1,126 matches
-
pămînt, care seacă tulpinile de porumb și de sfeclă, dar și de cartofi, și asupra stupitului cucului, care își depune ouăle pe tulpini în inele și larvele lui atacă frunzele, la fel și despre nălbar, care distruge mugurii, și despre păduchii și ploșnițele de copac ... și cîte alte insecte n-or mai fi prin iarbă și pe sub frunze, dar vrăbiile și ciocănitoarea, sitarii care zboară în zig-zag, cucul și dumbrăveanca, graurii și pițigoii și mierlele au început deja să-și zidească
PARFUMUL PUSILOR DE PORTELAN 49-52 de IOAN LILĂ în ediţia nr. 532 din 15 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358310_a_359639]
-
eficace. Totuși, usturoiul, nu-i chiar orice. Iar mama a verificat ulterior eficacitatea acestui medicament. El este greu de acceptat datorită puternicului miros de cocaină. Adică cum? Cocaina miroase a usturoi sau viceversa? O întrebare pusă strident la wischi și păduche. Nimeni nu știe care dintre ele ia mirosul celuilalt. Am spus! Referință Bibliografică: Puterea convingerii / Emil Wagner : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1225, Anul IV, 09 mai 2014. Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Emil Wagner : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea
PUTEREA CONVINGERII de EMIL WAGNER în ediţia nr. 1225 din 09 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/350680_a_352009]
-
în existența sa cu un premiu. Cocalarul literar este zgârcit în vorbă și foarte atent cu ieșirea în public, acreditând ideea că este un bun prețios ce nu se poate demonetiza pe lângă niște creatori adevărați. El stă în frunte ca păduchele preferând mediocrități și sfertodocți celor cu reale calități culturale. Se complace și domină asistența cu muțenia sa până într-atât încât mediocrii din jurul lui îl cred chiar valoros. Cocalarul literar are tot timpul impresia că trebuie plătit pentru orice fel
COCĂLARUL LITERAR de GHEORGHE NEAGU în ediţia nr. 1227 din 11 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/350707_a_352036]
-
28 noiembrie 2014 Toate Articolele Autorului Pe vremea când murea capra vecinului era pitoresc, frumos și pragmatic. Exista o tihnă în privirea ce se uita peste gard. Se umflau în gâtlej ciuda, invidia, răutatea și multe altele adunate așa, ca păduchii. Oricât ar fi fost capra de râioasă, în privirea accelerată cu venin, capra se lăfăia dolofană. Uitătura se înfigea până în prăsele. Cădeau, una după alta, zalele din năduf și, în curtea vecinului, rămânea capra întinsă ca buturuga. Zicerea proverbială se
ŞTIREA ZILEI: JURNALISTUL – UN CHIRURG SOCIAL (ESEU) de DONA TUDOR în ediţia nr. 1428 din 28 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/359015_a_360344]
-
de bombe și scăldată în sânge, din anii Primului Război Mondial, Regina Maria s-a aflat de atâtea ori prin satele răscolite de lupte, ori printre răniți și cadavre, pe câmpul de luptă, în barăci, gări, spitale... A îngrijit soldați năpădiți de păduchi, infectați de tifos exantematic, bolnavi de tuberculoză, cu oasele fărâmate, străpunși de schije... „În țările primitive” notează Regina, „e totdeauna o ființă către care toți se întorc instinctiv, în chip de disperare”. „...întrucâtva ajunsesem eu «Mama tuturor», simbolul supremului ajutor
REGINA MARIA. REGINA INIMII de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 931 din 19 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/360434_a_361763]
-
de război! Gările, barăcile, spitalele erau pline de bolnavi, răniți și morți. Cât privește starea de igienă a ostașilor, nu pot fi cuvinte mai cutrenurătoare ca ale Reginei: „Nu exagerez când spun că erau de sus până jos plini de păduchi. La început nu înțelegeam ce era acel nisip sau praf ce se găsea în toate cutele hainelor lor și aproape nu-mi venea să cred când mi s-a spus că nu era nici nisip, nici praf, ci păduchi. Și
REGINA MARIA. REGINA INIMII de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 931 din 19 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/360434_a_361763]
-
de păduchi. La început nu înțelegeam ce era acel nisip sau praf ce se găsea în toate cutele hainelor lor și aproape nu-mi venea să cred când mi s-a spus că nu era nici nisip, nici praf, ci păduchi. Și acești păduchi, după cât se spunea, duceau pretutindeni molima tifosului. Pentru prima dată am înțeles pe deplin cât erau de periculoși. În ce chip mă puteam feri oare de o insectă care nu era mai mare ca un bob de
REGINA MARIA. REGINA INIMII de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 931 din 19 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/360434_a_361763]
-
început nu înțelegeam ce era acel nisip sau praf ce se găsea în toate cutele hainelor lor și aproape nu-mi venea să cred când mi s-a spus că nu era nici nisip, nici praf, ci păduchi. Și acești păduchi, după cât se spunea, duceau pretutindeni molima tifosului. Pentru prima dată am înțeles pe deplin cât erau de periculoși. În ce chip mă puteam feri oare de o insectă care nu era mai mare ca un bob de nisip? Multe dintre
REGINA MARIA. REGINA INIMII de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 931 din 19 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/360434_a_361763]
-
nu înainte să-i mângâie capul lui Beldie, și să-i reamintească lui Colorado; Știi ce am vorbit? Și a plecat. În seara aceea Beldie nu a dormit în casă, ci în grajd cu vitele, căci vitrega zicea că are păduchi. I-au adus de mâncare o strachină de borș cu mămăligă ca drept masa de seară. A continuat să se uite la Beldie ca la un ciumat cu niște ochi plini de ură ascunsă, dar pe care băiatul o știa
BELDIE SE ÎNTOARCE LA ŞCOALĂ... de MIHAI LEONTE în ediţia nr. 390 din 25 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/360598_a_361927]
-
glezne-avea urme de răni și rugină,/ parcă purtase lanțuri, cândva.../ Oftând, Și-a întins truditele oase /pe rogojina mea cu libărci./ Prin somn, lumina, iar zăbrelele groase/ se lungeau pe zăpada Lui vărgi./ Părea celula munte, părea căpățână,/ și mișunau păduchi și guzgani./ Simțeam cum îmi cade tâmpla pe mână, /și am dormit o mie de ani.../ Când m-am trezit din grozava genună,/ miroseau paiele a trandafiri./ Eram în celulă și era lună,/ numai Iisus nu era nicăiri.../ Am întins
CRUCEA ŞI ÎNVIEREA ÎN POEZIA GOLGOTEI ROMÂNEŞTI de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 117 din 27 aprilie 2011 [Corola-blog/BlogPost/360616_a_361945]
-
că faci păcate! rosti Ralița împăciuitoare. Las', că ne-om descurca noi și singuri. - A stat pă net!... își urmă bărbatul, monologul său dezlânat, ca și când n-ar fi auzit cele rostite de nevastă-sa, cu câteva clipe mai devreme. Are „păduchii” calculator ... și net!... Păi, de, dacă are ajutor de la Primărie!... Da' sapă n-are!... De-aia n-are, că-i scumpă!... Și grea!... Aia-i pentru fraierii care n-are ajutor de la Primărie!... E pentru ăia care a muncit toată
PRIMA PRAŞILĂ (FRAGMENT) de LIVIU GOGU în ediţia nr. 996 din 22 septembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/360698_a_362027]
-
Arina și continuă: “După ce ne-au scos din oraș, ne-au despărțit; tata a trebuit să plece în spatele frontului la săpat tranșee, iar eu am rămas împreună cu frații tăi. Ce foamete am avut de îndurat, cum ne-au mai mâncat păduchii... Și, nu după multă vreme, mi-am dat seama că urma să mai am un copil. Eram disperată. Cum, cu ce aș fi putut să te cresc, când nici pentru noi nu ajungea mâncarea? M-am sfătuit cu câteva dintre
FRAGMENT DIN ROMANUL ARINA de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 1121 din 25 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/359904_a_361233]
-
pijamale și nici papuci nu ai la capătul patului. Ia uite, ai să te întinzi pe lavița iasta și de învelit ai o pătură. Lasă că în timpul războiului tot cu pătură te înveleai și uneori mai era și plină de păduchi, de erai numai pișcături pe tot corpul. - Măi, Miroane, la voi oștenii poate erau, dar noi mai găseam DDT să dăm și să dezinfectăm saloanele de campanie improvizate. - Crucea mamii lor, cu războiul lor cu tot, că erau să-mi
ANA, FIICA MUNTILOR, ROMAN; CAP. II de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1108 din 12 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/359935_a_361264]
-
îngerește ori de-al dracului să vă ia Se scrie pur și simplu că nu este altceva mai bun de făcut Eu doar tac în scris mă rog Însă nimeni nu mă crede Și-mi piaptănă blana sintetică numai cu păduchii lor di gitali Eu torc foarte cuminte Virtual îmi merge bine Salve (Asta-i în latină Că limba mea-i monument UNICEF și n-am voie s-o folosesc la vorbit) Un biet țăran limbist get-beget Costel Zăgan, EREZII DE-
DEMOCRATIZAREA SCRIITURII UNIVERSALE de COSTEL ZĂGAN în ediţia nr. 1477 din 16 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/359694_a_361023]
-
el de zeflemeaua epigramiștilor și de jocuri de cuvinte dintre cele mai savuroase. Următorul catren pare până la un punct o confesiune despre fericirea conjugală de lungă durată, dacă nu s-ar încheia cu o poantă dramatică: „Sunt sărman ca un păduche/Dar cu soața am trăit,/Patruzeci de ani, pe muche/... de cuțit.” (Nicolae Bunduri, Eu boemul, p. 48). Se mai întâmplă și infidelități conjugale ca în epigrama Soția fotbalistului de Ioan Toderașcu: „Nevasta lui, prevăzătoare,/ Nu duce-o viață plicticoasă
CÂTEVA CONSIDERAŢII PE MARGINEA ANTOLOGIEI DE CATRENE ŞI EPIGRAME DE LA AGONIE LA EXT(H)AZ , EDITURA EDO, BUCUREŞTI, 2012 de SORIN OLARIU în ediţia nr. 385 din 20 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/359681_a_361010]
-
nr. 1428 din 28 noiembrie 2014. Pe vremea când murea capră vecinului era pitoresc, frumos și pragmatic. Există o tihna în privirea ce se uită peste gard. Se umflau în gâtlej ciuda, invidia, răutatea și multe altele adunate așa, ca păduchii. Oricât ar fi fost capră de râioasa, în privirea accelerată cu venin, capră se lăfăia dolofana. Uitătura se înfigea până în prașele. Cădeau, una după alta, zalele din năduf și, în curtea vecinului, rămânea capră întinsă că buturuga. Zicerea proverbiala se
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/359021_a_360350]
-
fi fost golita ... Citește mai mult Pe vremea când murea capră vecinului era pitoresc, frumos și pragmatic. Există o tihna în privirea ce se uită peste gard. Se umflau în gâtlej ciuda, invidia, răutatea și multe altele adunate așa, ca păduchii. Oricât ar fi fost capră de râioasa, în privirea accelerată cu venin, capră se lăfăia dolofana. Uitătura se înfigea până în prașele. Cădeau, una după alta, zalele din năduf și, în curtea vecinului, rămânea capră întinsă că buturuga. Zicerea proverbiala se
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/359021_a_360350]
-
ta !/ Pe glezne-avea urme de cuie și rugină/ parcă purtase lanțuri cândva./ Oftând și-a întins truditele oase/ pe rogojina mea cu libărci./ Luna lumina, dar zăbrelele groase/ lungeau pe zăpada Lui, vărgi./ Părea celula munte, părea căpățână/ și mișunau păduchi și guzgani./ Am simțit cum îmi cade capul pe mână/ și-am adormit o mie de ani.../ Când m-am deșteptat din afunda genune,/ miroseau paiele a trandafiri./ Eram în celulă și era lună,/ numai Iisus nu era nicăieri.../ Am
LUMINA DIN SUFLETELE NOASTRE de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 461 din 05 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/359118_a_360447]
-
sector al luptei, acela de pe ogoare unde strângeau recolta în locul țăranilor întrucât aceștia trebuiau să dezbată problemele țării la cârciumă. Iar contactele inerente între soldați și doamnele autohtone de pe tarlale se finalizau și cu tot felul de mici probleme de la păduchii lați la gonoree sau sifilis. Deci, ajuns acum felcer, deși habar nu avea să panseze o zgaibă, se plimba prin cazarmă în halat alb cu stetoscop la gât, era strigat, băi, doctore!, mânca la cantină ce era mai bun și
UN OLTEAN LA CURTEA REGELUI SOARE de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1446 din 16 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/340390_a_341719]
-
poți înghiți și nu dai pe nas toată ciorba. Hai, că m-ai dat gata! Nu-mi trecea prin cap în vecii vecilor că ai fi avut sifilis după cum te vedeam eu în pozele din cărți. Mde, riscurile meseriei... De păduchi nici nu mai vorbesc fiindcă, după cum constatai, cam toți vă scărpinați pe sub peruci așa că nici nu mai întreb de ce. Da-mi place că o faceți cu chestiile alea de aur în formă de mânuță... Hai, că sunteți de tot râsul
UN OLTEAN LA CURTEA REGELUI SOARE de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1446 din 16 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/340390_a_341719]
-
propuseseră, la un moment dat, tema ”Părul”. Am fost acolo să văd produsele studiului lor: au învățat despre compoziția lui chimică; la fizică au vorbit despre câmpul elecrostatic - acela care îți ridică firele în cap; la biologie au vorbit despre păduchi; la arte au explorat o tehnică a liniei subțiri și suprapuse; au vorbit despre coaforuri, igienă, stiluri de coafuri, despre rase umane, rasism, vopsele, toxicitate, amestecuri etc. Copiii lor au învățat să își construiască în cap hărți mentale ca o
Unde se potrivește elevul daco-romano-olimpic? () [Corola-blog/BlogPost/338346_a_339675]
-
putut, cu toate sforțările noastre, pentru că nemții erau mulți și din toate părțile. Am stat închis în Ploiești, în Școala primară. Acolo am stat nouă zile și nouă nopți, fără să ne dea o bucățică de pâine, decât apă rece. Păduchii se înmulțeau din zi în zi. În școală făceau focuri din băncile copiilor, unde ne păleam cămășile, ca să moară păduchii. Încep să ne dea la patru inși câte o varză albă. Trecând trei zile, ni se da câte un pesmet
REVISTA DE RECENZII - Part 32 [Corola-blog/BlogPost/339904_a_341233]
-
primară. Acolo am stat nouă zile și nouă nopți, fără să ne dea o bucățică de pâine, decât apă rece. Păduchii se înmulțeau din zi în zi. În școală făceau focuri din băncile copiilor, unde ne păleam cămășile, ca să moară păduchii. Încep să ne dea la patru inși câte o varză albă. Trecând trei zile, ni se da câte un pesmet de fiecare prizonier, iar după alte trei zile, ne dădeau la cinci prizonieri, o pâine. Continuă să citești → Partajează asta
REVISTA DE RECENZII - Part 32 [Corola-blog/BlogPost/339904_a_341233]
-
dumneavoastră suntem vinovați pentru că se împiedică apa în care nu mai plânge Dumnezeu. Că noi purtăm toată vina dezastrului și apocalipsului capitalist. Și că din cauza noastră s-au înmulțit periculos și chiar grețos de mult guzganii prin dedesubturile Patriei și păduchii lați și rotunzi și dreptunghiulari pe fruntea ostenită a Țării. A Țării care tânjește după Ștefan Cel Mare în Cotroceni și după Vlad Țepeș în Victoria. Nu? Uite...chiar acum, în clipa asta, părinții îmi spun că mă așteaptă. Și
Să nu se împiedice apa în care a plâns Dumnezeu (XI – XIV) () [Corola-blog/BlogPost/339970_a_341299]
-
ta!/ Pe glezne-avea urme de cuie și rugină,/ parcă purtase lanțuri cândva.// Oftând și-a întins truditele oase/ pe rogojina mea cu libărci./ Luna lumina, dar zăbrelele groase/ lungeau pe zăpada lui, vărgi.// Părea celula munte, părea căpățână/ și mișunau păduchi și guzgani./ Am simțit cum îmi cade capul pe mână/ și-am adormit o mie de ani...// Când m-am deșteptat din afunda genună,/ miroseau paiele a trandafiri./ Eram în celulă și era lună,/ numai Iisus nu era nicăiri.// Am
Să nu se împiedice apa în care a plâns Dumnezeu (VI – X) () [Corola-blog/BlogPost/339968_a_341297]