801 matches
-
regele Spaniei, împărat al Germaniei, Carol Quintul. Este o ilustrare clară a pretențiilor feudale istorice ale Franței asupra Italiei, care datează, după cum am mai spus, de la imperiul carolingian. Tot de la Charlemagne, au moștenit regii francezi tendința de a-și subordona papalitatea (a se vedea exemplul papalității de la Avignon). Pe plan intern, puterea centrală devine tot mai puternică, pe fundalul întăririi monarhiei, pregătind terenul pentru absolutismul regal. Foarte importantă este data de 10 august 1539, când Francisc I semnează ordonanța elaborată de
Casa de Valois () [Corola-website/Science/312554_a_313883]
-
Carol Quintul. Este o ilustrare clară a pretențiilor feudale istorice ale Franței asupra Italiei, care datează, după cum am mai spus, de la imperiul carolingian. Tot de la Charlemagne, au moștenit regii francezi tendința de a-și subordona papalitatea (a se vedea exemplul papalității de la Avignon). Pe plan intern, puterea centrală devine tot mai puternică, pe fundalul întăririi monarhiei, pregătind terenul pentru absolutismul regal. Foarte importantă este data de 10 august 1539, când Francisc I semnează ordonanța elaborată de cancelarul Guillaume Poyet care, printre
Casa de Valois () [Corola-website/Science/312554_a_313883]
-
inițiativelor de pace ale Ligii Lombarde și insistența asupra capitulării necondiționate a orașelor italiene. Milano și alte cinci orașe au persistat în a se opune împăratului, care a trebuit să ridice asediul asupra Bresciei. Primind și de această dată sprijinul papalității, Liga Lombardă a reușit să contracareze eforturile lui Frederic al II-lea. În 1249, în timp ce asediau Parma, trupele lui Frederic au fost atacate, iar tabăra imperială capturată. Cu aceată ocazie, Frederic al II-lea a pierdut tezaurul imperial și totodată
Liga Lombardă () [Corola-website/Science/324375_a_325704]
-
în schimbul aprobării papale față de revendicările sale. Însă conflictul cu papa Ștefan al III-lea a izbucnit, atunci când Ștefan s-a opus căsătoriei lui Carol cel Mare cu fiica lui Desiderius. Ca urmare, regele longobard a încetat să predea orașele promise papalității. Căutând, ca și predecesorii săi, să extindă stăpânirea longobardă în Italia, Desiderius a intrat în conflict cu papalitatea, dar și cu ducatele longobarde din Langobardia Minor, Ducatul de Spoleto și Ducatul de Benevento. Chiar în anul în care a urcat
Desiderius al longobarzilor () [Corola-website/Science/324791_a_326120]
-
s-a opus căsătoriei lui Carol cel Mare cu fiica lui Desiderius. Ca urmare, regele longobard a încetat să predea orașele promise papalității. Căutând, ca și predecesorii săi, să extindă stăpânirea longobardă în Italia, Desiderius a intrat în conflict cu papalitatea, dar și cu ducatele longobarde din Langobardia Minor, Ducatul de Spoleto și Ducatul de Benevento. Chiar în anul în care a urcat pe tron, Desiderius l-a asociat la conducerea regatului pe fiul său, Adalgis (Adelchis). Alboin de Spoleto și
Desiderius al longobarzilor () [Corola-website/Science/324791_a_326120]
-
că a refuzat să îl încoroneze ca rege. De asemenea, Desiderius a invadat ducatul de Pentapolis. Trimișii papei Adrian și ai lui Desiderius s-au întâlnit la Thionville, însă între timp Carol cel Mare devenise hotărât să intervină de partea papalității. Ca urmare, Carol și unchiul său, Bernard și-au condus trupele peste Alpi în 773. Longobarzii au suferit o mare înfrângere la Mortara (Ara Mortis), în Lombardia, iar francii au trecut la asedierea chiar a capitalei statului longobard, Ticinum (astăzi
Desiderius al longobarzilor () [Corola-website/Science/324791_a_326120]
-
VII-XIII, chestiunile ecleziastice devin marginale. În această secțiune, după schițarea istoriei Franței sub Carolingieini și primii membrii ai dinastiei Capețienilor, Orderic ajunge cu nararea evenimentelor până în vremurile sale, începând de la anul 1082. El oferă numeroase informații referitoare la Imperiul romano-german, papalitate, normanzii din Sicilia și Apulia, prima cruciadă (pentru care apelează la cronicile lui Foucher de Chartres și Baudri de Bourgueil). Însă interesul său principal este acordat istoriei celor trei frați ducele Robert Curthose al Normandiei, William Rufus și Henric. El
Orderic Vitalis () [Corola-website/Science/328100_a_329429]
-
început în Grecia Antică, a continuat prin Imperiul Roman și care, după apariția creștinismului în Orientul Mijlociu, prin mijlocirea Imperiului Bizantin, s-a răspândit în întreaga Europă. Cucerirea a vestului Imperiului Roman de popoarele germanice și instaurarea despotismului în forma dominației Papalității, (care combina autoritatea politică și spirituală, stare de fapt care nu a caracterizat civilizația greacă în niciunul dintre stadiile sale de existență), a dus la o ruptură între lumile apuseană și răsăritean-grecească. Marea Schismă și cruciada a patra a adâncit
Lumea occidentală () [Corola-website/Science/304109_a_305438]
-
a fost duce de Spoleto în două rânduri, de la 1223 la 1230 și de la 1251 la 1276. Rainald era fiul lui Conrad de Urslingen. El a fost numit inițial de către papalitate că oponent al fostului duce spoletan, Dipold conte de Acerra. În 1228 i s-au acordat puteri sporite, de care nu a ezitat să profite. Astfel, în același an el a invadat Marca de Anconă, din poziția de legat apostolic
Rainald de Urslingen () [Corola-website/Science/324962_a_326291]
-
un episcop, Hierotheus, cu rolul de a-i evangheliza pe unguri. În a doua jumătate a secolului al X-lea a început și misionarismul german printre unguri, care a sfârșit prin a-i aduce definitiv în anul 1000 în orbita Papalității. Pe parcursul secolului al X-lea, în ciuda numeroaselor expediții (circa 50 în 75 de ani), ungurii au început să se sedentarizeze (de la viața seminomadă) și să adopte practici agricole de la populațiile cu care conviețuiau în Pannonia. Această sedentarizare, evoluția societății maghiare
Istoria Ungariei () [Corola-website/Science/303690_a_305019]
-
devenită Aleria odată cu expansiunea Imperiului Roman, insula fiind cucerită încă din 259 î.Hr.. În evul mediu a fost controlată de momentan de vizigoți, vandali și ulterior de Imperiul Roman de Răsărit, devenit bizantin prin creștinare; de la acesta, ajunge în stăpânirea papalității și apoi, din sec. XIII până în sec. XVIII, devine o provincie a republicii genoveze. Datorită poziției ei strategice a fost alipită Franței în 1768 sub forma răscumpărării unei datorii. Dar Corsicanii, conduși de președintele Pasquale Paoli, au proclamat o republică
Corsica () [Corola-website/Science/300998_a_302327]
-
anti-venețiană, care îi includea pe Ludovic al XII-lea, Maximilian I al Sfântului Imperiu Roman și pe Ferdinand al II-lea al Aragonului, constituită la inițiativa papei Iulius al II-lea în 1508. Datorită faptului că a fost inițiată de papalitate, a fost considerată în acea epocă o „ligă sfântă” deși era îndreptată împotriva unui stat creștin. După prima fază a Războaielor Italiene, încheiată cu victoria Ligii Sfinte și retragerea francezilor din peninsulă, au apărut disensiuni între doi din actorii principali
Liga din Cambrai () [Corola-website/Science/335631_a_336960]
-
adus pe Arioald pe tronul regatului, a deschis o perioadă de conflict dintre cele două componente religioase ale statului. Dincolo de chestiunile de credință, conflictul avea coloratură politică, dat fiind că opunea pe promotorii unei politici pacifice față de Bizanț și de papalitate și ai integrării romanilor de susținătorii unei politice mai agresive de expansiune. Întreaga domnie a lui (626-636), în timpul căreia capitala a revenit la Pavia, a fost tulburată de aceste conflicte, ca și de amenințări din exterior; noul rege a reușit
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
adoptarea simbolică a tânărului majordom Pepin cel Scurt, și cea cu avarii de la frontierele răsăritene, i-au permis să aibă mână relativ liberă în chestiunile italiene, însă după puțină vreme a intrat în conflict atât cu bizantinii, cât și cu papalitatea. O primă încercare de a profita de pe urma ofensivei arabe asupra Constantinopolului, în 717, prin atacarea posesiunilor bizantine din Italia s.a materializat prin rezultate nesemnificative; pentru a atrage papalitatea de partea sa, a trebuit să aștepte să izbucnească tensiunile cauzate
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
vreme a intrat în conflict atât cu bizantinii, cât și cu papalitatea. O primă încercare de a profita de pe urma ofensivei arabe asupra Constantinopolului, în 717, prin atacarea posesiunilor bizantine din Italia s.a materializat prin rezultate nesemnificative; pentru a atrage papalitatea de partea sa, a trebuit să aștepte să izbucnească tensiunile cauzate de înrăutățirea situației de pe urma taxelor bizantine, culminând cu expediția din 724 a exarhului bizantin de Ravenna Scolasticus pentru destituirea papei Grigore al II-lea. Mai târziu, Liutprand a exploatat
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
de la Sutri, pe care nu a restituit-i împăratului bizantin, ci "apostolilor Petru și Paul", după cum relatează Paul Diaconul în a sa "Historia Langobardorum". Acest act, cunoscut sub numele de Donația din Sutri, a asigurat precedentul legal de atribuire către papalitate a puterii temporale, care în cele din urmă va conduce la constituirea Statului papal. În anii următori, Liutprand a intrat într-o alianță cu exarhul de Ravenna împotriva papalității, însă fără a renunța la cea cu papa împotriva exarhului; această
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
de Donația din Sutri, a asigurat precedentul legal de atribuire către papalitate a puterii temporale, care în cele din urmă va conduce la constituirea Statului papal. În anii următori, Liutprand a intrat într-o alianță cu exarhul de Ravenna împotriva papalității, însă fără a renunța la cea cu papa împotriva exarhului; această joc dublu a fost încoronat cu ofensivă care a condus la trecerea ducatelor din Langobardia Minor (Spoleto și Benevento) sub autoritatea sa, în cele din urmă ajungând să negocieze
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
renunța la cea cu papa împotriva exarhului; această joc dublu a fost încoronat cu ofensivă care a condus la trecerea ducatelor din Langobardia Minor (Spoleto și Benevento) sub autoritatea sa, în cele din urmă ajungând să negocieze ca pacea dintre papalitate și Bizanț să se încheie în benefiiul longobarzilor. Niciun rege longobard nu mai obținuse rezultate similare cu vreo altă putere de pe teritoriul italian. În anul 732, nepotul său de frate Hildeprand, care îi va succede la tron, a reușit chiar
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
Italiei, în Galia Pepin cel Scurt, vechiul inamic al uzurpatorilor familiei lui Liutprand, a reușit în fine să îl depună pe ultimul rege din dinastia merovingienilor, Childeric al III-lea și să devină rege al francilor și "de jure". Sprijinul papalității era decisiv, deși negocieri se purtau și între Aistulf și papă și regele longobard a întreprins o acțiune de a slăbi pozițiile lui Pepin prin incitarea împotriva acestui a fratelui său, Carloman. Din cauza amenințării pe care această manevră a lui
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
a executat, faptă descrisă ca fiind "înșelăciunea minunată" de Paolo Giovio Deși a fost un general și un om politic extrem de capabil, Cesare avea probleme cu menținerea domeniului său, fără patronajul papal. Niccolò Machiavelli citează dependența lui Cesare de bunăvoința papalității, aflată sub controlul tatălui său, urmând să fie slăbiciunea principală a domniei sale, susținând că, dacă Cesare ar fi putut să câștige favoarea noului papă, el ar fi fost un domnitor de mare succes. Vestea morții tatălui său (1503) a ajuns
Cesare Borgia () [Corola-website/Science/321728_a_323057]
-
Grigore al VII-lea, i-a cerut lui Henric al IV-lea să renunțe la drepturile asupra Bisericii din Germania. Papa a combătut totodată ideea de "monarhie divină" și a obținut sprijinul acelor nobili germani care urmăreau limitarea absolutismului imperial. Papalitatea a interzis ierarhilor Bisericii, sub amenințarea cu excomunicarea, să-l mai susțină pe Henric. În cele din urmă, în 1077, Henric s-a văzut nevoit să plece la Canossa, în Italia de Nord, pentru penitență și pentru a obține absolvirea
Dinastia Saliană () [Corola-website/Science/325331_a_326660]
-
gestului de umilință, împăratul a reluat învestitura laică (numirea demnitarilor Bisericii de către autoritatea laică) și a manevrat lucrurile în așa fel, încât în 1080 a apărut un antipapă, cu numele (Clement al III-lea). Divergența dintre monarhul imperial german și papalitate a dus la un război, care a slăbit puterea imperiului german din 1077 până la încheierea concordatului de la Worms, în 1122. În baza concordatului, papa era autoritatea îndrituită să numească în funcții pe înalții ierarhi ai clerului, însă regele german avea
Dinastia Saliană () [Corola-website/Science/325331_a_326660]
-
excomunicarea lui Henric a fost ridicată în 1077, rebelii au continuat să își planifice acțiunile. La Forchheim, Rudolf a fost ales anti-rege în martie 1077, promițând să respecte conceptul electiv al monarhiei și declarându-și dorința de a se supune papalității. La 25 mai, Rudolf a fost încoronat la Mainz de către arhiepiscopul Siegfried I, însă locuitorii orașului s-au răsculat, iar el a fost nevoit să fugă către Saxonia. Această acțiune nu era facilă, dat fiind că Saxonia era despărțită de
Rudolf de Rheinfelden () [Corola-website/Science/325205_a_326534]
-
jucat rolul der mediator între cei doi gineri ai săi, Henric al IV-lea și Rudolf de Rheinfeld, ambii pretendenți pentru tronul Germaniei, în războaiele dintre aceștia din anii 80. Ea a fost un adversar al Reformei gregoriene, deși onora papalitatea și proteja autonomia abațiilor. În 1091, Adelaida a murit, spre doliul general al locuitorilor, și a fost înmormântată în biserica parohială de Canischio (Canisculum), o mică așezare din Valle dell'Orco, unde ea se retrăsese în ultimii ani de viață
Adelaida de Susa () [Corola-website/Science/324960_a_326289]
-
capturați și executați, că Jack Straw ce și-a trădat camarazii sub tortură, fiind executat. Rebeliunea s-a stins, iar impozitele erau strânse din nou, însă era sfârșitul iobăgiei, fiind adoptate unele reforme ce creșteau drepturile țăranilor pe termen mediu. Papalitatea a întâmpinat dificultatea de a face față puterii monarhice și ridicării unor centre social-politice concurente, consolidate în sec. XII-XIII. Papii s-au concentrat pe lupta cu împărații germani. Nu au putut stopa ridicarea puterii orașelor și altor centre de putere
Criza secolului al XIV-lea () [Corola-website/Science/332131_a_333460]