KorAP: Find »[drukola/base=paj & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...10 11 12 ...38 >

936 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574

de a-l ține pe Ranmaru îmbrăcat în paj și permanent lângă el. Această rectificare urma să fie și pentru binele lui. — Ieșiți în grădină? îl întrebă Ranmaru. Nobunaga se oprise pe verandă, iar Ranmaru ieșise în grabă din odaia pajilor pentru a pune o pereche de sandale pe treaptă. Era plăcut să aibă în slujba lui un om atât de binevoitor și ager la spirit, își spuse Nobunaga; se obișnuise cu acest gen de solicitudine, cam de zece ani încoace

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
vă veți rezolva toate chestiunile de care vă ocupați, aș dori să vă însoțesc împreună cu Sotan, oferindu-vă o vizită măreață. — Hai s-o facem! De mult îmi doresc lucrul acesta. Dar, Soshitsu, vei trăi atât de mult? În timp ce un paj turna vinul, Nobunaga glumea cu bătrânul, dar nici Soshitsu nu se lăsa. — Ei, în loc de a vă face griji pentru asta, mă puteți asigura că veți pune totul în ordine înainte să mor eu? Dacă dumneavoastră încetiniți prea mult, s-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
și eu am devenit ca un broscoi într-un puț, replică Soshitsu. — Ba eu te-aș compara mai degrabă cu o balenă. — Da, fi Soshitsu de acord, dar o balenă cu vederi înguste. — Ia, adu niște apă, îi ordonă Nobunaga pajului care dormita în spatele lui. Încă nu terminase pe seara aceea. Deși de-o bună bucată de vreme nu mâncaseră și nu băuseră, interesul conversației se menținuse de la sine. — Tată, se trase Nobutada mai aproape de Nobunaga. S-a făcut îngrozitor de târziu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
murmură Nobunaga în sinea lui și se ridică, ieșind din dormitor. Ușa masivă de cedru care se deschidea spre coridor fusese lucrată rafinat, astfel că, atunci când era trasă, pragul scotea în mod firesc un sunet aproape ca o chemare. Când pajii auziră acest zgomot, în odaia lor îndepărtată, tresăriră atenți. Lumina pâlpâitoare a lampionului de hârtie se reflecta pe scândurile și coloanele groase ale verandei, care luceau ca și cum ar fi fost lustruite cu ulei. Dându-și seama că stăpânul lor se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
acest zgomot, în odaia lor îndepărtată, tresăriră atenți. Lumina pâlpâitoare a lampionului de hârtie se reflecta pe scândurile și coloanele groase ale verandei, care luceau ca și cum ar fi fost lustruite cu ulei. Dându-și seama că stăpânul lor se trezise, pajii grăbiră pasul spre baia de lângă bucătărie. Pe drum, auziră un zgomot din direcția coridorului de miazănoapte. Părea al unui oblon de fereastră care se deschidea repede. Crezând că era Nobunaga, se opriră privind spre dormitorul întunecat. Singura persoană viziblă, însă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
Întrucât obloanele erau deschise, prin fereastră se vedea un cer matinal de culoarea clopoțeilor, aproape ca un decupaj din hârtie. Briza care adia înăuntru fremăta prin părul negru al femeii și răspândea mireasma de aloe până în locul unde se opriseră pajii. — Veniți încoace. Pajii auziră sunetul apei curgând și alergară în direcția bucătăriei. Preoții templului încă nu-și părăsiseră camerele, așa că ferestrele și uriașa poartă principală erau închise. În bucătăria spațioasă, cu pământ bătătorit pe jos, și pe platforma de lemn

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
deschise, prin fereastră se vedea un cer matinal de culoarea clopoțeilor, aproape ca un decupaj din hârtie. Briza care adia înăuntru fremăta prin părul negru al femeii și răspândea mireasma de aloe până în locul unde se opriseră pajii. — Veniți încoace. Pajii auziră sunetul apei curgând și alergară în direcția bucătăriei. Preoții templului încă nu-și părăsiseră camerele, așa că ferestrele și uriașa poartă principală erau închise. În bucătăria spațioasă, cu pământ bătătorit pe jos, și pe platforma de lemn înălțată, zumzetul țânțarilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
bucătăria spațioasă, cu pământ bătătorit pe jos, și pe platforma de lemn înălțată, zumzetul țânțarilor și întunericul nopții mai dăinuiau, dar se simțea deja arșița dimineții de vară. Nobunaga simțea o antipatie unică față de acel moment anume al zilei. Când pajii își dădură seama că plecase din apartamemntul său de culcare și veniră în fugă, seniorul terminase deja cu spălatul gurii și al mâinilor. Mergând spre ulciorul enorm în care curgea apă dintr-o țeavă de bambus, luă o găletușă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
apă dintr-o țeavă de bambus, luă o găletușă și o cufundă într-o covată lăcuită. Stropind peste tot cu apă, ca o rață, își spălă grăbit fața. — ăă, vi se udă mâneca, stăpâne. — Lăsați-mă să vă schimb apa. Pajii erau îngroziți. Unul din ei ridică temător mâneca albă a lui Nobunaga, de la spate, în timp ce altul scoase apă proaspătă. Un al treilea ridică un prosop, pe când îi îngenunchea la picioare. În același timp, oamenii din locuințele samurailor părăsiră corpul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
pași furiși alergând spre curtea interioară. Nobunaga se răsuci în loc, cu părul încă șiroind de apă, și spuse nervos: — Du-te să vezi ce e, Bomaru. După ce dădu ordinul, continuă să-și frece viguros fața cu un prosop. Unul dintre paji spuse: — S-or fi încăierat paznicii de la templul exterior, sau ceva. Nobunaga nu luă în seamă remarca. Un moment, ochii săi părură ca apele unui abis, scânteind ca și cum ar fi căutat ceva, nu în lumea din afară ci în sine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
pământului se transmitea printr-un zgomot greu de definit și un înspăimântător curent de energie. Orice om, cât de puternic, e firesc să se simtă nedumerit într-un asemenea moment. Sângele se retrase chiar și din obrajii lui Nobunaga, iar pajii care-l slujeau păliră cu toții. Dar probabil că nu stătură nemișcați mai mult timp decât să respire de două ori. Aproape imediat, cineva veni în fugă pe culoarul din apropiere, cu mare viteză. — Stăpâne! Stăpâne! răcni un om. Pajii răspunseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
iar pajii care-l slujeau păliră cu toții. Dar probabil că nu stătură nemișcați mai mult timp decât să respire de două ori. Aproape imediat, cineva veni în fugă pe culoarul din apropiere, cu mare viteză. — Stăpâne! Stăpâne! răcni un om. Pajii răspunseră în cor: — Domnule Ranmaru! Domnule Ranmaru! Încoace! Nobunaga însuși ieși, strigându-l: — Ranmaru! Unde te duci? — A, aici erați, stăpâne, răspunse Ranmaru, îngenunchind mai-mai să cadă pe jos. Dintr-o singură privire, Nobunaga simți până pe suprafața pielii că ceea ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
dintotdeauna, următoarele sale cuvinte sunară aproape ca un mârâit: — Akechi... era inevitabil. Răsucindu-se rapid într-o parte, Nobunaga se repezi înapoi în camera lui. Ranmaru dădu să-l urmeze, dar după cinci-șase pași se întoarse și-i mustră pe pajii care tremurau: — Treceți imediat la lucru toți. I-am ordonat lui Bomaru să le spună tuturor să închidă toate porțile și ușile. Blocați toate căile de acces și nu lăsați inamicul să se apropie de Domnia Sa. Înainte de a apuca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
până sub balustradă, după care începură însfârșit să se cațăre pe coridorul podit. — Te vedem, Senior Nobunaga! Nu ne mai poți scăpa! Predă-ți capul ca un bărbat! Inamicii erau îndesați ca ciorile pe copacul de plătică dimineața și seara. Pajii și servitorii personali se postară în jurul lui Nobunaga, pe coridoarele laterale și din spate, în poziție protectoare, cu spadele aruncând flăcări născute din deznădejde. N-aveau să lase inamicul să se apropie. Frații Mori erau printre ei. Câțiva dintre acei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
vasalii lui Nobunaga sau Nobunaga însuși dăduse foc templului? Domnea un asemenea haos încât nimeni nu-și dădea seama. Fumul începu să iasă și din templul exterior, dintr-o cameră din curte și din bucătărie, aproape în același timp. Un paj și alți doi oameni se luptau în bucătărie ca niște demoni. După câte se părea, călugării de la bucătăria templului se treziseră devreme - deși nici unul dintre ei nu se vedea pe nicăieri - fiindcă fusese aprins focul de lemne sub uriașele cazane

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
și alți doi oameni se luptau în bucătărie ca niște demoni. După câte se părea, călugării de la bucătăria templului se treziseră devreme - deși nici unul dintre ei nu se vedea pe nicăieri - fiindcă fusese aprins focul de lemne sub uriașele cazane. Pajul stătea în ușa bucătăriei și înjunghiase cel puțin doi oameni ai clanului Akechi care intraseră. În sfârșit, cu lancea smulsă din mâini și având în față prea mulți dușmani, sări sus pe podeaua de lemn și începu să țină inamicii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
lemn și începu să țină inamicii la distanță aruncând în ei ustensile de bucătărie și tot ce-i cădea sub mână. Un maestru al ceaiului și un alt om prezent mânuiau și ei spadele, luptând vitejește cot la cot cu pajul. Și cu toate că inamicii îi disprețuiau pe acei trei adversari slab înarmați, un grup se samurai nu puteau păși pe podeaua de lemn din cauza lor. — De ce durează atâta? Un războinic care părea să fie comandantul privi înăntru, luă un tăciune dintr-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
era Nobunaga. În acea clipă, își forțară intrarea, împrăștiind în jur lemnele aprinse cu sandalele lor de paie, în timp ce se răspândeau prin clădire. Flăcările începură să urce repede pe coloane și pe ușile glisante, ca niște vițe cu frunze roșii. Pajul și maestrul ceaiului stăteau nemișcați în timp ce focul îi învăluia și pe ei. În grajduri se dezlănțuise un vacarm total. Cel puțin zece cai intraseră în panică și loveau cu copitele în pereții staulelor, smulgând scândurile. Doi dintre ei sparseră în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
să stea nemișcate, dar soldații, în timp ce priveau marginile lacului, vedeau că apa invada pământul uscat pas cu pas. — Azi sunt unii care n-au nici o grijă! Ia uitați acolo. Sunt fericiți cât încape. Hideyoshi stătea călare pe cal, vorbindu-le pajilor din spatele său: — Unde? Toți pajii priviră întrebători în direcția încotro arăta stăpânul lor. Într-adevăr, deasupra lemnelor aduse de ape puteau fi văzuți jucându-se câțiva bâtlani albi ca zăpada. Pajii, încă abia adolescenți, ridicară din umeri și chicotiră. Ascultându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
în timp ce priveau marginile lacului, vedeau că apa invada pământul uscat pas cu pas. — Azi sunt unii care n-au nici o grijă! Ia uitați acolo. Sunt fericiți cât încape. Hideyoshi stătea călare pe cal, vorbindu-le pajilor din spatele său: — Unde? Toți pajii priviră întrebători în direcția încotro arăta stăpânul lor. Într-adevăr, deasupra lemnelor aduse de ape puteau fi văzuți jucându-se câțiva bâtlani albi ca zăpada. Pajii, încă abia adolescenți, ridicară din umeri și chicotiră. Ascultându-le vorbele copilărești, Hideyoshi își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
cât încape. Hideyoshi stătea călare pe cal, vorbindu-le pajilor din spatele său: — Unde? Toți pajii priviră întrebători în direcția încotro arăta stăpânul lor. Într-adevăr, deasupra lemnelor aduse de ape puteau fi văzuți jucându-se câțiva bâtlani albi ca zăpada. Pajii, încă abia adolescenți, ridicară din umeri și chicotiră. Ascultându-le vorbele copilărești, Hideyoshi își îndemnă ușor calul și reveni la tabără. Era seara celei de-a treia zile din Luna a Șasea. Hideyoshi încă nu avea cum să fi aflat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
a treia zile din Luna a Șasea. Hideyoshi încă nu avea cum să fi aflat ce se întâmplase la Kyoto. Hideyoshi rareori lipsea de la rondul său zilnic al taberei, cu o suită între cincizeci și o sută de ajutoare. Ocazional, pajii îi însoțeau anturajul. Duceau o umbrelă mare, cu coada lungă, și defilau cu stindardul viu colorat al comandantului. Soldații care asistau la această „paradă regală” ridicau privirile și-și spuneau: „Trece Stăpânul nostru.” În zilele când nu-l vedeau, aveau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
Oar Mistrețului. Hideyoshi încă nu dormea. Când reveni Hikoemon, acesta, împreună cu Hideyoshi și Hori Kyutaro se duseră la clădirea unde era încartiruit Hideyoshi. Acolo, cei trei stătură mult timp așezați împreună. Consfătuirea lor era atât de secretă, încât până și pajii se retraseră. Nu i se permise să rămână decât poetului Yuko, care se așeză după ușile glisante de hârtie, amestecând ceaiul. Chiar atunci, se auziră pași apropiindu-se în grabă de clădiri. Se dăduse ordin strict ca în zonă să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
ceaiul. Chiar atunci, se auziră pași apropiindu-se în grabă de clădiri. Se dăduse ordin strict ca în zonă să nu intre nimeni, așa că în momentul când pașii ajunseră lângă ușa de cedru, fură interceptați cu un reporș rapid de pajii care stăteau de pază. Pajii păreau extrem de agitați, în vreme ce omul pe care-l opriseră părea impertinent și înfierbântat. — Yuko, ce se întâmplă? întrebă Hideyoshi. — Nu sunt sigur. Cred că e un paj și unul dintre oamenii de gardă. — Aruncă o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
pași apropiindu-se în grabă de clădiri. Se dăduse ordin strict ca în zonă să nu intre nimeni, așa că în momentul când pașii ajunseră lângă ușa de cedru, fură interceptați cu un reporș rapid de pajii care stăteau de pază. Pajii păreau extrem de agitați, în vreme ce omul pe care-l opriseră părea impertinent și înfierbântat. — Yuko, ce se întâmplă? întrebă Hideyoshi. — Nu sunt sigur. Cred că e un paj și unul dintre oamenii de gardă. — Aruncă o privire. — Desigur. Yuko se ridică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]