1,132 matches
-
dezvoltă conținutul semantic, precum și de acțiunea principiului recțiunii. Când desfășurarea recțiunii își are originea în prepoziții(locuțiuni prepoziționale), planul semantic al unui anumit caz nu mai este determinat totdeauna de funcția sintactică a substantivului ci poate rezulta numai din opoziția paradigmatică a categoriei gramaticale a cazului. Așa, de exemplu, funcția sintactică de atribut stă la baza conținutului semantic al cazului genitiv când dezvoltă sensul de ‘posesiune’ sau ‘apartenență’: „În casa prietenului e totdeauna cald.” Dar când cazul genitiv este cerut de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
esență, un conținut semantic echivalent sau chiar identic, adverbul și adjectivul (calificativ sau determinativ) se disting prin natura sferei semantice pe care o particularizează: substantivală, în cazul adjectivului, verbală în cazul adverbului. Cele două întrebuințări pot fi fixate în planul paradigmatic al limbii prin termeni cu semnificanți deosebiți: bine (adverb - bun (adjectiv) sau pot fi actualizări diferite în planul sintagmatic al textului al unor acelorași termeni din planul paradigmatic al limbii: om corect (adjectiv)/scrie corect (adverb). Sub aspect deictic, adverbul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbală în cazul adverbului. Cele două întrebuințări pot fi fixate în planul paradigmatic al limbii prin termeni cu semnificanți deosebiți: bine (adverb - bun (adjectiv) sau pot fi actualizări diferite în planul sintagmatic al textului al unor acelorași termeni din planul paradigmatic al limbii: om corect (adjectiv)/scrie corect (adverb). Sub aspect deictic, adverbul se situează în sfera obiectului actului de comunicare, în mod absolut sau cu implicarea protagoniștilor și coordonatelor actului lingvistic. Adverbele corespunzând semantic adjectivelor sunt independente de situația de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prin natura regentului; adjectivul se subordonează unui substantiv (pronume), adverbul se subordonează unui verb: „El doarme ușor.”/ „Are un somn ușor”. Prin aceasta, planul sintagmatic al textului actualizează în mod diferit termeni nediferențiați din perspectiva acestei distincții adjectiv-adverb în planul paradigmatic al limbii: zborul lin/zboară lin. Dar adverbul se subordonează și numelui (substantiv sau adjectiv) și pronumelui, precum și unui alt adverb: omul de aici, toți de acolo, albastru intens, adânc mirositoare etc.: „Dar ochii mari și minunați/ Lucesc adânc himeric
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
o clasă deschisă de unități lexico-gramaticale. Pe de o parte, prin mijloace interne (derivare, conversiune, compunere) și prin mijloace externe (neologisme), vocabularul limbii se îmbogățește cu noi adverbe. Pe de alta, numeroși termeni lexicali, bivalenți sub aspect lexico-gramatical, în planul paradigmatic al limbii, își anulează una din valențe, în planul sintagmatic al textului, unde pot funcționa ca adjective sau ca adverbe: „Să mergem împreună,/Sub acel farmec liniștit/De lună.” (M. Eminescu, I, p. 187) $adjectiv$$ - „Răsare luna liniștit/Și tremurând
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
deasupră-mi geniul morții.” (M. Eminescu, IV, p. 338), „Și un atât de trist amor/ Am îngropat în ele.” (Ibidem, I, p. 184) a. Subclasa adverbelor constante cuprinde termeni cu conținut lexical obiectiv, stabil, fixat pentru conștiința subiectului vorbitor în planul paradigmatic al limbii; se înscriu aici adverbe calificative, care exprimă însușiri (calitative sau cantitative) ale acțiunilor verbale: „Scrie frumos.”, „I-a plătit înzecit.”, „L-a chemat de două ori.”, „A plecat a doua oară.” sau caracterizează circumstanțe ale desfășurării acțiunilor verbale
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se împlinesc cincizeci de ani.” Se cuprind tot aici adverbe al căror plan semantic rezultă din raportarea la alte enunțuri: da; - „Ai văzut filmul Reconstituirea?/ - Da” $da = Am văzut filmul Reconstituirea.$$ Sensul abstract al acestor adverbe se situează în planul paradigmatic al limbii; cu el adverbul vine în planul sintagmatic al textului, unde primește sensul concret. Adverbe pronominaletc "Adverbe pronominale" Adverbele pronominale sunt adverbe situaționale al căror conținut semantic concret este fixat de coordonate deictice (protagoniști, temporalitatea și spațialitatea comunicării lingvistice
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
semantic global al enunțului este constituit dintr-un fascicol de sensuri, lexicale și gramaticale, în primul rând, interdependente, „obiective”, precum și din componente „subiective”. Sensurile lexicale preced constituirea enunțului; ele aparțin, în mod virtual, unităților lexicale ca semne situate în planul paradigmatic al limbii, iar în enunț ele se fixează, se relevă sau se nuanțează. Astfel, în relație sintactică cu substantivul strada, verbul a trece, termen polisemantic, își fixează și își relevă sensul ‘a traversa’: „El trece strada în fugă.”, în relație
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a fi numai întrucât substantivul intră în sintagme precum pregătirea studentului sau recomandă studentului; în consecință, cuvântul studentului și-a depășit condiția lexicală, primind și o identitate de tip sintactic, care-l diferențiază de termenul generic, de dicționar, aparținând planului paradigmatic al limbii: student. Caracterul specific al nivelului sintactic își are originea și se manifestă, în interiorul raportului dintre planul expresiei și planul semantic al limbii, în (2) relațiile și (3) funcțiile sintactice. Dezvoltarea acestora este condiționată în bună măsură de sensurile
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
noi.( 3)" (Eminescu) 2. Relații sintacticetc "2. Rela]ii sintactice" Unitatea de structură a enunțului este asigurată de înglobarea nivelului lexical din sistemul limbii în nivelul sintactic prin intermediul relațiilor sintactice. Unitățile lexicale își actualizează propriul conținut semantic, virtual în planul paradigmatic al limbii, și, prin aceasta, participă la stratul de bază al conținutului semantic global al enunțului, în plan sintagmatic, intrând în relații unele cu altele și totodată cu enunțul ca întreg. Trecerea cuvântului din condiția de unitate lexicală în condiția
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
extrinseci (între „obiecte”) și intrinseci (interioare „obiectelor”, de tipul: parte-întreg, conținut-formă, substanță-calități, statice sau dinamice etc.). Dezvoltarea relațiilor sintactice implică o interdependență specifică între reflectarea lingvistică a unor raporturi din realitatea extralingvistică și desfășurarea raportului dintre planul sintagmatic și planul paradigmatic al limbii. În relativă dependență de particularități ale realității extralingvistice și într-o mai strânsă legătură cu specificul organizării și funcționării fiecărei limbi, între sfera semantică a unităților lexicale (și sintactice) intrate în enunț și dezvoltarea relațiilor sintactice se instituie
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
termenului regent în care își au originea „golurile” de împlinit, adică valențele lui sintactice. În planul expresiei, relațiile sintactice sunt condiție și modalitate esențială a organizării unităților lexicale într-un enunț lingvistic, organizare impusă, în procesul de trecere din plan paradigmatic în plan sintagmatic, de linearitatea semnului (textului) lingvistic. În plan semantic, relațiile sintactice sunt condiția, cadrul și sursa dezvoltării sensurilor sintactice și morfologice, precum și cadrul împletirii acestora în constituirea sensului global al enunțului, prin care vorbitorul intră în comunicare cu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fundamentale de relații sintactice 5: 1. interdependență, 2. dependență, 3. coordonare, 4. apoziție, 5. incidență. Specificul lingvistic al fiecărui tip de relație sintactică este dat de natura condiționărilor 6, de expresie și semantice, implicate în selectarea semnelor lingvistice din planul paradigmatic al limbii și în combinarea lor în plan sintagmatic. Relația de interdependență 7 se stabilește între termeni a căror asociere sintagmatică atinge gradul maxim de solidaritate; fiecare din cei doi termeni îl presupune și îl cere, funcțional, semantic și structural
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Funcții sintacticetc "3. Func]ii sintactice" Indiferent de modul specific de interpretare lingvistică a lumii extraverbale, relațiile sintactice iau naștere din momentul în care, prin desfășurarea celor două operații fundamentale ale procesului de comunicare lingvistică: selecția semnelor lingvistice din planul paradigmatic al limbii și combinarea lor în plan sintagmatic, cel puțin două unități lexicale se asociază în interiorul unei sintagme (în înțeles sintactic), determinând împletirea sensurilor lexicale cu sensuri gramaticale și desfășurarea dinamicii general-particular, esențială comunicării lingvistice. Sintagma, fără a fi o
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și a reacției la realitatea extralingvistică, pe care se întemeiază „obiectul” comunicării sau atitudinea locutorului față de interlocutor, enunțul este dezvoltarea sintagmatică în care se realizează concret, prin includerea nivelului lexical, funcțiile sintactice, existente ca atare, cu identitate abstractă, în planul paradigmatic al limbii. Existența „abstractă” - în planul langue - a funcțiilor sintactice - ca identități distincte - se întemeiază pe structura logico-semantică a enunțului lingvistic, relativ independentă de specificul limbilor naționale (cel puțin în familia limbilor indo-europene) - iar ca virtualitate, pe structura planului semantic
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Expresie activă a predicației, el situează în timp componente semantice atemporale și descrie un anumit raport, variabil, între obiectul enunțului (al predicației enunțului) și subiectul enunțării (al actului lingvistic). Verbul devine predicat prin trecerea sa din starea pasivă a planului paradigmatic al limbii, unde ocupă o poziție lexicală (care-i asigură o identitate specifică, lexicală, la nivelul morfemului-rădăcină sau al temei) în cea activă a planului sintagmatic. Aici, prin solidarizarea morfemului-rădăcină (sau al temei) cu morfeme categoriale specifice (de timp, persoană
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ci minciuna. Înscriind discuția în plan lingvistic, identitatea diferită a relațiilor construite și marcate prin cele două conjuncții se relevă în chiar mecanismul de funcționare a limbii, în actul lingvistic concret, prin intersectarea sistemului lexical cu sistemul gramatical, a relațiilor paradigmatice cu relațiile sintagmatice. Sub aspect lexical, identitatea specifică a celor două variante ale relației de coordonare, una realizată prin conjuncția dar - coordonarea adversativă, alta realizată prin conjuncția ci - coordonarea opozitivă, este descrisă de natura raporturilor semantice dintre termenii implicați în
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
e de aici, dar e frumos. În fiecare din aceste ultime enunțuri se subînțelege o anumită viziune, mai mult sau mai puțin subiectivă, asupra lumii (asupra frumosului, de exemplu). Termenii intrați în coordonarea opozitivă se pot afla înscriși, în planul paradigmatic al limbii, în relație de opoziție bilaterală sau multilaterală: Nu vine, ci pleacă, Nu e luni, ci vineri, Nu e alb ci galben. Când termenii sunt înscriși în relații paradigmatice de opoziție bilaterală, ei sunt, cel mai adesea, antonimi în
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
intrați în coordonarea opozitivă se pot afla înscriși, în planul paradigmatic al limbii, în relație de opoziție bilaterală sau multilaterală: Nu vine, ci pleacă, Nu e luni, ci vineri, Nu e alb ci galben. Când termenii sunt înscriși în relații paradigmatice de opoziție bilaterală, ei sunt, cel mai adesea, antonimi în organizarea vocabularului limbii. În aceste situații relația de coordonare opozitivă explicitează, desfășurând sintactic, în plan sintagmatic, o relație semantic-lexicală de antonimie: băiat - fată ® Nu e băiat ci fată; bătrân - tânăr
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și enunțuri în care aceiași termeni să intre în relație de coordonare opozitivă: Nu e înalt ci slab., Nu sunt mulți ci proști., Nu e mic ci isteț. Termenii înscriși în relația de coordonare opozitivă se pot afla în planul paradigmatic al limbii, nu numai în opoziții de tip lexical ci pot fi și termenii corelativi ai unei opoziții categoriale: În casă nu e frig ci e foarte frig., El nu a lovit ci a fost lovit. ș.a.m.d. Coordonarea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
determinare a cărții spune mult la o examinare mai atentă. De fapt, mai toate potrivirile dintre viața personajelor și modelele biblice sunt fabricate de tatăl lui Tobit - un vânător perseverent de aluzii, care să-i înalțe existența la o demnitate paradigmatică. Cartea biblică are în centru călătoria lui Tobie-fiul și a lui Rafail îngerul, care o pețesc pe Sara, fiica lui Raguel din Acbatana. Manualul... consemnează scrupulos manevrele grație cărora viața e manipulată în așa fel încât să capete o respectabilă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285200_a_286529]
-
patrimoniu literar, înaintea chiar a "literaturii române". Și era normal să fie așa, pentru că asta era misiunea lui: a face posibilă o literatură înainte ca ea să fie echipată cu instituțiile necesare funcționării ei. "Geniul de dinainte de geniu" e situația paradigmatică. Nu ai nevoie de o politică a genialității dacă deții "genii": strategia genialității nu e retrospectivă, de consacrare a ceea ce s-a făcut, ci prospectivă, de identificare a capacităților de creație. Ceea ce am încercat a fost să mă poziționez în
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
sonore în limbă, despre nașterea cuvintelor. Însă dincolo de aspectul diacronic, se poate identifica dimensiunea limbii pe care o vizează reflecțiile lui Herder. Indiferent dacă e vorba de sinonimie sau polisemie, realitatea limbii e constituită aici din verticalități: relații de vecinătate paradigmatică, de omologie, de paralelism etc. Herder se referă la cuvinte apropiate care se contaminează prin sensuri comune, cuvinte concurente care vizează același lucru, cuvinte derivate care își transferă semnificații prin procedee metaforice. "Semnificații atât de diferite pentru un singur radical
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
deplasând reprezentarea mecanismului prin care acesta produce literatură. Dacă ar trebui să schematizăm, această deplasare s-ar putea exprima prin relația de opoziție ușor perceptibilă între frază și cuvânt, între articulare sintactică și bogăție lexicală, între dispunerea sintagmatică și organizarea paradigmatică. Dar e mai mult decât atât: Herder pune în joc sistemul de relații latente care susțin universul de reprezentări al limbajului. Astfel, opoziția dintre cele două genii antrenează distincția între realizarea efectivă a limbii în vorbire și arhitectura ei de
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
oarecum din prima. Poezia încarnată în viață subîntinde o logică a imitației. Un ins devine "poetic" în măsura în care identitatea lui devine reproductibilă, susceptibilă de a fi proiectată asupra altora. Poezia nu se constituie decât în măsura în care biografia lui se schematizează și devine paradigmatică în raport cu alte destine, în măsura în care gesturile lui funcționează alegoric. Spre deosebire de alte modele mimetice, în care reproducerea intervine ulterior, ca o consacrare a unei opere deja existente, această imitație e constitutivă. În afara ei nu există poezie. În sfârșit, trebuie să înțelegem concret
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]