, amețit, orbecăind lângă canapeaua scundă. Nervii rupți, dintr-odată. Auzea, undeva, vârtej de voci alertate, aripi sticloase de păsări ciocnindu-se și un șuierat scârțâit lung, ondulat, subțiat, vicios. Apoi, acum, cascadă de hohote vesele, roșii, demente, clopoțeii, clopoțeii, cabaretul diavolului. Izbuti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de regulă, n-am nici cea mai mică problemă. Dar astăzi nu știu ce am, am așa, o neliniște. Oare am uitat ceva ? Pe fundalul zgomotelor pe care le face Connor În bucătărie și al sonorului vag metalic al televizorului, mintea mea orbecăie disperată după un indiciu. E sâmbătă dimineață. Mă aflu În patul lui Connor. Aseară am mâncat În oraș - o, Doamne, zborul ăla absolut Îngrozitor cu avionul... el a venit la aeroport și a zis... Ne mutăm Împreună ! În clipa În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
de a o distruge pe Doamna Mao. Însă ea nu e îngrijorată. Mao și-a confirmat dorința de a-l înfrânge pe Liu. Mao e ferm hotărât să-i dea foc însuși vicepreședitelui Liu. Noaptea trecută, a visat. Își căuta orbecăind drumul spre brațele iubitului ei, plângând în hohote de mai mare mila. El o alină de parcă ar fi fost un copil. Lacrimile ei îi udară cămașa. În dimineața asta, iau micul dejun împreună. Să se afle unul în prezența celuilalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
vreau să mă gândesc iar la Mihnea, nici la slujba de pomenire a lui Buni, mai bine să revin la oile noastre, care, să fi avut cu adevărat nas, l-ar fi mirosit pe Traian al nostru Încă de când mai orbecăia prin vamă, Împreună cu cei veniți de la muncă de Afară, din Libia/Siria, iar caraliii dădea iama prin Luxurile și Kenturile din bagajele lor. Numai că, doar când au adulmecat the individual fragrance Tabac Original, ele s-au decis să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
-i Întuneric!, strigă mama, deși suntemalături. Lasă, ne obișnuim noi... - Eu nu vreau să mă obișnuiesc. - Dac-ar fi toate după vrerea noastră... - Este! Eu vreau să fac pipi. Și eu vreau să fac mai-mult-decât-pipi... - Hai să căutăm... De mână, orbecăind, ieșim din cancelarie, ieșim din clădire. Căutăm Locul. Căutăm Afara. - Mamă, eu nu mai pot! Eu fac aici... - În curtea școlii?, se mânie mama. Copilul unui Învățător În plus, refugiat! - să facă una ca asta? Mai rabdă olecuță, nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
stângă se afla un mic spațiu, dedicat probabil depozitării unor lucruri, și se mai zărea și o ușă de toaletă. Urcasem scările cu foarte multă grijă și am respirat ușurat când am văzut că la etaj nu mai trebuia să orbecăi. — Vino-ncoace! a strigat Midori. Vocea s-a auzit dinspre partea dreaptă, așa că acolo era sufrageria, iar la capătul ei bucătăria. Casa era veche, dar bucătăria părea să fi fost de curând renovată: modulele noi de pe pereți, bufetul, chiuveta și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
30 cm. Asta era bine în comunism: speciile erau bine delimitate. Specia liceu, de exemplu, era alcătuită din clădiri identice în toată țara. Vedeai în zare o clădire cu fațada plină de pătrate, gata! știai că e o școală. Nu orbecăiai aiurea. La fel și cu celelalte: orice ființă sau lucru îți semnala din ce categorie făcea parte. Recunoșteai cu ușurință secția de miliție, spitalul, primăria, pușcăria, abatorul. Recunoșteai care femeie era măritată, care era gravidă, care era geloasă. În funcție de starea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
ochii înecați în lacrimi, cu nasul curgând, încerca cu înfrigurare să închidă plaga apăsând la loc cu mâinile cele două părți ale tăieturii. În această învălmășeală, câteva picături de lichid îi căzură pe mănuși, care începură numaidecât să sfârâie. Speriat, orbecăind, se îndreptă spre coridor, încercând cu disperare să și le scoată până când acidul va începe să-i roadă pielea. În sfârșit dădu cu ele de pământ. Câțiva stropi se răspândiră și porniră să dizolve metalul. Brett era mai mult decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
pânze de păianjen, și nici n-aș fi îndrăznit să strig, să te chem. Șopteam doar: Vlad, parcă Vlad sau Vladimir te cheamă, nu e așa? Vladimir, mă auzi?... Dar nu mă puteai auzi, pentru că rămăseseși mult în urma mea și, orbecăind prin întunerec, te depărtai tot mai mult de mine, și nu mă puteai auzi. Chiar dacă aș fi îndrăznit să ridic glasul, tot nu m-ai fi putut auzi, pentru că tocmai atunci începuse să bată vântul, și aici, în podul acesta
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
cu atâta încăpățânare la lucruri. Și, ca să-i facă plăcere, a mers într-o după-amiază cu ea, să-și găsească tâmplarul. Undeva pe lângă Piața Mare, pe lângă Bărăție. Muti nu-și mai amintea exact unde avusese tâmplarul ei atelierul, așa că au orbecăit amândouă de braț o bună bucată de vreme. — Cocoane cu pălărie ! Cocoane cu pălărie ! strigau după ele niște haimanale. Pierduseră aproape speranța, se și întunecase, când, în sfârșit, au nimerit strada din întâmplare. Au intrat într-un gang, o mizerie
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
22 august 1916 Țignalele sergenților de stradă, clopotele bisericilor și sirenele fabricilor au dat azi-noapte alarma de câteva ori. Apoi s-au pornit tunurile, care n-au încetat o clipă, și, printre ele, mitralierele. O beznă foarte deranjantă, prin care orbecăiam toți, nervoși și adormiți. Bineînțeles că am avut dificultăți ca să-mi conving oamenii să coboare în pivniță (așa cum cere Ordonanța poliției), opiniunea generală fiind că nu există pericol. Până acum, într-adevăr, se pare că vizitele Zeppelinului, căruia oamenii îi
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
nebună... Dar grija asta să vadă tot, să știe tot... Câte eforturi, și nu pleca, nu pleca ! — E, că și io tot așa stau, ș-încă d-azi dimineață ! Las’ că-i și târziu, iote ce noapte-i afară, și orbecăi pân gropile de la Puișor... Și să vezi ce-mi pățește cocoașa când oi intra în casă ! M-așteaptă lighioana bătrână în capu străzii cu reteveiu... Vica începe să-și strângă lucrurile de plecare. — Așa că dă Dumnezeu și o iau din
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de bocanci, strigăte și sunete metalice și bufnituri. Probabil că am nimerit În Triunghiul Bermudelor, zic ca să mai anim lucrurile. Dinspre Moise vine doar tăcerea, pentru că a ratat unele episoade din Teleenciclopedia. Sau poate pentru că l-am pierdut pe drum. Orbecăim mai bine de o oră, bazîndu-ne mai mult pe instinctele calului, iar cînd ajungem În cazarmă, haosul e maxim. În mod cert, lumina vine de la stîlpii de iluminat și nu e doar o iluzie - numeroasele clădiri feresc un pic zona
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
armată... Un an și o lună?! Un an?! CÎt? Mai? Am? Băga-mi-aș... Stai puțin, nu e bine, nu e deloc bine. Ce război poate să fie? Cu cine? Nu ne-ajunge că abia trăim? Nu ne ajunge Ceaușescu? Orbecăim prin acest nicăieri din ce În ce mai dens, probabil că am ieșit din zona clădirilor și ne apropiem de pistă. Probabil, cine dracu’ poate să spună ceva prin ceața asta? Starea de neliniște e urmată de o stare de iritare, apoi de o
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
vine din interior, o credință sau o speranță, nimic prea intelectual. Îmi propovăduiești din nou umilința! Ca, de pildă, să mă întorc la el. Dac-aș putea măcar să văd o datorie în acest lucru, dar nu pot. Nu pot să orbecăiesc prin beznă. Trebuie să-mi făuresc o imagine, trebuie să trasez un plan. Continui să crezi că Diane Sedleigh e lipsită de importanță? O jucărie, un divertisment. Sper că nu ești îngrijorată din pricina ei? Sunt. Dar ceea ce simt în legătură cu ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
care am trecut ca de niște vise. O singură dată am stat în fața primejdiei cu simțurile neațipite. Asta s-a întîmplat demult, în copilărie. Mă pierdusem într-o pădure din care nu mai găseam nici o ieșire. Alergam în toate direcțiile, orbecăind, lovindu-mă de mărăcini, dând la o parte cu mâinile însîngerate de ghimpi crengile de trandafiri sălbateci și, când credeam că voi ajunge în sfârșit la un luminiș, totul se încurca din nou. Mă întorceam și porneam în direcția opusă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
din fundul văii. Soarele asfințise, noaptea era grăbită și, acum, nu se mai distingea aproape nimic. Ne-am continuat drumul, mergând oarecum la întîmplare, până ce tufele de mărăcini au început să se îndesească. Atunci ne-am văzut nevoiți să renunțăm. Orbecăind, nimeream în mărăcini tot timpul. Încotro ne îndreptam, ne loveam parcă de garduri de sârmă ghimpată. Nu mai puteam nici să ne orientăm, așa că ne-am întors și ne-am oprit pe o fâșie de iarbă neatinsă de foc ca să
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
se miște, să se întindă spre mine. Uneori câte o picătură de apă îmi sărea în obraz sau pe mâini și atunci tresăream ca mușcat. M-am hotărât să caut ușa peșterii. Poate n-o blocaseră cu drugul de fier. Orbecăind, m-am îndreptat spre perete, retrăgîndu-mă de câte ori mă loveam de vreo stalactită sau vreo stalagmită. În cele din urmă am reușit să ajung. Pe peretele peșterii curgea o perdea subțire de apă. Am început să merg de-a lungul lui
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
patruzeci și unu de ori. A făcut o pauză, apoi și-a reluat strigătele. Am numărat din nou. Și iarăși patruzeci și unu. Apoi din nou. Niciodată nu greșea... Când a tăcut de tot, m-am sculat și am plecat orbecăind, la întîmplare. Am nimerit în niște mărăcini din care abia m-am descurcat să ies. Într-una din nopțile următoare am aflat, în sfârșit, ce se ascundea dincolo de poarta ruginită. Și n-o să vă vină să credeți ce-am visat
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
nu mai puteam să-l suport, deși totul n-a durat poate decât câteva secunde. Deodată m-a fulgerat un gând și mi-am dus mâna la obraz să-mi pipăi masca de sticlă. În clipa următoare m-am repezit, orbecăind și lovindu-mă de pereți, spre încăperea unde e telefonul. Ajungând acolo, am apucat-o de umeri și am scuturat-o: "Ce vrei? De ce țipi?" Dar ea continua să țipe. Am zgîlțîit-o atunci și mai tare. "Femeie nebună, ce te-
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
fi crezut despre mine. N-aveai decât să mă respingi, îmi ajungea doar să mă uit în ochii tăi, să te simt aproape și să-ți sorb aerul. Atît! Dacă te găseam aș fi ieșit din groaznicul tunel în care orbecăiam, pașii mei apucau poate pe alt drum. Dar nu erai acasă. Am sunat zadarnic o jumătate de oră. Ca și când părea de neînchipuit și ireparabil să lipsești în ceasul acela, m-a invadat o descurajare vecină cu moartea. Picioarele mi s-
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
-mi notez adresa doctorului Costin. Nu-i știam, pe dinafară, nici numărul de telefon. Eram la vreo șaptezeci de kilometri distanță, "undeva în Los Angeles", fără nici un dolar în buzunar, și îmi venea în minte, mereu, noaptea în care am orbecăit, cu mașina, orientîndu-ne cu busola. Cum mă voi descurca dacă, având o treabă neprevăzută, doamna M. nu mă va putea duce înapoi? Sau, dacă, pe drum, se strică la mașină ceva? Cât am mers până în Beverly Hills, nu observasem nici un
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]