335 matches
-
și de a le cere lor Îndurare, pentru a se căi În fața lor, pentru a fi crezut În neputința sa, căci poate prin jurăminte și implorări le-ar fi putut intra În voie, căci el visa ochii aceia stinși de pîlpîirea vieții, care, În rotirea lor congestionată, teribilă, Îl căutau și-l aflau, căci numai ochii aceia Îl priveau, Își Întorceau privirea după el, se milostiveau să-l țintuiască, pentru că ologii care tîrau cu cioturile membrelor și Îi sărutau picioarele cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
destituite, pizmuitoarea lui? Asta da, lumină! Nu lumină pîlpîitoare și prizărită, care se macină pe sine, care se aprinde și se stinge pe sine, care se Întețește și se săvîrșește pe sine, care se isprăvește În flacără și fum, În pîlpîire și Întețire, În jar și tăciune; Într-adevăr, aceea era lumina! Nu era lumina rece a lunii, ci lumina zilei lui Dumnezeu, lumina soarelui, care oricum răzbate prin pleoapele oblonite, lumina care, aidoma unei rumene văpăi, se strecoară prin Împletitura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
arătase și cu două săptămâni în urmă, dar cu o combinație de cântăreți mult mai zgomotoasă și mai disonantă pe scenă. De data asta clientela era exclusiv colorată: o mare de fețe negre îmblânzite de nuanțele luminii, o pânză cu pâlpâiri în dreptul căreia o față albă/gri se ridică și strigă „Eu!” Danny îi strecură șefului de sală o hârtie de cinci dolari, cerându-i o masă lângă perete, cu vedere spre ringul de dans. Omul îi conduse la o masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
meu. Și am nevoie și de tine pentru o clipă, regină a frumuseții În călduri, să-mi aduci fișa doamnei Bergman. Ce ți-am făcut, șopti Tamar În timp ce ochii i se umpleau de lacrimi, de ce mă chinuiești? Și cu o pâlpâire de curaj timid adăugă: — Într-o zi ai să capeți de la mine o palmă peste obraz! Minunat! zâmbi Eitan, Îți stau la dispoziție. Am să-ți Întind chiar și celălalt obraz, dacă asta te va ajuta să-ți mai liniștești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
păsa care era Marte și care Jupiter sau Saturn. Dar ar fi vrut să Înțeleagă de unde venea senzația aceea vagă cum că nu se afla aici pentru prima oară. Că mai fusese aici cu mult timp Înainte. Că văzuse deja pâlpâirile acestor stele Într-o noapte de iarnă rece și pierdută. Nu de la fereastra apartamentului acestuia de bloc, ci poate din cadrul ușii uneia dintre căsuțele scunde ascunse printre bolovanii Întunecați din partea cealaltă. Și se Întrebase Încă de pe-atunci ce voiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
baracă minusculă, cu acoperiș de tablă. Un morman frumos aranjat de lemne de foc aproape c-o depășea în dimensiuni. Jina pierduse noțiunea timpului, dar se putea să fie cu mult după ora unsprezece. La ferestre încă se mai vedea pâlpâirea unei lumini. Prin dreptul geamului a trecut o umbră, iar Jina a făcut un pas înapoi. Îi era imposibil să-și dea seama dacă silueta îi aparținea unui bărbat sau unei femei. Femeia s-a uitat la grădina vastă care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
dibuindu-și drumul după pietrele desprinse care i se mișcau sub tălpi. Încă nu mâncase, însă când ajunse în apropierea taberei, simți că nu poate merge mai departe. Se opri și privi la măruntele colibe care se profilau negre în pâlpâirea focurilor de gătit aprinse, și care trimiteau în sus nori mișcători de fum luminos. Acolo era și coliba lui, o vedea, o mică formă conică. Acolo erau nevestele lui, așteptându-l cu mâncarea gătită, numai bună de pus în farfurie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
obosit de zbor. Apoi le ridică, așa cum ar fi ridicat o greutate inumană. Greu. Lent. Cu mușchii umerilor tremurând. Valurile crescură. Vântul deveni geamăt al mării. Geamătul deveni vuiet. Cerul se Întunecă. Lumina zilei scăzu, scăzu, până deveni o biată pâlpâire. La orizont se iviră fulgere. Alexandru era cutremurat de ceea ce vedea. Ziua se făcuse noapte. Lumina se făcuse Întuneric. Întunericul era străbătut de fulgere. Valurile mării se ridicau, tot mai mari, asemeni unor munți dincolo de care nu se mai zărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Acum... cred că s-a făcut târziu. Trupul acesta al meu a obosit, iar sufletul se ghemuiește într-un ungher. Încep să înțeleg că sunt unele lucruri care mor definitiv, că există flăcări ce se sting pentru totdeauna. Greu, cu pâlpâiri prelunge, dar se sting. Dacă exiști tu, jumătate a mea, nu întârzia prea mult... Dar dacă nu exiști? Ce am să fac, toată viața, dacă tu nu exiști? Am să aștept? Poate... Am să fac un compromis? Problema este, abia
Douăzeci şi opt de trepte ale realului by Dan Iacob () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100976_a_102268]
-
un albastru intens mă poartă pe o apă mult mai limpede ca cea din iazul nostru și mă las scufundată până în adâncuri, unde întâlnesc lumea lui. Trag cu nesaț aer în piept și o mireasmă dulce mă inundă ca o pâlpâire de rai...O fi iubirea? gândesc eu revoltată și nedumerită. Oare așa sângerează inima oricui? Dar copilul se îndepărtează și eu uit că i-am stat alături. Le spun tovarășilor de joacă cine e copilul și mergem cu toții să vedem
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
de timp, se odihnesc la umbra salciei înlăcrimate, rumegând, plictisiți, cuvinte pierdute, vorbe mincinoase, răvașele de dragoste netrimise vreodată, pribegite clipe, ostatice în burți nedemne. Stanca Iubirea pentru el o durea mult. Se lăsa o clipă spre ea, ca o pâlpâire ușoară deasupra sufletului, doar atât încât să îi vadă cutele acelea, adânc săpate de o cuminte așteptare. Apoi, vanitos din fire, își lua răcoarea de pe tâmplele ei arzânde, îndreptându-și trupul zidit cu mare migală spre alte femei cărora le
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
în lift, iar după ne-am despărțit la subsol, eu chiar am urcat la etajul următor pe scări, tocmai, să vă las timp să folosiți singur liftul și să scăpați mine." Nu am apucat să-i răspund, deoarece, după câteva pâlpâiri lumina din cabină s-a stins, țârâitul soneriei, pe care eu de fapt o violam cu degetul nonstop, s-a oprit și el, dar noroc că era într-o țară civilizată și o lumină de veghe albăstruie s-a aprins
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
scriitorul văd cum, ciudat, cuvintele nu mă ajută. Mi-e teamă să le folosesc căci ar suna fals, prețios. Cum m-ar putea crede de i-aș spune că mă simt locuit, cînd și cînd, de Duh, transfigurîndu-mă ca o pîlpîire intermitentă într-o icoană de-o clipă. Că, dacă iau în mînă o carte, VĂD dincolo de rînduri cîte ceva ce nici autorul nu deslușește clar. Văd lumea în crîmpeie. Că pot privi în ochii multora și nu descopăr decît cenușiul
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
nălucire, dacă se aflau deja la porțile raiului? Era oare capătul coșmarului și al nălucilor sau era mântuirea lor? Îi privea cu inima strânsă, tot așa cum și ei Îi priveau din logii pe cei trei. Și el le văzu, În pâlpâirea torțelor, chipurile și straiele și se Înfricoșă, căci straiele le erau dintr‑o țesătură străvezie, erau din purpură și viermi, din piei de oaie Înroșite și aveau podoabe de aur, argint și aramă. Iar fiecare ținea la pieptul său câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
și de a le cere lor Îndurare, pentru a se căi În fața lor, pentru a fi crezut În neputința sa, căci poate prin jurăminte și implorări le‑ar fi putut intra În voie, căci el visa ochii aceia stinși de pâlpâirea vieții, care, În rotirea lor congestionată, teribilă, Îl căutau și‑l aflau, căci numai ochii aceia Îl priveau, Își Întorceau privirea după el, se milostiveau să‑l țintuiască, pentru că ologii care târau cu cioturile membrelor și Îi sărutau picioarele cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
destituite, pizmuitoarea lui? Asta da, lumină! Nu lumină pâlpâitoare și prizărită, care se macină pe sine, care se aprinde și se stinge pe sine, care se Întețește și se săvârșește pe sine, care se isprăvește În flacără și fum, În pâlpâire și Întețire, În jar și tăciune; Într‑adevăr, aceea era lumina! Nu era lumina rece a lunii, ci lumina zilei lui Dumnezeu, lumina soarelui, care oricum răzbate prin pleoapele oblonite, lumina care, aidoma unei rumene văpăi, se strecoară prin Împletitura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
SE TREZI CU O MELANCOLIE CIUDATĂ ÎN SUFLET. POSOMOREALA I SE ÎNTUNECĂ ȘI MAI TARE PESTE CÎTEVA MINUTE CÎND SE UITĂ LA TELEECRANE. TOTUL PĂREA ÎNDEPĂRTAT, FOARTE, FOARTE ÎNDEPĂRTAT. PE ACEST FUNDAL AL IMENSITĂȚII, CÎT DE NEÎNSEMNATE ȘI MĂRUNTE PĂREAU PÎLPÎIRILE DE MOLII OARBE ALE OAMENILOR, ZBĂTÎNDU-SE SĂ AJUNGĂ LA LUMINA ADEVĂRULUI FUNDAMENTAL, ÎNSĂȘI VIOLENȚA LUPTEI DE A ASCUNDE SAU, INVERS, DE A DEZVĂLUI TAINA PROPULSIEI STELARE, PĂREA SĂ CAPETE O NUANȚĂ DE INUTILITATE. ÎN FAȚA ÎNGROZITOAREI NOPȚI A UNIVERSULUI, NICI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
în mine când va veni declinul; Voi coborî să caut, pierdută-ntr-un ungher, Firida unde arde cu foc nestins Divinul. Și flăcării voi spune: Fior al caldei firi, Joc viu ori șovăielnic de galbenă maramă, Vibrare necurmată, zigzag de pâlpâiri, Ușoară și fierbinte văpaie, te destramă; Redă nemărginirii fugarul tău mister... Mereu mai străvezie, mereu mai necuprinsă, Prin sure și înalte pustiuri de eter Desfășură pe hăuri o horbotă aprinsă. Deasupra ta, deasupra haoticului drum, Cupolele nocturne te-or strejui
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
la o culă oltenească (turnul acela rotund, care anticipa furnale și coșul de fum al fabricilor de tot felul) și la dependințele cu zid de piatră, care sub năvala de beton și de cărămidă aparentă se mistuiră cele din urmă pâlpâiri ale grandorii boierești. Ca să atingă culmea civilizației de opulență a kitsch-ului și a mârlăniei, pe aleile dintre palatele cu etaje înzorzonate, fuseseră obligate să licărească palid felinare de cimitir, alternând cu lampioane strălucind în exces. Gigi Bleotu, care venise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
răstimpuri regulat: farul strâmtorii continua, din primăvară, să lumineze pentru nave care se îndreptau spre alte porturi. În cerul măturat și lăcuit de vânt, străluceau stelele limpezi și licărirea îndepărtată a farului adăuga printre ele, din timp în timp, o pâlpâire cenușie trecătoare. Briza aducea miresme de mirodenii și de piatră. Tăcerea era absolută. \ E plăcut, spune Rieux așezându-se. E ca și când ciuma n-ar fi urcat niciodată până aici. Tarrou stătea cu spatele și privea marea. \ Da, spune el după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
atunci sărută, apăsat, fără pasiune, gura bărbatului, un fel de pact al urgenței. Ținea în palma, ca într-un tub de reanimare, pitonul. Strâns, strans și era încordată. „Tudor, Tudor“, se auzi lamentarea. Susurul tânărparcă aspirase tot aerul încăperii. Nici o pâlpâire nu se mai auzea, nici o mișcare, doar respirația prizonierului. Degetele catifelate, mătăsoase, ritual lin lin. „Tudor, Tudor“, repetă, necunoscuta, alintarea. „Tudore“, așa însuflețea vrejul. Șarpele torid, tot mai erect în palma ei fluidă, magnetică. Înviat, puternic, sub descântecul vestalei. „Tudor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
zgâlțâit, dar șoaptele persistau. „Nu te mai feri. Suntem sus sus, în aer. Aici, aici se poate“, și Tolea simți iarăși buzele Irinei pe buzele sale, mușcau mărunt mărunt, murmurând, murmur, mistuire. Ardea undeva o lumânare, parcă, încăperea plutea în pâlpâirea candelei. O vagă fâșie de lumină, undeva. Văzu femeia, părul scurt, roșu, pe covor, lângă el, buzele lipite de ale sale. Goală, albă, lungă, subțire, o față îngustă și palidă și mari ochi verzi și buze moi, murmur, lipite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
elev să-și aduleze profesorii sau părinții să nu fie niciodată în afară de părinți și călăi specializați cu parfum de medic, la fel îngerii se rugau pentru oameni, la fel pisicile mieunau în călduri și câinii smulgeau de zgardă stăpânii. În pâlpâirea stroboscopică a fulgerelor peste piața cuprinsă de întunericul țâșnind ca artezienele de petrol, se întrepătrunseră și personajele de pe monitorul TV din Parcul Monument, la patru stadii distanță de piața noastră, un spațiu invadat de talk show-uri și dispute mondene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Deși conștientizam că nu visez, totul se petrecea aievea. Nu mai știu când am îngenuncheat lângă el să văd dacă mai trăiește. Speram atât de mult ca ceea ce știam toți să nu fie adevărat și sub degetele mele să simt pâlpâirea vieții roșii din venele sale. Dar nu am simțit decât mâna Anei pe umărul meu, încercând să mă încurajeze fără cuvinte. Nu i-am văzut pe ceilalți colegi ai mei care de acum își reveneau cu toții în simțiri și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
întrebări născute din întrebări din întrebări încolțind răspunsuri iscoditoare de noi îndoieli până când pleoapele închideau cortina dinspre o lume spre alta deschizând-o o lume zidită trainic pe dunele fumegoase ale Țigării uitate în scrumieră o lume zvârcolită risipită mijind pâlpâiri în umbrele umbrelor în urmele urmelor amestecate în ceaunul pendulând peste jarul trecutului Ora aceea când peana Țintuită între degete muiată în sângele gândurilor valsează peste foaia albă construind armonii în alb și negru hierograme povestind despre drumuri crucificări și
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1647]