345 matches
-
ai iubit pe cel mai mic dintr-ai Mei, pe Mine M-ai iubit”. Tobele prinseră chiar din preajma lor să bată furios, ienicerii se aliniară, după ce câțiva dintre ei îi desprinseră brutal pe cei doi frați mai mari din îmbrățișare. Osândiții se rânduiră singuri: Ianache primul, după el Constantin, râzând de fericire, Ștefan zâmbind trist, Radu luminos ca un înger și Mateiaș serios, mișcându-și buzele ca în rostirea continuă a unei rugăciuni. Ultimul, bătrânul voievod, cu barba albă, adus de
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
treptele estradei, de fapt ale eșafodului, ca într-o înălțare cei dragi lui, mândria lui. Se îndreptă să urce și el. Se așezară la locurile lor pe fundalul unui zid de ieniceri. Călăii se înclinară în fața sultanului și apoi în fața osândiților, o plecăciune plină de respect, ca o implorare de iertare, își cerură apoi permisiunea de la osândiți de a le lega mâinile la spate. O făceau întotdeauna când trebuiau să execute creștini, era un mod de a-i anunța pe condamnați
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
îndreptă să urce și el. Se așezară la locurile lor pe fundalul unui zid de ieniceri. Călăii se înclinară în fața sultanului și apoi în fața osândiților, o plecăciune plină de respect, ca o implorare de iertare, își cerură apoi permisiunea de la osândiți de a le lega mâinile la spate. O făceau întotdeauna când trebuiau să execute creștini, era un mod de a-i anunța pe condamnați că a sosit clipa în care să-și încredințeze sufletul Celui Atotputernic și să-și facă
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
asculta clopotele. Sunt clopotele de la Hagia Sofia... Doamne, mulțumescu-Ți că m-ai învrednicit să aud chemarea Slavei Tale! De ce nu se opresc tobele? Doamne, nu poți îngădui una ca asta, se îngrozi el la un gând. Cum adică, atât de osândit să fiu încât să mi se dăruiască viața după ce mi-am văzut fiii tăiați, după ce vorbele mele l-au trimis morții pe Mateiaș? Pentru voievod timpul se oprise în loc și clipele deveniră nesfârșite, ca să poată să cuprindă... Ce să cuprindă
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
vioi și totodată visător. Sunt ei! Pușca, hai, iute, să-i trag iute piedica! O, idole, Dumnezeul meu, fă ca puterea ta să rămână neatinsă și ca batjocura să fie înzecită, ca ura să domnească necruțătoare peste o lume de osândiți și ca răii să stăpânească de-a pururi, vie împărăția unui singur oraș de sare și de fier, în care negri tirani vor supune și vor pedepsi totul fără milă! Și acum, bum, bum, să trag în milă, să trag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
cu ochii tulburați, în vreme ce plutonierul îi șoptea și-l învăța cum și ce are de făcut. Vântul umed se înteți, măturând pământul, împiedicîndu-se în mormintele cimitirelor, zgâlțâind pe oamenii care se apropiau... Apoi preotul se opri la marginea gropii cu osânditul care, văzând lutul galben și cleios, avu o zguduire scurtă. ― Dumnezeu e bun și mare, îi bolborosi la ureche preotul, speriat, întinzîndu-i crucea la buze. ― Pe dincolo, părinte... vă rog! răsună iarăși glasul pretorului, nervos și răgușit. Trebuie ordine... Plutonier
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
plutonierului, întinse brațele spre ștreang. ― Jos tunica! strigă atunci generalul, cu voce groasă. Militarul în uniformă nu poate fi călău! Într-un minut caporalul întinse iarăși mâinile spre funie, numai în cămașă și cu capul gol, ca un al doilea osândit. În răstimp însă Svoboda își potrivise singur lațul pe gât, parcă ar fi încercat un guler neobișnuit. ― Trage scaunul! șopti iarăși plutonierul. Caporalul smulse năuc scăunelul de sub picioarele condamnatului. Brațul spânzurătorii pârâi, și trupul începu a se zvârcoli în căutarea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
avut execuția de azi asupra domnilor! Și doar au fost aduși înadins ca să se întoarcă cu groaza în tranșee și să spună oamenilor că e mai bine să înfrunte gloanțele dușmanului decât ștreangul patriei... Foarte... foarte ciudat!... Dar dacă tatăl osânditului a fost într-adevăr spânzurat, atunci... Apostol se uită repede înapoi, ca și cum ar fi auzit un glas din spate, pe urmă mormăi rugător: ― A fost vinovat... Domnule căpitan, a fost vinovat... Sosiră în colțul ulicioarei, spre locuința locotenentului. Lumina albă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
osândiți la moarte de Curtea Marțială și că chiar mâine vor fi spânzurați. Vestea umplu de groază pe săteni și pătrunse ca o ștafetă sinistră prin toate casele, mohorând bucuria sărbătorilor. Totuși, groparul Vidor aduse și noutăți. Mai întîi că osândiții vor fi executați într-adevăr mâine dimineață, înainte de răsăritul soarelui. S-au dus rudele, cunoscuții lor, și au îngenuncheat și au plâns în fața generalului, să-i ierte, să-i fie milă... Aș! Generalul e foc și i-a alungat cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în biserica măreață, Unde marmura în arcuri se ridică îndrăzneață Și columnele înnalte cătră cer pare c-arat; Văzui pe David în lacrimi rupând haina lui bogată, Sdrobind arfa-i sunătoare de o marmură curată, Genunchind să-i ierte Domnul osânditul lui păcat. Solomon, poetul-rege, tocmind glasul unei lire Și făcînd-o să răsune o psalmodică gândire Moaiă-n sunetele sfinte degetele-i de profet; El cântă pe Împăratul în hlamidă de lumină, Soarele stetea pe ceruri auzind cîntarea-i lină, Lumea asculta uimită
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
fantom. Nu-i milă. De ce oare îi vine aminte-acum Ce-a fost? A-nceput cariera fiind negustor de sclavi Și sărăcind căzuse din treaptă-n treaptă - numa Un om îi scăpă gâtul de nodul unui laț. Galerian pe fugă și osândit la moarte Călcă-ntr-o noapte-orașul cel mare și căzu Pe strade d-osteneală, de foame - și pe soarte El blestemă, - De ziduri s-apropiă, șezu. Întinse mâna neagră la trecători, dar nime Nu se uita la dânsul; cum lumea se
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
fictive adăugate, de pildă familia martoră la execuția atipică, prezența copiilor, "obligați să asiste și să observe că i s-au prins părul și barba, că i-a pleznit un ochi, că omul a încremenit ...", a medicului-călău responsabil de resuscitarea "osânditului la moarte prin carbonizare lentă" și, implicit, de prelungirea chinului, descrierea aproape tehnică a mașinii de tortură o spirală de fir incandescent, al cărei diametru permitea intrarea unui om "de-a bușilea" etc. -, devin un scenariu prin excelență fictiv, în
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
propovăduire, fără voia lor vor fi părtașe la aceeași osândă. Aici are multă însemnătate ceea ce s-a spus mai sus despre cele ce vor veni: chiar dacă acestea din 81 urmă n-ar lua parte cu nimic la învățăturile demne de osândit, de mai înainte sunt judecate după vechimea lor ca fiind cu atât mai mincinoase, cu cât nici n-au fost măcar pomenite de Apostoli (Mt. 10, 24). Rămâne deci și mai îndoielnic că acestea sunt ereziile despre care s-a
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
a dăruit, iar de cealaltă păcatele și reaua întrebuințare făcută aSfintelor Taine, a Sfântului Trup și Sânge, a insuflărilor și luminări-lor pe care mi le-a dăruit și tuturor celorlalte daruri. Câtă spaimă șice deznădejde mă va cuprinde atunci!Fiecare osândit va zice: mult a făcut Dumnezeu ca să mă mântuiască. Câte binefaceri firești ale harului mi-a dat ca să mă convingăsă-L iubesc! Câte insuflări, câte iluminări, câte taine - ca să mă aducăpe calea mântuirii! M-a mângâiat cu făgăduințe, m-a amenințat
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
moment, un glas din mulțime s-a ridicat puternic, aproape disperat: „Opriți execuția, e al meu!“. O femeie a apărut cu o hârtie În mână, a arătat-o călăului și acesta a făcut un semn. Femeia s-a apropiat de osândit și, cu ochii arzând de teama grozăviei ce putea să se Întâmple, i-a luat capul În mâini, 1-a privit drept În ochi și i-a șoptit ușor numele. Anii care Îi despărțiseră nu lăsaseră urme pe fețele lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
să-l așteptăm timp de patruzeci de ani. În mod destul de semnificativ, nu există fapte eroice - foarte puțini comabatanți, de fapt. Doar un elev britanic pierdut În Shanghai În momentul cînd l-au invadat japonezii, o vastă companie a celor osîndiți, Shanghai-ul Însuși și În fundal, istoria care se desfășoară. O realizare extraordinară.“ Angela Carter 1 În ajun de Pearl Harbor Războaiele se abat adesea asupra Shanghai-ului, urmînd repede unul după celălalt, ca fluxurile care urcă pe rîul Yangtze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
șunca de Paris. „Dar dacă mănânc - își zicea -, cum de nu trăiesc? Mănânc, deci exist! Nu-ncape nicio îndoială. Edo, ergo sum! Care să fie cauza acestui apetit feroce?“ Și atunci își aminti că citise în mai multe rânduri că osândiții la moarte în ceasurile pe care le petrec în celula condamnaților se consacră mâncatului. „E ceva - gândea el - ce n-am putut pricepe niciodată!... Ce ne povestește Renan în Stareța din Jouarre e de înțeles... E de înțeles că o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
erudiție culterană. Speranța vie învinge voința divină! A crede în așa ceva e într-adevăr credință și credință poetică! Cine poate spera fără șovăire, plin de credință în speranța sa, că nu o să moară, nu va muri...! Și în orice caz, osândiții lui Dante trăiesc în istorie și, ca atare, osânda lor nu e tragică, nu este tragedie divină, ci comică. Deasupră-le și-n pofida osândei lor, Dumnezeu surâde ...] O vulgaritate! Și totuși pasajul cel mai tragic din corespondența tragică a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Urmează apartamentul contelui, mult mai mare, unde-s expuse ordonat instrumente de tortură, cam aceleași ca la noi, mă Înviorez, Încă un punct comun, securi, clești, ciocane, căști prevăzute cu țepi În interior, care se strîngeau cu șuruburi pe capul osînditului pînă ce acesta spunea ceva, foarfeci, cuțite de diferite dimensiuni, un ferăstrău, bile, mese de elongație și o ghilotină mică, toate autentice, uzate, le privesc cum stau În repaus de cîteva sute de ani, pe pereți atîrnă gravuri ce explică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
tovarășe de muncă, iau parte fermă și fățișă pramatiei, ce rămăsese zbătându-se în căngile de oțel ale campionului de lupte greco-romane, crezându-l preacinstitul logodnic sau nobilul cavaler al fetei cu rotulele bronzate, un oropsit al vieții și un osândit al nedreptei întâmplări. Drept pentru care, bietele confecționere civile de uniforme militare, destinate exportului pentru Orientul revoluționar, convinse că au identificat un flagrant, precum și că ar avea de a face exact cu polul dreptății, nu mai pregetă, câtuși de puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
1852. Merită să relev câteva premiere de traduceri din opera unor mari scriitori în perioada pașoptistă: Noua Eloiză de Rousseau în 1837; Atala și René de Chateaubriand, tot în 1837; primul Hugo în românește e Ziua din urmă a unui osândit, în 1839; primul Cervantes, Don Chishot de la Mancha, datează din 1840, dar traducerea lui Heliade e făcută prin intermediar franțuzesc; primul Goethe în românește e romanul Suferințele junelui Werter, în 1842; Călătoriile lui Guliver de Swift apar în 1848; în
Istoria romanului tradus în România by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8701_a_10026]
-
ne ocupa cu neconsecuențele unor adversari despre cari nicicând n-am avut o opinie mare. Nouă nu ne inspiră respect decât o inteligență superioară, osândită fatalmente de a urma adevărului oricare ar fi caracterul purtătorului ei, sau un caracter superior, osândit asemenea de a fi adevărat oricare ar fi inteligența purtătorului lui. Respectăm pe Baco de Verulam, autorul scrierii Novum Organon, întemeietorul științei moderne, care, cu toate defectele caracterului său, prin mărimea creierului era condamnat a fi un rob al adevărului
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
dori, dar nu prea sperăm, și o zicem aceasta - noi, ce din nenorocire facem în țara noastră (de acuma, în regatul nostru) literatură, chip și seama artă - o zicem cu tot dezgustul de care trebuie să fie plină viața celui osândit a predica în pustie. Ne-ar părea însă foarte rău daca amicii noștri, mulți puțini câți i-avem și cu cari suntem chemați a împărtăși aceeași soartă în dezgustătoarea viață publică de la noi, n-ar putea veni mâine seară să
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
împărat. Să fie aduși creștinii pentru a se lupta cu fiarele. Ne vom desfăta astfel cu toții împreună și cu cel sărbătorit. Grătarele cuștilor fură trase și un grup mare de bărbați, femei și copii fu aruncat în arenă. Erau creștinii osândiți hrană fiarelor. În câteva minute leii, tigrii și leoparzii sfâșiară prada și din creștini nu mai rămăseseră decât oase împrăștiate prin țărână și bălți de sânge pe care le lingeau fiarele. Din galerii poporul roman strigă cu satisfacție: „Ave Caesar
Istorioare moral-religioase by Valeriu Dobrrescu () [Corola-publishinghouse/Science/851_a_1786]
-
dacă vrea, la fel de bine o poate face și omul cast, funcționarul sau președintele de republică. Ajunge să știi și să nu ascunzi nimic. În muzeele italiene poți vedea uneori mici ecrane pictate, pe care preoții le țineau în dreptul feței celor osândiți la moarte, pentru a le ascunde eșafodul. Saltul, sub toate formele sale, cufundarea în divin sau în etern, în iluziile cotidianului sau ale ideii, iată tot atâtea ecrane care ascund absurdul. Dar există funcționari fără ecran, și despre aceștia vreau
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]