302 matches
-
Dar o luptă care trebuia câștigată, cu orice preț. Mihaloglu dădu ordinele de atac. Ienicerii Își reîncepură marșul hotărât, În ritmul tobelor. Era singura strategie posibilă, În lipsa unei forțe de cavalerie. Lupta corp la corp, În formații strânse. Ienicerii erau pedestrași imbatabili. Fiecare pas al lor era imposibil de recuperat pentru inamic. Valea trebuia cucerită greu, cu sânge, cu sute de morți pentru fiecare metru. Dar, odată cucerită, asigura libertatea. De partea cealaltă a versantului, Apărătorii așteptau. Mihaloglu ar fi preferat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
prietenia slinoasă a lui Laiotă Basarab și ezitarea trufașă a lui Matei Corvinul. Dar direcția principală de Înaintare rămânea, deocamdată, Valea Siretului, pe malul drept. Acolo se afla Ștefan, cu oastea lui ridicolă de nici zece mii de oameni, și aceia pedestrași. Până când Ștefan nu avea să fie prins și ucis, nu putea fi liniște În Moldova otomană. Nu mai putea fi mult până atunci. Era o chestiune de zile. În fruntea oastei care urca pe Valea Siretului se afla Însuși Mahomed
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
scoase o armă lungă, poate o suliță sau o halebardă, se aruncă la pământ și se roti cu tot cu arma aceea ciudată, secerând picioarele cailor care nu căzuseră până atunci. Primii spahii doborâți se ridicară, dar nu mai erau călăreți, ci pedestrași, iar ridicarea lor fu doar o jumătate de gest. Nici unul nu apucă să ridice iataganul. Umbra scoase de la spate o sabie care nu semăna cu nimic din ceea ce exista În Europa, iar gestul acela fu singurul care putuse fi deslușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
divizie care, cum se știa în punctul de coordonare Weißer Hirsch, urma să fie înființată acum, și anume sub numele „Jörg von Frundsberg“. Acesta îmi era cunoscut în calitate de conducător al alianței suabe din vremea războaielor țărănești și ca „tată al pedestrașilor“. Cineva care era de partea libertății, a eliberării. În plus, dinspre Waffen-SS venea și ceva european: împărțiți pe divizii, francezi, valoni, flamanzi și olandezi, mulți norvegieni, danezi, chiar și suedezi neutri luptau aici ca voluntari pe frontul de răsărit într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
și excavatoare mărșăluind pe lângă cohorte de salopete cu căști multicolore, basculante de 1000 tone, fornăind din frâne și îmbâcsind aerul cu gaze de eșapament, simți că rostul lui pe această lume, fără casă, fără atelier, fără ochi, a luat sfârșit. Pedestrași nevăzuți trimiseră în același timp mii de săgeți fierbinți prin ochii lui. O dată și încă o dată! Când au avut timp să-și încarce ar-ba-le-te-le? Săgețile pătrunseră până-n hipotalamus. Creierul mic își pierdu echilibrul. Șepcarul căzu la pământ, cu capul într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
întemeia colonii într-unul sau două locuri, care să fie un fel de centre de legătură ale acelor teritorii cu statul; într-adevăr, trebuie să folosești acest mijloc sau, dacă nu, să ții acolo o armată de cavalerie numeroasă, precum și pedestrași. Coloniile nu cer multă cheltuială; principele înființează colonii și le întreține acolo fără cheltuială sau cu una prea mică, și face rău prin aceasta numai acelora cărora le ia ogoarele și casele pentru a le da noilor locuitori, care sunt
PRINCIPELE by NICCOLÒ MACHIAVELLI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/847_a_1586]
-
eliberat Franța de englezi, și-a dat seama că e necesar să-ți alcătuiești propriile tale armate și a organizat în regatul lui armata cavaleriei și aceea a infanteriei. Pe urmă, fiul său, Ludovic, a desființat-o pe aceea a pedestrașilor și a început să ia în solda lui elvețieni; această greșeală, pe care ceilalți regi au urmat-o și ei la rândul lor, este, după cum se vede din cele ce se întâmplă azi, cauza primejdiilor prin care trece acest regat
PRINCIPELE by NICCOLÒ MACHIAVELLI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/847_a_1586]
-
pe Israel să păcătuiască; s-au dedat și ei la ele și chiar idolul Astarteei sta încă în picioare la Samaria. 7. Din tot poporul lui Ioahaz, Domnul nu-i lăsase decît cincizeci de călăreți, zece cară, și zece mii de pedestrași, căci împăratul Siriei îi prăpădise și-i făcuse ca pulberea pe care o calci în picioare. 8. Celelalte fapte ale lui Ioahaz, tot ce a făcut el și isprăvile lui, nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraților lui Israel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85047_a_85834]
-
și ofițerii se relaxau după multe zile de lupte grele. Un tânăr ce părea a fi fiul stăpânului casei se apropie și-i vorbi lui Toshimitsu. — Nu veniți să faceți o baie, Înălțimea Voastră? Toți samuraii și chiar și soldații pedestrași și-au terminat masa de seară. — Nu, voi aștepta până sosește Domnia Sa. — Domnia Sa întârzie cam mult în seara asta, nu vi se pare? — Azi a avut loc un banchet pentru sărbătorirea victoriei în tabăra principală. Stăpânul meu rareori se atinge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
obosi, dacă am merge în timpul zilei, așa că, Domnia Sa se gândește, poate, că ar trebui să înaintăm cât de mult putem în timpul nopții și în primele ore ale dimineții. — Așa ar fi cel mai bine, până ajungem în provinciile de la apus. Pedestrașii, cum era de așteptat, ba chiar și samuraii superiori lor în grad - cu excepția comandanților - încă nu știau nimic. Șoaptele și râsetele care nu ajungeau tocmai până la urechile comandanților exprimau supoziția că până pe câmpul de luptă mai era cale lungă. Coloana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ordinele. Aveți grijă ca nimănui să nu-i scape nici un cuvânt. Unul dintre comandanții de lângă Mitsuhide își puse mâinile pâlnie la gură și strigă: — Scoateți potcoavele cailor și aruncați-le! Comanda strident dată din primele rânduri se auzea clar. — Toți pedestrașii să încalțe sandale de paie noi. Nu purtați sandale cu curelele desfăcute după mersul pe drumurile de munte. Dacă baretele s-au rupt, legați-le îndeajuns de strâns astfel încât, dacă se udă, să nu vă roadă picioarele. Pușcași, tăiați fitilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
bătălii, și le vorbi trupelor aproape ca și cum ar fi citit un text scris: — Bucurați-vă. Astăzi, stăpânul nostru, Akechi Mitsuhide, va deveni conducătorul țării. Să nu aveți nici cea mai mică umbră de îndoială. Glasul său ajungea până departe, la pedestrași și la purtătorii de sandale. Toți icniră, ca și cum ar fi tras aer în piept pentru ultima dată. Dar acel gâfâit nu conținea nici un dram de bucurie sau de aclamare. Era mai mult ca un fior. Toshimitsu închise ochii și ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
În urma lor, veneau corpul de intendență, unitățile principale și ariergarda. Pe neașteptate, începu o ploaie torențială. Când întreaga armată se afla în mijlocul râului, apa era bombardată de aversa albă și pură. Se stârni și vântul - un vânt rece, dinspre nord-vest. Pedestrașii bodogăneau între ei, privind suprafața întunecată a râului. — Și râul, și vântul vin asupra noastră din munții provinciei Tamba. În timpul zilei, ar fi putut vedea. Oinosaka nu era departe și cu numai zece zile în urmă o traversaseră, părăsind baza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
vom urma sfatul lui Genba și vom forța drept înainte, așa cum ne aflăm. Dar ar trebui să trimitem iscoade imediat ce trecem râul și să nu ne grăbim pe drum, cu nebăgare de seamă. Să așezăm în față cât mai mulți pedestrași, urmați îndeaproape de un corp de lăncieri. Să plasăm pușcașii în fața ariergărzii. Când soldații pândesc în ambuscadă, armele de foc nu sunt de prea mare folos în linia întâi. Dacă inamicul ne așteaptă și iscoadele noastre dau semnalul, bateți toba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Din ziua a optsprezecea, până în cea de-a douăzeci și opta din Luna a Douăsprezecea, armata lui Hideyoshi mărșălui prin Sekigahara. Armata era împărțită în divizii, iar aceste divizii erau alcătuite din batalioane: cai de samar, pușcași, lăncieri, cavaleriști și pedestrași. Înfruntând zăpada și noroiul, mergeau înainte. Oștirea de aproape treizeci de mii de soldați a lui Hideyoshi avu nevoie de două zile pentru a ajunge în Mino. Tabăra principală fu instalată la Ogaki. De acolo, Hideyoshi atacă și cuceri toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
la pământ, dar nu mai rămăsese decât vâjâitul cravașei în vânt. Calul lui Hideyoshi se pierdea deja în depărtare, la galop. Până și aghiotanții săi erau luați pe nepregătite și fură nevoiți să se repeadă să-l ajungă din urmă. Pedestrașii, ca și cei care-și încălecară în grabă caii, o luară toți odată la fugă după stăpânul lor, în completă dezordine. Era Ora Berbecului. Nu trecuseră nici două ore între sosirea primului mesager și plecarea lui Hideyoshi. În acel răstimp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lipsită de orice fățărnicie. În fața unor asemenea sentimente, Inuchiyo se înclină cu o emoție adânc simțită. Silueta lui Katsuie ieșind pe poarta castelului se profila neagră, pe roșul soarelui în asfințit. Mica armată rămasă, de opt călăreți și vreo zece pedestrași, porni, în goană, spre Kitanosho. Doi-trei oameni călări intrară în galop, în Castelul Fuchu. Vestea adusă de ei ajunse curând la cunoștința întregii fortărețe. — Inamicul are tabăra la Wakimoto. Seniorul Hideyoshi și-a instalat tabăra la Imajo, așa că nu prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
haine. Privind kimonourile, spuse: — Îi sunt foarte recunoscător Seniorului Hideyoshi pentru generozitate. Dar nu cred că blazonul și croiala mi se vor potrivi. Te rog să le înapoiezi. Nu ți se potrivesc? — Sunt haine pe care le-ar purta un pedestraș. Faptul ca eu, nepotul Seniorului Katsuie, să fiu văzut îmbrăcat cu ele de către oamenii din capitală, n-ar fi decât o rușine la adresa răposatului meu unchi. Or fi zdrențuite hainele pe care le am pe mine, însă, chiar dacă mai sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
sufla în cornuri, erau bătute tobele, steagurile se desfășurau și armata începea să-și croiască, maiestuos, drum prin cetate. Cu acea ocazie, însă, călăreții fură lăsați în grupuri mici, de câte doi sau trei; în fața și în spatele lor erau plasați pedestrași; flamurile rămăseseră împăturite, iar armele de foc, ascunse. În acea noapte cețoasă de primăvară din Luna a Treia, orășenii se întorceau să privească și se întrebau ce se întâmpla, dar nimănui nu i-ar fi trecut prin minte că asistau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
un stindard de comandant cu blazonul format din cinci cerculețe în jurul unui cerc central mai mare, peste un evantai auriu. Sub aceste flamuri, treizeci de războinici călări, treizeci de lăncieri, treizeci de pușcași, douăzeci de arcași și un batalion de pedestrași așteptau, în formație completă, cu uniformele strălucitoare foșnind în briza râului. — Du-te să afli cine sunt, îi ordonă Hideyoshi unui vasal. Omul se întoarse repede, cu răspunsul: — Este Ishida Sakichi. Hideyoshi își lovi ușor șaua. — Sakichi? Ei, ei, altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
alb începându-se să se răspândească precum o ceață. În timp ce norii albicioși se răsfirau într-o pâclă subțire, plutind spre mlaștină, războinicii echipați în roșu ai lui Ii porniră rapid spre depresiune. Un grup de luptători cu armuri negre și pedestrași le ieșiră în întâmpinare. Distanța dintre cele două oștiri fu străbătută repede și corpurile de lăncieri se angajară în lupta corp la corp. Adevăratele acte de eroism ale unui războinic în bătălie se văd, de obicei, în ciocnirile cu lancea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mai puțin de șase sute de soldați, dar curajul lui Honda îi învăluia pe toți, încă de când părăsiră Muntele Komaki. Ce era, la urma urmei, o armată de douăzeci de mii de oameni? Și, în fond, cine era acest Senior Maimuță? Pedestrașii aveau armuri ușoare, drapelele erau înfășurate și, în timp ce caii alergau loviți cu bicele, praful stârnit de mica armată se ridica precum o tornadă alergând spre răsărit. Când ieșiră pe malul de miazăzi al Râului Ryusenji, găsiră armata lui Hideyoshi mergând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
căci numai persoanele deprinse cu luxul caleștii știu să se Îmbrace atunci când merg pe jos. Așa se face că datorăm următoarele două formule uneia dintre aceste fermecătoare zeițe pariziene: XLVI Trăsura este un pașaport pentru toate Îndrăznelile unei femei. XLVII Pedestrașul are Întotdeauna de Înfruntat o prejudecată. Prin urmare, iată axioma care va trebui să reglementeze toaletele prozaicilor plimbăreți: XLVIII Tot ce urmărește obținerea unui efect este de prost gust, la fel ca tot ce este zgomotos. De altminteri, Brummell ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
privință, consacrată de asentimentul de care s-a bucurat În Anglia: XLIX Dacă oamenii de rând te privesc cu atenție, nu ești Îmbrăcat bine: ești Îmbrăcat prea bine, cu prea multă pretenție sau căutare. Dând ascultare acestui nepieritor precept, orice pedestraș trebuie să treacă neobservat. Triumful lui vine din aceea că este deopotrivă banal și distins, recunoscut de ai săi și neobservat de mulțime. Dacă Murat a fost supranumit Regele Franconi, ne putem Închipui asprimea cu care lumea judecă un Încrezut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
crengi ale celui din urmă copac făcut bucăți; oamenii șeicului, pe cât de descumpăniți pe atât de dezlănțuiți, dădeau târcoale pe străzi în căutarea unui vinovat bun de pedeapsă. În jurul orașului împresurat, luptele erau mai rare, mai puțin violente. Călăreții și pedestrașii Granadei, decimați la fiecare dintre ieșirile lor de către artileria castiliană, nu mai cutezau să se aventureze în masă departe de metereze. Se mulțumeau cu mici lovituri în cursul nopții pentru a ataca vreo căprărie dușmană, a șterpeli arme sau a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]