384 matches
-
ruși prizonieri de război, sau care au citit volantele cu proclamația generalului, s-au arătat interesați să devină membri ai acestei armate. În primăvara anului 1943, Vlasov a scris o proclamație ("Proclamația de la Smolensk") răspândită mai apoi prin foi volante parașutate peste teritoriile controlate de sovietician anti-Bolshevik leaflet. Mai multe mii de soldați sovietici au dezertat și au trecut de partea germanilor ca urmare a acestei acțiuni. Deși nu a existat o adevărată Armată Rusă de Eliberare, departamemtul nazist de propagandă
Andrei Vlasov () [Corola-website/Science/306983_a_308312]
-
unui avion german, avionul de vânătoare îmbarcat era lansat de pe rampă cu ajutorul unei rachete, ca să lupte cu aparatul de zbor inamic. După îndeplinirea misiunii, pilotul aliat își îndrepta aparatul spre un aeroport de pe țărm, sau dacă nu era posibil, se parașuta în apele mării, de unde era cules de una dintre navele de escoră, iar avionul era lăsat să se prăbușească. Au fost lansate opt misiuni aeriene de luptă de pe vasele comerciale, au fost distruse șase avioane ale Axei și un pilot
Bătălia Atlanticului (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308125_a_309454]
-
țară din Panenské Břežany la biroul său din Castelul Praga. Când a ajuns în zona Holešovice din Praga, mașina sa a fost atacată de doi luptători din rezistența cehoslovacă, Jozef Gabčík și Jan Kubiš. Aceștia, antrenați în Regatul Unit, fuseseră parașutați în Boemia în decembrie 1941 ca parte a Operațiunii Anthropoid. După ce arma lui Gabčík s-a blocat, Kubiš a aruncat o bombă asupra mașinii lui Heydrich. Heydrich a fost rănit fatal de explozie. Ambii parașutiști au reușit să fugă de la
Lidice () [Corola-website/Science/306587_a_307916]
-
pan[[Europa|europeană]] pentru salvgardarea valorilor europene. [[Fișier:Bundesarchiv Bild 146II-783, Heinrich Himmler.jpg|200px|thumbnail|Heinrich Himmler]] În [[1942]], [[Reinhard Heydrich]], mâna dreaptă a lui Himmler, a murit la [[Praga]], grav rănit într-un atentat făptuit de agenți cehi parașutați de britanici. Ca represalii împotriva populației cehe, Himmler a dispus distrugerea satului ceh [[Lidice]] și lichidarea populației de sex bărbătesc în vârstă de cel puțin 15 ani (172 de persoane). 98 de băieți de până la această vârstă au fost duși
Heinrich Himmler () [Corola-website/Science/306580_a_307909]
-
o bună parte din energia electrică și apa potabilă necesare, urmărind totodată și ocuparea orașului Suleimaniya. Liderii iranieni sperau ca prin ocuparea acestora vor obține o poziție mai avantajoasă în cadrul negocierilor de pace. Trupe aeropurtate de comando iraniene au fost parașutate în spatele liniilor de apărare irakiene, luând prin surprindere inamicul. Concomitent, elicoptere înarmate cu rachete au distrus o mare parte din tancurile irakiene, iar avioanele de atac F-5E Tiger au atacat rafinăria Kirkuk. În continuare, utilizând aceleași tactici, trupele iraniene au
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
să se răscoale și să le sprijine înaintarea, care deja ajunsese la 145 km în adâncimea teritoriului Iranian. În acel moment, sub conducerea generalului-locotenent Ali Sayyad Shirazi a fost declanșată riposta iraniană, numită Operațiunea Mersad. Trupe aeropurtate iraniene au fost parașutate în spatele inamicului, în timp ce forțele aeriene distrugeau blindatele acestuia. Trupele iraniene au învins categoric forțele MEK în 29 iulie 1988, în orașul Kerend-e Gharb. În 31 iulie, trupele iraniene au alungat inamicul din Qasr-e-Shirin și Sarpol-e Zahab. Pierderile irakiene și ale
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
a dovedit extrem de eficientă în prima parte a războiului, micșorând drastic numărul de pierderi ale forțelor iraniene. Schimbarea ulterioară a tacticii irakiene în apărare, a determinat pe iranieni să renunțe la tactica "valurilor umane", în favoarea operațiilor ce foloseau trupe speciale, parașutate în spatele pozițiilor irakiene. Din punctul de vedere al numărului de vehicule blindate, dispunând la începutul războiului doar de 1700 de tancuri de luptă și 250 de tancuri ușoare, Iranul se situa în inferioritate față de irakieni, iar această situație s-a
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
a limita mobilitatea tancurilor. De asemenea, au suplinit lipsa transportoarelor blindate cu camioane și alte vehicule civile, pentru a transporta rapid forțele combatante în diversele zone ale frontului. În a doua parte a războiului, au perfecționat tactica infiltrării de trupe parașutate în spatele pozițiilor inamice. De asemenea, aceste tactici s-au remarcat la forțarea cursurilor de ape și la asaltul pozițiilor inamice în zone muntoase. În schimb, trupele iraniene s-au dovedit ineficiente în lupta în condiții dificile de vreme și în
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
să scape cu greu din încercuirea germană. În timpul Conferinței de la Teheran, Aliații au decis ca partizanii lui Tito, cunoscuți ca Armata Populară de Eliberare a Iugoslaviei, să fie singura mișcare de rezistență antigermană sprijinită de Aliați. RAF a început să parașuteze provizii, arme și muniție numai partizanilor lui Tito. În septembrie 1944, Armata Roșie se afla în apropierea granițelor iugoslave, iar Tito a călătorit la Moscova pentru a asigura coordonarea acțiunilor iugoslavo-sovietice împotriva ocupantului. Pe 20 octombrie 1944, partizanii comuniști și
Teatrul de luptă din Mediterană (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308359_a_309688]
-
lui Tito. Regele Petru al II-lea, președintele american Franklin Roosevelt și prim-ministrul britanic Winston Churchill s-au alăturat premierului sovietic Iosif Stalin pentru recunoașterea oficială a lui Tito și a partizanilor la Conferința de la Teheran. Astfel, aliații au parașutat în spatele liniilor Axei, ajutându-i pe partizani. Pe 17 iunie 1944 pe insula Vis a fost semnat un tratat prin care se încerca unirea guvernului condus de Tito (AVNOJ) și guvernul în exil al regelui Petru al II-lea. Acest
Iosip Broz Tito () [Corola-website/Science/303150_a_304479]
-
pe 17 iulie 1945,pentru participarea activă la mișcarea legionara, dus la București și eliberat pe 30 iulie 1945 în urmă presiunilor bisericii. Apoi a fost arestat în 14 mai 1948, pentru ajutorul dat luptătorilor anticomuniști,foști legionari pregătiți și parașutați de americani în Munții Făgărașului. Atât pentru aceste fapte, cât și datorită notorietății sale,este schingiuit o lună și jumătate, silit să dea repetate declarații, fiind apoi eliberat (v. G.Enache, Părintele Arsenie Boca în atenția poliției politice, Ed.Partener
Arsenie Boca () [Corola-website/Science/302966_a_304295]
-
șansa de a o fi cunoscut personal pe Smaranda Brăescu. Cu deosebită generozitate mi-a pus la dispoziție o serie de documente și fotografii, mărturie a celor ce mi-au fost relatate, în special privind nașterea trupelor de desant aerian parașutat din România și aportul Smarandei Brăescu la formarea acestei arme de elită și în România, alături de celelate națiuni că Marea Britanie, Germania, Franța, Rusia, Statele Unite ale Americii... Am primit răspuns și la întrebarea referitoare la data de naștere a Smarandei Brăescu
Smaranda Brăescu () [Corola-website/Science/303800_a_305129]
-
Dobrescu) deturnează un avion ce zbura pe ruta Frankfurt - Hong Kong la numai câteva minute după decolare. Amenințând cu detonarea unei bombe aflate într-o valiză, ei conving echipajul să îndrepte avionul spre Insulele Capului Verde, dar deasupra Mării Mediterane ei se parașutează împreună cu Samantha Juvett (Brândușa Marioțeanu), fata unui miliardar american, ce se afla în același avion și care fusese adormită în prealabil prin turnarea unui somnifer în cafea. Ei cad în apă și sunt recuperați de o șalupă care îi aștepta
Nea Mărin miliardar () [Corola-website/Science/303860_a_305189]
-
Luptătorii brigăzii au aterizat între Trecătoarea Mitla și partea de est a peninsulei Sinai, și au pătruns în trecătoare, împotriva recomandărilor superiorilor, suferind grele pierderi în luptă. După ce a realizat cu succes prima parte a misiunii sale (reunirea unui batalion parașutat lângă Trecătoarea Mitla cu brigada care se deplasa pe teren), unitatea comandată de Sharon a fost desfășurată în apropierea trecătorii. Nici avioanele de recunoaștere, nici cercetașii nu au raportat existența unor forțe inamice înăuntrul trecătorii. Sharon, ale cărui forțe inițial
Ariel Șaron () [Corola-website/Science/304393_a_305722]
-
de la vest de Terbourba. Unele dintre unitățile britanice au suferit în aceste lupte pierderi de până la 75% din efective. Între timp, în zona de luptă au sosit unitățile de parașutiști britanici. Batalionul al 2-lea de parașutiști britanici au fost parașutați pe 3 decembrie lângă aeroportul și orașul Depienne, la aproximativ 48 km sud de Tunis („Operațiunea OUDNA”) cu misiunea de a distruge avioanele de bombardament în picaj Stuka, care susținuseră foarte eficient defensiva germană. Britanicii au fost parașutați într-o
Campania din Tunisia () [Corola-website/Science/312222_a_313551]
-
au fost parașutați pe 3 decembrie lângă aeroportul și orașul Depienne, la aproximativ 48 km sud de Tunis („Operațiunea OUDNA”) cu misiunea de a distruge avioanele de bombardament în picaj Stuka, care susținuseră foarte eficient defensiva germană. Britanicii au fost parașutați într-o zonă în care era cantonat un batalion italian de bersalieri experimentați. Radio Roma a relatat că bersalierii au luat 300 de prizonieri dintre parașutiștii britanici. Britanicii în schimb au raportat că parașutiștii au luptat cu parașutiștii germani, sprijiniți
Campania din Tunisia () [Corola-website/Science/312222_a_313551]
-
rapoartele misiunilor britanice în Iugoslavia au dus la creșterea interesului Aliaților occidentali față de partizanii procomuniști iugoslavi și a intensității acțiunilor aeriene aliate în regiune. În septembrie 1943, ca urmare a cererii formulate de Winston Churchill, generalul Fitzroy Maclean a fost parașutat în Iugoslavia și devenit ofițerul de legătură al britanicilor pe lângă cartierul general al lui Tito de la Drvar. În timp ce aprovizionarea cetnicilor a fost redusă drastic, partizanii procomuniști au primit grosul proviziilor asigurate de Aliați. După încheierea Conferinței de la Teheran din 1943
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
mai important dintre românii aflați în exil în URSS. După declanșarea celui de-al doilea război mondial, armata sovietică îl folosește în mai multe acțiuni de sabotaj și lupte de partizani (potrivit mărturiei lui Alexandru Bârlădeanu). Printre altele, a fost parașutat și în Crimeea. La 19 august 1944, Doncea este parașutat de sovietici în România, dar nu reușește să ia legătura cu conducerea PCdR. După răsturnarea guvernării antonesciene și constituirea în martie 1945 a guvernului condus de Petru Groza, Doncea a
Constantin Doncea () [Corola-website/Science/311672_a_313001]
-
declanșarea celui de-al doilea război mondial, armata sovietică îl folosește în mai multe acțiuni de sabotaj și lupte de partizani (potrivit mărturiei lui Alexandru Bârlădeanu). Printre altele, a fost parașutat și în Crimeea. La 19 august 1944, Doncea este parașutat de sovietici în România, dar nu reușește să ia legătura cu conducerea PCdR. După răsturnarea guvernării antonesciene și constituirea în martie 1945 a guvernului condus de Petru Groza, Doncea a fost înaintat (15 august 1945) la gradul de locotenent-colonel de
Constantin Doncea () [Corola-website/Science/311672_a_313001]
-
unei bisericuțe și om de prim ajutor. În cele din urmă a fost înscris la centrul inteligenței militare din Maryland. Mai târziu a intrat la Universitatea din Paris. Acolo s-a antrenat într-o echipă de luptă, pentru a se parașuta în Franța și a lucra cu Rezistența. Echipa lui Alexander a navigat, însă, către Țara Galilor, pentru a termina antrenamentele. Alexander a fost trimis în Alsacia, Lorena, Renania și sudul Germaniei. Când războiul s-a terminat, a fost asignat la o
Lloyd Alexander () [Corola-website/Science/311050_a_312379]
-
de comandant-adjunct de pluton, apoi comandant de companie și de batalion. Ulterior și-a continuat activitatea în calitate de șef al brigăzii corespondenților de pe front. La data de 13 iunie 1942, pe când era ofițer de informații pe Frontul din Briansk, a fost parașutat într-o misiune de recunoaștere în regiunea Orel, ocupată de către germani, având misiunea de a se alătura mișcării de rezistență de acolo. În anul 1943, a devenit membru al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică. În următoarele câteva luni, Verșigora s-
Piotr Verșigora () [Corola-website/Science/311053_a_312382]
-
că numeroși localnici s-au alăturat mișcării de rezistență antinazistă, iar restul populației a sprijinit în mod pasiv partizanii. După o vreme, specialiștii NKVD, SMERȘ și GRU au început să instruiască grupuri speciale - comandouri ale forțelor speciale - care au fost parașutate în spatele liniilor inamice. Cei recrutați în aceste grupuri erau de obicei voluntari din rândurile armatei regulate, a trupelor ministerului de interne dar și din rândul sportivilor de performanță sovietici. După ce ajungeau în spatele liniilor inamice, aceste grupuri luau legătura cu formațiunile
Partizanii sovietici () [Corola-website/Science/311255_a_312584]
-
au început organizarea unităților de partizani chiar de a doua zi după emiterea primelor directive date de la centru. După unele estimări sovietice, în august 1941, luptau deja 231 de detașamente de partizani în spatele liniilor inamice. Până la sfârșitul anului 1941, fuseseră parașutate în sprijinul partizanilor din Belarus peste 437 de comandouri speciale cu peste 7.200 de luptători. Totuși, odată cu înaintarea liniei frontului spre est, condițiile aprovizionării unităților de partizani s-au înrăutățit continuu până în martie 1942. Una dintre cele mai mari
Partizanii sovietici () [Corola-website/Science/311255_a_312584]
-
sub ocupația nazistă. Partizanii sovietici au operat și în statele baltice. În Estonia, partizanii au luptat sub conducereaq lui Nocolai Karotamm (un lider comunist al RSS Estoniană). Grupurile care acționau în Estonia erau puțin numeroase, în principal formate din personal parașutat din teritoriile controlate de comuniști. În Letonia, partizanii au fost controlați la început de cartierele generale belaruse sau ruse, pentru ca din ianuarie 1943 să se afle sub comanda directă a cartierului general de la Moscova, sub conducerea directă a lui Arturs
Partizanii sovietici () [Corola-website/Science/311255_a_312584]
-
după reocuparea statelor baltice în 1944, și unitățile lituaniene de autoapărare (1941-1944) au intrat deseori în conflict cu grupurile de partizani sovietici, în condiții asemănătoare cu partizanii ucraninieni din UPA. În Estonia și Letonia, aproape toate unitățile de partizani sovietici parașutați în regiune au fost zdrobite de forțele germane sau de milițiile locale. În Lituania răsăriteană și sud-estică, partizanii sovietici s-au luptat în mod constant cu partizanii polonezi din Armia Krajowa ("Home Army"). AK nu recunoștea legalitatea schimbărilor teritoriale din
Partizanii sovietici () [Corola-website/Science/311255_a_312584]