349 matches
-
surprinzătoare la Constantinopol, frenetica noastră bucurie de viață cu râsul ei nepotolit, vizita micuței cinteze care ne-a făcut atâta bucurie ― și, desprinsă de realitate, surâdeam trecutului. Parcă numai astea erau? Dar călătoria pe mare, cu ultimele clipe ale unor osândiți la moarte, dar Kala-Miche (dispariția și apariția ta), dar espadon-grille, dar păsărelele din bazar, și Journal d'Orient? Dar câte altele toate! Când am aflat că te-au numit profesor, m-a podidit un plâns sfâșietor. Nici acum nu-mi
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
-vă sătui! Iată-vă ajunși bogați! Iată-vă împărățind fără noi! Și măcar de ați împărăți cu adevărat, ca să putem împărăți și noi împreună cu voi! 9. Căci, parcă Dumnezeu a făcut din noi, apostolii, oamenii cei mai de pe urmă, niște osîndiți la moarte; fiindcă am ajuns o priveliște pentru lume, îngeri și oameni. 10. Noi suntem nebuni pentru Hristos: voi, înțelepți în Hristos! Noi, slabi: voi, tari! Voi, puși în cinste: noi, disprețuiți! 11. Pînă în clipa aceasta suferim de foame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85036_a_85823]
-
flămânzi din toate închisorile României. Când Amedeo Lăzărescu, neobosit traducător din engleză, el însuși fost deținut politic, pentru funcțiile superioare avute în Partidul Național Liberal, a spus că poezia lui Radu Gyr și Nichifor Crainic, pe lângă rugăciune, a fost pâinea osândiților de către comuniști, s-a spălat de toate eventualele păcate. Popularitatea poetului Radu Gyr astâmpără și o foame națională de cultură, numeroasele ediții ale poeziilro sale, după evenimentele din Dec. 1989, dovedesc această realitate. Papadima îl știa din anii studenției
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
pe care o vede în oglindă: formula “ești tu însuți” conferă dansului macabru forța dătătoare de fiori. Satana și demonii săi reprezintă una dintre figurile cele mai importante ale Evului Mediu: încarnarea răului, ispititor al celor drepți, călău al celor osândiți, diavolul este omniprezent în viața medievalului. El desemnează ansamblul cauzalităților malefice. Satana provine din disocierea figurii ambivalente a lui Iahve, dumnezeul Vechiului Testament, dumnezeu al mâniei și răzbunării, dar și al bunătății. În imaginarul creștin, diavolul își subliniază monstruozitatea și
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
să le poți descoperi una câte una, cu durere. Mai mult nu Îți spun și mai mult nu Îți răspund. — Continuă! exclamă Dante. Era Înfuriat. De ce prietenul Îi vorbea În enigme? De ce Îl părăsea În acea incertitudine? — Ești un arogant osândit, cu tot neamul tău! strigă el. Nemernicul de Giannetto e viu și știe mai multe ca tine! Umbra lui Guido se apropiase de fereastră. Ridică un deget spre Înalturi, arătând spre cea mai luminoasă dintre stelele ce străluceau pe acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
vioi și totodată visător. Sunt ei! Pușca, hai, iute, să-i trag iute piedica! O, idole, Dumnezeul meu, fă ca puterea ta să rămână neatinsă și ca batjocura să fie înzecită, ca ura să domnească necruțătoare peste o lume de osândiți și ca răii să stăpânească de-a pururi, vie împărăția unui singur oraș de sare și de fier, în care negri tirani vor supune și vor pedepsi totul fără milă! Și acum, bum, bum, să trag în milă, să trag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
în biserica măreață, Unde marmura în arcuri se ridică îndrăzneață Și columnele înnalte cătră cer pare c-arat; Văzui pe David în lacrimi rupând haina lui bogată, Sdrobind arfa-i sunătoare de o marmură curată, Genunchind să-i ierte Domnul osânditul lui păcat. Solomon, poetul-rege, tocmind glasul unei lire Și făcînd-o să răsune o psalmodică gândire Moaiă-n sunetele sfinte degetele-i de profet; El cântă pe Împăratul în hlamidă de lumină, Soarele stetea pe ceruri auzind cîntarea-i lină, Lumea asculta uimită
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
fantom. Nu-i milă. De ce oare îi vine aminte-acum Ce-a fost? A-nceput cariera fiind negustor de sclavi Și sărăcind căzuse din treaptă-n treaptă - numa Un om îi scăpă gâtul de nodul unui laț. Galerian pe fugă și osândit la moarte Călcă-ntr-o noapte-orașul cel mare și căzu Pe strade d-osteneală, de foame - și pe soarte El blestemă, - De ziduri s-apropiă, șezu. Întinse mâna neagră la trecători, dar nime Nu se uita la dânsul; cum lumea se
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
GROAPA DIN TAVAN Teatru Volumul 2editia a II-a CUPRINS Buzunarul cu pâine....... Artur, osânditul......... Bine, mamă, da’ ăștia povestesc în actu’ doi ce se-ntâmplă-n actu’ întâi...... Groapa din tavan....... Și cu violoncelul ce facem?..... Călătorul prin ploaie...... Anexă: Extrase dintr-un dosar de presă, 1991-1995 BUZUNARUL CU PÎINE Piesă într-un act
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
cea de toate zilele VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE se asociază VOCILOR: Dă-ne-o nouă astăzi... Și pâinea noastră cea de toate zilele... Și pâinea noastră cea de toate zilele... (Coloană de lumină și coloană de voci în adorare.) ARTUR, OSÎNDITUL Mascaradă în trei acte Ca să prepari un sos de iepure, ai nevoie de iepure; ca să crezi în Dumnezeu, ai nevoie de un Dumnezeu. Stavroghin Personaje: ARTUR GARDIANUL CĂLĂUL COLONELUL GUFI GUVERNATORUL TOBOȘARI, TROMPEȚI ACTUL I O încăpere amintind de sălile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
să pot... (Cutremurat de repulsie.) Ce mizerie s-a adunat... GARDIANUL: E normal. Știți, noi, în ultimii zece ani, n-am mai avut condamnați la moarte. ARTUR: Vrei să spui că... eu sunt primul care... GARDIANUL (Fierbinte.): Da! ARTUR:...primul osândit... în ultimii zece ani... GARDIANUL (Entuziasmat): Da! Da! Da! Sunteți primul! ARTUR: Atunci du-te și le spune... GARDIANUL (Cu o presimțire neagră.): Nu! Nu! Nu! ARTUR:...că eu refuz să mor aici! GARDIANUL (Perplex.): Refuzați să muriți? ARTUR: Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
ARTUR: Te duci după unu. GARDIANUL: Va fi prea târziu, La unu începe execuția. ARTUR (Indignat.): Cam? în timpul prânzului? GARDIANUL: Înainte de prânz. ARTUR (Desfigurat de indignare.): Îmi șterpeliți masa de prânz? GARDIANUL: S-a considerat că e mai bine ca osândiții să moară flămânzi. ARTUR (Vehement.): De unde știți voi că e mai bine? GARDIANUL: În primul rând că se fac economii. Ș-apoi, dacă osânditul e sătul, poate să facă pe el, în timpul execuției. Nu? Ș-atunci e groaznic... ARTUR: De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
de indignare.): Îmi șterpeliți masa de prânz? GARDIANUL: S-a considerat că e mai bine ca osândiții să moară flămânzi. ARTUR (Vehement.): De unde știți voi că e mai bine? GARDIANUL: În primul rând că se fac economii. Ș-apoi, dacă osânditul e sătul, poate să facă pe el, în timpul execuției. Nu? Ș-atunci e groaznic... ARTUR: De ce e groaznic? GARDIANUL: Miroase... ARTUR: Și ce dacă miroase? GARDIANUL: Miroase, domnule! V-ar plăcea să fiți îngropat... așa? ARTUR (Îmbufnat.): Ce-mi pasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
nu mai e ca altădată. Spuneți-mi și mie, câți mai sunt astăzi care știu să apreciere o lovitură? O lovitură frumoasă, ca un fulger luminos drept pe mijlocul gâtului, o lovitură ca o mângâiere, ca o pană, pe care osânditul nici n-o gândește? ARTUR (Visător.): Câți? GARDIANUL: Câți mai știu să aprecieze astăzi un osândit? Câți mai știu să-l înțeleagă, să-i aplaude curajul, să se apropie de inima și de sufletul osânditului? Cine mai știe să ghicească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
apreciere o lovitură? O lovitură frumoasă, ca un fulger luminos drept pe mijlocul gâtului, o lovitură ca o mângâiere, ca o pană, pe care osânditul nici n-o gândește? ARTUR (Visător.): Câți? GARDIANUL: Câți mai știu să aprecieze astăzi un osândit? Câți mai știu să-l înțeleagă, să-i aplaude curajul, să se apropie de inima și de sufletul osânditului? Cine mai știe să ghicească, în ultima clipă, de pe buzele osânditului, ultimul cuvânt al osânditului? ARTUR: Nimeni! GARDIANUL: Nimeni! Au trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
ca o pană, pe care osânditul nici n-o gândește? ARTUR (Visător.): Câți? GARDIANUL: Câți mai știu să aprecieze astăzi un osândit? Câți mai știu să-l înțeleagă, să-i aplaude curajul, să se apropie de inima și de sufletul osânditului? Cine mai știe să ghicească, în ultima clipă, de pe buzele osânditului, ultimul cuvânt al osânditului? ARTUR: Nimeni! GARDIANUL: Nimeni! Au trecut timpurile alea! ARTUR: Au trecut al dracului de repede... GARDIANUL: Uitați-vă la mine! Câți ani îmi dați? ARTUR
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Visător.): Câți? GARDIANUL: Câți mai știu să aprecieze astăzi un osândit? Câți mai știu să-l înțeleagă, să-i aplaude curajul, să se apropie de inima și de sufletul osânditului? Cine mai știe să ghicească, în ultima clipă, de pe buzele osânditului, ultimul cuvânt al osânditului? ARTUR: Nimeni! GARDIANUL: Nimeni! Au trecut timpurile alea! ARTUR: Au trecut al dracului de repede... GARDIANUL: Uitați-vă la mine! Câți ani îmi dați? ARTUR: Nu știu. GARDIANUL: Timpuri mârșave. Nimic nu se mai vede cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
mai știu să aprecieze astăzi un osândit? Câți mai știu să-l înțeleagă, să-i aplaude curajul, să se apropie de inima și de sufletul osânditului? Cine mai știe să ghicească, în ultima clipă, de pe buzele osânditului, ultimul cuvânt al osânditului? ARTUR: Nimeni! GARDIANUL: Nimeni! Au trecut timpurile alea! ARTUR: Au trecut al dracului de repede... GARDIANUL: Uitați-vă la mine! Câți ani îmi dați? ARTUR: Nu știu. GARDIANUL: Timpuri mârșave. Nimic nu se mai vede cu ochiul liber. ARTUR: Urâte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
vrea să părăsiți orașul cu o părere atât de proastă despre orașul nostru... Am să vă spun adevărul... Trebuie să știți adevărul... ARTUR: Hai, dă-i bice! GARDIANUL: Uitați-vă în ochiul meu, aici. (Îi arată.) E galben... Mii de osândiți am văzut... Începusem să orbesc... Ori de câte ori auzeam hârști! ochiul meu clipea. Începuse să mi se tocească pleoapa... Erau alte vremuri, domnule, aveau altă aromă... Și nici nu ploua ca acum, în zilele de execuție... Aveam un eșafod imens și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
vedeți? ARTUR: Ce? GARDIANUL: Băltește. Cerul băltește. Știți de cât timp băltește? De zece ani. Și s-a umplut și de fum. Ni s-au tocit acoperișurile, ni s-a înmuiat caldarâmul. Nu mai e ce-a fost. Până și osândiții arătau altfel. Credeți că arătau ca dumneavoastră? Păi știți cum era adus osânditul de la închisoare la eșafod? Păi, știți ce trăsură aurită avea? Păi, știți ce se adunau de dimineață și cum îl mai așteptau cu sufletul la gură? Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
zece ani. Și s-a umplut și de fum. Ni s-au tocit acoperișurile, ni s-a înmuiat caldarâmul. Nu mai e ce-a fost. Până și osândiții arătau altfel. Credeți că arătau ca dumneavoastră? Păi știți cum era adus osânditul de la închisoare la eșafod? Păi, știți ce trăsură aurită avea? Păi, știți ce se adunau de dimineață și cum îl mai așteptau cu sufletul la gură? Și cum se mai zbătea mulțimea ca să-l privească măcar o dată în ochi ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
se adunau de dimineață și cum îl mai așteptau cu sufletul la gură? Și cum se mai zbătea mulțimea ca să-l privească măcar o dată în ochi ori să-i rupă măcar o fâșie de cămașă? Pentru că, domnule, pe vremea aceea osândiții aveau harul de a vindeca rănile. Da! Știți dumneavoastră să vindecați rănile? Știți? ARTUR (Înfricoșat.): Nu... GARDIANUL: De ce nu știți? De ce atunci știați și acum nu știți? ARTUR (Pierdut.): Eu n-am nici o vină, eu, atunci... GARDIANUL: Totuna e! Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
harul de a vindeca rănile. Da! Știți dumneavoastră să vindecați rănile? Știți? ARTUR (Înfricoșat.): Nu... GARDIANUL: De ce nu știți? De ce atunci știați și acum nu știți? ARTUR (Pierdut.): Eu n-am nici o vină, eu, atunci... GARDIANUL: Totuna e! Pentru mine osândiții n-au avut niciodată viață personală! Pentru mine osândiții n-au fost decât unul și același om dus de mai multe ori la moarte. (Meditativ, pentru sine.) Nu, domnule, oricât m-am străduit, n-am reușit să găsesc în ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
vindecați rănile? Știți? ARTUR (Înfricoșat.): Nu... GARDIANUL: De ce nu știți? De ce atunci știați și acum nu știți? ARTUR (Pierdut.): Eu n-am nici o vină, eu, atunci... GARDIANUL: Totuna e! Pentru mine osândiții n-au avut niciodată viață personală! Pentru mine osândiții n-au fost decât unul și același om dus de mai multe ori la moarte. (Meditativ, pentru sine.) Nu, domnule, oricât m-am străduit, n-am reușit să găsesc în ei nici o trăsătură particulară... ARTUR (Se face mic, mic.): Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
oameni. Păi, când veneau vopsitorii și tapițerii și ridicau tribuna și se zvonea în oraș și se rostogoleau rulourile de postav roșu... Ați văzut vreodată postav roșu? Și când începea fanfara și cum mai cânta, încă de dimineață, în așteptarea osânditului... Și tobele, cum răpăiau tobele și tot orașul, îmbrăcat în ce avea el mai bun... Și ce învălmășeală și cum se băteau pentru locuri și cum se cățărau pe acoperișuri și prin balcoane... Și jidanii care aveau ferestrele spre piață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]