510 matches
-
îl evocă pe Mihai Eminescu, Alexandru Talex se oprește la Vasile Pârvan, Petre Bellu semnează articolul Panait Istrati, omul (într-o pagină întreagă dedicată acestuia în numărul 4/1937), iar Ion G. Popescu îi consacră un medalion lui C. Stere. Percutante, scrise cu spirit critic și chiar polemic, sunt editorialele cultural-literare ale lui Vladimir Cristescu și ale lui Virgil Treboniu, primul cerând scriitorilor „să nege complet valoarea turnului de fildeș” (Scriitorul activ), iar al doilea respingând exhibiționismul poetic (Expoziția de poezie
ROMANISMUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289349_a_290678]
-
teatru rămâne totuși poetic, cu o tensiune ce vine din filonul lui tragic. În poezie acesta e triumfal, înalt, în vreme ce în teatru este profund, adânc. S. a mai dat câteva texte intitulate Aforisme pentru un actor tânăr, ca și unele percutante și pedagogice indicații de regie și Alte aforisme, a realizat, de asemenea, o monografie închinată actorului Ștefan Braborescu (1965). Remarcabil prin ardența ideilor este schimbul de scrisori cu Ion Negoițescu, din care s-a născut volumul Un roman epistolar (1978
STANCA-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289860_a_291189]
-
punct de interes (aspectul mitizant al poeziei lui Marin Sorescu, escamotarea eului în lirica de senectute a lui Lucian Blaga, tendința estetizantă la Eugen Barbu etc.), ce focalizează discuția mai curând perceptivă decât riguros analitică și o pigmentează cu formulări percutante și cu portrete vii, malițioase, uneori nedrepte. Aceasta pare să fie rețeta eficace a unei critici nu întotdeauna nuanțate, dar cu certă putere de seducție și reale calități literare. În ansamblul operei sale de comentator, Ș. recitește și adnotează textele
STEFANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289910_a_291239]
-
dialectal, argotic și reușește să creeze pentru fiecare personaj câte un cadru care îi permite acestuia să se autodefinească drept participant la un dialog. Pe prima filă a cărții sale de debut stă scris: „orice înjurătură condensează o poveste”, formulă percutantă care implică descoperirea lumii din spatele replicilor, ceea ce se spune fiind rezultatul unei întâmplări nepovestite. Aceasta ar putea fi dimensiunea „surdă” a textului, povestirea ascunsă, care motivează felul de a vorbi al personajului și care dă unitate unei construcții narative aparent
STOICA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289953_a_291282]
-
tonalității indiferente, apatice, S. configurând o atmosferă de plictis și stereotipii și izbutind să creeze un personaj - tatăl, ins cu mintea obnubilată, pe de o parte, de abstracte idealuri eroice, iar pe de alta, de inerția existenței cotidiene. Mai puțin percutante, din cauza tonului pedant-moralizator, sunt câteva schițe care mizează pe comicul absurdului (Un om ca mine și un câine ca Pip, Cum a vândut Mache sufletul măgarului lui Silvestru Găman). Maniera e adecvată totuși când, sub acoperișul tragicomediei absurde, mocnesc reacții
SPOIALA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289837_a_291166]
-
copilului, a cărui privire limpede naratorul-scriitor știe să și-o reamintească. În acest mod violent contrastant se livrează o lume pasionat colorată, o umanitate bogată în tipuri și fizionomii expresive. Într-o frazare concentrată și alertă scriitorul folosește tușe viguroase, percutante; stilul său nu lâncezește niciodată, imaginile prind contur puternic și viața personajelor pare accelerată. S. are prea multe de spus, pare să nu aibă timp de analiză psihologică ori pentru descrierea poetic-fastuoasă a oamenilor și a lucrurilor. Această „accelerare” narativă
SPINEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289829_a_291158]
-
a încerca, sprijinit și pe părerile lui Léon Daudet, Jacques Rivière, J. Kessel ori Stefan Zweig, o situare a operei, văzută sub imperiul „suferinței și al umilinței”, în cadrele literaturii europene. Plecând însă de la personajele dostoievskiene, textul e și o percutantă analiză critică a situației din Rusia anilor ’20 ai secolului al XX-lea. SCRIERI: Umbre pe drumuri, București, 1920; Dostojewski als Sozialreformer, Berlin, 1922; ed. (Dostojewski), București, 1922; De Saint-Simon, București, 1925; Regionalism cultural, categorie organică și socială, București, 1925
SOLACOLU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289777_a_291106]
-
temeinică, pentru structura dosarelor științifice, pentru semnificația respectului major și pedagogic pentru trecut, pentru formele de trecut cele mai ample și mai coerente. Sfârșește la fel de stimulator În pasiunea pentru transcenderea sufocării istoriografice, a dimensiunilor memoriei istorice globale, și În aderența percutantă la un sens al prezentului, mai degrabă decât al oricăror forme de trecut. Chiar În ultimul citat, incombustibilitatea „verificată” de „știință” e, pentru el, mai prezentă decât momentul istoric, plin de metodologii, În care scrie despre istorie. Toate acestea sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
membră a Asociației Scriitorilor Israelieni de Limba Română și i s-au acordat mai multe premii: „Brickman”, „Sara și Haim Ianculovici”, „Nicu Palty”. S.A. debutează editorial târziu, în 1994, cu proza de factură modernă Poate mâine..., caracterizată de o observație percutantă, sensibilitatea asociindu-se cu luciditatea. Modalitățile de relatare (monologul, fragmentele dialogate, povestirea la persoana a treia) favorizează schimbarea unghiului de analiză, autoanaliza și, mai ales, observarea personajelor din diverse perspective. Prozatoarea împrumută formula jurnalului pentru a susține miza autenticității, incluzând
SEBASTIAN ALCALAY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289591_a_290920]
-
e ca o târfă mimând un scâncet de rușine - / mi-s mie însumi tren de marfă”. Particularitatea e că „figura” poetului se reține mai acut decât aceea a poeziei. Poza de poet, în sensul unei anumite discursivități combinatorice, pare mai percutantă decât poezia în sine. Scrierea principală a lui S. e ciclul de poeme Către Sing, răsfirat, începând din 1995, de-a lungul mai multor volume. Aici autorul apare ca un elegiac cu manifestare epistolară. Textele întocmesc un jurnal al unor
SFARLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289656_a_290985]
-
rămâne relevant pentru opțiunea lirica personală; spre deosebire de violență negatoare a altor programe avangardiste, textul afirmă valorile mișcărilor moderniste anterioare, care se vor potenta în sinteză integralista. Că eseist, S. se remarcă printr-o viziune lucida, echilibrând șocul paradoxurilor aparente și percutanta asocierilor cu totul insolite. Temperamental, poetul este un spirit neliniștit, sedus și totodată înspăimântat de modernitate, câștigat de poezia marilor orașe, de elanurile și ritmurile constructiviste, de spectacolul eclatant al tehnicii, în care vede un nou tip de sublim al
SERNET. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289644_a_290973]
-
echității socialiste”. De la chestiuni concrete se ajunge la discuții privind forma de stat, sistemele sociale, tipurile de economie, calitățile și defectele regimurilor din România interbelică și postbelică. Cele mai ascuțite observații le rostește fostul profesor Arcanu, Filosoful, în formulări mereu percutante, scânteietoare, lansate deseori sub formă de paradox și butadă. El ar personifica spiritul lui Petre Țuțea. Având un ascendent asupra celorlalți, nu doar în virtutea inteligenței și a culturii, ci și a numărului anilor de detenție, Arcanu obișnuiește să își provoace
TRANCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290238_a_291567]
-
principiul marinettist al „cuvintelor în libertate”. Vidate de sens, cuvintele „eliberate” compun imagini „în libertate”, aproape niște monștri imagistici. Poemele sunt tot atâtea monologuri aparent ezoterice, în realitate doar gratuit logoreice. Intermitent apar reprezentări și asocieri de o expresivitate stranie, percutantă: „luna putrezind pe scoarțe / fetele din sat o iau drept floare”, „profețiile sunt duse la fierar”. Proza lui Ț. are ca principală sursă viața din Bucovina, mai ales cea rurală, desfășurată pe aproximativ două secole. Primul roman, al cărui titlu
ŢUGUI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290294_a_291623]
-
imaginației, înclinată preponderent spre transfigurare picturală. Cum versurile devin la el tot mai mult o formă a trăirii religioase, iar gazetăria mult mai adecvată, mai utilă pentru cunoaștere și reconstrucție socială, T. a fost apreciat mai mult ca un gazetar percutant și ca un important scriitor religios. SCRIERI: Comornic, București, 1925; Acatistul preacuviosului părintelui nostru Sf. Dimitrie cel Nou, boarul din Basarabov, București, 1942; Imn-acatist la Rugul aprins al Maicii Domnului, Madrid, 1983; Acatiste, pref. Bartolomeu Valeriu Anania, București, 1997; Taina
TUDOR-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290284_a_291613]
-
eventualele susceptibilități, câteodată chiar într-un chip ce frizează brutalitatea. Cronica dedicată piesei Cocoșul negru de Victor Eftimiu debutează cu o introducere în care verva caustică flagelează reclama, falsul și mistificarea. Alteori, în același scop, se recurge la o formulă percutantă, anunțată chiar în titlu: o trilogie (a lui Pompiliu Păltănea) e „un monstru”; piesa Bunicul a lui A. de Herz e un „manechin dramatic”, Gala Galaction și Al. Ciura sunt „doi rătăciți” (în domeniul epicului), primul fiind în fond un
TRIVALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290274_a_291603]
-
istoric literar ale lui U., formula sa de revizuire a valorilor, reacția polemică față de tratamentul demolator aplicat de dogmatici, în epocă, lui Tudor Arghezi și G. Călinescu. Articolele privitoare la cele două cazuri (Mărțișorul ostracizat și Sensul histrionismului) sunt sinteze percutante asupra unei traume sociale și literare de lung ecou în conștiințele scriitoricești. În Fiii risipitori. Noi și secolul XIX (1988) sunt reunite studii și eseuri care încearcă să acrediteze ideea că imaginea asupra secolului al XIX-lea (scriitori, opere, idei
UNGHEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290341_a_291670]
-
angajare autentică în istorie, într-un cuvânt, își asumă postura de martor implicat și responsabil, metamorfoza operându-se pe coordonatele rigorismului moral și ale năzuinței către absolut care îi caracterizează întreaga operă. Discursul poetic devine mai frust, mai tensionat și percutant. Se remarcă, așadar, o relativă estompare a „vâlvătăii” stilistice, o asprire a expresiei, de altfel nu mai puțin rafinată decât în trecut, chiar dacă acum e „bici” de luptă. Pentru a da seamă de lirica acestei perioade, exegeza a operat cu
TUDORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290290_a_291619]
-
voința de originalitate care îl animă nu duce la un salt valoric. Invocând „nufărul încărcat de stele și vis-Eminescu” (poet pentru care nutrește o necondiționată venerație), „condurii albi ai primăverii”, „zalele de azur”, „vasta veșnicie” și alte asemenea imagini deloc percutante, autorului îi lipsește cu desăvârșire emoția, astfel că admirația pentru natură nu trezește în sufletul cititorului nici un fior. Măsuratul V. trece lin la următoarea experiență literară, acum în spațiul prozei, sursele de inspirație ale povestirilor din volumul Dragoste și moarte
VASILIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290457_a_291786]
-
ariile tematice fundamentale ale jurnalisticii românești din epocă, de la cronica literară și culturală la militantismul politic și de la manifestul artistic incendiar la reportajul monden. Scriitorul a început prin a face cronică literară la „Rampa”, creionând, într-un stil viguros și percutant, fundalul literelor române ale începutului de secol ca spațiu de receptare și gestație a celor mai noi idei ivite în cultura europeană. Astfel, într-un articol din 1913 atrage atenția asupra multiplelor fațete ale avangardei pe cale de a se naște
VINEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
jur și a propriilor trăiri. Ele se hrănesc dintr-un acut sentiment al derizoriului existențial, dar și dintr-o atitudine radicală în fața răului social și politic. Astfel, textele din ciclul Libertățile dictatoriale, scrise în perioada ceaușismului agresiv, exprimă laconic și percutant oprimarea ființei în universul totalitar, ale cărui mecanisme s-au infiltrat malefic în conștiințe. Aici tonul devine parodic, demistificator, poetul dând în vileag absurdul totalitarismului prin mimarea logicii strâmbe și a limbajului plin de clișee al acestuia. Uneori demistificarea, mai
POP-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288882_a_290211]
-
gândul, toate funcțiunile de intelect și sufletești ale ziaristului se împrumută, într-un singur tempo complex, din intuiție și sinteză.” De altfel, în 1937 Arghezi va continua să scrie aici o serie de tablete, compuse în maniera sa metaforică și percutantă: Vatra arsă, Tinerețe și țărână, Stilul Brobdignac, Mehr Luft, Scadența, Arthur Rimbaud, George Enescu, Atitudinea inutilă. Tot tablete publică frecvent Victor Eftimiu, semnatar și al unor amintiri despre I.L. Caragiale, ca și al unor cronici teatrale, găzduite de rubrica „Popularul
POPULARUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288973_a_290302]
-
la drum odată cu veacul”, trecând prin experiența războiului, își pierd definitiv echilibrul, capitulând precum Radu Comșa, fie prin sinucidere, fie prin ratare. În Ochii strigoiului ei nu sunt alții decât camarazii de front ai protagonistului din Întunecare, cu prezență epică percutantă și acolo. Romanul este deosebit de modern prin formulă, uzând în mare de procedeele cinematografului. De altfel, în 1944 va fi dramatizat, fiind jucat o lună pe scena Teatrului Național din București. Protagonistul este Bogdan Cernegură, care, luat prizonier de nemți
PETRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288781_a_290110]
-
1996) și Provocări imergente (2000) reiau fără variații prea marcate registrul tematic caracteristic autorului. O ușoară schimbare se înregistrează în Fragilități, unde se arată interes haikuului (Haiku în oglindă), iar imaginile redau, adesea, gesturi de o cruzime cu atât mai percutantă, cu cât este mai absurdă. Chiar dacă romanul nu constituie pentru M. un gen privilegiat, Golful sălbatic (1977), apărut în colecția „Romanul de dragoste” și al cărui tiraj s-a epuizat rapid, după alte criterii decât literare - accesibilitatea aparentă a subiectului
MOTOC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288261_a_289590]
-
de fapt o rememorare de texte în sensul anamnezei platoniciene. Textele de critică și istorie literară, atât cele din presă, cât și numeroasele articole din Dicționarul scriitorilor români, coordonat de Mircea Zaciu, Marian Papahagi și Aurel Sasu, dovedesc o privire percutantă și instrumente moderne pentru realizarea exegezei literare. SCRIERI: Viața fără nume, pref. Ion Pop, Cluj-Napoca, 1980; Exerciții de transparență, București, 1983; Insomnii lângă munți, București, 1989; Arta răbdării, Cluj-Napoca, 1993; Avantajele insomniei, Timișoara, 1997; Tratat de oboseală, Cluj-Napoca, 1999; O
MOLDOVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288227_a_289556]
-
prin raportarea sufletescului la fiziologic, a stărilor de spirit la manifestarea senzorială pare să fie nota esențială, specifică artei sale. Mini face de altfel, la un moment dat, o teorie insolită despre „trupul sufletesc”, ce nu e decât o intuiție percutantă pusă în seama unui personaj. Simptomatologia pronunțat fiziologică a stărilor interioare, unită cu frecvența cazurilor clinice, a și condus câteodată la concluzia existenței unei orientări naturaliste a romancierei. Totuși, nu se întâlnește decât întâmplător explicația pe bază de ereditate, prezența
PAPADAT-BENGESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]