518 matches
-
și din ce în ce mai înghesuite și-mi apare brazda de pământ umedă și plină de râme lipicioase. Firele de iarbă amestecate cu apa gri, nu mai dau impresia de vitalitate și-mi adun diamantele în pumn. Vântul nu mai usucă nimic, a pârjolit totul până la această abundență apoasă. Acuma, eu cer explicație pustiului de aici. Arbori rupți, cratere sinistre care amestecă frica și îndoiala, speranța și reușita. Un cal murg scăpat din lanț nechează a singurătate și nestăpânire. Nu e nimic de păscut
UNDEVA, BAT CLOPOTE DE BISERICĂ de LILIOARA MACOVEI în ediţia nr. 1316 din 08 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/371566_a_372895]
-
jar. În exil trimis-ai floarea cea de colț de lângă cer Prea frumoasă pentru lumea-n care te îngropi în ger; Ce pustie-i galaxia și ce drame prevestesc Curcubeiele în doliu, cu lințoliul lor ceresc! Carele de foc aleargă, pârjolesc în cale-un vis (L-am ascuns sub poala lunii, chiar în clipa când l-am scris). Se-ncrețește astrul nopții, ca un rictus diavolesc Peste mine cad blesteme, buruieni, în mine, cresc. Din extazul dimineții m-ai împins în
VERS LA LUMINA LUMÂNĂRII de VIOLETTA PETRE în ediţia nr. 1809 din 14 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/375082_a_376411]
-
cântăm același cântec, așa că tot ce vrei să-mi spui, eu percep ca pe o melodie dulce, uneori liniștită, alteori plină de zbucium, așa cum sunt toate iubirile celor ce trăiesc unul prin celălalt. Nu simți dogoarea aceluiași jăratec cum ne pârjolește sufletul? Trebuie să descoperim acea fântână cu apă fermecată din care bând să ne mai potolească din vâlvătaie, pentru că noi nu suntem obișnuiți cu această intensitate și lăsându-ne pârjoliți de la început, nu vom putea mai târziu să ne bucurăm
ROMAN / CAPITOLUL 21 PARTEA A II A de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1871 din 14 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/373717_a_375046]
-
unul prin celălalt. Nu simți dogoarea aceluiași jăratec cum ne pârjolește sufletul? Trebuie să descoperim acea fântână cu apă fermecată din care bând să ne mai potolească din vâlvătaie, pentru că noi nu suntem obișnuiți cu această intensitate și lăsându-ne pârjoliți de la început, nu vom putea mai târziu să ne bucurăm de căldurica care ne-ar conferi-o un șemineu în care ard molcom buturugile bine așezate de-o mână pricepută, precum sentimentele într-o iubire împărtășită. - Oare șemineul meu din
ROMAN / CAPITOLUL 21 PARTEA A II A de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1871 din 14 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/373717_a_375046]
-
Dumitru Tinu” din Drăgănești-Olt. A scris până acum mai multe volume de poezii. În „metamorfoza iubirii” autoarea a avut ocazia să se întâlnească cu un eveniment care a schimbat totul în viața ei. Spune: „am întâlnit flacăra/care mi-a pârjolit sufletul/arzând orice speranță// [...] am întâlnit fulgerul/ care a săgetat cerul viselor mele/ tansformându-l în cioburi de lumină” Tocmai aceste „cioburi de lumină” i-au luminat din toate unghiurile drumul prin poezie. Acum putem și noi să ascultăm povestindu-ni
``O CARTE, DUMINICA`` DE HORIA PICU de LILIANA GHIȚĂ BOIAN în ediţia nr. 2090 din 20 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/373815_a_375144]
-
blesteamă semenii, în jurul ușii tale vrăjitoarele morții bat în cuie spinii și ciulinii stepelor, iar tu, binecuvântat de blesteme și atârnând în ștreangul libertăților posibile, cu ghilotina deasupra capului și cu picioarele în cazanul de smoală, declari: focul îmi va pârjolii goliciunea, în timp ce funia va răsuci capul meu dincolo de trup, pentru ca cineva să dea drumul ghilotinei pentru a-mi decapita unul din capete și a mă transforma în femeie spintecându-mi sexualitatea, mai târziu o mână de oase va da naștere
ERA SPAŢIALĂ de STEJĂREL IONESCU în ediţia nr. 2088 din 18 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/373924_a_375253]
-
de frig. Dimineața îmi este cel mai frig. Cobor din pat și mă spăl cu apă fierbinte, nesănătos de fierbinte. Am luat obiceiul acesta din copilărie. Dau drumul la apa caldă și o las să curgă până când simt că îmi pârjolește mâinile. - Fă economie, mi se strigă de fiecare dată din dormitor, în timp ce mă îndrept spre baie, știi că suntem campioni în bloc la plata pentru apa caldă. Cum să fac economie, dacă trebuie să las apa să curgă măcar câteva
FIERBINTE ŞI MURDARĂ de CORINA DIAMANTA LUPU în ediţia nr. 277 din 04 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/375322_a_376651]
-
biciuiește pomii, până cad frunze sângerii. Jalea morții pun în lacrimi galbene, roșii, arămii. Vântul răscolește norii ce-ascund razele de soare. Ploaia să-și pună fiorii în vreme rea și răcoare. Vremea rece ia cu sine, sentimentele plăcute. Și pârjolește destine, de iubirile pierdute. Cerul este ca pământul. Ceața scurtează orizont. Aspru și tăios e vântul, impunător ca un despot. Omul își îneacă necaz în vinul proaspăt fermentat. De soartă să mai facă haz, când cheful de viață-i curmat
POEME AUTUMNALE de MARIA FILIPOIU în ediţia nr. 1423 din 23 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/371860_a_373189]
-
ruguri, Întunecații fulgi, azi, sînt trecut, Pot însă colinda cu crengi și muguri La ușa unui vis care-a durut. Purtam și noi, odată, semn de floare, Prin iarba ce în sînge clocotea, Dar parcă o deșertică-ntrebare Le-a pîrjolit radioactiv, sub stea. Aș da oricînd această primăvară Pe cenușiul iernii care-a fost, Au înflorit însă copacii iară, Și-n lumea asta, totuși, e un rost. Dar te anunț, acolo, unde sîngeri, Că am rămas colindător nebun, Ce printre
COLIND DE PRIMĂVARĂ de DRAGOȘ NICULESCU în ediţia nr. 2290 din 08 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/372486_a_373815]
-
Acasa > Manuscris > Scriitori > ARDE ȚARA Autor: Romeo Tarhon Publicat în: Ediția nr. 837 din 16 aprilie 2013 Toate Articolele Autorului Arde țara, dogorește Nu pe câmpuri și pășuni, Ci în piepturi pârjolește Unde sunt numai tăciuni ... Arde țara-n foc și pară Nu pe dealuri, munți și văi, Ci în suflete să doară Usturimea de văpăi. Arde țara, jaru-nghite Nu livezi, grădini și case, Ci doar gânduri rătăcite Și speranțe-necăcioase. Arde țara
ARDE ŢARA de ROMEO TARHON în ediţia nr. 837 din 16 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345897_a_347226]
-
Doi tineri vânjoși săriră de pe cai, o prinseră de brațe, o legară fedeleș cu o frânghie, în timp ce zgripțuroaica țipa cât o țineau plămânii. O târâră în peșteră și-i dădură foc. Flăcările izbucniră ca dintr-o căpiță de fân uscat, pârjolindu-le fața și părul. Oștenii țâșniră din grotă tăvălindu-se printre pietre să stingă focul de pe haine. Noaptea se lăsă pe nesimțite, iar focul cuprinse întreaga grotă și pe dinăuntru și pe dinafară. De usturimea arsurilor vrăjitoarea urla de răsunau
SUB SEMNUL BLESTEMULUI de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 842 din 21 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345942_a_347271]
-
iar negura învăluie din nou împrejurimile cu aripile sale îndoliate. Doar în zona grotei jocul diabolic al limbilor de foc se ridică deasupra stâncilor împletindu-se cu țipetele disperate ale vrăjitoarei și dansul balaurilor ce o scoseseră afară din grotă, pârjolind-o cu flăcările ce le ieșeau din gură. Prin norul de fum apare o alură de om cu cornițe, o coadă stufoasă, picioare hidoase ca niște copite de cal și brațe ca de maimuță în care ține o furcă din
SUB SEMNUL BLESTEMULUI de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 842 din 21 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345942_a_347271]
-
ca-ntr-un jug. Și voievozii țării, a mirare, Sub semnul exclamării să mă țină În pieptul clipei caut a mea salvare: Mă chinuie, dacă nu poți, m-alină... În vis îți număr firele din gene, Lăuntric jar mereu mă pârjolește - Un pat improvizat scârție alene Și nimeni în lume nu roșește. Degeaba mă întorc la București Unde, posibil, mă cunoaște o lume, Azi raiul ai vrea să-mi dăruiești - Sărut amar, așterne al meu nume. CUVINTELE MELE Cuvintele mele, pedepsele
CUVINTELE MELE (POEME) de RENATA VEREJANU în ediţia nr. 1338 din 30 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/347376_a_348705]
-
pe o foame ce te roade pe interior, cât și ca pe o nevoie dureroasă. Sau cum poate fi și ca un fluviu care inundă totul în cale când își iese din matcă. Poate fi dragostea ca o arșiță ce pârjolește lanul de grâu, omorând sămânța ce ar fi dat o nouă viață? Sau poate fi la fel de bine și visul ce l-a trăit cu o zi în urmă, un vis înfricoșător, cu sufletul temător de moarte și dorința ei de
ANA, FIICA MUNTILOR, ROMAN; CAP. XII de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1123 din 27 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347345_a_348674]
-
cineva și atunci, pe moment, ți-o dezvolți instinctiv. Ceea ce vrei tu să faci este să mă provoci la o tăcere strivită sub cuvinte, la un moment de solemnitate ce-și are originea în frazele tale extrem de fierbinți ce-mi pârjolesc chiar și gândurile. Mă arunci într-o stare a extazului sentimental ezoteric și mă privesc în oglindă nerecunoscându-mă, căci vibrațiile resimțite, cu greu le pot preschimba-n cuvinte, afară doar de faptul când între noi aș putea pune o
LUCIAN, O PERSONALITATE PUTERNICĂ de CRISTEA AURORA în ediţia nr. 562 din 15 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/348308_a_349637]
-
că nu ai fost pusă în această situație niciodată? - Nu, ai gândit corect. - Interesant. - Ce-i atât de interesant? - Tu. - Adică? - La vârsta ta să nu fi întâlnit pe nimeni de care să te îndrăgostești și să simți cum se pârjolește totul în jurul tău. - Poate am întâlnit, dar nu a fost să fie și nici rațiunea nu mi-am pierdut-o, apoi pe timp ce vremea se scurgea, altfel am privit viața și prioritățile mele. - Așa-i. Apar alte priorități de la
SARUTUL SARAT de STAN VIRGIL în ediţia nr. 221 din 09 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/348243_a_349572]
-
că dracul părea că nu se sinchisește. Deodată demonul se opri brusc și trânti calul cu călărețul pe un mușuroi de pământ. - Ai înnebunit, pământean păcătos? Eu te duc la castel și tu mă opărești cu vorbe fierbinți? Mi-ai pârjolit pielea și părul de pe spinare! Meriți să te arunc în fundul iadului și nu pe mușuroiul ăsta, care-ți poate fi mormânt, se înfurie dracul transformându-se într-un balaur care aruncă flăcări printre trunchiurile arborilor. Bărbatul încremeni. - La câteva sute
XI. CASTELUL BÂNTUIT de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1414 din 14 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/376823_a_378152]
-
Unde te grăbești? Nu te atrage trupul meu feciorelnic!? - rosti țopăind spre poartă. Te rog, poposește o clipă în împărăția mea! Haide în curte, că tare drag îmi ești așa chipeș și puternic! - Să-ți smulg părul și să te pârjolesc pe foc, adăugă morocănos. Dintr-o dată simți că nu are control asupra picioarelor și se îndreptă, fără voia sa, spre poartă. O împinse brusc și se apropie de vrăjitoare cu un sentiment ciudat. În fața sa, în locul acelei hidoșenii, apăru o
VII. SOLII ADÂNCURILOR de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1396 din 27 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/377919_a_379248]
-
din pridvor. - Vai de mine, ce mă făceam dacă nu aveam apă?... Intră în casă și la măsuță sta diavolul care se amuza de mama focului. Buha își puse mâinile în șold ofensată: - Dobitocule, râzi ca un nesimțit cum mă pârjoleam de vie! - Mi-a plăcut spectacolul, replică dracul. Am să propun acest supliciu și în împărăția noastră. Ha, ha, ha! Enervată, împinse scăunelul cu piciorul și răsturnă diavolul. Împielițatul continuă să se amuze. - Afurisitul și-a bătut joc de mine
VII. SOLII ADÂNCURILOR de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1396 din 27 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/377919_a_379248]
-
torțele și furcile. - Hai să vedem ce-ai să faci, cum ai să scapi, că dacă încerci să te apropii de hotarul meu, care te-nconjoară, după cum bine ți-am zis, oamenii ăștia îți vor da foc așa cum ți-au pârjolit stârpitura de copac! zbieră înrăit al lui Bogatu’. După truda alergăturii dintr-o parte într-alta a ariei, omul căzuse grămadă în mijloc, lângă snopii ce-și așteptau plecarea spre casă. Genunchii nu-l mai ajutaseră, iar sângele îi zvâcnea
ŞOIMUL de ANGELA DINA în ediţia nr. 1310 din 02 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/376494_a_377823]
-
Auzi câte-un suspin. De cei ce au rămas, Ai grijă, Românie, Și dă-le-nțelepciune, Ce-a fost, să nu mai fie! Sunt fii tăi, măicuță, Nu îi mai zgudui, Nu-i îneca în ape, Și nu-i mai pârjoli! Și ca o mamă bună, Și veșnic iubitoare, Pe nimeni să nu lași, Să-i calce în picioare! Referință Bibliografică: DE ZIUA TA / Flori Bungete : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2161, Anul VI, 30 noiembrie 2016. Drepturi de Autor
DE ZIUA TA de FLORI BUNGETE în ediţia nr. 2161 din 30 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375866_a_377195]
-
nu! Hai, că-ți vin ideile! Și Norocel dădu să scoată pelerina din buzunar, însă cercurile de foc îl strângeau de mâini de parcă ar fi avut cătușe. Deși erau departe de trup, aceste cercuri albăstrii nu-i ardeau, nu-i pârjoleau, dar nu le dădeau voie să facă mișcări mai mari cu mâinile. Mâinile le puteau mișca pe lângă corp, iar cu picioarele puteau face orice mișcare pentru că cercurile erau până la brâu. - Ia uite șmecherie cu cercurile astea! zise Norocel înciudat. Încercă
MĂRŢIŞOR-11 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1496 din 04 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/375966_a_377295]
-
tânăr, fie el chiar și străin? Eu cred că trebuie să ne bucurăm. Abia acum fericirea va fi deplină în Grădina Fericirii Veșnice! Norișorii care învăluiau tronul împărătesc începură să se învinețească, iar limbile de foc ce-i străpungeau îi pârjoliră mustățile lui Nor Alb, care se feri diplomatic. - N-ai înțeles nimic, minte câlțoasă! tună împăratul. Nu pricepi că nemernicul vrea să o ia cu el în cumplita împărăție a Iernii? Nu pricepi că Iarna, dușmanca noastră, o va tortura
MĂRŢIŞOR-10 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1493 din 01 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/375970_a_377299]
-
fim o țară!”. -dar, în poemul „Ultimul vis al ultimului cneaz”, arderea „sfântă și clară”(cum ar zice Eminescu), a lumânării credinței poetului se transformă în vâlvătaie de revoltă împotriva „satrapului”, „cneaz pe pușlamale/(Miniștri, preoți, jurnaliști-cobai). Flacăra sarcasmului îl pârjolește pe satrap ca-n iad: „Rușinea de-a fi comunist nu-l prinde,/ Râde prin somn, despot analfabet” și-l arde până la rărunchi, stigmatizându-l: „Mai are-un gând: cum să ne poată vinde/Țarului prim, Rusiei răpitoare,/ Cu mare-alai
POEZIA CREDINŢEI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1361 din 22 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/375141_a_376470]
-
puternică și-a asumat toate consecințele acestei slujbe. Însă...nu cunoștea aceste „consecințe”. Doctorița Nevica, „patroana” sa, o fiară cu față umană, îi transformă viața într-un calvar. Zgârcită, posesivă, suspicioasă, răutăcioasă, disprețuitoare, cu suflet uscat, Nevica Valerian terorizează și pârjolește sufletele celor din familia sa, cu atât mai mult al menajerei sale, căreia îi „trasează” sarcini peste capacitățile sale fizice, unele chiar absurde, o controlează permanent, nu-i convine nimic din ceea ce face și o muștruluiește de fiecare dată. I
STAREA DE SCLAVIE de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1691 din 18 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/372262_a_373591]