1,557 matches
-
de la acest punct zero al Parusiei inițiale se produce o dezvoltare extraordinară, dezvoltarea pură a vieții lăsate în voia esenței sale proprii și, astfel, a procesului continuat al conservării sale și al sporirii sale. Corpul de pildă, aflând sprijin în patosul imobil al corporeității sale originare, se "trezește", fiecare dintre puterile sale, printr-o operație care înlănțuie una de alta diversele sale faze constitutive, se construiește încetul cu încetul, astfel încât să poată să se exercite, și așa se întâmplă cu fiecare
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
să poată să se exercite, și așa se întâmplă cu fiecare dintre puterile sufletului. La drept vorbind, o astfel de dezvoltare pare infinită. Ea constă în punerea în operă a subiectivității, fiind astfel dublă: este pe de o parte auto-activarea patosului în care se clădește interior ființa noastră. Există astfel o cultură a sentimentului nu a cutărui sau cutărui sentiment: al plăcerii, al urii, al sadismului etc., ci al sentimentului însuși ca atare, un a se simți pe sine al lui
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Iată de ce, așa cum observa cu candoare Aristotel, orice activitate se însoțește de o plăcere. Nicidecum în virtutea unei asocieri întâmplătoare, chiar dacă benefice. Ci din această rațiune esențială că orice act, actul de a vedea de pildă, avându-și ființa reală în patos și foarte precis în propriul său patos, orice sporire a viziunii, și aceasta în exercițiul său repetat, este prin chiar acest fapt exaltarea patosului său, adică autodezvoltarea sa potrivit legilor proprii potrivit legii fundamentale a inversării suferinței în bucurie. Mai
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
orice activitate se însoțește de o plăcere. Nicidecum în virtutea unei asocieri întâmplătoare, chiar dacă benefice. Ci din această rațiune esențială că orice act, actul de a vedea de pildă, avându-și ființa reală în patos și foarte precis în propriul său patos, orice sporire a viziunii, și aceasta în exercițiul său repetat, este prin chiar acest fapt exaltarea patosului său, adică autodezvoltarea sa potrivit legilor proprii potrivit legii fundamentale a inversării suferinței în bucurie. Mai mult, această lege cea mai interioară a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
rațiune esențială că orice act, actul de a vedea de pildă, avându-și ființa reală în patos și foarte precis în propriul său patos, orice sporire a viziunii, și aceasta în exercițiul său repetat, este prin chiar acest fapt exaltarea patosului său, adică autodezvoltarea sa potrivit legilor proprii potrivit legii fundamentale a inversării suferinței în bucurie. Mai mult, această lege cea mai interioară a vieții, nestăvilita și insuportabila suferință a ființei aruncate în sine și prinse în sine este cea care
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
și pe aceea a fiecăreia dintre puterile sale, care i le dă propriu-zis pe acestea și le constrânge una după alta să se desfășoare care constrânge văzul să vadă mai mult și, în auto-sporirea continuă a viziunii sale și a patosului său, îl duce pe acesta la capătul său, la inflagrarea suferirii în beția Fondului. Toate actele și procesele care tocmai au făcut obiectul acestei scurte treceri în revistă, legile care le guvernează, adică, în realitate, care le exprimă constituie câmpul
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
fel o dobândește. O asemenea repetare este dublă, teoretică și practică. Este, pe de-o parte, repetarea evidenței de care tocmai a fost vorba, a actului care o produce; este, pe de altă parte, și în mod necesar, cea a patosului în care se află actul de evidență, nefiind niciodată, ca act cognitiv, decât în auto-afectarea sa și prin ea. Cu certitudine, unele determinări pur patetice pot fi reproduse în lipsa oricărei ținte intenționale, a oricărei "cunoștințe" un act de pură iubire
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
procesul care conduce la acel lucru al cărui contemporan dorești să fii și la contemporaneitatea căruia nu ajungi decât la capătul acestui proces. Temporalitatea acestuia din urmă este cea a ek-stazei, dacă este vorba de adevărul teoretic, cea, inextatică, a patosului, și astfel istorialul însuși al Absolutului, dacă este vorba de adevărul practic. Din natura contemporaneității în care orice transmitere și orice dobândire de cunoaștere își extrag posibilitatea și esența rezultă că aceasta nu este reductibilă la o teorie formală sau
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
care ar putea fi separată de conținutul cognitiv, de vreme ce în realitate dobândirea și astfel transmiterea unei cunoașteri sunt identice cu efectuarea fenomenologică concretă a acesteia în repetare, cu actul așadar care reproduce conținutul său reprezentativ în cazul cunoașterii teoretice, cu patosul care, tot în repetare, se identifică cu adevărul practic, în cazul esteticii, al eticii și al religiei. Ideea că pedagogia (sau, cum se spune astăzi, "științele educației") poate constitui o disciplină autonomă este echivocă. Este adevărat că există o esență
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
adevărat demn de urmărit, a fost cel din Game of Thrones. Scena în care Arya refuză să-i dea lovitura de grație lui Sandor Clegane a fost una din cele mai puternice de pînă acum ale serialului. Fără emfază, fără patos. Kill me! Kill me! striga bruta strivită, în timp ce Arya se îndepărta încet în peisajul glacial la propriu: pe o vale glaciară din Irlanda, adică din Westeros. Din fericire, al treilea măcel a reușit să-mi spele un pic gustul de
Mirel Palada, revoltat după Germania - Portugalia 4-0: Kill me! Kill me! Sandor Clegane a fost portughez în seara asta by Bratu Iulian () [Corola-journal/Journalistic/73922_a_75247]
-
unui tânăr bâlbâit, stângaci/ și de nerecunoscut/ nebunia de a nu mai scrie poezie,/ niciodată de acum încolo, ar trebui să vină/ cu pași măsurați milimetric, iarna." (pag. 41) Cea mai interesantă descoperire a Problemelor personale constă însă într-un patos al maternității, care de altminteri acaparează o mare parte din volum. Nu al maternității viscerale, ci al aceleia (subtil indusă) reductibile la concept. Angela Marinescu devine astfel tandră, nu și mieroasă, tolerantă, nu și indulgentă, constructivă, nu și arhitectonică. Un
Un volum necesar by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6753_a_8078]
-
aceleia care lipsește. Dacă-ți vine să plîngi nu consuma toate lacrimile dintr-odată. / Nu căuta speranța atîrnată de pereții temniței. Ea are aici un singur sălaș: în obișnuința de toate zilele. / În temniță te eliberezi în fiecare zi". Astfel patosul se contrage într-un cinism carceral, ca saturație a răului, ca situație-limită a individului confruntat cu maxima ticăloșire a semenilor, grafiind "un ethos al martiriului și al speranței". n (va urma) Dar criticul de la Vatra se simte mult mai la
Stil caragialesc by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7932_a_9257]
-
tragi în el cu tunul... Scrisul așa e făcut, să vâneze himere. Să exalte virtuțiile. Să propună o lume fictivă. Erudițianul își păstrează punctul de vedere, care e al unui autor scrupulos, suspectând exagerările literare. Cauza relelor - explică - este sub patosul textului poeticesc, - nu-s vremurile, de vină n-au fost ele, "ci tu însuți, omule, căci de n-ai vrea tu, nimeni nu te-ar asupri, fiindcă ai minte și putere; dar ce folos când tu acea minte o întrebuințezi
Un Hercule valah by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7431_a_8756]
-
dezlănțuirea nebunească a monologului lăuntric. O voce inteligentă ce trece cuvântul prin minte, dar și prin inimă, și-l dă mai departe îmbogățit. Lectura lui Andrei Pleșu ajunge la maxima expresivitate folosind mijloace stilistice minime. Vocea lui gravă, iradiind un patos bine stăpânit, dezvăluie, prin simpla rostire, fără a recurge la recuzita interpretării teatrale, adâncimile misterioase ale unui text ce-și ascunde un al doilea înțeles în chipul lui sonor. Pașadia, Pantazi și tânărul narator sunt întruchipați firesc, prin interiorizarea aventurii
Cărți vorbite... în trafic by Cristina Cioabă () [Corola-journal/Journalistic/7947_a_9272]
-
la bordul unui helicopter și trăgînd cu pușca-mitralieră într-o turmă de capre negre. Ne-ar fi reținut în fine atenția o vastă compoziție în mozaic - Ceaușescu țintind un stol de rațe sălbatice ce-și urmează nepăsătoare zborul, salutate cu patos de vocea bardului oficial: "Priviți aceste rațe! Și moarte ele zboară!/ Le ține sus în aer iubirea lor de țară!" Dar toate amintitele opere au rămas nerealizate, deși ar fi putut decora cu fast marile săli ale Casei Poporului. Păcat
Epistolă către Odobescu (XI) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7689_a_9014]
-
prin exuberanță, nu prin tensiune. Fanii lui Bilbao sunt mai agitați, în schimb cei ai lui Athletico preferă să stea la terase și din când în când mai scandează un cântec de galerie. Se cântă frumos, cu ritm și cu patos. Din când în când se mai dă tonul la aclamarea unui jucător. Surprinzător, cei mai iubiți jucători, nu sunt vedete Falcao sau Lorente. Se scandează numele tuturor, dar cei de la Bilbao par mult mai atașați de echipă. Nu fac diferențe
REPORTAJ: Fiesta spaniolă în Centrul Vechi. Bascii au invadat Bucureştiul - GALERIE FOTO () [Corola-journal/Journalistic/76025_a_77350]
-
rară energie spirituală, de unde lectura amoroasă alături de un polemism ferm, dar cordial. Pendulează subtil între contrarii pe care le aduce într-un punct de convergență. Îi place să hoinărească "absolut slobod printre idei, imagini, cărți, amintiri, vise", între etos și patos, face caz de "lexicul heideggerian", de "incertitudini", de "neliniște în fața neantului", de "simțământul tragic al existenței" etc. Pe de altă parte, votantul lui G. Călinescu și prietenul lui Al. Paleologu, e un spirit critic de nuanță galică, "literator de școală
Sărbătoarea lecturii by C. Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7244_a_8569]
-
este ceva pur tehnic, calculat, "rece", autorul baroc necăutând decât virtuozitatea formală. Această caracterizare se potrivește pe deplin și lui Cantemir. De aceea, poziția unor autori care văd în autorul Istoriei ieroglifice, plecând de la stilul lui "un autor baroc prin patosul și vigoarea sentimentelor, prin dimensiunile zbuciumului sufletesc" (Manuela Tănăsescu, Despre "Istoria ieroglifică", 1970, p. 205, citat de Dragoș Moldovanu în 2002, 190) este, după autorul ieșean, lipsită de temei. Aș adăuga: chiar dacă nu este dedusă din stil, identificarea la Cantemir
Enigma lui Dimitrie Cantemir by Petru Vaida () [Corola-journal/Journalistic/7251_a_8576]
-
Nu contează că reuma ne-afectează grav cocoașa..." (Joc ilar). Totuși, poeta nu se descurajează niciodată și, când nu flirtează, își povestește flirturile de altădată, inclusiv unul de la Techirghiol, unde se afla probabil la băi... "La căsuțe-am înnoptat/ Cu patos ne-am alintat." (În furtună). Felicitări! Era mai bine însă pentru viitorul poetei dacă, înnoptând la căsuțe, citea o carte de poezie bună.
Tichia de mărgăritar by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/7265_a_8590]
-
creației" (Ion Barbu). Parcă e și de prisos a mai spune că extazul hipnotic, vegetal, complementar tăcerii, are vădite articulații blagiene, inclusiv un anume retorism păgubos. În ce măsură ajunge monedă specifică e mai greu de spus în câteva cuvinte, oricum abundă patosul subiectiv, tensiunea extatică, visul cu tentative statornice de contrapondere cugetătoare, slab vizionară: "Suntem visați de cineva / Visat la rândul său / De altul / Care e visul unui vis / Anume. / Cuprinși de somn / Visăm și noi o lume / Sălbatec zvârcolită-n somn
Confesiune continuă by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7136_a_8461]
-
Cruditățile de limbaj și exotismul poemelor românești se șterg. Ceea ce jenează în versurile poetului francez Macedonski (iar situația se va repeta în roman) este relativa inabilitate lexicală, utilizarea neologismelor latine savante în contexte de lirism intens, provocînd scăderea bruscă a patosului. Peisajelor somptuoase din versurile românești le corespunde aici luxul rece de tip Leconte de Lisle; doar rareori temperatura toridă pătrunde și în textul galic, precum în acest final de sonet (Crépuscule romain), unde sexualitatea triumfătoare a tînărului Erycton face contrapondere
Rivalul lui Eminescu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7133_a_8458]
-
lumea. Un aer maiakovskian îi străbate poezia de tinerețe, plină de declarații enorme: Cântecul meu s-a săturat să fie Doar martor, invitat ca la o nuntă, El face revoluție când cântă... Că poetul era încă sincer și naiv în patosul lui o dovedește melancolia de care e uneori pătruns la gândul că și-a greșit destinul. Astfel de schimbări de umoare sunt caracteristice poeților temperamentali și afectivi. În cazul tânărului Adrian Păunescu, ele denotă o autenticitate a emoției care se
„De liniște ființa mea se teme”… by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/5941_a_7266]
-
ani ne oferise esențialul inspirației sale: romantismul mediu gen Musset, în tonalitate generală de factură Bolintineanu. Spre deosebire însă de pașoptist, Zamfirescu nu acuza nici o stridență lexicală, nu utiliza nici un neologism deplasat, iar tragica bucată se desfășura fără pic de patos, după regulile bunei-cuviințe. Lui Macedonski îi plăcuse, probabil, inspirația solară și sudică a debutantului, atracția lui pentru Mediterana, visul unui clasicism păgîn. Exact ca în Levante și Calavryta scrie poetul și în anii următori - poezii de dimensiuni mai largi ori
Scriitorul politicos: Duiliu Zamfirescu (fragment) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5970_a_7295]
-
deci „grăbită”, în loc să merg în banca mea, în față, și leam uimit pe colege fiindcă eram de obicei un copil calm, prietenoasă cu toate, spunându-le «să mă lase în pace». Îmi scosesem între timp creionul și am scris, cu patos, o scurtă «proză» am zice azi: «Adio,poartă a Școalei!» (trecerea la Liceu, pe atunci, se făcea, prin examen, după clasa a patra, și urma mutarea în clădirile „Liceelor”, care, amintesc, încă nu erau «mixte»). Fetițele i-au spus Învățătoarei
O viață puțin cunoscută - Interviu cu Doamna Prof. univ. dr. doc. Tatiana Slama-Cazacu by Ilie Rad () [Corola-journal/Journalistic/5724_a_7049]
-
se rupe dacă spuneți c-am decăzut/ Și că supraviețuiesc poeziei mele. Asta și vreau. Să moară dracului. Eu sunt mai important decât ea." (p. 7) Chiar făcând însă asemenea afirmații radicale, Mircea Cărtărescu nu renunță complet la nostalqie. Tocmai patosul intransigent pe care îl investește în versurile de mai sus e dovada că ruptura emoțională nu s-a produs de fapt. Nimic nu evoluează contra poeziei sau în răspăr cu aceasta, ci pur și simplu după poezie. Chiar Beatlesii, atât
Nostalgia by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6303_a_7628]