313 matches
-
surse dau proporții diferite ale populației creștine din oraș. Dacă unele dintre ele, precum cele britanice, consideră că grecii formau o minoritate importantă , altele apreciază că formau dimpotrivă majoritatea populației , iar turcii s-ar fi aflat în minoritate. Recensămintele oficiale otomane ale vremii demonstrează că populația orașului era majoritar musulmană și turcă. Majoritatea grecilor din oraș a întâmpinant cu entuziasm trupele elene, considerate eliberatoare, în vreme ce turcii au socotit că este vorba de forțe invadatoare, ceea ce a făcut să renască sentimentele conflictuale
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
sau Moscheea Nouă ("Yeni Camîi") este o moschee imperială otomană reprezentativă și un monument emblematic al Istanbulului din epoca de înflorire a imperiului. Ea domină latura de răsărit a întinsei piețe Eminőnǖ, pe latura sudică a Cornului de Aur, la întâlnirea apelor acestuia cu cele ale Bosforului și la răsărit
Moscheea Sultan Valide () [Corola-website/Science/321445_a_322774]
-
regimuri totalitare și se implică din nou în politică, în calitate de deputată independentă de Izmir. Nu mai puțin importante sunt volumele de memorii ale lui Halide Edip Adıvar care au contribuit la o cunoaștere mai nuanțată a societății turce, respectiv celei otomane( Memoirs-1926, Mor Salkımlı Ev-1963). Halide Edip - devenită după cea de-a doua căsătorie "Adıvar" - una dintre cele mai importante scriitoare și feministe din Turcia moare în anul 1924, la vârsta de 82 de ani. Halide Edip, care este prima femeie
Halide Edib Adıvar () [Corola-website/Science/321466_a_322795]
-
care au rămas în Șerbia, să facă față reîntoarcerii autorităților otomane. După asasinarea lui Karađorđe Petrović în 1817, Obrenović a devenit liderul de necontestat al sârbilor. În aprilie 1815 a organizat și condus a Doua Revoltă Sârbă. Până în 1817 autoritățile otomane au învins armata răsculaților sârbi. Miloš a reușit să negocieze încetarea luptelor cu guvernatorul otoman, Marașlı Ali Pasă. Ca urmare a negocierilor, Șerbia a căpătat un anumit grad de autonomie, dar a rămas sub suveranitatea sultanului otoman. Miloš Obrenović a
Miloš Obrenović, Prinț al Serbiei () [Corola-website/Science/322413_a_323742]
-
Wittgenstein era Basarabia. În această regiune, puternic lovită de seceta din 1827, Wittgenstein a trebuit nu numai să restabilească ordinea, dar și să asigure apărarea teritoriului împotriva unei eventuale intervenții militare a Austriei și să declanșeze acțiuni militare împotriva armatelor otomane de la Dunăre și mai departe, spre Constantinopol/ Pe 25 aprilie, avangarda rusă a traversat Prutul sub comanda generalului Friedrich Caspar von Geismar. Pe 1 mai, rușii au asediat Brăila (la acea vreme, raia otomană). Un alt corp de infanterie a
Războiul Ruso-Turc (1828–1829) () [Corola-website/Science/325356_a_326685]
-
care încercau să scape de sub dominația străină, tot aici organizându-se lupta de rezistență împotriva cuceritorilor. Ciprul a fost cucerit de turci 1571, iar Creta a fost cucerită de la venețieni până în 1670. Insulele Ioniene au trecut de sub stăpânirea venețiană sub cea otomană pentru perioade scurte de timp la sfârșitul secolului al XV-lea. Perioada de stăpânire otomană a pământurilor elene sunt văzute ca o perioadă de declin economic și cultural ref>Richard Clogg, "A Concise History of Greece", 2002</ref>, iar grecii
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
urmă putând fi luați în sclavie, uciși. Creștinii trebuiau să aibă tot timpul asupra lor o chitanță care să dovedească plata jizia pentru ca să evite persecuțiile. Aceste practici au fost considerate de către greci ca brutale și arhaice, iar cultura musulmană și otomană respingătoare, neevoluată și inferioară celei elene . Marea majoritate a grecilor nu erau obligați să efectueze serviciul militar în armata sultanului, dar un număr de tineri greci erau convertiți cu forța la islam și încadrați în corpul ienicerilor. În plus, o
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
iunie și s-a încheiat la 13 iulie cu semnarea tratatului de la Berlin prin care frontierele statului bulgar autonom erau limitate de Dunăre și Munții Balcani. Zona dintre Munții Balcani, Munții Rila și Munții Rodopi a devenit o provincie autonomă otomană denumită Rumelia Orientală. Separarea sudului Bulgariei într-o regiune administrativă diferită a fost o garanție împotriva temerilor Regatului Unit și Austro-Ungariei că Bulgaria nu va dobândi ieșire la Marea Egee, ceea ce însemna că Rusia nu căpăta acces direct la Marea Mediterană. O
Unificarea Bulgariei () [Corola-website/Science/323240_a_324569]
-
(cunoscut și ca Eyaletul, Vilaietul ori Provincia Budin / Buda; în limbile turcă otomană: "Eyâlet-i Budin", turca modernă: "Budin Eyaleti", maghiară: "Budai vilajet", sârbă: Будимски вилајет "Budimski vilajet", croată: "Budimski vilajet") a fost o unitate administrativă a Imperiului Otoman în Europa Centrală și Balcani. A fost format pe teritoriile pe care Imperiul Otoman le-
Pașalâcul Buda () [Corola-website/Science/323312_a_324641]
-
fost întărite, iar circuitele santinelelor au fost refăcute. După 1541, provincia a fost împărțită în mai multe sangeacuri În 1566, provincia includea următoarele sangeacuri: În anul 1600, provincia includea următoarele sangeacuri: În 1610, provincia includea următoarele sangeacuri: Spre sfârșitul administrație otomane din 1699, provincia includea următoarele sangeacuri:
Pașalâcul Buda () [Corola-website/Science/323312_a_324641]
-
în timp a fost chiar aceea cu privire la statutul Kuweitului, care netezit calea spre obținerea independenței. Invazia trupelor britanice din timpul Primului Război Mondial a invalidat practic această convenție. Kuweitul a fost proclamat „Șeicat indepependent sub protectorat britanic”. Albania se afla sub stăpânirea otomana de la mijlocul secolului al XV-lea. Grecia a ridicat o serie de pretenții asupra teritoriilor albaneze în timpul Războaielor Balcanice. Albania și-a proclamat independența în 1913. Marile puteri europene au sprijinit un stat albanez independent în 1913, după încheierea celui
Destrămarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324091_a_325420]
-
care însă beneficiarii privilegiilor au refuzat să o recunoască. Datoria publică otomană era o parte a unei scheme mai largi de control politic, prin care marile puteri căutau să obține avantaje care erau însă în împotriva intereselor imperiului. Datoria publică otomană totală era în anul izbucnirii Primului Război Mondial de 716.000.000$. Franța creditase cu 60% din suma totală, Germania cu 20% și Regatul Unit cu 15%. Datoria era administrată de Administrația Datoriei Publice, iar autoritatea se extindea asupra Băncii Centrale Otoman
Destrămarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324091_a_325420]
-
legăturilor cu aliații occidentali. Pe 19 octombrie, după ce nave ale flotei britanice din Mediterana au eșuat în încercarea de interceptarea a crucișătorului de linie "Goeben" și crucișătorului ușor "Breslau" ale marinei germane, aceste din urmă vase au fost donate Marinei Otomane. Odată cu semnarea unei înțelegeri cu misiunea militară germană, Comitetul Unității și Progresului a fost de acord să păstreze echipajele germane. Pe 21 octombrie s-a anunțat că încă 600 de ofițeri germani urmau să se alăture misiunii lor militare din
Destrămarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324091_a_325420]
-
telegrafiat guvernelor tinerelor state caucaziene, cerându-le să accepte această poziție. În capitala Armeniei însă, poziția liderilor politici și a populației era diferită. Tibilisiul a anunțat că Armenia și Imperiul Otoman sunt în stare de război. Armata a 3-a otomană a declanșat atacul împotriva armenilor în aprilie 1918. Pe 28 mai 1918, armenii au proclamat formarea Republicii Democrate Armene. Otomanii s-au ciocnit în mai multe bătălii importante cu armenii: bătălia de la Sardarapat, bătălia de la Kara Killisse (1918), și bătălia
Destrămarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324091_a_325420]
-
au fost în general imuni la influențele politice ale marxismului sau anarhismului. Un rezultat important al Revoluției Junior Turci din 1908 a fost crearea graduală a unei noi elite guvenamentale, care și-a consolidat controlul asupra administrației civile și militare otomane până în 1913. Junii Turci s-au considerat tot timpul salvatorii imperiului și din acest motiv au privit toate problemele din punctul de vedere al statului, fără să ia în considerație voința cetățenilor. Din acest motiv, Junii Turci au fost mai
Junii Turci () [Corola-website/Science/324359_a_325688]
-
Enver Pașa (în limbile turcă otomană: انور پاشا, turcă: Enver Pașa), cunoscut și ca Ismail Enver Pașa (în limbile turcă otomană:اسماعیل انور; turcă: " Pașa", născut Ismail Enver) (22 noimebrie 1881 - 4 august 1922) a fost un ofițer de armată otoman și lider al Revoluției Junilor
İsmail Enver () [Corola-website/Science/326753_a_328082]
-
Enver Pașa (în limbile turcă otomană: انور پاشا, turcă: Enver Pașa), cunoscut și ca Ismail Enver Pașa (în limbile turcă otomană:اسماعیل انور; turcă: " Pașa", născut Ismail Enver) (22 noimebrie 1881 - 4 august 1922) a fost un ofițer de armată otoman și lider al Revoluției Junilor Turci. El a fost principalul lider militar al Imperiului Otoman în Războaiele Balcanice și în
İsmail Enver () [Corola-website/Science/326753_a_328082]
-
aceasta, el a fost trimis la Berlin ca atașat militar. Enver a militat pentru întărirea legăturilor militare dintre cele două imperii, invitând ofițeri germani să participe la reformarea armatei otomane. În 1911 Regatul Italiei a lansat o invazie a Tripolitaniei Otomane (Libia zilelor noastre), ceea ce a fost actul de început al Războiului italo-turc. Enver a decis să se alăture apărătorilor provinciei și a plecat de la Berlin în Libia. Aici, el a preluat comanda generală, dar, în cele din urmă, Italia a
İsmail Enver () [Corola-website/Science/326753_a_328082]
-
6 iulie 1827. Justificarea pe care o găseau puterile europene pentru intervenția în Grecia era subminarea comerțului maritim provocată de război. Tratatul cerea semnarea imediată a unui armistițiu între toate părțile beligerante. Aceast armistițiu ar fi presupus încetarea operațiunilor militare otomane într-un moment în care grecii erau pe punctul de a pierde lupta. Tratatul își propunea de asemenea să asigure semnatarilor posibilitatea să acționeze ca mediatori tratativele de pace care ar fi urmat armistițiului. Cele trei puteri cereau Porții să
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
mai mare amenințare împotriva integrității Imperiului Otoman nu venea din partea Imperiului Rus, ci din partea egiptului. După ce și-a pierdut flota și fieful ereditar promis fiului său, Muhammad Ali a cerut drept compensație pentru Ibrahim titlul de "wali" (vicerege) al proviciei otomane Siria (care cuprindea teritoriile Siriei, Libanului și Palestinei moderne). Atunci când sultanul a refuzat acest favor, Muhammad Ali și-a trimis în 1831 armata în frunte cu Ibrahim să ocupe Siria. După ce a învins cu ușurință forțele otomane locale și a
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
a închiriat de asemenea o casă în apropierea zidului și a plătit oameni să stea de pază. Totuși, această situație a durat doar o scurtă perioadă de timp, din cauza resentimentelor arabe și a lipsei de fonduri. De-a lungul stăpânirii otomane au fost emise câteva firmane în care se fac referiri la : În decembrie 1917, forțele britanice conduse de Edmund Allenby au capturat Ierusalimul de la turci. Allenby a promis „că fiecare clădire sfântă, monument, altar, loc tradițional, moștenire sau loc obișnuit
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]
-
Paul al III-lea era formată din Statul Papal, Sfântul Imperiu Roman, Spania, Republica Veneției și Cavalerii de Malta cu scopul de a înfrânge trufașa Semilună. Bătălia de la Preveza din 28 septembrie 1538, dintre Liga Sfântă condusă de și flota otomană în fruntea căreia se găsea Khair ad-Din a asigurat Imperiului Otoman dominația asupra Mării Mediterane până la bătălia de la Lepanto din 1571. A fost amiralul flotei trimise de aceași membrii a Ligii Sfânte să captureze Algerul în 1541 care s-a
Andrea Doria () [Corola-website/Science/325057_a_326386]
-
să moară sultanul Mahmud al II-lea, lăsându-l pe tron pe fiul său, Abdul-Medjid. Starea imperiului era critică în momentul în care pe tron s-a urcat noul sultan. Armata otomană fusese înfrântă categoric de cea egipteană. Întreaga flotă otomană a fost luată în stăpânire de forțele lui Muhammad Ali. Regatul Unit și Rusia au intervenit în acest moment pentru împiedicare colapsului Imperiului Otoman, dar Franța a continuat să îl sprijine pe Muhammad Ali. Marile puteri au ajuns în 1840
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
li se garanta și apăra în niciun fel proprietatea. Nu în cele din urmă, mai trebuie spus că negustorii grecii erau mai vulnerabili la abuzuri chiar în comparație cu nemusulmanii din clasa inferioară a plătirilor de taxe - rayah. Creșterea economică a Greciei Otomane în secolul al XVIII-lea, extinderea relațiilor ei cu statele creștine din vestul Europei și legile discriminatorii otomane față de populația nemusulmană au creat condițiile pentru maturitatea mișcării de eliberare națională a grecilor din Peloponez. Otomanii nu au reușit de-al
Revolta Orlov () [Corola-website/Science/325992_a_327321]
-
război civil și a intervenției armatei turco-egiptene condusă de Ibrahim Pașa. În momentul în care Ibrahim Pașa a intervenit pentru înăbușirea mișcării revoluționare elene, marile puteri își schimbaseră însă pozițiile politice, fiind favorabile formării unui stat autonom grec sub suzeranivate otomană, în conformitate cu prevederiel Tratatului de la Londra din 1827. Refuzul sultanului de acceptare a termenilor acestui tratat a dus la intervenția aliată europeană și la distrugerea flotei egipteano-otomane în timpul bătăliei de la Navarino. Acest ultim eveniment a facilitat Greciei obținerea independenței depline. A
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]