282 matches
-
punem în mișcare" (13, p. 381). În general, personaliștii, ca de altfel, cum vom vedea, și existențialiștii pun un accent special pe factorii emoționali ai educației; aceștia, mai mult decît discursul logic, favorizează apelul la grație, la comunicare de tip personalist (14, p. 103). Filosofia lui EMMANUEL MOUNIER, care se vrea o soluție a deplinei umanizări, caută să ofere unele elemente mai adecvate realității contemporane. Aceasta, cu atît mai mult cu cît, încă din 1932, Mounier afirma că personalismul are în
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
Filosofia lui EMMANUEL MOUNIER, care se vrea o soluție a deplinei umanizări, caută să ofere unele elemente mai adecvate realității contemporane. Aceasta, cu atît mai mult cu cît, încă din 1932, Mounier afirma că personalismul are în vedere o revoluție personalistă și comunitară, adică o transformare revoluționară atît a persoanei, cît și a societății. Într-adevăr, în concepția sa, o astfel de revoluție presupune reformarea ființei umane, pentru ca aceasta să se poată împlini pe sine sub aspect spiritual și moral; toți
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
să se poată împlini pe sine sub aspect spiritual și moral; toți oamenii, indiferent de categoria lor socială, vor putea trăi ca persoane într-un univers, un "univers personal" dominat de iubire și caritate. Pentru Mounier, ca și pentru ceilalți personaliști, mai întîi are loc "revoluția personalistă" care pregătește "revoluția comunitară", întîi transformarea persoanei și apoi, pe această bază, transformarea socială. "Educația trebuie să prepare terenul" spune Mounier (15), inversînd relația marxistă dintre "bază" și "suprastructură". Em. Mounier, ca întreaga filosofie
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
sub aspect spiritual și moral; toți oamenii, indiferent de categoria lor socială, vor putea trăi ca persoane într-un univers, un "univers personal" dominat de iubire și caritate. Pentru Mounier, ca și pentru ceilalți personaliști, mai întîi are loc "revoluția personalistă" care pregătește "revoluția comunitară", întîi transformarea persoanei și apoi, pe această bază, transformarea socială. "Educația trebuie să prepare terenul" spune Mounier (15), inversînd relația marxistă dintre "bază" și "suprastructură". Em. Mounier, ca întreaga filosofie personalistă, a căutat să depășească explicarea
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
mai întîi are loc "revoluția personalistă" care pregătește "revoluția comunitară", întîi transformarea persoanei și apoi, pe această bază, transformarea socială. "Educația trebuie să prepare terenul" spune Mounier (15), inversînd relația marxistă dintre "bază" și "suprastructură". Em. Mounier, ca întreaga filosofie personalistă, a căutat să depășească explicarea unilaterală a devenirii ființei umane fie numai prin factori interni, fie numai prin factori externi. În concepția sa, devenirea este un proces simultan de auto și eteroformare. Omul este atît rezultatul propriei sale creații, cît
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
creații, cît și al unor intervenții exterioare. În felul acesta, aprecia filosoful francez, personalismul depășește atît soluția "biologică" (freudismul), care pune accentul pe instinct, cît și pe cea "economică" (marxismul) în care locul primordial îl ocupă condițiile vieții materiale. Soluția personalistă este explicit una spiritualistă, care aspira să se întemeieze pe dimensiunile cele mai profunde ale omului. Spiritul este o infrastructură" (16, p. 28); de spiritual depinde întreaga configurație a omului și a lumii sale. Potrivit concepției lui Em. Mounier, ființei
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
să fac apel la concepte în legătură cu care nici filosofii existențialiști, nici comentatorii lor n-au ajuns la o înțelegere. Voi prezenta doar cîteva idei simplificate poate ca introducere la teoriile despre educație ale unor existențialiști, teorii care ca și cele personaliste chiar dacă nu vor fi adoptate, datorită valorii lor practice limitate oferă prin subtilele analize critice ale educației contemporane valoroase sugestii și subiecte de reflecție. Pentru existențialism importantă nu este atît cunoașterea, cît trăirea, interesînd mai puțin filosofia ca atare și
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
medieval și Renașterea, Paris, 1932. Apud ANDREI OȚETEA, Renașterea, Editura Științifică, București, 1964. 7 bis. TOMA D'AQUINO, De magistro, Editura Humanitas, București, 1994. 8. A. S. RUGIU, Storia sociale dell'educazione, Principate Editore, Milano, 1987. 9. LUDWIG GRÜNBERG, Critica filozofiei personaliste, Editura Științifică, București, 1962. 10. GH. VLĂDUȚESCU, Personalismul francez, Editura Științifică, București, 1971. 10 bis. EMMANUEL MOUNIER, Le Personnalisme, Paris, P.U.F., 1950. Apud GH. VLĂDUȚESCU, op. cit., p. 21. 11. LUCIEN LABERTHONNIÈRE, Théorie de l'éducation, 10e édition, J.
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
Personalismul francez, Editura Științifică, București, 1971. 10 bis. EMMANUEL MOUNIER, Le Personnalisme, Paris, P.U.F., 1950. Apud GH. VLĂDUȚESCU, op. cit., p. 21. 11. LUCIEN LABERTHONNIÈRE, Théorie de l'éducation, 10e édition, J.Vrin, Paris, 1933. 12. LUIGI STEFANINI, Pedagogia personalistă, raport la primul Congres internațional al învățămîntului universitar de științe pedagogice, "Gând", sept. 1953, apud F. SCIACCA (sub dir.), op. cit., p. 1133. Dintre lucrările lui L. Stefanini semnalăm: II rapporto educativo, proemio alla scienza dell'educazione, 1932; Metafisica della persona
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
întrebat doar de ce ne-au terorizat cu atâta bibliografie și exigență când, cel puțin oficial, slujba noastră alimentară cerea să ne ștergem din memorie aproape tot ce învățasem. La ce bun grelele nopți cu Wittgenstein, Popper, Quine, cu structuraliști, neotomiști, personaliști? La ce bun atâta tinerețe frustrată de timp liber când directorii școlilor de pretutindeni credeau că știm să facem telegrame omagiale și suntem tobă de Congresul XI, despre care îmi amintesc doar că a început în ziua în care m-
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
rol, aceasta nu se poate susține. Ba, mai degrabă, se poate susține că tocmai sa 1 Note și impresii. tiricul este mai părtinitor, ca să spunem cuvântul propriu, că tocmai el, pentru că are un puternic punct de vedere personal, este mai personalist, mai selectiv, ca să întrebuințăm un barbarism. Dar selecția nu se poate concepe fără un criteriu. Iar acel criteriu, e clar, nu poate fi dat decât de idealul omenesc al satiricului. Am vorbit de atâtea ori de personalitatea morală care străbate
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
mai ales prin idealismul german, începând cu Kant. Ea a rămas o constantă a filosofiei, alături de tema rațiunii, până în secolul XX. Este abordată și de Husserl, care pune accentul pe trăirea conștient-reflexivă directă, nemijlocită. O mai întâlnim la Jaspers și personaliști dar trece apoi într-un con de umbră, câștigând pondere conceptul de sine (selfă și minte (mindă. Totuși, se păstrează, mai ales în sens de subiectivate conștientă, fiind reluată de cognitivism. Psihologia persoanei din secolul XX a folosit relativ puțin
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
prin faptul că s-a născut, așa cum, de exemplu, este o persoană juridică. El are în sine o „dispoziție la personalitate”. Dacă odată cu KANT personalitatea ajunge „pe pământ”, „printre oameni”, legătura ei cu divinitatea nu dispare, așa cum o dovedesc mișcările personaliste ulterioare, dar acum devine posibilă, în plan etic o legătură între calitatea de persoană a individului uman și sensul moral al caracterului, tematică sedimentată de-a lungul veacurilor. Personalismele În secolul al XIX-lea termenii de „persoană” și „personalitate” au
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
lui Platon - dar, uneori și demonică. Vremea romantismului începe să erodeze raționalismul triumfător al Secolului Luminilor. Apare inconștientul, rolul major al visului, forța iraționalului, a misticului, atotputernicia omului, evoluția ideii de supraom. Către sfârșitul secolului al XIX-lea apar curentele „personaliste”, de inspirație religioasă. La Școala din Boston, Bisericii Metodiste Americane, Bowne (1847-1910Ă dezvoltă un personalism protestant, în cadrul căruia s-au mai remarcat Brighton și Knudsen. Ulterior, prin Renouvier se afirmă personalismul catolic francez. Varianta franceză va avea cea mai lungă
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
și Knudsen. Ulterior, prin Renouvier se afirmă personalismul catolic francez. Varianta franceză va avea cea mai lungă existență, atât în perspectivă creștină (prin Maritain, Marcelă, cât și în varianta necreștină (prin Mounnier și grupul Esprită. S-au mai semnalat școli personaliste la Cracovia (prin Ingarden, profesor al lui Karol Wotiek, viitorul papă Ioan Paul al II-leaă și la Praga. Personalismul a pătruns, explicit sau implicit, și în Germania, la filosofii de orientare fenomenologică. Fenomenologia lui Husserl pune accentul pe conștiință, subiect
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
centrală, Husserl (1994Ă a dezvoltat ideea unei „intersubiectivități transcendentale”, fără a face apel la conceptul de „persoană”. Totuși, în cadrul fenomenologiei unii autori au analizat tema persoanei. Cel mai pregnant a făcut-o Max Scheler, care, pe bună dreptate, este considerat „personalist”. În lucrarea sa fundamentală Etica materială a valorilor Scheler reia principalele teme ale lui Kant, pe care încearcă să le reformuleze (Boboc, 1971Ă. Autonomia omului, libertatea și responsabilitatea, respectul pentru celălalt, sunt punctele de plecare. Scheler formulează explicit faptul că
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
Scheler nu s-a îndepărtat de abordarea sociologică și istorică, fiind mai apropiată de omul real decât etica angelică a lui Kant. Ea a comentat și ipostaza eroilor, sfinților, geniilor, toți impunându-se ca tipuri exemplare. Cu excepția lui SCHELER mișcările personaliste au fost mai aproape de politică decât de elaborări etice. Este cazul personalismului francez a lui Mounier și a revistei Esprit. Într-o sinteză asupra personalismului, acesta (Mounier, 1969Ă comentează următoarele teme: - existența necorporală a omului - persoana emerge din natură, dar
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
umane sunt în mod fundamental orientate spre Dumnezeu. Se observă că și în acest amurg al personalismului sorgintea divină a conceptului de „persoană” nu poate fi uitată. O ultimă încercare de filosofie etică care ar putea fi corelată cu tradiția personalistă, este cea a lui Levinas (1999Ă. Deși autorul are pretenții de abordare filosofică generală, chiar ontologică - cu trimiteri la Platon și Heidegger - gândirea sa se concentrează într-o zonă de etică personalistă, în care omul e înțeles ca raportându-se
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
etică care ar putea fi corelată cu tradiția personalistă, este cea a lui Levinas (1999Ă. Deși autorul are pretenții de abordare filosofică generală, chiar ontologică - cu trimiteri la Platon și Heidegger - gândirea sa se concentrează într-o zonă de etică personalistă, în care omul e înțeles ca raportându-se la semenul care îndepărtează „față în față”, adică „persoană către persoană”. În comentariile lui Levinas se întrezărește limbajul creștin și metaforic, care îndepărtează punctul său de vedere de orice aplicare sociologică și
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
a pătruns și în economie, în contextul dezbaterilor liberale privitoare la libera inițiativă. La acest nivel, sensurile juridice se întâlnesc cu cele etice, economice, politice, spirituale și chiar psihologice ale conceptului de „persoană”. Programele economice nu se mai sustrag pespectivei personaliste, tocmai ca o contrapondere față de accentul pus de unele doctrine pe macroeconomie și în raport cu cinismul în afaceri practicat și teoretizat de anumite grupuri de acțiune. 1.10. Sensul larg al noțiunii de persoană Noțiunea de „persoană” are, desigur, și un
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
de asemenea, accentul pe hermeneutică. Dintre acestea, menționăm doar două: efortul lui McIntyre (1998Ă de a reîntemeia doctrina virtuților - în sens aristotelian - pe acel aspect al existenței persoanei care implică structural narațiunea, biografia potențială și parțial reală; curentul de sinteză personalistă inițiat de Ricoeur (1992; 1999Ă concepe, din punct de vedere hermeneutic și fenomenologic, persoana umană ca bazată pe limbaj, acțiune, narațiune și viață etică. La acest nivel tradițiile „personaliste” se intersectează cu direcțiile de studiu ale psihologiei persoanei. 2.11
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
implică structural narațiunea, biografia potențială și parțial reală; curentul de sinteză personalistă inițiat de Ricoeur (1992; 1999Ă concepe, din punct de vedere hermeneutic și fenomenologic, persoana umană ca bazată pe limbaj, acțiune, narațiune și viață etică. La acest nivel tradițiile „personaliste” se intersectează cu direcțiile de studiu ale psihologiei persoanei. 2.11. Psihologia persoanei și doctrina sinelui (selfă În ultimii ani, cercetările din domeniul psihologiei persoanei, pe lângă preocuparea față de trăsături, de condițiile contextuale de manifestare și cea față de perspectiva narativă, acordă
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
tot mai mobilă și schimbătoare, mai ales în a doua jumătate a acestui veac, fapt ce necesită tot mai multe și variate adaptări la noi situații, spontaneitate și ingeniozitate pentru schimbare, maleabilitate, frecvente reorganizări interioare ale psihismului. În acest context, personaliștii și existențialiștii europeni au încercat să vorbească despre autenticitate și angajare, ca fațete ale responsabilității etice. Dar, în lipsa unor doctrine mai coerente această mișcare s-a pierdut în comentarii morale cazuistice, într-o „morală a ambiguității”. Explozia informațională se însoțește
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
în etică au fost dominate de filozofia anglo-saxonă interesată de analiza semnificației unor termeni, ca de exemplu binele, echitatea, dreptatea, responsabilitatea. Relativ singular și interesant a fost demersul lui LEVINAS (1999Ă care a încercat reactivarea unei filozofii etice de sorginte personalistă. Este presupusă o situație paradigmatică: persoana ce se confruntă „față către față” cu „celălalt”, considerat ca un subiect aflat în dificultate, slab și neajutorat dar care tocmai de aceea se impune ca un „Tu” impresionant, ca cineva „cu totul altul
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
o informație Îmbogățită prin precizări, condiții, nuanțe, contrapropuneri, simulări de impact etc., care multiplică valoarea utilă pentru gândirea strategică. În aceeași măsură, și persoanele ies Înnobilate profesional și personal datorită procesului dinamic la care au participat: sinergie caracteristică unui management personalist. Există riscul de a cădea În iluzia spontaneității. Aceste grupuri de lucru degenerează În activism sindical. Ele vor fi eficiente numai dacă schimbul liber este strict organizat. Pentru aceasta, se impune respectarea următoarelor aspecte: • structurarea adecvată a grupului, evitând personalitățile
Strategiile competitive ale firmei by Ioan Ciobanu, Ruxandra Ciulu () [Corola-publishinghouse/Science/2241_a_3566]