1,607 matches
-
un rol precis, natura nu creează în afara necesității. Asta este părerea ta despre ordine și despre lucruri și nu va fi deloc ușor să convingi o lume că ai dreptate. Și, în fond, ce importanță are părerea celorlalți? Nu te osteni să le impui vreun crez. E inutil. Revii cu privirea în vagon și constați că nu cunoști pe nimeni. Tu te gândești la lucruri vitale pentru întregul Univers, iar cei din preajmă, lipiți de tine din pricina aglomerației, nu se preocupă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
istoriei, ca noi toți, de altfel. O tristețe amestecată ca oboseala visurilor vag împlinite și-a amintirilor care nu șterg deziluzia și nu îndulcesc condamnarea de a fi trecători și pe sfârșite. ,într-o zi, poate chiar mâine,/ Voi pleca ostenit spre alt continent./ Oare acolo, departe,/ Există lumină, cetate,/ iubire sau pâine?" Mă gândesc ce semnificație dați ideii de cetate, când vă referiți la celălalt tărâm. înșiruirea sumară nu-i întâmplătoare. în popor se crede că dincolo te întâmpină faptele
Poemul si scriitoarea by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/7878_a_9203]
-
nevoință refuzată celor care știu, și menită tuturor cîți caută a cunoaște, pe propria-le carne în care se bat îndoieli. Și decît dorința de a crede, îndoită de temerea că n-o faci, nu e jertfă mai mare. Indecizia ostenește culoarea: "Uitată-n lumină sihastră,/ Ogiva sticlește pustie/ De-o flacără fostă albastră,/ Ajunsă în gol cenușie." (În golf) Un fel de oboseală, spunînd, cui vrea s-asculte, că sufletul nu-i balanță. Viața, însă, e o cumpănă. }inută de
Fețele îndoielii by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7396_a_8721]
-
una?), despărțite de zidurile unei mănăstiri, se ispitesc reciproc. Fiecare, într-un anume punct, se îndoiește cînd de cealaltă, cînd de ea. Și mersul acestui perpetuum mobile pentru care nu avem, din fericire, nici destulă energie, nici suficient timp ("Am ostenit, măicuță, de fugă și de ducă."), e stăvilit de replica de sfîrșit a desăvîrșitei femei de lume, dezisă de viața ei: Atunci, uitarea și-a simplei cuviințe.../ M-am dezvățat să judec și să mai dau sentințe." Fiindcă ele le
Fețele îndoielii by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7396_a_8721]
-
treabă țărănească." Mârlanul are puteri supraomenești... Sar cu toții pe el. Dar eroul îi doboară pe rând. Încât din douăzeci care fusese Abia doi scăpară în tufe dese. Argineanu ia armele învinsului, îi ia și puterea, îi ia și calul. E ostenit și i s-a făcut și foame. După ce mănâncă, adoarme. Viteaz, însă păgubos. Turcii, alarmați, tabără pe el, adormit cum e. Este legat fedeleș și dus înaintea sultanului Mahomet. Furios, sultanul poruncește să fie omorât în chinuri groaznice. Dar, prinsul
Un Hercule valah by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7431_a_8756]
-
puzzle-uri fel de fel, combină, mută, își dau cu presupusu. Am auzit cu toții nume de prim-miniștri, nu a fost o gamă largă, de alianțe, de miniștri, de formule de putere și de opoziție. În timp ce noi sîntem tot mai osteniți de viață, de criza care amenință și despre care nu se înghesuie mai nimeni să vorbească mai clar - în Germania este subiectul numărul unu al analizelor și comentariilor de mare finețe ale specialiștilor, iar doamna Merkel este ținta unor contestații
Ochiul Magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/7818_a_9143]
-
și-a putut impune cerințele, n-a putut dialoga eficient cu puterea politică, de atîtea ori adulată de cei ce s-ar fi cuvenit a se manifesta ca o "elită" în toate privințele. Care, după cum prea bine știm, n-a ostenit a se închina la noile Curți, printr-un ritual poate încă mai decepționant decît în trecutul totalitar, dat fiind liberul arbitru oferit de democratizare. Carnavalul noilor "adaptabili" are o notă a deriziunii suplimentară. Cu un salutar efect, Iulian Boldea rememorează
O voce imperturbabilă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6823_a_8148]
-
li se pare că e prea puțin: ei vor interpretare, comentarii, evadări mitice și intertextuale. O parte din starea actuală a comunicării publice românești tocmai de aici își trage dureroasa fragilitate: toată lumea vorbește cu ușurință despre orice, fără să se ostenească să citească. Revenind la subiectul nostru de teză, constatăm că el cerea, oricum, ceva imposibil: pentru cine nu cunoștea dinainte textul lui Caragiale, era de neînțeles reacția paradoxală a personajului declarat câștigător, care contesta cu îndârjire rezultatul, insistând să probeze
Triumful talentului by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7319_a_8644]
-
automobilul, dar acum rănit fiind necesita transport cu ambulanța. În împrejurările de atunci "ambulanța sanitară cu Radu, după multe greutăți întâmpinate" a sosit la Valea Mare abia pe 31 august. A plecat înapoi fără Rebreanu "era inutil să-l mai ostenim. Cu greu ar fi putut îndura zdruncinul și distanța..." 27. Aducerea rănitului din București la Valea Mare, la 26 august 1944, deși păruse pe moment o soluție bună, a avut în final consecințe nefaste, împiedicând în împrejurările concrete de atunci
Liviu Rebreanu - Ultimele zile by Traian D. LAZĂR () [Corola-journal/Journalistic/7106_a_8431]
-
Mi-ajunge... Mi-ar ajunge... - Haide Clémence! Haide-odată! O ajut! Tușesc înadins! Ce-ar fi să mă arăt așa cum sunt? să-mi lepăd masca subit? Vloc! Oare-așa ar scăpa de complexe? Mă gândesc dacă... Mă gândesc... Ah sunt prea ostenit! frânt!... e un efort... „Ah! Ah!” ar face ea. Atâta. Mare scofală! Un picior în fund asta merită de la mine! Nu sunt capabil de violență. Eu care eram așa de violent cândva... Fir-ar să fie, ce-a mai rămas
Louis-Ferdinand Céline by Irina Negrea () [Corola-journal/Journalistic/4938_a_6263]
-
al înserării. În așteptare, se căutau de purici. Nu erau cine știe ce fiare mărețe. Rănitul, guleratul cel bătrân, se întinse pe zăpadă, ceva mai departe de ceilalți. Gâfâia puternic. Se vedea că drumul, ușor pentru tovarășii lui, pe el l-a ostenit. Își linse rana, iar și iar. Apoi, deodată, unul dintre lupi se ridică și veni lângă el. Îl mirosi. Roșcatul mârâi, dar celălalt nu se urni, ci continuă să-l privească cu insistență. Apoi alți doi se apropiară, rigizi, tăcuți
Bánffy Miklós - Lupi by Georgeta Hajdu () [Corola-journal/Journalistic/6053_a_7378]
-
a iluziei care se încheagă din figuri suave, din frăgezimi, din tresăriri mistice care se substituie certitudinii raționale. Aceasta se vede pusă mereu în chestiune, însă nu prin-tr-o dezbatere conceptuală, prin-tr-o dialectică articulată, ci prin subînțelesuri, prin nuanțe, prin semitonuri. Ostenit de analiză, eul se destinde în propria-i oglindire blînd fantastă: „rogu-ne ție / să ne dezbraci de orice clipă / și lasă-ne în schimb doar / îngeri de frunze" (35). Tendința generală e derealizarea. O derealizare dictată de incapacitatea lăuntrică
O ipostază a iluziei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6065_a_7390]
-
cu experimentul mai mult decît în logos. Frămîntările artiștilor, neînțelegerea și respingerea celor din jur, luptele pe care trebuie să le poarte atunci cînd idealul lor, cînd arta este rațiunea însăși de a trăi au bîntuit mereu, au hăituit și ostenit mințile lor, trupurile. Citesc la pagina 83: „Teatrul atenian s-a bazat pe o tradiție și o cultură orale. Ceea ce este tipic pentru un mediu cu credințe și norme comune și care acceptă risipa ca pe o valoare socială: risipa
Maestrul by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/6067_a_7392]
-
și culturii". De aici până la a susține că interesul pentru rachetele purtătoare manifestat în Germania în anii '30 a avut o determinare ideologică nu este decât un pas, dar Wayne Biddle (amator, dealtfel, de raccourci-uri nu o dată derutante) nu se ostenește să expliciteze legătura. Este punctul în care intră în scenă un cunoscut de-al nostru, Hermann Oberth. Pendulările lui între Germania și Transilvania natală în care s-a întors de câteva ori sunt puse de autorul cărții pe seama schimbărilor de
După ștergerea urmelor by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6144_a_7469]
-
Constantinescu și Adrian Anghelescu, tineri absolvenți străluciți ai Filologiei, repartizați atunci la ziar să învețe meserie. Mai era în echipă Dan Hăulică, răspunzător de cronicile plastice, și M. H. S. de cele muzicale,transferat de curând de la secția „Scrisori”, unde ostenise mulți ani. Aceștia și alții ne strângeam nu o dată într-o cameră mai ferită a redacției și M. H. S. ne citea pagini din manuscrisul Dicționarului onomastic, un caiet gros cu coperte din piele, stârnindu-ne curiozitatea și amuzamentul prin
O carte despre M. H. S. by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5224_a_6549]
-
eliberare. Principala țintă a furiei lui este însă propriul lui frate, căruia îi reproșează că nici măcar nu i-a răspuns la scrisoarea trimisă pe cale oficială din temniță. Toți ceilalți deținuți politici primeau câteva scrisori pe an. Numai Mihail nu se ostenise să-i scrie: „Cred că am ghicit adevăratul motiv al tăcerii tale. Ți-a fost lene să te duci la poliție, sau, dacă te-ai dus o dată, ai luat de bun primul «nu»." „Mânia și anxietatea produse de scrisorile nescrise
Poștașul nu mai sună la ușă (II) by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6381_a_7706]
-
Exercițiile de concentrare se fixează perfect pe o disciplină de fier. Pe o relație cu ființa ta pe care trebuie să o cunoști deja și să înveți acum să o descoperi, să o nuanțezi, să o provoci mereu ca să nu ostenească, să devină plată și flată, neinteresantă. Muzicienii intră foarte devreme în comunicare cu eu-l propriu. Rigoarea studiului, exercițiul acesta în sine, este decisiv pentru artă. La douăzeci de ani, de pildă, muzicienii au o maturitate clară, concursurile mari au
Plînsul violoncelului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/6113_a_7438]
-
repezi, lătrând, la drumețul străin. Bătrâna se întoarse uimită, văzu tânărul; ochii ei mici, vioi, sclipiră; se bucură să vadă bărbat în singurătatea ei; se opri cu lopata în mână. - Bine-ai venit, spuse ea, ți-e foame? De unde te ostenești, să-ți fie de bine? - De la Nazaret. - Ți-e foame?, întrebă din nou bătrâna și râse; îți joacă nările ca ale copoiului. - Mi-e foame, gospodină, iartă- mă. Bătrâna era fudulă de ureche, nu auzi. - Ce?, făcu ea, vorbește tare
NIKOS KAZANTZAKIS - Ultima ispită a lui Hristos () [Corola-journal/Journalistic/5626_a_6951]
-
punct acelor pagini. Urgență și gratuitate, ca să nu spun zădărnicie, - semnul care le acompaniase producerea îmi stăruia precum un ghimpe de-a curmezișul amintirii. Olga Morărescu- Mărginean, beneficiara glosselor trimise atunci, să opereze un mesaj resemnat, printre continente, s-a ostenit a le recupera într-un fel, - exordiu necanonic, adaos coborînd parcă pe neștiute în deschiderea albumului său. Eu, însă, fiind vorba despre elanul ascensional de care freamătă înaripatele, nu-mi pot ascunde preferința pentru tot ce reprezintă înălțare exultantă. Cînd
Miracolul păsărilor by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/5502_a_6827]
-
pasărea, abia vînată, era pusă direct pe hîrtie, trasîndu-i-se febril, cu mină de plumb, contururile. Paradoxal, această aplicație neîmblînzită nu-l apăra totuși de fantasme livrești, omul care voia să repertorieze exact toată suflarea Nordului căzu pradă unei himere lingvistice, ostenindu-se îndelung să dovedească proveniența laponei din ebraică. Un incendiu, în 1702, se înverșună, încă mai eficace, împotriva operei fundamentale a acestui eroic pionier, din al cărui tezaur ornitologic n-au subzistat decît planșele. De 30 de ori citată de
Miracolul păsărilor by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/5502_a_6827]
-
viața noastră, înspre care evadăm ca să ne vedem cu celelalte identități din lumea virtuală, în mod real, numai literatura ne poate oferi iluzia de viață și de trăit și face acest lucru, în literatura modernă, de pildă, fără măcar să se ostenească să facă descrieri de personaje sau caracterizări în stil clasic. Omul fără însușiri al lui Musil conține în el mai multă viață decât omul cu însușiri din orice reality show, chiar dacă cel din urmă reușește să țină în fața televizoarelor milioane
Literatura – ficțiune și/sau evaziune by Florina Ilis () [Corola-journal/Journalistic/3462_a_4787]
-
v-am trimis spre a decide un număr de producții personale pe care le-am socotit mai deosebite. Câteva dintre piesele trimise au căpătat cu alt prilej verdictul critic al domniei voastre. Numaidecât, după aceasta, după apariția revistei, mă voi osteni să vă aduc la examen lucrări meditate care uneori vor putea să satisfacă cerințele critice ale unei clase mai mari de cititori. Sunt încredințat că veți binevoi a-mi da răspunsul privitor la aceste eseuri, după cum am plăcerea să cred
Noi contribuții la bibliografia lui George Mărgărit by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/6151_a_7476]
-
erup anapoda, ci se organizează pe un cîmp moral, tinzînd spre angelizare: „precum sideful negrăit și vrednic/ licărul seminal/ smălțuie embrionul divin/ în uterul nopții (...) și rupt de carnea veche/ ce miros acriu de placentă/ poartă prin cete/ Îngerul prea ostenit de strigarea/ numelui meu” (Cîmp luminos țesut din raza minții). Aspirația spre transcendență e aici cu atît mai semnificativă cu cît străbate stratul anatomo-fiziologic, uriașul freamăt trupesc spre a-și articula imaginea. Drumul terestru, constrîns pînă la un punct de
Un culoar propriu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3733_a_5058]
-
pe aripile ei. Scaune desperecheate, frumoase încă, elegante, măsuțe vechi și delicate pe care se odihnește cîte o veioză blîndă. Un pian delabrat. Ca și viața personajelor din fața noastră care se întrupează din rochii purtate luate de pe umerașe, din dantele ostenite care mai vor să strălucească o dată. Ca Irina Nikolaevna Arkadina. Un spațiu cald, al unei burghezii nostalgice. Un spațiu pe care Dragoș Buhagiar îl recompune din obiecte atent alese. Obiecte cu parfum și cu stare. Care obligă, și ele, ca
Puțin după asfințitul soarelui by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/3742_a_5067]
-
lumină. Fetița, întremată, a ieșit Din nou, pășind pe iarba din grădină. Și medicul privește-n urma ei Cum sprintenă aleargă prin răzoare, Cum râde către primii ghiocei Uimită de-atât larg și-atâta soare. Și cerul cel tare-o ostenește. Ea s-odihnește, mică, printre flori... Dar azi privirea-i iarăși oglindește Un cer întins și arbori și culori. Bătrâne doctor, te-ai oprit din drum. Se joacă o fetiță-n flori... Ce dacă? Pe ochii tăi, sub ochelari, acum
Încă o poezie inedită a lui Nicolae Labiș by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/5888_a_7213]