628 matches
-
ca o gândire în mijlocul revelației, o gândire a subiectivității închise ce nu justifică credința în zeu ci este justificată de aceasta. Astfel, Divinitatea se deschide credinciosului prin intermediul actului ritualic al sacerdotului ca transcendență ce iese în întâmpinare, învăluie dar și palpită în profunzimea conștiinței drept energie creatoare a ființei umane, ființă pe care o cheamă lăuntric așteptându-i răspunsul, recunoașterea și trezirea din visul mundaneității înnegurate. Ratarea revelației, ne-aderarea deplină la transcendență, opturarea interiorității în raport cu ascendența ritualului, îndoiala și dramatica
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
mult decât Descartes. „Nu este atât de altruist și de generos interesul nostru pentru Galileo cum ne-am putea imagina la început. În străfundul civilizației contemporane, care se individualizează dintre toate civilizațiile prin știința exactă a naturii și tehnica științifică, palpită figura lui Galileo. Tocmai de aceea este un ingredient al vieții noastre, și nu unul oarecare, lui revenindu-i misteriosul rol de inițiator”. O carte importantă pentru istoricul societății moderne este Filosofia Renașterii a lui P.P. Negulescu. O aducem în
[Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
răpisem o rază de soare/ Curată ca trupul crescut din cleștar.//...// Voi sta să mijească-n oglindă amurg.// Atunci doar - iatacul, privirii când scapă/ Și-l vezi, înăuntru de suflet, închis -/ Paharul primește pe-albastra lui apă/ Petale ce pururi palpită în vis" (Cleștar)12. Vederea e o întrevedere, mai curând o refracție decât o reflectare a luminii. În paharul interpus între privire și oglindă, lumina lumii se oprește purificată, un trup crescut din cleștar. Raza acestei întrupări imaginale e însă
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
parcursul oblic, imaginea secundă răsfrântă în refracția ce-i deviază apariția, o adâncește în stofa vizibilului până în pragul neobișnuit al inaparentului începător. Traseu ce înseamnă trecerea prin transparența posibilului spre netrecătorul clipei albe, acolo unde se văd "petale ce pururi palpită în vis". Trupul poetal al imaginii e "trup crescut din cleștar" sau, nevăzută, "făptura de rază și cânt", așa cum apare în poemul Stele 13: "Cum ne aplecăm pe livezi/ Aripile nu ni le vezi;/ Vezi numai, veghind prin arțari,/ De
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
la vedere sunt "ordinea și datele unei noi lumi văzută prin interstițiile lumii reale", "un azur insuportabil întrezărit prin ochiurile cerului comun", "ca un alt univers, care, fără a ruina țesătura celui existent, i se suprapune, ca o epură impalpabilă, palpitând prin interstițiile lui"10. Deși am vorbi mai curând de un substrat și nu de o suprapunere, cert este că realul lumii obiective nu e înlăturat, ci deschis până în adâncul din care el arată o altă imagine a putinței sale
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
op. cit., pp. 18, 22, 26. 21 Dan Botta, Frumosul românesc, în op. cit., p. 66. 22 Dan Botta, Charmion, în op. cit., p. 23. 23 Ibidem, p. 30. 24 "Ritmul cosmic incide, în inima noastră, armoniile lumii se dezvoltă, o vastă respirație palpită în ceruri, sânul virginal al nopții se ridică și se pogoară" (ibidem, p. 27). 25 Ibidem, p. 32. 26 Ibidem, pp. 43, 53. "Conștiință limpede a ritmurilor, ascultare a orbitelor" (ibidem, p. 54), "actul sufletului contemplându-și esența" (ibidem, p.
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
capabil să adăpostească cohabitarea paradoxală a vechiului lucru cu noul său sens" (Ștefan Aug. Doinaș, op. cit., p. 7). 9 Ibidem, pp. 7, 82. 10 Ștefan Aug. Doinaș, Lampa lui Diogene, Editura Eminescu, București, 1970, pp. 7, 113. "Acolo unde toate palpită vag în pura lor indeterminare" (ibidem, p. 26). 11 Ibidem, p. 11. 12 Ibidem¸p. 15. 13 Ibidem, p. 12. 14 Ibidem, p. 171. Ștefan Aug. Doinaș revine adesea la implicațiile acestui concept. Astfel, metafora se impune "ca o replică
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
deodată", o smulgere din nevederea imaginii lumești, străbatere rapidă a vălurilor ce ascund sensul originar, inaparentul abia intuibil, evanescent în chiar clipa posibilei sale manifestări: " Se trece întunericul prin sită/ De-o mână clătinată în imens./ O clipă; parcă, limpede, palpită/ În fundul minții umbra unui sens" (Hipnapompică, în Leonid Dimov, Texte, ed. cit., p. 177). 25 Abia aici - de aici - "mă minunează/ O luminare nouă" (Eschivă, în Texte, ed. cit., p. 176). 26 "În nădejdea identității cu cercurile concentrice generate de
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
numai suferința este creatoare adică purificatoare; ea adaugă farmec și inedit vieții, îi dă aripi și culmi spre întrezăriri de noi orizonturi. Singură ea este afirmare, fiindcă numai prin ea te simți mai aproape de viață în genere, de viața care palpită în întreaga umanitate. Nu suferința fizică ce torturează cîrpe omenești de amante în lupanare, ci suferința spirituală, neliniștea care picură în suflet farmecul demonic și somatic al nostalgiei marilor transfigurări, al marilor prefaceri"113. Aceasta era confesiunea lui Cioran la
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
dezbaterilor ideologice, gândirea postmodernă a înghițit și ultima șopârlă anticapitalistă ce mai supraviețuia în anii ’90; noii saurieni nu se mai izvodesc din bărbile lui Marx, Engels și Lenin, ci din fruntea de gorgonă a lui Bill Gates, sub care palpită un creier prometeic. 15.3.3. McCarthy și imposibilitatea curriculumului multiculturaltc "15.3.3. McCarthy și imposibilitatea curriculumului multicultural" Pe harta „imperială” a gândirii postmoderniste există și regiuni promițătoare de la care se speră mai mult decât se poate obține. Este
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
ca din memoria ultragiată a doctorului urmele rușinii. Autoarea procedează la o supralicitare a mecanismului sugestiei, aici prin "recuzita" scenică. Direct și derizoriu, "finalul de operetă" nu comunică doar într-o banală expresie sentimentul protagonistului la amintirea cuplului rizibil, monstruos. Palpită imaginea grotescă, a tenorului scund și a duenei, într-o poză plină de sarcasm vizual. Există aici o dublă evaluare, o simțită coexistență a ironiei auctoriale și a maliției personajului. Accentul fiind prea puternic, efectul devine unul specular, ca și
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
s-ar traduce prin casă și mașină. Deci, motivul real care determină gestul de a fugi, mobilul acțiunii în sine, este dorința mereu vie a românului de a trăi liber. Chiar dacă această dorință este latentă și nemanifestă la mulți, ea palpită în schimb în inimile tuturor. Domnul Ceaușescu a cunoscut această stare de spirit atunci când, cu ani în urmă, a vorbit despre invadarea Cehoslovaciei, ceea ce i-a folosit în creșterea popularității. Dar tot domnul Ceaușescu a făcut-o uitată în următorii
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
și profesionalizarea sa. Apoi numărul mare de bolnavi de aici, cu o patologie foarte variată mi-a oferit un bogat material de studiu și cercetare. În general, clinicile din Cluj au reprezentat pentru mine inima și plămânul prin care a palpitat și respirat fluxul ascendent al pregătirii mele în arta medicală și a modului de comportare față de omul suferind. De la profesorul Hațieganu am mai învățat că bolnavul nu trebuie să se găsească numai sub mirajul cifrelor și al aparatelor, medicina clinică
Frânturi din viaţa unui medic by Popescu Georgie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1175_a_1888]
-
nu sunt obsedați de morală. Dostoievschi este obsedat de om, obsesie în care trăsătura perseverentă, epileptică, și meticulozitatea sunt și ele obsesive. Astfel, nefiind o lecție psihiatrică, opera lui este un nesfârșit comentariu despre om. A descris Dostoievschi natura? A palpitat acest ins așa cum o fac rușii în fața ploii, furtunilor? Nu... Omul a fost universul lui. Omul Dostoievschi a fost tulburător. Dar mai puțin, cred, psihiatru. Și totuși, acest bolnav a deschis psihiatriei o fabuloasă nevoie de a-și adânci căutările
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
fost și atunci: fiecare a văzut de unul singur o stea, fără îndoială Luceafărul, sau steaua Magilor... Dar din moment ce semnul se arătase, nu putem comenta nimic: o văzuse și el, pe urmă o văzusem și eu, o stea decolorată, departe, palpitând pe cer... Nu aveam ce comenta... semnul divin nu se cade analizat. A fost un semn, o clipită. Dar îl "văzusem", era Crăciunul, "ni se răspunsese". Cuprinși de o fericire caldă, am ocolit orice îndoială, desfăcând mâncarea și am băut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
o lampă „de terasă”, o împletitură metalică vopsită în negru cu plăcuțe de sticlă portocalii. Când lampa e aprinsă, fotografia e luminată din plin, cumva sărbătorește: fetița de cinci ani, zâmbitoare, elegantă, cu părul aranjat în bucle mari pare vie, palpitând de vechea emoție a clipei-eveniment în care, dusă la fotograf, a stat sub reflectoarele aprinse, orbitor, în atelierul cine știe cărui maestru din provincie... De câte ori sting acea lumină, de pe hol, „ca să nu ardă degeaba”, sau noaptea târziu, când mă culc, mai întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
un tânăr preot flamand care, în curând, va fi ridicat la cinstea altarelor. Pregătindu-se să-și reînnoiască consacrarea în robia sfântă de iubire, după învățătura lui Louis Grignon M. de Montfort, a scris printre altele și aceste sentimente, toate palpitând de iubire față de Maria: „Scumpa mea Mamă, fă ca eu să mă nasc în Tine, ca să fiu adevăratul tău copil... Maică dumnezeiască, ajută-mă să ajung la desăvârșire! O, iubită Mamă, până de Crăciun voi deveni oare micuțul tău Isus
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
parale. Femeile de rând sau moftu roase se răsfață În plină lume la o masă scumpă, Într-o grădină pretențioasă de vară. Însă femeile de mare soi iubeț, cu fantezie și cu gust al pitorescului, al ineditului, Îți cedează bucuroase, palpitând entuziast și coapte pentru dragoste, după o seară petrecută În confidențe calde la vreun colț de cârciumă cunoscută numai de tine, cu rinichi de vițel de lapte fâlfâind pe talerul de lemn, brânză albă, roșii și ardei grași la gheață
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
mai spus, pe cea ome nească, având, adică, organele ei respiratorii și de ali mentație, de locomoție (Creatorul lumii n-a avut atâta imaginație când a Înzestrat pe om cu picioare, În loc de roate); apoi un sistem nervos, o inimă care palpită, cum și misterioase organe extrem de gingașe și de a căror minuțioasă funcționare depinde adesea tot greul materialului târât. E un complex. Cât pe aci uman cu metehnele și cazurile sale clinice, pe care uneori nu le dau de rost nici
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
încât, încurajat și incitat, am îndrăznit să-mi pun mâna pe coapsa lui, ceea ce, în loc de respingere, a adus o sporire a presiunii pulpei lui; din cale afară de excitat, am împins mâna până la sexul bărbatului și, simțindu-l în mare formă, palpitând chiar, am cutezat să-l deschei la pantaloni (cu ce precauție, cu ce încetineală, cu ce teamă!) și să-mi introduc mâna sub chiloții lui, ca să prind într-însa acel corp viu și cald, independent parcă de restul trupului de
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
posed. Într-o noapte, cu imaginația fierbinte, foarte excitat, în erecție, nu m-am mai putut stăpâni, mi-am luat inima în dinți, am trecut tiptil în odaia ei și, ajungând la pat, am început a pipăi formele fetei, care palpitau sub cuvertura ce o învelea. Nu m-a respins, dar nici nu m-a lăsat să trec alături de ea în pat, să facem dragoste, oricât am stăruit. În nopțile următoare, n-am mai reluat „atacul“, imaginația mea s-a mutat
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
în tine. Încă ești acolo, dar ești și aici. Dar întâi în ochi se întâmplă ceva. Apoi în măruntaie. Trupul tău devine al tău, are greutate, primește și dă. Ești în lume.” Râma de bronz, ,,(...) ale cărei împletituri și reliefuri palpita și aruncă raze scurte.” reflectă imaginile, iar nu suprafață lucioasa și opaca. Personificata, acceptă prezența lui Antipa, stabilind o comunicare bizară : ,, (...) oglindă îl primește, adâncul ei fumuriu, rare sclipiri, greu și nestatornic că mercurul”. Imaginea surprinsă este deformata, iar legile
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
are darul de a o stârni, căci ea, vârsta târzie, deține esența savuroasă, nostalgică, fortifiantă, a ̀înțelegerii vieții. Craig a folosit însemnări vechi, agende perimate, păstrându-le datările, stilul de jurnal, dar redactând o carte nouă în care totul palpită ca ceva actual și viu, iar gândul se mișcă săgetător și ingenuu. Bătrânul Craig a altoit în acest context și pasagii din alte scrieri de-ale lui, căci în aproape tot ce a scris există trăsături autobiografice (chiar și ideile
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
de gândire, un tratat de etică. Dacă eu am învățat să-l prețuiesc pe Caragiale, aceasta s-a datorat faptului că tinerii mei prieteni m-au convins că, sub comicul, sub bufonadele, sub grotescul maestrului pus pe moft și bășcălie, palpita o secretă vână de tragic.” Milan Kundera definea această inadecvare, acest refuz al comediei și implicit al râsului ca pe „un dezacord estetic : dezacordul visceral cu neseriozitatea ; indignarea față de un râs deplasat.” sau altfel spus, o constată antropologică pentru a
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
sa prodigioasă, desprins de pământ, Icar victorios, nu se poate apleca decât cu indulgență, înțelegere și dragoste spre bătrânul pământ lăsat în urmă, acolo jos. Cavaler al cerului, privirea lui se distanțează atunci când se uită la furnicarul în care viața palpită, unde oamenii luptă, se zbat, se bucură și plâng: mișcare neîncetată, reînnoire a deșertăciunilor ce se supun respectării legii naturale, evoluției lumii. Această poziție de observator, această viziune asupra lumii și a ființelor îi creează pilotului de vânătoare reflexe psihologice
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]