872 matches
-
fost numeroși, dar nu avem informații în privința lor decît din scrierile lui Ghenadie, care a fost aproape contemporan cu ei: printre aceștia, Asclepius și Victor, episcop de Cartenna, în Mauritania. Victor a scris o carte contra arienilor și una despre penitența publică; aceasta din urmă ar putea fi identificată, după unii cercetători, cu o scriere foarte elaborată pe plan retoric, intitulată Despre penitență, păstrată între operele lui Ambrozie și pe care autorul o semnează cu numele de Victor. Apoi: Voconius de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Asclepius și Victor, episcop de Cartenna, în Mauritania. Victor a scris o carte contra arienilor și una despre penitența publică; aceasta din urmă ar putea fi identificată, după unii cercetători, cu o scriere foarte elaborată pe plan retoric, intitulată Despre penitență, păstrată între operele lui Ambrozie și pe care autorul o semnează cu numele de Victor. Apoi: Voconius de Castellum, oraș din Mauritania; Onoratus de Cirta, în Numidia, care a compus o scurtă scriere de consolare pentru un anume Arcadie care
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și Extrasele din Actele conciliului de la Calcedon (Excerptiones de gestis Chalcedonensis concilii). b) Opere poetice Isidor de Sevilia amintește printre operele lui Verecundus și „două cînturi, din care primul vorbește despre înviere și judecata lui Dumnezeu, iar al doilea despre penitență, unde își plînge cu durere propriile păcate”. Al doilea poem, cel despre penitență, a fost descoperit de cardinalul Pitra și este intitulat Dezvinovățirea în fața lui Dumnezeu prin penitență (De satisfactione poenitentiae), fiind o adevărată cîntare de penitență în 212 hexametri
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Opere poetice Isidor de Sevilia amintește printre operele lui Verecundus și „două cînturi, din care primul vorbește despre înviere și judecata lui Dumnezeu, iar al doilea despre penitență, unde își plînge cu durere propriile păcate”. Al doilea poem, cel despre penitență, a fost descoperit de cardinalul Pitra și este intitulat Dezvinovățirea în fața lui Dumnezeu prin penitență (De satisfactione poenitentiae), fiind o adevărată cîntare de penitență în 212 hexametri. Poemul e însuflețit de o anume emoție și de patetism; examinat din punctul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
primul vorbește despre înviere și judecata lui Dumnezeu, iar al doilea despre penitență, unde își plînge cu durere propriile păcate”. Al doilea poem, cel despre penitență, a fost descoperit de cardinalul Pitra și este intitulat Dezvinovățirea în fața lui Dumnezeu prin penitență (De satisfactione poenitentiae), fiind o adevărată cîntare de penitență în 212 hexametri. Poemul e însuflețit de o anume emoție și de patetism; examinat din punctul de vedere al metricii clasice, așa cum se putea face parțial în cazul lui Draconțiu, un
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
al doilea despre penitență, unde își plînge cu durere propriile păcate”. Al doilea poem, cel despre penitență, a fost descoperit de cardinalul Pitra și este intitulat Dezvinovățirea în fața lui Dumnezeu prin penitență (De satisfactione poenitentiae), fiind o adevărată cîntare de penitență în 212 hexametri. Poemul e însuflețit de o anume emoție și de patetism; examinat din punctul de vedere al metricii clasice, așa cum se putea face parțial în cazul lui Draconțiu, un scriitor anterior cu șaizeci de ani, se dovedește plin
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Freni, „Atteggiamenti topici nel programma poetico di Magno Felice Ennodio”, ibidem, pp. 838-858. 3. Laurențiu Probabil episcopul milanez Laurențiu, pe care l-am amintit puțin mai sus, cînd am vorbit de Ennodius, este autorul cîtorva frumoase omilii. Ele se intitulează Penitența (De poenitentia), Pomana (De eleemosyna), Femeia din Canaan (De muliere Chananaea). Ultima este însă traducerea unei predici a lui Ioan Hrisostomul, făcută în urmă cu un secol de Anianus de Celeda. Sigebertus Gemblacensis (Bărbații vestiți, 120, o operă scrisă în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
insistă asupra unor motive previzibile, ceea ce demonstrează rolul marginal pe care l-au avut în cadrul acestor controverse cei mai mulți scriitori occidentali, cu excepția lui Cassian, Boetius sau Rusticus. Alte scrisori, mai scurte, care nu au deci formă de „carte”, se referă la penitență și combat „semipelagianismul” lui Faustus din Riez; cîteva îi sînt trimise prietenului său, principelui Sigismund, pe care chiar Avitus îl convertise; altele îi sînt adresate împăratului din Orient, Anastasius I, sau regelui francilor, Clovis, ori senatorilor din Roma cu ocazia
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
devine un instrument de educare morală, fără să-și piardă însă funcția retorică. Și aici, cultura clasică, filtrată prin Ciprian și Lactanțiu, se îmbină cu meditația asupra cărților din Sfînta Scriptură - cele mai potrivite pentru a exprima această spiritualitate a penitenței (Ieremia și Iov). Urmează studiile dedicate științelor astronomice, meteorologice și fizice din lucrarea Despre natura lucrurilor (De natura rerum), al cărei titlu îl repetă pe acela al unor opere analoage din perioada clasică (de exemplu, a lui Lucrețiu) și tratatul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Cristos a constat în readucerea ființei umane de la starea nenaturală la cea naturală. Activitatea omului trebuie să fie așadar o continuă renunțare la poftele trupești, pervertite prin păcat, pentru a se putea întoarce la condiția inițială, sănătoasă. De aici necesitatea penitenței, a respectării poruncilor, dar mai ales a umilinței. Calea mîntuirii constă în imitarea lui Cristos și mai ales în urcarea pe cruce, de pe care omul nu trebuie să mai coboare. Al doilea strat pus în evidență de Draguet insistă asupra
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Marcian Dedicăm doar cîteva rînduri grupului de scrieri puse în legătură cu acest nume, deoarece problema lor e destul de complicată și nu se întrevede încă o soluție acceptată de toată lumea. Sub numele lui Marcian, în manuscrise se găsesc nouă tratate: 1. Despre penitență; 2. Despre disciplina perfectă; 3. Despre botez; 4. Despre credința Bisericii; 5. Despre umilință; 6. fără titlu, despre propovăduire; 7. Despre post și despre smerenie; 8. Contra discipolilor lui Apolinarie și ai lui Vitalie; 9. Trebuie să murim pentru adevăr
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
se cred indreptățiți prin faptele lor este tot o culegere de sentințe, care se încheie cu o expunere destul de lungă consacrată celei mai importante porunci, aceea a iubirii, care constă „în îndepărtarea de realitățile materiale și în tăcerea gîndurilor”; (3) Penitența: e necesară pînă la moarte, chiar și pentru cei puțini care au atins desăvîrșirea; (4) Botezul: răspunsuri la șaptesprezece întrebări puse de un călugăr care, influențat de messalianism, se îndoiește că botezul ar fi desăvîrșit și crede că după botez
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
tatălui său și a simțit curînd chemarea monastică, iar după o perioadă petrecută împreună cu asceții din satul său, a fost primit într-o mănăstire dintr-un sat apropiat, Teleda, unde a rămas aproximativ zece ani. însă nepotolita sa dorință spre penitență l-a determinat să plece de acolo și să ducă o viață tot mai austeră, pînă cînd s-a stabilit lîngă satul Telnescin, în vîrful unei pietre înalte de circa un metru, înlocuită apoi de coloane tot mai înalte; ultima
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
impresia că autorul anonim al imnului și Roman au urmat aceeași școală. Un alt imn este asemănător ca ton și conținut el se intitulează Plînsul lui Adam sau Primul Părinte și aparține tot seriei de imnuri dedicate Postului Mare și penitenței. De această dată, acrostihul e mai lung, deoarece ne dă tot titlul imnului. Structura metrică este deja mai complexă. Acestui imn i-au fost adăugate patru strofe neautentice, al căror acrostih formează numele Adam. Foarte important e conținutul: este introdus
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
africane grave probleme de autoritate datorate lipsei de înțelepciune a duhovnicilor. Mulți creștini apostaziaseră în timpul persecuțiilor, ceea ce atrăgea după sine excluderea lor de la rânduiala împărtășirii. Pentru a fi deplin reintegrați în Biserică, ei erau obligați să se supună încercărilor de penitență și apoi să primească binecuvântarea unui preot. Aceasta era regula impusă chiar de Ciprian, susținut de colegiul său de preoți, regulă amenințată însă de o parte a duhovnicilor și de apropiații celor morți ca martiri, în momentul în care aceștia
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
era al doilea copil al lui Toader Boul, nepot al marelui postelnic Cozma Șarpe, un „neliniștit” amestecat în disputele din vremea lui Vodă Tomșa, tulburări în care își va pierde și capul 30. Nu știm dacă Gheorghe Ștefan a făcut penitență pentru fapta sa (Canonul 22 al Sfântului Vasilie cel Mare recomanda ca răpitorului să i se dea „epitimia” pentru desfrâu: „Iar epitimia pentru cei ce desfrânează este hotărâtă la patru ani; și trebuie ca în cel dintâi să se scoată
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
cromatică bipolară), negrul a fost socotit culoarea care semnifică îndepărtarea de lume, refuzul oricărei deșertăciuni. Călugării se îmbrăcă în negru, fiindcă negrul este (și pentru Apus, începând din veacul al XII-lea, dar și pentru Răsărit) „culoarea umilinței, și a penitenței”122, a căinței, culoarea monastică - adică - prin excelență 123. Simbolistica 124 acestei culori, a lucrurilor „ascunse” (Ivan Evescev) definește răul, nenorocirea, moartea (sensurile funerare întovărășesc obiectele și ființele care au această culoare) ce anulează viața. Folcloriștii și etnologii spun că
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
al durerii Lacrimile, emblemă a tristeții omenești, lacrimile din care Părinții Deșertului făcuseră un centru al „vieții spirituale”144 (Sfântul Antonie cel Mare le transformase într-o marcă esențială a renunțărilor pe care trebuie să le accepte monahii) și al penitenței, iar teologii occidentali, vorbind în „grația lacrimilor” (componentă a grației divine - „Fericiți cei ce plâng...”), le-au adăugat calității purificatoare 145, erau un însoțitor al văduviei. Ele erau socotite și un semn al „urmării lui Hristos”(al întrupării Mântuitorului), căci
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Vechiul Testament, piedică pusă în calea păcatelor (prin eliminarea lichidelor din trup) și indiciu al unei „fecundități” de sorginte divină. Lacrimi de apă și de sare, izvor al semnelor mâhnirii, punte aruncată spre un Dumnezeu care acceptă durerea ca formă a penitenței. Lacrimile le însoțeau pe văduve... Ce nu mai putea purta Ilinca Mavrocordat! Am arătat și mai sus că Radu Popescu, dușmanul lui Constantin Brâncoveanu, nu putea scăpa prilejul să arunce o suspiciune „de otrăvire” asupra celui care îi oprise cariera
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Neocezareea, 1 Loadiceea, Canoanele 12, 30, 41, 50, 53, 80, 87 ale Sfântului Vasile cel Mare. 199. Se știe că în Veacul de Mijloc ca și acum, Biserica Ortodoxă permitea căsătoria a doua și a treia oară (cu parcurgerea unor penitențe), „dar oprește cu desăvârșire ca o persoană să încheie a patra căsătorie, potrivit Tomului Unirii, dat de Sinodul din Constantinopol din anul 920” (Pr. dr. Gheorghe Soare, Impedimente la căsătorie, extras din „Ortodoxia”, p. 580). 200. Ediție (text stabilit, studiu
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
putem mântui decât dacă păcătuim. Vinovăția tragică este o abatere de la norme, este violarea unui tabu, a unor interdicții morale, sociale sau divine. Prin aceasta, persoana Își pierde valoarea, pe care nu și-o va mai putea redobândi decât prin penitența dată de suferință, ca o condiție obligatorie a mântuirii. Mântuirea nu este numai reîntoarcerea la condiția de puritate originară, anterioară vinovăției. Ea este, ca act de restaurare, regăsirea de sine, redobândirea identității propriului său Eu. Este un act de restituire
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
adusă din bazar, dar care, din greșeală, a fost atinsă de unul dintre Însoțitorii săi, care era musulman - și, În consecință, era privit de către cei din casta sa ca fiind poluat. Pentru a se purifica, a fost silit, prin obiceiul penitenței, să ofere o splendidă cină brahmanilor din vecinătate, care l-a costat aproape toate recompensele pe o lună, și să mănânce o pastă Îndulcită compusă din lapte, unt, urină și excremente, elemente provenind de la animalul sacru al brahmanilor. Chiar dacă Îi
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
acestei secularizări. Și mai simplu spus, istoricul religiilor se sprijină pe evidența colectivă a unei demitologizări pe care literatul, individual, o reînființează. Ruinarea acestor vase comunicante Începe din momentul În care exegetul descoperă În ele numai o altă versiune a penitenței Danaidelor, totodată penitență a cititorilor și a postumității naratorului. Articularea aritmetică sau, În fine, vectorială a diferitelor tradiții religioase, magice și oculte are un sens În sine? La această Întrebare Eliade nu răspunde, deși el, aproape pretutindeni, bine camuflat, folosește
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
mai simplu spus, istoricul religiilor se sprijină pe evidența colectivă a unei demitologizări pe care literatul, individual, o reînființează. Ruinarea acestor vase comunicante Începe din momentul În care exegetul descoperă În ele numai o altă versiune a penitenței Danaidelor, totodată penitență a cititorilor și a postumității naratorului. Articularea aritmetică sau, În fine, vectorială a diferitelor tradiții religioase, magice și oculte are un sens În sine? La această Întrebare Eliade nu răspunde, deși el, aproape pretutindeni, bine camuflat, folosește premisa destul de teozofică
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
moștenitor Ferdinand, ocrotită și încurajată de regina-mamă, dar respinsă categoric de oamenii politici reprezentând rațiunea de stat, nemulțumește deopotrivă marile familii boierești pământene și cercurile Palatului. Printr-o campanie de scandal și intrigi, în 1891, la capătul unui voiaj de penitență în străinătate, unde o însoțea pe regină, e silită să accepte, odată ajunsă la Veneția, soluția exilului. Se stabilește la Paris, unde până la sfârșitul vieții va desfășura o intensă activitate literară și diplomatică în favoarea României. Este o perioada fecundă, când
VACARESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290397_a_291726]