301 matches
-
vă dau ardeiul meu iute. Știți, eu am probleme cu... și arătă spre stomac. — Vă mulțumesc - spuse încet comandantul Aciobăniței -, sincer să fiu, îmi place ardeiul iute. Poftiți și ardeiul meu, spuse deodată, de peste masă, cu simplitate, o mediocră tânără, pistruiată, însă nu urâtă. — Vă mulțumesc, o să-l dau tovarășului meu, și lui îi place, zise Aciobăniței. Mediocrul în vârstă se aplecă spre vecinul lui din dreapta, îi șopti ceva la ureche, iar acesta, la rândul lui, făcu la fel cu vecinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
la ardei pentru noi... sunteți foarte drăguți... — Nu vă faceți probleme. Noi toți suferim cu stomacul - șopti mediocrul -, nu putem mânca ardei iute. Episodul 10 Ciorba În timp ce ardeii iuți continuau să se îngrămădească în fața celor doi pământeni, fetișcana mediocră zdravănă, pistruiată, ce părea a fi bucătăreasă, se apropie de hangar și lăsă eroilor noștri două linguri și două furculițe. — Cuțite nu se dau? întrebă încet comandantul Aciobăniței pe mediocrul în vârstă, după ce fetișcana se depărtă. — Cui prodest? răspunse surâzând cu tristețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
Amărășteanu. — Nimic, răspunse bătrânul. A predat aritmetica la școala de lângă lotul de căpșuni. A predat până-a murit. Fu adusă, pe un cărucior cu roți din lemn, ciorba. Farfuriile încăpătoare din aluminiu erau trecute din mână-n mână spre fetișcana pistruiată care, cu o mișcare dibace, le umplea până la semnul scrijelit pe interior și le dădea înapoi. Cu prudență, comandantul Aciobăniței cufundă lingura în lichidul roșietic, o duse la buze și gustă: nimic. Avea un gust cu nimic deosebindu-se de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
seamă de mediocrii din jur, care mâncau grăbiți, parcă mulțumiți cu simplul fapt că pun ceva în gură. — Mă-ntreb - zise cu glas scăzut pilotul Amărășteanu către superiorul său - ce-o să ne dea la felul doi. Felul doi? făcu mediocra pistruiată. Ce zi e astăzi? — Marți, spuse surprins Amărășteanu. — Dacă e marți e varză, răspunse pistruiata. Luni, marți, miercuri, joi și vineri se dă varză călită. Sâmbătă și duminică ni se rezervă surprize. Ce surprize? întrebă comandantul Aciobăniței. — Cartofi, răspunse pistruiata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
ceva în gură. — Mă-ntreb - zise cu glas scăzut pilotul Amărășteanu către superiorul său - ce-o să ne dea la felul doi. Felul doi? făcu mediocra pistruiată. Ce zi e astăzi? — Marți, spuse surprins Amărășteanu. — Dacă e marți e varză, răspunse pistruiata. Luni, marți, miercuri, joi și vineri se dă varză călită. Sâmbătă și duminică ni se rezervă surprize. Ce surprize? întrebă comandantul Aciobăniței. — Cartofi, răspunse pistruiata. Dar sunt sâmbete când ni se rezervă surpriza să ni se dea tot varză. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
pistruiată. Ce zi e astăzi? — Marți, spuse surprins Amărășteanu. — Dacă e marți e varză, răspunse pistruiata. Luni, marți, miercuri, joi și vineri se dă varză călită. Sâmbătă și duminică ni se rezervă surprize. Ce surprize? întrebă comandantul Aciobăniței. — Cartofi, răspunse pistruiata. Dar sunt sâmbete când ni se rezervă surpriza să ni se dea tot varză. Nu peste mult timp fu adusă, într-adevăr, varza. Comandantul Aciobăniței luă hotărârea să nu șovăie și să guste primul din linguroiul de varză pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
adevăr, varza. Comandantul Aciobăniței luă hotărârea să nu șovăie și să guste primul din linguroiul de varză pe care trupeșa bucătăreasă i-l răsturnă în castron. — Nu e rea, își informă el, oarecum ierarhic, subalternul. E călită bine. — Da, aprobă pistruiata. E călită foarte bine. E un tip special de varză, călită să reziste la ger, la secetă, la orice boală. Fierbe câte 6 ore. Numai noul soi de cartofi mai rezistă atâta. Ca să-i mâncăm la surpriza de sâmbătă, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
până la fund. Episodul 12 Sentimente general-umane După ce terminară masa, ieșiră cu toții în fața cantinei. Era o după-amiază frumoasă. Soarele, chiar dacă mai mic decât cel terestru, lumina plenar, încălzindu-le întrucâtva fețele. Fără să-și dea seama, comandantul Aciobăniței și tânăra mediocră pistruiată se desprinseră de ceilalți, luând-o mai în față, pe cărarea dintre barăci. De undeva se-auzea cum se-ncearcă repararea unui difuzor. Aciobăniței se uită cu coada ochiului spre tânără. I se păru că n-arată chiar atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
tractor cu șenile într-o rână. — Ciudată banca asta pe care stăm, nu? spuse Aciobăniței. N-am mai văzut nicăieri așa design. — Da, e o bancă ergonomică, răspunse tânăra. — Și trebuie toți să dormiți? întrebă comandantul. — Marea majoritate, răspunse tânăra pistruiată. S-a pornit de la constatarea că după prânz ni se face de regulă somn. Și-atunci de ce să picotim degeaba? Dormim de-a binelea o oră care ni se adaugă la programul de seară. — Și cei care, să zicem, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
răgușite și senzuale, dintre cele ce dădeau un parfum aparte personalității madamei Nicolici. Concomitent îngheță. Și-o examină cu sporită atenție. Tînără! Dar buzele, șaua nasului, ochii nemigdalați nu aparțineau nici pe departe lui madam Nicolici. Fruntea madamei mică, fața pistruiată, părul vopsit roșcat, vârstat c-o bordură de alb la rădăcină, nici prin povești n-aveau ce căuta, în noaptea asta, acolo. 350 DANIEL BĂNULESCU - Nu trebuia să mai vii. Rămâneai acasă și-ți dădeam voie să-ți închipui c-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
înnebunită după el. Întotdeauna fusese. La școală, Nick fusese un fel de Făt-Frumos - căpitanul echipei de fotbal și un dansator de excepție la balul anual al facultății. Prin contrast, Susan fusese întotdeauna complet convinsă de propria ei lipsă de importanță. Pistruiată, roșcată și fără piept, Susan avea în schimb niște picioare lungi și subțiri, de invidiat. Dar lipsa ei de încredere în sine, în estetica propriului corp, o făcuse să nu și le pună în valoare. Susan nu era un trandafir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
selecționat În echipa de fotbal a școlii. Eram Înlăturat În favoarea altora din cauza acestor picioarelor subțiri și lungi, În care mă Împleticeam deseori În alergare. Exagerat de lungi... Câinele brutarului de peste drum lătră ca un bezmetic. A trecut iarăși puștiul acela pistruiat plimbând un băț printre zăbrelele gardului. Încep să tremur pentru că cealaltă fotografie este cu mama. O fotografie de-a mamei din tinerețe. Frumoasă. E Într-o livadă de meri, cu o rază de soare măiestrindu-i jumătate de față. Mama mă
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Spectacolul din seara aceea umpluse până la refuz sala. În primul rând de scaune, alături de alți câțiva oficiali din oraș, veniți Împreună cu familiile, se afla Însuși domnul primar (proaspăt Întors dintr-o delegație), alături de soția sa și de cele doua fetițe pistruiate, care vedeau pentru a doua oară minunea despre care se vorbea atâta. După cele trei bătăi de gong, luminile se stinseră pe rând, cu pauze mari. Sufletele tuturor se Împleteau deasupra capetelor, Într-o emoție comună, a așteptării nerăbdătoare. Reflectoarele
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
acoperită de o mănușă neagră. Alte câteva persoane Îl priveau cu fețe Îngrozite. “Și-a revenit!”, auzi vocea unui domn Înalt, cu o țigară Înfiptă Între buze. “Să mai stea Întins, să-i vină roșeața În obraji”, completă o femeie pistruiată, cu un copil lângă ea. “Nu vedeți ce vânat e la față și cât e de slăbit?...” Se ridică Încet, cu mișcări nesigure, și se Îndepărtă fâstâcit, cu un aer jenat, uitând să mai mulțumească salvatorilor săi, care-l priveau
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
mai fost istorisită cuiva. Lola Își dezveli din nou dinții frumoși În surâsu-i știut. Părea foarte concentrată la spusele mele. Era o vară teribil de călduroasă. Mi-amintesc bine. Nu aveam mai mult de doisprezece ani. Eram cu George cel pistruiat („Pis-tru-ia-tu-le/U-râ-cio su-le...” - strigam câteodată În urma lui pentru a-l necăji), cu Maria Eliza cea cu mutriță spălăcită (blondă-blondă, cu un păr de zână, lung și auriu, pe care și-l Împletea În două cozi grozave, ce le purta
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
crescutule!). Cerul coborâse foarte jos. Începu să plouă scurt. O ploaie măruntă, deasă. Goanță cânta (așa obișnuia să facă atunci când ploua), iar Libelula se rotea În loc cu mâinile Întinse. Era tare caraghioasă Libelula. Firavă, lunguiață, chiar părea o insectă uriașă. Pistruiatul făcea pipi, iar fetița Îl arăta cu degetul și râdea. Apoi totul se opri. Un pârâit puternic și o lumină orbitoare, spartă Într-un mănunchi de scântei pulverizate ne paraliză un moment zbenguiala. Se auzi o bufnitură În spatele nostru. Ne-
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
i se contura În dreptul pieptului. Căzuse Într-un anume fel - pe spate, cu capul atârnându-i Într-o parte și cu un picior Îndoit. Din tot trupul se ridicau lumânări strâmbe de fum. Dumnezeule, cred că e un... Înger!, rosti Pistruiatul sugrumat, surprins de propria-i voce, nefiresc de schimbată. Am văzut unul asemănător În cartea de rugăciuni a bunicii, dar n-am știut că... S-a atins de fire, șopti Goanță tulburat, privind Înmărmurit, Înroșit de emoție și cu gușița
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Ce frumos e!”, spuse ca pentru sine. Îngerul zăcea inert, cu o paloare care i se accentua vizibil. Stropii de ploaie se prelingeau pe chipul său stins, măiestrit. Câteva fire de iarbă i se lipiseră de obrajii alungiți. Goanță și Pistruiatul s-au apropiat și ei și au Îngenuncheat lângă noi... Îl priveam de minute În șir. Uimiți, derutați și impresionați totodată. O fi fată sau băiat?, Întrebă Goanță pătruns de curiozitate. Cu toții, ca la un semn, ne-am Întors privirile
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
lăptoasă și se decolorau vizibil. Ploaia se opri brusc și o rază caldă năvăli printre noi. Trebuie să facem ceva cu el, nu-l putem lăsa așa, repetă Libelula cu hotărâre. O cioară vâsli razant prin dreptul nostru, cârâind Înfricoșător. Pistruiatul propuse să-l Îngropăm. Cum să-l Îngropăm?! E păcat să-l Îngropăm!, am sărit eu și Libelula. Dacă Începe să pută?, remarcă Goanță și se dădu doi pași Înapoi... voi nu vedeți că se topește! Nu știam dacă Îngerii
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
se topește! Nu știam dacă Îngerii miroseau cu adevărat atunci când mureau, dar observația mâncăciosului stârni oarecum Îngrijorarea În inimile noastre. De la tine pute, Goanță!, i-o trânti Libelula și Îi Întoarse un spate nervos. Haideți să-l Îngropăm odată, strigă Pistruiatul ca și cum s-ar fi temut de ceva. Ce vreți... să-l descopere alții... să-l batjocorească? Sau să-l pună domnul profesor de biologie Ieremia În formol (cum făcuse cu șarpele acela minunat pe care-l găsiseră În vacanța de
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
de ceva. Ce vreți... să-l descopere alții... să-l batjocorească? Sau să-l pună domnul profesor de biologie Ieremia În formol (cum făcuse cu șarpele acela minunat pe care-l găsiseră În vacanța de primăvară)?... Nu. Așa ceva era exclus. Pistruiatul avea dreptate... Nu departe, pe vechiul drum forestier, trecu un camion cu câțiva oameni În remorcă. Erau zilieri. Am Înconjurat repede trupul Îngerului și le-am făcut din mână În semn de salut. Unul dintre bărbați ne-a arătat pumnul
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
cu palmele-i groase peste fesele sale mari. Mai auzirăm doar claxonul camionului. În cele din urmă respirarăm ușurați. I-am luat trupul În brațe, intenționând să-l cărăm câte doi, dar era atât de ușor Încât Îl ducea doar Pistruiatul. Fără nici un efort. Iată vechea biserică. Cimitirul se afla În spate. Pământul era reavăn, afânat de ploaie. Cu bețe și cioburi mari (Goanță găsise chiar o bucată de tablă) am Început să-i săpăm un mormânt pe măsură undeva, Într-
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
zdraveni, se plânsese de asta și lui Omar, dar nu prea avea ce să facă. Anais nu mânca aproape nimic și era chinuită cu lecții de pian, pentru care o ducea în oraș săptămână de săptămână. În schimb, vorbărețul și pistruiatul Mémé hoinărea pentru amândoi și păru cel mai încântat că aveau un oaspete. Omar se sfii să rămână între ei într-o seară atât de intimă: veniseră rude, fratele gazdei lui și o soră a fostei neveste, pe care copiii
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
ani În noiembrie, eu Împlinisem zece În aprilie. Privirile noastre erau Îndreptate spre o bucată zimțată de scoică de midie pe care ea călcase cu talpa piciorului ei Îngust cu degete lungi. Nu, nu eram englez. Ochii ei verzui păreau pistruiați, de parcă numeroșii ei pistrui ar fi debordat de pe fața cu trăsături ascuțite. Purta ceea ce azi s-ar putea numi un costum pentru joacă, compus dintr-un jerseu cu mânecile scurte și un șorț albastru croșetat. La Început am luat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
german, bine-crescut, liniștit, cu ochelari, al cărui hobby era pedeapsa capitală. Când ne-am văzut a doua oară, mi-a arătat o colecție de fotografii printre care era o serie cumpărată („Ein bischen retouchiert“, a spus el Încrețindu-și nasul pistruiat) care Înfățișa etapele succesive ale unei execuții de rutină din China; a vorbit foarte competent despre splendoarea spadei mortale și despre spiritul de perfectă colaborare dintre călău și victimă, Încununată de un veritabil gheizer de sânge care țâșnea ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]