1,125 matches
-
siècle. Sur le communisme, le nazisme et l’unicité de la Shoah (ed. rom.: Nenorocirea secolului. Despre comunism, nazism și unicitatea „șoah”-ului, traducere de Mona Antohi, Humanitas, București, 1999). Chestiunea iertării a fost ridicată de Paul Ricoeur într-o manieră paradigmatică: accentul nu cade pe acordarea iertării, ci pe solicitarea ei de către cel ce a comis o fărădelege; această cerere de iertare este dovada că făptașul a trecut printr-un proces de autoevaluare morală și etică, se căiește și vrea să
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
îndeamnă să renunți la lectură. O anumită crispare e, desigur, evidentă, dar ea trebuie pusă pe seama provocării permanente a cărții lui Chandler. Maestru al comparației, acesta i-a întins, involuntar, urmașului său o capcană primejdioasă. Recenzia lui Martin Amis este paradigmatică pentru schimbarea de sensibilitate și pentru mutațiile ideologice petrecute în deceniile scurse de la scrierea Somnului de veci până la publicarea cărții lui Parker. Raymond Chandler se situa pe pozițiile morale ale unui conservator hrănit de puritanismul victorian, pe când Amis este heraldul
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
noi. Așadar, opinia publică nu ar fi acceptat un program radical de transformare care ar fi fost doar al nostru. De asta aveam nevoie de parteneri. (Cazul 4, Ungaria) De asta aveam nevoie de parteneri... Această aserțiune ilustrează bine „extazul paradigmatic”, după o formulă care circula În vremea aceea la Budapesta, care caracterizează programul elitelor reformiste ale vechiului regim. Sigur, este ușor de afirmat a posteriori că societatea ungară era pregătită. Cu toate acestea, rolul din ce În ce mai important al banului și al
ELITE COMUNISTE ÎNAINTE ȘI DUPĂ 1989 VOL II by Cosmin Budeanca, Raluca Grosescu () [Corola-publishinghouse/Science/1953_a_3278]
-
subnote” ale unui text de bază (care, însă, „lipsește” din carte), „eseurile despre spiritul ironic în literatură” din volumul După Socrate stau sub semnul unei strategii (auto)ironice. Autorul a adoptat atitudinea și stilul de gândire deduse din modelul, considerat paradigmatic, al paradoxului ironic: socraticul știu că nu știu (care era, de fapt, titlul cărții în varianta ei inițială). B. crede că „știu că nu știu”-ul ironiei socratice „este, axiomatic, sistemul de referință care poate să identifice autenticitatea conceptului de
BUDUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285912_a_287241]
-
unității eu-cosmos, respectiv spațiul intimității și al erosului candid, evocat cu inflexiuni de retorică trubadurescă - pe de o parte, și pe de alta, distanțarea ironică (uneori tinzând spre sarcasm) de grotescul și absurdul unei modernități corupte, reificantă și uniformizantă, ipostaziată paradigmatic în imaginea unui Megalopolis. Tipologic, poetul e un romantic trecut prin experiența expresionistă și, în genere, prin mutațiile de sensibilitate și de limbaj ale liricii secolului al XX-lea. Un vizionar al cărui univers e străbătut de nostalgia totalității și
BUDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285911_a_287240]
-
2. Epistemologia științelor educației" Mai întâi, ar trebui să precizăm în ce măsură se mai poate vorbi despre epistemologie, de vreme ce unii autori se referă la demisia acestui domeniu în contextul evoluțiilor din științele contemporane. Se poate vorbi, credem, despre sfârșitul epistemologiei tari, paradigmatice, ceea ce nu înseamnă că au dispărut preocupările legate de teoria științelor. Putem vorbi despre imposibilitatea, în context postmodern, a unei epistemologii a logosului universal, a pozitivismului. Pentru pozitivist, lumea se împarte în ceea ce se poate afirma cu claritate și ceea ce
Învățarea integrată. Fundamente pentru un curriculum transdisciplinar by Lucian Ciolan () [Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
-
recepta primele manifestări ale absurdului în literatura europeană. Urmează cartea cea mai coerentă ca viziune și lectură hermeneutică a lui B., Lupta cu absurdul (1971). În primul capitol (Preliminarii. Absurdul, fenomen de criză), autorul demonstrează că motivul „absurdului” reprezintă elementul paradigmatic al unei perioade, când el se manifestă în toate domeniile: estetic, filosofic, moral, cotidian. Absurdul este un „fenomen de criză”, așa cum fusese melancolia în vremea romanticilor. Estetica speculează cu privire la absurd, teatrul absurdului a invadat scenele, opiniile despre un univers absurd
BALOTA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285586_a_286915]
-
postmodernismului se regăsesc în modernism, definirea conceptului „postmodern” rămâne, însă, o problemă controversată. Astfel, în timp ce unii autori preferă o abordare cronologică, definind postmodernismul ca fiind ceea ce urmează secvențial modernismului, alții propun o abordare în termenii conținutului, mai precis ai schimbărilor paradigmatice care au loc în cultura contemporană. De exemplu, Guiness afirmă că „modernismul înțeles ca un set de idei a falimentat și, prin urmare, este legitim ca setul de idei care-i succedă să fie denumit postmodernism” (Oden, apud Veith, 1994
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
proză și dramaturgie. O creație întinsă pe jumătate de veac îl face contemporan cu mai multe faze ale literaturii, de la „dimineața” anacreontică a poeziei române la lirismul clasicității - căruia A., prin formație, temperament și concepție, i-a fost un exponent paradigmatic -, de la explozia romantică, receptată de sensibilitatea sa artistică, la primele armonii preeminesciene. O ideologie literară explicată greoi, dar temeinic, în prefețele volumelor tipărite, ca și în risipa publicistică, trimite la ideea originală a lui Gianbattista Vico, teoretizată în romantism, privind
ASACHI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285464_a_286793]
-
a mea. Habar nu am de ce, dar se întâmplă. Doar cu creaturile rele și cinice, cu Iudele tuturor vremurilor mi-e greu să mă identific. Cu restul, nu. Te invit să te gândești și pe tine ca pe un caz paradigmatic. Cum a ajuns nepotul și fiul Mircea a lui Miclea, Mircea Miclea, acest fabulos globe-trotter, specialist foarte contemporan, din puiul de țăran care, iată, îi culege un trandafir mov în Olanda prietenei sale din Balcani când ea e tristă, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
la helloism. Ei bine, și aici intervine iară treaba cu barză, brazdă, internet. Inserție. - Mircea, de ce nu am da chiar titlul ăsta? Poate că în felul acesta oamenii or să înțeleagă mai bine relația autohtonism-globalizare. De fapt, noi suntem cazuri paradigmatice de romenglish, de țărani cosmopoliți, de autobiografie cu CV?! De trecere de la comunism la helloism. La Dubrovnik era o ceată de profesori de filosofie din Europa și SUA. Și Lipman, creatorul programului, o întreprindere intelectuală minunată de care ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
scriu mai ales despre „problemele globale ale României”. Textele mele au devenit mai reci și mai anoste. Personal is political s-a diluat masiv. E o fugă de idei. Poveștile nu mai sunt mici și controlate, nu mai sunt cazuri paradigmatice, eventual cu ceva umanitate în ele. Se apropie mai mult de abordări comprehensive ale istoriei trăită ca istorie, nu ca viață personală. Exact ce n-am vrut. Peste patru-cinci ore luăm trenul spre Heathrow. Plătesc pentru două bilete 24 de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
decât despre amoriu. Și nu era tocmai confortabil, fiindcă aveam și interpretări și interese diferite. Eu mă întrebam cum să-mi filtrez lumea din jur prin ideile acelor domni, Adrian se întreba cum s-ar putea formaliza aceleași idei. Caz paradigmatic pentru diferențele dintre noi doi. Și un punct de similaritate: apetit mai scăzut pentru metafizică. Eram mai atașați de filosofia limbajului via epistemologiile pe care le învățam atât de contemporan. În toamnă, la examen țineam ochii în pământ, tot de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
când sunt femei. Acestora din urmă le sunt recunoscătoare că m-au vrut. Probabil că celorlalți le voi fi recunoscătoare fiindcă nu m-au vrut. Și acum vine treaba de care voii să-ți vorbesc, după principiul traiului prin exemple paradigmatice, bașca trimiteri la temă: femei de femei, o temă în jurul căreia mă voi învârti pe ocolite, că habar n-am ce sunt acelea: cele pe care le știu eu nu se dau mâțe leșinate, sunt tari și nu se rușinează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
viseze, necum să intre. Curtea din spate. Nimeni nu va plăti pe cineva care are meseria de gânditor. Lipsite de îngeri. „Partidul e-n toate” este titlul unei poezii de George Lesnea. Poezia era în canonul literar basic și exprima paradigmatic ubicuitatea PCR. Căci el, Partidul: „E-n holda întreagă și-n bobul mărunt/ E-n pruncul din leagăn și-n omul cărunt/ E-n viața ce veșnic nu moare”. Sfârșitul statului național. Un sat de lângă Hunedoara. Stufitul era o colonie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
tăvălugul imobiliar, se redescoperă ca mic Paris. Parcă niciodată numărul de cărți, albume și fotografii ilustrînd „Bucureștiul de altădată” nu a fost atît de mare și nu a stîrnit atîta entuziasm și atîtea nostalgii ca acum. Cazul „centrului istoric” este paradigmatic din acest punct de vedere. Printre ruinele vechilor străzi, prosperă trimiterile la trecut și istorie, de la Old City la Gara Lipscani și de la cărți poștale la Foto Cabinetul meticulos desuet al lui Eugen Ciocan. Trec, de asemenea, zilnic prin fața ASE
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
înceapă cu noi, actuala generație (indiferent de vîrstele biologice ale acesteia). Nimic nu este de preluat de la „părinți”, totul trebuie (re)construit ab initio, de la regimuri politice și instituții la nume de străzi, imn sau arhive. Avem, în consecință, personalități paradigmatice, adulate mai ales post-mortem, dar nu prea avem școli care să continue, sui-generis, opera acestora după trecerea lor în neființă. Avem repetate izbucniri de creativitate (adesea surprinzătoare) pe care sîntem tentați de fiecare dată să le percepem drept „renașteri”, dar
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
fiind făcută, de regulă, cu parapon vindicativ : sîntem un neam de Mitici, a zis o și marele Caragiale ! Bietul Mitică... Pe de altă parte, miti(ci)zarea contemporaneității românești ține de un proces firesc al memoriei sociale : „contemporaneitatea” unui autor paradigmatic nu se preia ca atare din trecut în prezent, ci se construiește dinspre prezent spre trecut, ca și „tradițiile”. „Țara lui Caragiale” este astfel și ea o construcție a imaginarului recent, dincolo de și în ciuda autorului Caragiale. Iar această viziune este
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
ajunge la struguri, sîntem un neam de vulpi ratate : „dacă s-ar institui un premiu Nobel pentru ratare, românii l-ar monopoliza pentru un secol”, ironiza Andrei Pleșu. Drept care, fie ne este rușine că sîntem români și refuzăm românitatea (cazul paradigmatic al lui Cioran), fie ne percepem ca victimă a istoriei (cazul majorității) : străinul cel rău ne-a împiedicat samavolnic să ajungem la struguri. „Conflictul dintre sentimentul de inferioritate provocat de frustrare și nevoia de înaltă selfăesteem este doar ascuns prin
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
un coleg din Tîrgu Mureș, care a făcut și o emisiune TV inspirată pe această temă. Și am fost extaziat. Extaziat cum numai un chirurg poate fi în fața unui cancer „perfect”, clar și precis, ca la carte, studiu de caz paradigmatic pentru învățăceii lui Hipocrat. Căci asta sînt aceste cîteva versuri. Au tot ce le trebuie : tema codrului (codrul, frate cu românul, care însă, uneori, fură ca în codru), stejarul mitizat în imaginarul popular, Manea slutul și urîtul devenit șef de
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
de aceea cartea istoricului Lucian Boia pune o mare problemă : pentru prima dată în cariera sa, cel mai reputat „demolator de mituri” legitimează și întărește poate cel mai periculos mit național : altfelitatea românului. Căci cum altfel putem să interpretăm titlul paradigmatic al cărții sale, care este acum pe buzele atîtor români ? Să luăm deci cît se poate de în serios titlul : De ce este România altfel ? știm deja că este altfel. De unde știm ? Părerea aproape consensuală a publicului este luată practic ca
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
de țigan sau de jidan, că este „pur” etnic. Nu-i ceruse nimeni (deocamdată...) acest lucru ! Chiar asta vrem ? Fuga de realitate Din virtualul năbădăios al e-societății române a poposit acum cîteva zile pe ecranul calculatorului meu un pps paradigmatic, un soi de antologie de angoase naționale elaborată de un român verde și subțire. Este vorba despre Lucian Mândruță - dar aceasta e mai puțin important. Important este faptul că „opera” cu pricina este - aș pune pariu ! - pe placul majorității conaționalilor
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
asupra pământului. Numai urmașii lui Abraham, Isaac și Iacob au dreptul la țara Canaanului și la celelalte binecuvântări promise de Dumnezeu acestor strămoși, și nu altor membri ai familiilor lor. Alături de aceste aspecte de bază, povestirile au câteodată o dimensiune „paradigmatică” sau „exemplară”. Strămoșii sunt descriși ca modele de urmat. Acest lucru este valabil în special pentru Abraham dar și, în parte, pentru Iacob. Abraham este un model de credință, de încredere și de ascultare (vezi în special Gn 12,1-4a
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
să se împlinească într-o fuziune a sufletelor. Această situație existențială de plinătate are origini teologice și mistice îndepărtate: să ne gândim la învățătura paulină despre «Corpul mistic»; pe noi însă ne interesează să ne oprim asupra a două exemplificări paradigmatice prezente în cadrul culturii contemporane: «comunitatea personalistă» a lui Emmanuel Mounier și «grupul în fuziune» a lui Jean Paul Sartre. Comunitatea personalistă este idealul normativ căruia Mounier intenționează să-i dedice orice efort în programul său de «revoluție personalistă și comunitară
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
despre spațiul ipotezelor interpretative exprimate în limbajele semantice cărora cultura contemporană le oferă ample posibilități. Dacă am voi să ne reprezentăm printr-un tablou situația speculativă, așa cum ne apare în concluzia cercetării noastre, am putea spune că pe fundal rămâne paradigmatică realizarea ideală a unei filosofii ca știință riguroasă; pe un al doilea plan se situează conștiința clară a dificultăților inerente logicii unei astfel de filosofii ca știință; în prim plan se profilează discursul semantic al lui «homo viator». Referința la
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]