767 matches
-
Forțele armate ale unui stat sunt apărarea finanțată de guvern și forțele sale combatante. Acestea există pentru a sprijini politicile interne și externe ale formei de guvernare. În unele țări forțe paramilitare fac parte din forțele armate ale unei națiuni. Forțele armate pot fi alcătuite din militari profesioniști (armată permanentă), a căror singură ocupație este pregătirea de luptă sau lupta propriu-zisă, sau din rezerviști, care sunt cetățeni ce se mobilizează doar atunci când
Forțe armate () [Corola-website/Science/299832_a_301161]
-
scurt timp eliminate, ceea ce, împreună cu intensificarea germanizării în porțiunea prusacă, a făcut ca Galiția Austriacă să rămână cel mai potrivit mediu pentru acțiuni patriotice. După izbucnirea Primului Război Mondial?, în care puterile care au divizat Polonia s-au confruntat între ele, unitățile paramilitare ale lui Piłsudski staționate în Galiția s-au transformat în Legiunile Poloneze și, ca parte a armatei austro-ungare, au luptat pe Frontul de Est împotriva Rusiei. Primul Război Mondial și turbulențele politice care frământau Europa în 1914 au oferit poporului
Istoria Poloniei () [Corola-website/Science/304275_a_305604]
-
organizeze autoapărarea (în Africa de Nord) și plecarea în Israel. Întors în martie 1949 în Israel, Arens a devenit membru fondator al Mișcării Herut, partid politic format de membrii Irgunului, care, în urma alcătuirii armatei israeliene, a fost dizolvat împreună cu toate celelalte organizații paramilitare evreiești. Nefiind primit, din cauza apartenenței sale politice, în industria militară , Arens a început sa lucreze pentru o companie americana care se ocupa cu proiectarea de sisteme de aprovizionare cu apă pentru orașul Tel Aviv. În 1951 s-a întors în
Moshe Arens () [Corola-website/Science/309873_a_311202]
-
DEA, agenția atomică care controlează și caută informații privind energia atomică. DCI a fost victima concurenței între agenții. NSĂ raportează secretarului apărării, CIA și președintelui. CIA este singură agenție care are atribuții executive în afară, având agenții proprii și unități paramilitare. Creată prin Actul de Securitate Națională din 1947, are că atribuții consilierea NSC pe probleme de informații , promițând ceva specializat, elaborând recomandări pentru NSC în scopul coordonării, controlând și evaluând, punând în circulație informațiile. Are o dimensiune executivă, făcând ceea ce
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
muncitoresc “Ha’Poel”. În timpul celui de-al doilea război mondial, a lucrat în comandamentul Haganei (1940-1944). Între anii 1944-1949 a fost comandantul serviciului militar de informații al Haganei - Shin Yud (Sherut Yediot), fiind responsabil mai ales de urmărirea activității organizațiilor paramilitare rivale ale sionismului revizionist „Etzel” (Irgun) și Lehi (Grupul Stern). Ulterior, a devenit secretarul Departamentului Politic al Agenției Evreiești (1945-1947). Zeev Sherf a fost numit în anul 1947 secretar al comisiei provizorii (Vaadat matzav) care a fost însărcinată cu pregătirile
Zeev Sherf () [Corola-website/Science/311039_a_312368]
-
(în , în ) a fost o luptă care a durat 87 de zile, desfășurată în orașul Vukovar din estul Croației. Asedierea orașului s-a făcut de către Armata Populară Iugoslavă ("Jugoslovenska Narodna Armija" - JNA), sprijinită de diverse forțe paramilitare sârbe, cu intenția de a desprinde localitatea de Croația și de a o anexa Republicii Sârbe Krajina, care să formeze o uniune cu Serbia și Muntenegru. Asediul s-a desfășurat între august și noiembrie 1991, în timpul Războiului Croat de Independență. Orașul a
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
când a refuzat să recunoască noua constituție a Croației, care reducea ca importanță statutul politic al minorității sârbe. Adunarea era dominată de Liga Comuniștilor. Un inginer agronom sârb, Slavko Dokmanović, a fost ales președintele adunării. În primăvara anului 1991, miliții paramilitare din Serbia, antrenate să lupte în Croația, au fost sprijinite și finanțate de Slobodan Miloșevici prin Ministerul de Interne sârb (MUP). Paramilitarii sârbi au aprovizionat cu arme populația sârbă a suburbiei Borovo, aflată la periferia Vukovarului, ceea ce a dus ulterior
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
Liga Comuniștilor. Un inginer agronom sârb, Slavko Dokmanović, a fost ales președintele adunării. În primăvara anului 1991, miliții paramilitare din Serbia, antrenate să lupte în Croația, au fost sprijinite și finanțate de Slobodan Miloșevici prin Ministerul de Interne sârb (MUP). Paramilitarii sârbi au aprovizionat cu arme populația sârbă a suburbiei Borovo, aflată la periferia Vukovarului, ceea ce a dus ulterior la asasinatele din Borovo Selo. Propaganda desfășurată atât de Belgrad, cât și de Zagreb, a sporit tensiunea, radicalizând și mai mult populația
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
Armatei Populare Iugoslave, până în punctul în care contraatacurile ar fi putut forța o retragere a acesteia. Forțele atacatoare era un amestec de soldați ai Armatei Populare Iugoslave, recruți din Forțele Sârbe de Apărare a Teritoriului ("Teritorijalna Obrana" sau "TO"), cetnici (paramilitari naționaliști sârbi) și miliții sârbe locale, numărând în total circa 50,000 de oameni. Deși, în teorie, erau de departe mai puternice și mai bine echipate decât forțele croate, moralul lor era adesea scăzut, conducerea trupelor neprofesionistă, iar dezertările constante
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
Chiar și în interiorul Armatei Populare Iugoslave existau dificultăți în a stabili un lanț unificat de comandă între diferitele corpuri și divizii de pe câmpul de luptă. Cu atât mai anevoioasă era coordonarea manevrelor cu milițiile Forțelor de Apărare a Teritoriului, grupurile paramilitare și milițiile sârbe locale. Pe 9 aprilie 1991, Dokmanović a transmis o scrisoare patetică președintelui croat Franjo Tuđman, insistând că „situația curentă din Vukovar este extrem de critică și amenință să escaladeze în orice moment într-un conflict interetnic cu posibile
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
s-au înrăutățit dramatic, iar atacurile intercomunitare au început să se petreacă și în alte locuri din Croația în următoarele luni. Pe parcursul lui iulie și august 1991, guvernul croat a început progresiv să piardă controlul Slavoniei de Est, pe măsură ce forțele paramilitare și milițiile sârbe locale, adesea sprijinite de unități ale JNA staționate în zonă, au început să alunge oficialii guvernamentali, să ridice baricade și să planteze câmpuri de mine. Armata Populară Iugoslavă a ocupat poziții pe celălalt mal al Dunării, în timp ce
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
din spatele frontului croat și a slăbit în mod semnificativ JNA. Cazarma JNA din Vukovar, situată în suburbia sudică Sajmište, a fost una din cele atacate pe 14 septembrie. Totuși, forțele croate locale nu au reușit capturarea ei și, drept represalii, paramilitarii sârbi au lansat un atac major în sud-vestul Vukovarului, din direcția Negoslavci. În jur de 2,000 de locuitori au fugit, povestind despre civili uciși și asasinate în masă. Ca răspuns la „Bătălia Cazărmilor”, Armata Populară Iugoslavă și-a activat
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
linia frontului de Șeful de Stat Major al JNA, Blagoje Adžić. Cei doi au rămas consternați de ceea ce au găsit acolo - o situație pe care însuși Panić a descris-o drept „haos”. Panić a făcut rapid schimbări majore, integrând trupele paramilitare în structura de comandă a JNA și realizând un singur lanț de comandă, cu el la vârf. Recruții slab motivați au fost înlocuiți, acolo unde acest lucru a fost posibil, cu voluntari naționaliști sârbi. Ministerul Sârb de Interne a jucat
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
Pe 30 octombrie 1991, Armata Populară Iugoslavă a lansat un astfel de asalt de infanterie, alcătuind un plan care le-a permis trupelor acoperite, dar nu conduse de blindate, să-și forțeze sistematic avansarea printre liniile de apărare croate. Trupele paramilitare au fost utilizate ca vârfuri de lance ale atacurilor. Forțele JNA, divizate în două sectoare de operațiuni, unul nordic și unul sudic, au atacat mai multe ținte simultan. Așa cum a prezis generalul Panić, apărătorii nu au mai reușit să respingă
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
au atacat mai multe ținte simultan. Așa cum a prezis generalul Panić, apărătorii nu au mai reușit să respingă un astfel de atac. Pe 3 noiembrie, Armata Populară Iugoslavă a lansat un asalt amfibiu peste Dunăre pentru a face joncțiunea cu paramilitarii sârbi din Garda Voluntarilor Sârbi ("Tigrii lui Arkan"), conduși de notoriul Željko Ražnatović ("Arkan"). În timpul acestei operațiuni, generalul JNA Mladen Bratić a fost ucis de o rachetă antitanc lângă suburbia Borovo Naselje, pe 4 noiembrie. Asaltul amfibiu a fost încununat
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
Populare Iugoslave a curățit sistematic centrul orașului, izolându-i pe puținii apărători rămași. O colină cheie a fost capturată pe 9 noiembrie, permițându-le atacatorilor o vizibilitate clară asupra întregului oraș. Atacul a fost în mare parte executat de trupele paramilitare, soldații JNA și ai Forțelor de Apărare a Teritoriului (TO) asigurând doar sprijin tactic, în special în operațiuni de deminare și acoperire de artilerie. Până pe 15 noiembrie, apărarea croată fusese redusă la cuiburi izolate, care s-au predat pe 18
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
de media occidentală a fost dominată de asediul Dubrovnikului, care se petrecea în același timp cu asediul Vukovarului. Jurnalistul britanic Misha Glenny, care a transmis atât din spatele liniilor sârbe, cât și a celor croate, comenta că JNA, și în special paramilitarii sârbi din estul Slavoniei, erau adesea extrem de ostili cu jurnaliștii străini, în contrast evident cu relativ deschișii croați, care profitau de fiecare ocazie pentru a-și descrie cauza ca pe o luptă împotriva opresiunii. Reacțiile la asedierea Vukovarului au variat
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
să reia avansarea îndelung amânată a JNA în Croația. După ce asediul a luat sfârșit, el a avansat cu majoritatea forțelor sale către Osijek, următoarea țintă strategică a Armatei Populare Iugoslave. Vukovarul a fost abandonat în mare parte în mâinile grupărilor paramilitare sârbe. Cu toate acestea, Osijek era o țintă mult mai dificilă decât Vukovar. Era un oraș mult mai mare, cu o populație de trei ori mai numeroasă, era mult mai bine apărat, avea linii de comunicație mult mai bune cu
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
și sud-sud-est, dar ambele orașe dispuneau de două artere majore de aprovizionare dinspre restul Croației (Osijek-Našice; Osijek-Đakovo; Vinkovci-Đakovo; Vinkovci-Županja). Niciuna din aceste rute nu trecea prin sate cu populație sârbească semnificativă, însemnând că JNA nu se putea baza pe sprijin paramilitar local. Au fost asediate în special Čepin și Jarmina pentru a rupe aceste linii de aprovizionare, dar atacurile au fost lipsite de succes. Osijek a fost supus unui intens baraj de artilerie în pregătirea unui asalt, însă acesta a fost
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
În ianuarie 1992 s-a ajuns la un armistițiu care stipula încetarea temporară a luptelor în Croația. Soarta celor capturați la Vukovar, atât militari cât și civili, a fost sumbră. Se pare că mulți au fost executați sumar de forțele paramilitare sârbe; jurnaliștii care au vizitat orașul imediat după căderea lui au raportat că străzile erau presărate cu cadavre în haine civile. Reporterii televiziunii BBC i-au înregistrat pe paramilitarii sârbi cântând: Apărătorii buzunarului nordic din Borovo Naselje nu au reușit
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
sumbră. Se pare că mulți au fost executați sumar de forțele paramilitare sârbe; jurnaliștii care au vizitat orașul imediat după căderea lui au raportat că străzile erau presărate cu cadavre în haine civile. Reporterii televiziunii BBC i-au înregistrat pe paramilitarii sârbi cântând: Apărătorii buzunarului nordic din Borovo Naselje nu au reușit să scape și s-a relatat că cei mai mulți au fost uciși. Majoritatea apărătorilor din Vukovar au fost și ei uciși, deși unii, inclusiv comandanții, au reușit să străpungă liniile
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
în schimburi de prizonieri, unii din ei au fost uciși sau torturați în timpul detenției. Mulți dintre croații din spitalul din Vukovar (în jur de 260 de persoane, plus câțiva membri ai personalului medical) au fost ridicați de JNA și forțele paramilitare sârbe și duși pe câmpul Ovčara din apropierea orașului, unde au fost executați (Masacrul de la Vukovar). Trei ofițeri ai JNA, Mile Mrkšić, Veselin Šljivančanin și Miroslav Radić au fost inculpați de Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie în baza mai multor
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
unui număr de sârbi pentru crimele de război comise la Vukovar - deși majoritatea acuzaților fie au murit înainte de a putea fi judecați, fie au trebuit judecați "in absentia" - iar în decembrie 2005, un tribunal din Serbia a condamnat 14 foști paramilitari pentru implicarea lor în masacrul de la spital. Imediat după sfârșitul asediului, numeroși prizonieri au fost duși în lagărul de concentrare Velepromet. Acesta a rămas în funcțiune până în martie 1992. Deși atacul inițial asupra Vukovarului nu a fost subiect al acuzațiilor
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
ieșită din comun. În 1937, rezultatele au arătat că peste 15,58% din voturi erau pentru Partidul « legionar » "Partidul Totul pentru Țară", echivalentul a 478 000 votes. În 1938, mișcarea legionară cuprindea sute de mii de membri, inclusive o forță paramilitară semnificativă. Foarte active, organizată și având puterea politică între septembrie 1940 și ianuarie 1941, această formațiune devenise ilegală, dar a rămas "interesantă" din punct de vedere politic în 1944-1945, în special pentru comuniști care le-au "uitat" atitudinea anticomuniști și
Rezistența anticomunistă din România () [Corola-website/Science/322992_a_324321]
-
guvernului german, pentru separarea regiunii de Republica de la Weimar și unirea cu A doua Republică Poloneză. Insurecția a început la data care fusese planificată încă din mai. Populația era deja înspăimântată de violențele dintre Armata din Polonia Mare și grupurile paramilitare germane. Aceste grupuri, numite Freikorps, erau formate pentru ca să servească ca poliție de frontieră (Grenzschutz), fiind încadrate cu soldați demobilizați și volutari. Comisia Interaliată, în rândurile căreia generalul Henri Le Rond era cel mai indluent personaj, a așteptat foarte mult până
Insurecțiile din Silezia () [Corola-website/Science/305386_a_306715]