459 matches
-
la „Hanul cu Tei“, unde oricum avea acces și înainte (proprietarul galeriei era unchiul ei). Așa luase sfârșit și ideea cu Sindicatul Șomerilor, la care afiliasem toată scara A și pe care ne pusesem în gând să-l organizăm în Pajura, cu acte în regulă: am fi strâns jumătate de cartier, plus toată Dămăroaia. Ce ne puteam dori mai mult? Ne simțeam liberi, frumoși, pe jumătate fericiți. Sâmbăta, ne grăbeam să facem aprovizionarea tot în Pajura, lângă Poștă, „La Cârnați Mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
gând să-l organizăm în Pajura, cu acte în regulă: am fi strâns jumătate de cartier, plus toată Dămăroaia. Ce ne puteam dori mai mult? Ne simțeam liberi, frumoși, pe jumătate fericiți. Sâmbăta, ne grăbeam să facem aprovizionarea tot în Pajura, lângă Poștă, „La Cârnați Mulți“. Locul se numea de fapt altfel, dar lumea așa îl știa de pe vremea lui Ceaușescu, nu trebuie să mai spun de ce. Era o minune să prinzi mașina cu cârnați, uneori așteptai și două zile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
la începutul lui iulie, dimineața îmbrăcai și-un tricou cu mânecă lungă. Stăteai la plajă lejer, care pe unde putea: la mare, la rude la țară, pe-acoperișul blocului (cele mai frumoase apusuri de soare sunt și astăzi cele din Pajura, de pe D9; se poate verifica). Mergea să rămâi până după prânz, aproape că nici nu te bronzai. După, s-a întâmplat ceva și cu soarele, au umblat la el și l-au făcut să ardă mai tare. Poate nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
din sexualitatea lor mocnită și controlată. N-aș fi avut rețineri. Aș fi urmărit-o la liceu până în toalete, s-o simt cum se lasă pipăită de golanii de-a douășpea. M-aș fi dus după ea până acasă în Pajura, s-o surprind cu băieții de cartier care-i cumpărau din „H“ inele subțiri de-argint. Aș fi călătorit în Mercedesul care-o ducea, alături de-un bărbat copt, la costum, în magazinele „La Perla“ și „I.D. Sarrieri“, pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
familiei, a ciocolății și-a portofelelor intercontinentale nu se putea petrece atâta timp cât Maria nu-și termina studiile și, mai ales, nu-și găsea o slujbă. Așa stăteau lucrurile pe partea stângă a emisferei terestre și cerebrale. Cealaltă jumătate veghea în Pajura, într-un bloc cu grătar la intrare și doi câini castrați moțăind sub scară. Domnul Dinu păstrase în grijă apartamentul de la etajul întâi, administrația blocului și bunăstarea combinată a fiicei sale și-a celor doi câini. Apartamentul arăta rezonabil (Maria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și angajați în Asociație, unii o cereau singuri, năuciți de dorință. Cât despre câini, atât domnul Dinu, cât și vecinii (cu precădere maminetele, pe care le observai ziua atârnate de geamurile bucătăriilor și noaptea adormind pe televizor) îi hrăneau omenos. Pajura gemea de adăposturi improvizate. Nu întâlneai scară, tufiș sau mașină abandonată din care să nu mârâie o voce. Cine nu era de-al casei se-oprea la colț, în stația de troleibuz; după unsprezece, când pleca și-ultima mașină, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu urmele lor: o palmă, un ciob de la un glob spart de Crăciun, flacăra de aragaz pișcându-i degetele micuțe, bara ruginită de la un bătător de covoare. De patruzeci și șase de ani, de când fusese construit și umplut cu oameni, Pajura deplasa pe alei și prin părculețe o cantitate egală de frică și splendoare. Cartierul stătea într-o rână, supraânălțat deasupra restului orașului, ca o insulă de plante, pământ și beton. Străzile dispăreau și apăreau după câte-un dâmb sau o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de capsele jachetei de blugi depeșare. Aș fi încasat și-o scatoalcă, vesel, pervers, ca un frățior mai mic. Golanii și fetele frumoase nu erau singurii cu care te puteai întâlni în zonă. În fiecare dimineață, străzile și aleile din Pajura se trezeau bântuite de niște ființe teribile, cu nume înspăimântător: Riveranii. Scria mare, în semicerc, pe-un panou rotund înfipt în vârful unui stâlp: „Cu excepția Riveranilor“. Cine să fi fost ăștia? Dunga roșie tăia amenințător panoul, ca o lovitură de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
variante, ei s-ar fi înrudit cu niște căpcăuni îngrozitori, invizibili, ce pătrundeau pe furiș în cartier și-ți furau amintirile: Economiștii. Noaptea, Riveranii și Economiștii adulmecau împreună scările blocurilor, în căutarea nefericiților rătăciți sau a ferestrelor uitate deschise. Prin Pajura mai trecea și mașina-fantomă: autobuzul 110, al cărui traseu nu îl știa nimeni și care venea la intervale ciudate, niciodată aceleași. Era un „Ikarus“ roșu-spălăcit, cu burduf, revopsit în galben. Pe acoperiș purta încă buteliile cu hidrogen lichid: două tuburi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
înlocuit cu flacăra aragazului - ultima întindea un vârf de lumină și-n sufragerie. În casă mai locuia temporar o bunică, răpită iarna cu Dacia de la țară; după plecarea fiicei în State, bătrâna refuzase solemn să mai vină în apartamentul din Pajura, protestând simplu, dar categoric: „Nebunul mă ține pe-ntuneric!“ După ’89, domnul Dinu renunțase la gazul metan, în schimb achiziționase zeci de dispozitive de iluminat economice, importate din China: bulbi rotitori cu led roșu, arteziene de beculețe intermitente, capsule clipitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
am mutat în Dorobanți. Deja ne cunoșteam, mica noastră familie inexistentă, dar vie și optimistă, se rodase, între Robani și Dinulești se stabilise un acord trainic și rezistent, prin paginile căruia cerneala, sângele și spermatozoizii circulau liber, constant, încrezător. Din Pajura, Maria își cărase câteva cărți, un dulap cu pulovere și pe Domnul Pumpi. Domnul Pumpi era un urs gri, adus din Germania, cu-o cicatrice cusută pe burtă. Avea doi ochi mici și negri, ca două afine, și niște lăboanțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și picioarele care urmau să fie echipate cu ele. Celelalte două sertare nu-mi stârneau vreun interes. Le găseam burdușite cu cearșafuri, prosoape, fețe de pernă, cuverturi - lucruri casnice, comune, plictisitoare: „dota“, cum se zicea la țară. Aspiratorul venea din Pajura: un model aparent robust, rusesc, cu perii metalice. Când învârteai butonul, bâzâia ca o freză de la „Automatica“ decupând un Trabant 605 S. Nu i-am auzit zgomotul decât o singură dată: după un minut de funcționare, a clacat, într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Dintr-o clipă într-alta te așteptai să sari prin tavan sau să rămâi cu ghidonul în mâini. Maria îl încăleca o dată pe zi, dând la pedale și trăgând energic de coarne, ca pe spinarea lui Belzebut. Mutarea Mariei din Pajura în Dorobanți și de sub tutela cosmopolită și intercontinentală a familiei Dinu sub cea autohtonă și unicerebrală pe care i-o ofeream eu (cu toate cuvintele, cărțile și ticurile mele) trebuia privită ca un fel de exil, necesar și fericit, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
chemată din depozit. Cu-o lingură într-o mână și-un carton în cealaltă, bătea bine supraviețuitorii, până nu mai mișca unul. Nici fantasmele noastre literare nu arătau tot timpul la fel. Când se mutase la mine, Maria cărase din Pajura un sfert minuscul de bibliotecă, în frunte cu Cella Serghi, Martha Bibescu și Henriette-Yvonne Stahl. Pulsa o viață de-operetă acolo, cu fecioare sensibile și însiropate, gata să iasă cu umbreluța la Șosea și să leșine de plăcere la primele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
-mă din răsputeri, l-am ridicat vreo doi centimetri, apoi i-am dat drumul pe podea. S-a auzit un clinchet metalic, și ușile au sărit în lateral, cu limba yalei atârnând intactă și neputincioasă. Știam trucul de la hoții din Pajura, care deschideau în felul ăsta Daciile. Treaba mergea perfect la modelele 1300, 1301 și 1310. Ridicai puțin mașina din spate, după care o trânteai pe-asfalt: portbagajul sărea singur din încuietoare și puteai să umbli liniștit după scule sau roata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
prin cartier: tot în trening, cu bentiță pe cap și adidași în picioare. În timpul liber, aveam aspect de infractor, nu de profesor universitar. Nu era vorba că-mi lipseau hainele; dimpotrivă. Dulapul nostru trosnea, tocmai comandasem un corp nou în Pajura unui meșter. Știam să mă asortez cu Maria la o cafeluță, o recepție, o piesă de teatru sau o ieșire în parc. Ea apărea mereu elegantă, feminină, invidiată. Știa să așeze o pată de culoare în perfecțiunea asta socială (un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Naumescu Cătălin; Tov. Rădulescu (ce ștab o fi fost?); Franța 8024 -Dr. Boldea Nicolae; Miron Antonianu (avea colecție, ca primii doi); Diaconescu Virgil -Hrisovului 20, Bl. H4, ap. 44 (ăstuia îi dădeau adresa completă și în plus stătea și-n Pajura, lângă Maria); Știrbulescu Ion; Nicu Petre -Bumbești 15; Bricui R. -Bl. B1 (ca o adresă conspirativă); Teodorescu Gh.; Pavelescu -Bizet 2/10; Galeșeanu Dana, 27 feb. 1961, București (aici apărea și-o dată de naștere, cu loc cu tot); Proscariu (sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cine reprezinți. „Revoluția“ din 1989 nu fusese făcută de Securitate doar cu ajutorul Blocatarilor. Felul în care arăta țara mea acum, tăiată de două sisteme, două memorii, două centre de putere neuro-economică, n-avea de-a face numai cu potăile din Pajura sau conductele sparte din Dorobanți. Gloanțele din fațada Bibliotecii Centrale Universitare și crucile de la sala „Dalles“ (pe care studenții mei o confundau voios cu lumea fraților Ewing, zicându-i mereu „Dallas“) nu-și găseau cauza, nu le puteai racorda la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
arii tiroleze. Deasupra tarabelor, acoperișurile ascuțite, instalate de meșteșugari încă din de la sfârșitul lui octombrie, se aliniau printre crengile de brad, ornate cu baloane și panglici. Ghirlandele de becuri în șapte-opt culori împodobeau fiecare căsuță: clipeau festiv, intermitent, ca-n Pajura în sufrageria domnului Dinu. Cu o zi înainte de Crăciun, se strângea totul și rămâneau doar hârtiile și-aroma de mirodenii. Aici, copilăria părea să fie la ea acasă, puțin alcoolizată, ca amintirile mele: mânile roșii, amorțite de frig; zăpada agățată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
II nu corespundea cu portretul inginerului Grosescu: ochii aveau altă culoare, iar maică-sa îmi spusese în repetate rânduri că nu fumează. Mai rămâneau doar ospătarii și tipul de la ultima masă. Nu trebuia să fii Mafalda și nici Mercedesa din Pajura ca să ghicești care din ei e Grosescu. M-am dus direct acolo și i-am întins mâna bărbatului îmbrăcat în maro: „Domnul inginer Grosescu?“ „Da.“, a răspuns bărbatul, ridicând spre mine o privire neclară. „Marin Grosescu, inginer electronist. Domnul Alexandru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
împuns cineva cu acul. Orice monedă, cât de mică? — Uite! îi întinse imediat Lebedev o monedă; i se năzărise că suferindul Ippolit înnebunise. — Vera Lukianovna! făcu Ippolit în grabă o invitație. Luați-o și aruncați-o pe masă: cap sau pajură? Dacă-i cap, voi citi! Vera se uită speriată la monedă, la Ippolit, apoi la tatăl ei și, cumva neîndemânatic, dându-și capul pe spate, convinsă parcă de faptul că nu trebuie să se uite la monedă, o aruncă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Napoleon. „Să pun caii la saramură“ spuse Davout. Napoleon tresări, se hotăra destinul. „Copile, îmi spuse el deodată, ce părere ai despre intenția noastră?“ Firește, m-a întrebat așa cum uneori un om de mare spirit apelează la cap sau la pajură. În loc să-i răspund lui Napoleon, m-am răsucit spre Davout și i-am spus, parcă mânat de o inspirație: „Lua-ți-o la fugă, generale, unde veți vedea cu ochii!“ Proiectul era compromis. Davout a strâns din umeri și, ieșind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cronografia tablourilor sale. A zugrăvit într-un rând "o fată lângă izvor" și n-a putut-o vinde. Vine serbarea lui Grigorie Ghica, cel decapitat pentru opunerea la cesiunea Bucovinei. Repede donița de apă se preface în stâncă c-o pajură austriacă, se pun lanțuri la mînile chipului și tabloul reprezintă "Bucovina răpită de austriaci". Dar tot nu se vinde. Vine cesiunea Basarabiei. Repede codrul din fund se preface în Marea Neagră, pajura austriacă în rusească, izvorul în stâncă în mijlocul mării și
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
donița de apă se preface în stâncă c-o pajură austriacă, se pun lanțuri la mînile chipului și tabloul reprezintă "Bucovina răpită de austriaci". Dar tot nu se vinde. Vine cesiunea Basarabiei. Repede codrul din fund se preface în Marea Neagră, pajura austriacă în rusească, izvorul în stâncă în mijlocul mării și tabloul reprezintă "cedarea Basarabei ". În această din urmă metamorfoză s-a propus Camerei c-a s-o cumpere, dar n-a cumpărat-o. Așteptăm învierea morților și vânzarea de veci sub
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
al lui Blaga XE "Blaga" , nici măcar poezia lui Eminescu (pentru care Bucovina austriacă, Blajul sau Viena studenției sale au Însemnat atât de mult) nu ar fi fost ceea ce sunt fără Înrâurirea fertilă a civilizației Europei Centrale, Împinsă până la Carpați de pajurile imperiale. Printr-un mic exercițiu de istorie contrafactuală, ne putem imagina cum ar fi evoluat o Transilvanie fără austrieci, rămasă sub călcâiul turcilor și la discreția muscalilor. Poate că Întreaga Românie de astăzi ar fi ajuns un fel de Republică
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]