1,564 matches
-
zi când au rătăcit drumul din cauza unui atlas rutier greșit; și făcu un efort, încercând să-și amintească ce văzuse pe hartă, cu toate că era clar că nu te puteai încrede în hărțile alea. Dacă memoria nu-l înșela, acel masiv pietros și singuratic ar fi trebuit să rămână mult mai la sud, servindu-le ca un îndepărtat punct de reper tot timpul la dreapta lor. Ținând cont de asta, tot ce se întindea în fața ochilor săi cam pe treizeci de kilometri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cercetare și capturare. Era evident că recunoscuta sa experiență în nesfârșitul și epuizantul război din Ciad nu-i folosea la nimic, deoarece acel deșert aspru unde luptaseră și unde le lipseau atâtea lucruri putea fi considerat o adevărată grădină în comparație cu pietroasa fortăreață naturală cu care se înfruntau în acele momente. Nici temperatura nu era aceeași, nici peisajul nu era la fel, nimic din câte își amintea nu semăna câtuși de puțin cu infernul pe care s-ar fi zis că demonii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
mașinii. Căută în jur. Acolo, foarte aproape, erau urmele mașinii sale. Și lângă ele, urmele mașinii lui Marcel Charrière, pe care-l urmărise cu atâta furie în acea blestemată zi de tristă amintire. Aceea era deci, în mod sigur, întinderea pietroasă ce se afla între puțul tuaregilor în care vărsase un bidon de ulei la prima oră a dimineții și marele puț din oaza Sidi-Kaufa, unde sosiseră pe înserat. Era așadar un drum pe care-l mai străbătuse. Un loc cunoscut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
de stâncă Altay Shan, Tian Shan, zidul pământului, munții Gilgit, Kashmir, necuprinsul Tibet, gardian tăcut și impozant al resturilor unei civilizații dispărute, Dhaulagiri, cel înalt, și abia la urmă platoul Baghelkhand. Iar după el, explicând toată această desfășurare de forțe pietroasă, Golful Bengal. Lumea era cumplit de frumoasă, toți știau asta, iar norii cei războinici se scărpinau în continuare în creștet cu brațele lor pufoase, întrebându-se unde să atace mai întâi. Acolo, sus, chiar deasupra apelor dulci ale Lacului Universal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
termină brusc. În față se întindea coasta golașă a munte lui ce urca abrupt spre vârful ce se ridica în depărtare. Se opri să admire pentru câteva clipe peisajul copleșitor. Creasta se contura pe cerul senin, fără nici un nor. Albia pietroasă a pârâiașului împărțea pajiștea alpină în două. Izvora de undeva de mai sus, de după un stei de stâncă ce se sumețea din mijlocul mării de verdeață. Zona înierbată se termina la poalele vârfului stâncos, în formă de piramidă. Soarele coborâse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
prăvăliți de sus peste drum și rămași acolo, pe care nimeni nu se ostenise să îi dea deoparte. Mergeau de ore bune și de acum relieful părea că începe să coboare. Munții înalți făcuseră loc altora mai puțin semeți, la fel de pietroși și pustii. Se opinteau acum peste un muncel abrupt și mașina de teren se târa de-a lungul drumului accidentat. Motorul trăgea din greu dar nu mai aveau mult până în vârf. Nu parcurseseră nici măcar jumătate din distanța până la destinație și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nevoia să revină. Acum însă, fără să poată spune de ce, pașii îl purtaseră exact acolo. Nici nu-și dădu seama când ajunse la marginea pajiștii alpine. Drept înaintea sa, se ridica Stânca Adevărului. Măcar aici nu se schimbase nimic, masivul pietros se înălța falnic din mijlocul mării de iarbă unduitoare. Se opri imediat sub liziera pădurii, așteptându-se să fie cuprins din nou de teroarea pe care și-o amintea atât de bine. Nu se întâmplă însă nimic, așa încât începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Toiagul vechi, pe care l-a ciuruit, l-a ros Și cariul, și custurea, ți-l trec de-acum. Ca mine Vei ispiti, la rîndu-ți, temutele destine Urcând și tu sub cerul de fier și chinoros. Te-așteaptă mohorârea pustiului pietros! Nu șovăi, străbate-o... Și când - diamantine - Pădurile de ghețuri se vor ivi pe cline, Încrezător, azvârlă ciomagul de prisos: Din povârniș, în steiuri; din stânci, în văgăune Izbit de lespezi, ciotul va face să răsune Cu lung și mare
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
prezenta, așadar, sub forma paradoxală a unei intense vieți ascunse într-un înveliș dur: lavă prin proveniența ei minerală și totodată și prin incandescență și neliniștea vieții tumultuoase; fuziune de elemente contrarii, a cărei originalitate era crescută de originalitatea vocabularului pietros, a unei anumite tăieturi a versului, a unei respirații largi și virile, umbrită doar prin oarecare retorism. Plecat de la Sburătorul, I. Barbu a evadat din această poezie cosmică, frenetică, cu largi volute de piatră aruncate peste ape spume-gînde, saturată de
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
spală rănile timpului neînvins Cum spală magicul,ziditorul cuvânt Rănile sufletului aici pe pământ Neprețuite comori Ale neamului meu geto-dac De dincolo de milenarul drum Pierdut adeseori în ceață și fum Aduse din Orhei, Cucuteni și Cusăuți Poposite în Hamangia și Pietroasa Trecând printre coloanele Histriei Până la ultimii născuți. Cetatăți de piatră, drumuri de piatră Neam antic, de piatră Tăria pietrei spre nemurire revărsată ... ADAMCLISI Din grădina memoriei timpului Coboară gândurile. Împietrite în coloane, mesaje milenare ne vorbesc despre bucuria unei victorii
MEMORIA STATUILOR (POEME) de ELENA ARMENESCU în ediţia nr. 972 din 29 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364394_a_365723]
-
văd trupul serafic al tinerei ca pe o lumină mișcătoare, vie, plutind. Sub tălpile mele goale, deodată, un hău, mă prăvălesc, devin imponderabil, sunt aspirat, mă năucește un zgomot asurzitor, aud deodată de undeva din urmă închizându-se două mase pietroase imense, ca două bolți, cu stâlpi diformi, aliniați, albi, fosforescenți, suprapunându-se, mă izbesc de pereți umezi, lipicioși aplificându-și ecoul într-un infern de sunete și șuierături, înainte, prin beznă, aud zgomote ritmice, amestec de zgomote ca de burduf, un
PROZĂ SCURTĂ de ROMEO TARHON în ediţia nr. 354 din 20 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361431_a_362760]
-
și îl privea în ochi cu insistență, făcându-l să roșească de plăcere. Picioarele tânărului profesor au devenit nesigure, simțea un tremur ușor când corpul fierbinte al fetei se lipea provocator de al lui, mai ales când a simțit sânii pietroși ai acesteia lipiți de pectoralii săi, făcându-l să-și retragă corpul, să scape de tentația de a-și lipi gura pofticioasă de carminul buzelor senzuale ale partenerei sale. Săndica mustăcea și devenea din ce în ce mai provocatoare, uitându-se discret în jur
CAT DE MULT TE IUBESC..., ROMAN; CAP. II BANCHETUL de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1127 din 31 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363747_a_365076]
-
scrisă inscripția latină Decebalus Rex-Drăgan Fecit, ceea ce înseamnă Regele Decebal - făcută de Drăgan, ca semn de recunoștință față de omul de afaceri și pasionat de istorie. Al doilea punct de atracție pentru turiști, este tabla de ciment, montată pe un caldarâm pietros, de pe marginea podului. Pe ea scrie SPOR DACIA 107 DECEBAL 98-106 DACIA FED DRAGAN 2001. Este înconjurată de două rânduri de lanț gros de fier, care sunt prinse de niște piloni micuți de metal, rotunjiți la cap și la mijloc
CAPUL LUI DECEBAL de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 1149 din 22 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362787_a_364116]
-
dea seama, băgă aparatul de fotografiat în buzunarul drept de la blugi și se învârti așa timp de un minut, din ce în ce mai mirat și mai speriat. Capul uriaș al lui Decebal era bine înfipt sub pelerina de verdeață, de pe stânca muntelui. Căciula pietroasă și ascuțită a lui Decebal era împodobită cu smocuri de iarbă pe alocuri. Din vârful căciulii, se ridica spre cer o cruce, semnul lui Dumnezeu. Chipul uriaș avea privirea îndreptată spre Dunăre, fără să-i dea vreo importanță lui Sandu
CAPUL LUI DECEBAL de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 1149 din 22 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362787_a_364116]
-
zilnic venea la facultate într-o îmbrăcăminte elegantă și chiar provocatoare. Moștenise de la bunică firea exigentă asupra modului de a te prezenta în fața lumii. Înaltă, cu tenul parcă ocolit de razele soarelui, cu ochii albaștri ca seninul cerului, un bust pietros, aflat în plină formare, părul ondulat ca al mamei, de culoarea spicului de grâu, înaltă și suplă, cu mersul ca o plutire, se bucura atât de simpatia profesorilor, cât mai ales a colegelor și colegilor de clasă. Mereu era înconjurată
ROMAN (CONTINUAREA ROMANULUI CAT DE MULT TE IUBESC...) de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1155 din 28 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362824_a_364153]
-
ca o vale mărginită și proptită pe ambele maluri de povârnișuri cu aspect selenar și care lasă să se strecoare la picioare lor bolovănoase un fir de apă limpede și rece ca gheața - o șuviță ca scuțul ce spală poalele pietroase ale malurilor într-o zi toridă de nu-ți găsești lesne un adăpost pentru a mulțumi cerului că mai reziști, și suntem la jumătatea lui octombrie, ne refugiem la umbra binevenită a unui pod construit acum 150 de ani, dar
RUINELE, BUNURI NAŢIONALE!... de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 180 din 29 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367257_a_368586]
-
și drapelul englez care flutură deasupra uneia dintre înălțimile fortificate. Aici însă nu veți vedea acea curățenie, acele drumuri minunate pe care le puteți vedea în alte orașe coloniale engleze din Orient. Adenul se află pe o peninsulă aridă și pietroasă din partea de răsărit a unui vulcan care acum este stins complet, iar legătura orașului de continent se face printr-un drum așternut pe șapte arcade. Aici își are un mare bazin de apă și depozitele de cărbune de mină, adus
ANATOLIE TIHAI, UN MISIONAR BASARABEAN ÎN JAPONIA (1) de VLAD CUBREACOV în ediţia nr. 153 din 02 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367272_a_368601]
-
finală va fi deopotrivă o evaluare a tuturor cuvintelor rostite „în deșert” (cf. Matei 12, 36), a celor ce n-au avut nici un ecou la nivelul inimii și conștiinței, ci s-au pierdut asemenea semințelor căzute lângă drum, pe loc pietros ori între spini (cf. Matei 13, 19-22), precum și a celor folosite iresponsabil în imprecații, blesteme sau formule de jurământ (cf. Matei, 5, 33-37)”. (Pr. Ioan Bizău - „Cuvântul între gândire și făptuire” - în rev. Renașterea, nr. 2/2007, p. 4). Și
DESPRE VALOAREA CUVANTULUI... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 210 din 29 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367380_a_368709]
-
în acele ținuturi încremenite în timp, de mii de ani, se întâmplă ceva deosebit. Și nu fu un cutremur, un uragan, un fulger devastator, ori un vulcan furibund. Era un fapt, la prima apreciere, nesemnificativ. Doi oameni călătoreau pe drumuri pietroase, prăfuite, și păreau istoviți de atâta drum, sleiți de puteri, de foame și de vântul stepelor. Cei doi începură să urce cărările anevoioase și întortocheate ce șerpuiau mereu, în zigzag, și mai aveau destul până să ajungă sus de tot
CETATEA DE LUMINĂ (1) de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1565 din 14 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367529_a_368858]
-
covoarele persane, moi, aduse din Siria. Îi dezveli trupul acoperit cu o cuvertură din mătase albă și, înfometat ca un uliu, se repezi asupra pradei, trecându-și buzele umede de la piept spre pântece. Mâinile lui păroase luau forma pieptului tare, pietros și rumen ca două mere pârguite. Copila speriată nu știa în ce parte s-o ia pentru a scăpa de sub greutatea hoitului păgân. Își trase cu iuțeală cămașa ce o avea pe el rămânând gol. Simțindu-l, fata roși, închizând
DRUMUL CARULUI (ROMAN ISTORIC) de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 211 din 30 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366961_a_368290]
-
ales că vacanțele mele erau destul de monotone și încărcate de nenumărate responsabilități familiale. De data asta, credeam cu tărie că va fi altceva. Am intrat în curte scormonind cu privirea peste tot, în căutarea mamei. Am rezemat bicicleta de cireșul pietros de la poartă și nici nu m-am mai lăsat ademenită de chemarea rubinie și dulce a cireșelor, ce scânteiau printre crengile generoase. Deodată m-am oprit speriată de zgomotele și suspinele ce se auzeau prin ferestrele larg deschise. Am lăsat
ATACUL TENEBRELOR de SILVIA GIURGIU în ediţia nr. 2175 din 14 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/367027_a_368356]
-
cale. Ziua pe arșiță, sulițele pătrunzătoare se strecurau în străfundul pământului crăpat din cauza secetei lunii iulie. Puteai foarte ușor să bagi pBrigitte printre crăpăturile apărute în pământul arid. Aici era și un teren mai slab, predomina argila roșie fiind zonă pietroasă, din această cauză nu se putea cosi cu secerătoarea mecanică, ci doar la coasă sau la seceră. În sfârșit a terminat de legat tot lotul ce l-a pus la pământ cu trudă, încovoiat asupra secerii, cu o zi în
SECERĂTORUL de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1092 din 27 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363655_a_364984]
-
cald. Băieții când au părăsit restaurantul, s-au dezbrăcat la bustul gol să facă puțină plajă sub soarele plăcut de aprilie. Adia un vânt călduț de primăvară. Fetele, cu hanoracele legate în jurul șoldurilor, în bluzițe tip maieu lăsând sânii lor pietroși să zburde liberi sub pânza subțire la orice mișcare și în pantaloni scurți, se zbenguiau pe alee gălăgioase ca două vrăbiuțe gureșe. - Cine ne prindee... strigau ele vesele rupând-o la fugă. Tinerii după masa servită la Căprioara nu prea
ROMAN (CONTINUAREA ROMANULUI CAT DE MULT TE IUBESC...) de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1167 din 12 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/350311_a_351640]
-
său purta o rochiță roză dintr-un material lucios, cu fundițe la mânecuțele scurte, vaporoasă și ca lungime deasupra genunchiului, lăsând spre admirația celor pe lângă care trecea două picioare sculpturale ce se mișcau grațios într-o plutire. Pieptul rotund și pietros împungea nervos cu mugurii lui micuți în materialul fin al rochiței. Era seducător de frumoasă și ireal de elegantă Deea, fiica unor părinți la fel de frumoși ca și ea și născută dintr-o dragoste sinceră, aprofundată de un devotament deosebit al
ROMAN de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1293 din 16 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349287_a_350616]
-
cald. Băieții când au părăsit restaurantul, s-au dezbrăcat la bustul gol să facă puțină plajă sub soarele plăcut de aprilie. Adia un vânt călduț de primăvară. Fetele, cu hanoracele legate în jurul șoldurilor, în bluzițe tip maieu lăsând sânii lor pietroși să zburde liberi sub pânza subțire la orice mișcare și în pantaloni scurți, se zbenguiau pe alee gălăgioase ca două vrăbiuțe gureșe. - Cine ne prindee... strigau ele vesele rupând-o la fugă. Tinerii după masa servită la Căprioara nu prea
ROMAN de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1295 din 18 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349335_a_350664]