418 matches
-
au pregătit-o pentru creștinare - ceea ce va însemna și o abandonare a idealului educațional cuprins în enkyklios paideia. Altfel, putem regăsi programa bazată pe „cele șapte arte liberale” încă de la pitagoreici. Poate nu la Pitagora însuși, dar cu certitudine la pitagoreicul Archytas din Tarent (cca 440-360 î.Hr.)8. Pentru pitagoreici, cifrele aveau semnificații profunde și multiple - ceea ce înseamnă că „cele trei”, „cele patru” și „cele șapte” nu erau alese la întâmplare. Găsim aceste semnificații la un alt mare pitagoreic: Filolaos 9
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
o abandonare a idealului educațional cuprins în enkyklios paideia. Altfel, putem regăsi programa bazată pe „cele șapte arte liberale” încă de la pitagoreici. Poate nu la Pitagora însuși, dar cu certitudine la pitagoreicul Archytas din Tarent (cca 440-360 î.Hr.)8. Pentru pitagoreici, cifrele aveau semnificații profunde și multiple - ceea ce înseamnă că „cele trei”, „cele patru” și „cele șapte” nu erau alese la întâmplare. Găsim aceste semnificații la un alt mare pitagoreic: Filolaos 9. Existau „numere triunghiulare” sau „cubice” și „numere pătrate” (p2
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
certitudine la pitagoreicul Archytas din Tarent (cca 440-360 î.Hr.)8. Pentru pitagoreici, cifrele aveau semnificații profunde și multiple - ceea ce înseamnă că „cele trei”, „cele patru” și „cele șapte” nu erau alese la întâmplare. Găsim aceste semnificații la un alt mare pitagoreic: Filolaos 9. Existau „numere triunghiulare” sau „cubice” și „numere pătrate” (p2). Monada era „principiul tuturor lucrurilor” și dyada genera multiplul și pluralitatea ambiguă; dar triada readucea perfecțiunea pierdută; tetrada, care conferă lucrurilor extensiunea matematică cu „trei dimensiuni”, este un „număr
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
În fine, octada, alcătuită din paritatea tetragramelor, era nu numai octava muzicală, octocordul inteligenței și coincidentia octogonală a „celor patru atribute”: erosul (iubirea), philia (prietenia), epinoia (gândirea) și metis (chibzuința). Legăturile „celor șapte arte liberale” cu kosmopoiesisul symphonic al numerelor pitagoreice s-a pierdut în secolul I d.Hr; dar în elenism amintirea acestei harmonia matematico-paideutică era încă puternică. Astfel încât enkyklios paideia bazată pe symphonia heptadică pe care o realizau triunghiul artelor literare și pentagrama științelor crea o impresie de rigoare și
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
doctrinei metempsihotice a lui Pitagora: când marele philosophos a murit, Metapontul și Crotona i-au adus onoruri divine, rezervate până atunci doar eroilor fundamentali și salvatorilor de cetăți. Apoi, eroizarea prin cultură a devenit privilegiul tuturor marilor personalități: filosofii, de la pitagoreici până la Platon, savanții medicinei și astronomiei, fondatorii de secte ș.a. Dar orice gânditor, artist, literat sau discipol al Muzelor putea aspira la titlul de mousikos anér (mousikò" a)nhvr = „om al muzelor”), care echivala cu eroizarea și creșterea personalității sale
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
XX și care s-a căscat vertiginos în următoarele cinci decenii, devenind „genunea culturală” care ne-a caricaturizat în semidocți și „experți”. În epoca elenistă, quadrivium continua armonios trivium și se întregea prin filosofie într-o simfonie cosmică, de tip pitagoreic, care se sfârșea prin formarea „omului desăvârșit”, cel care prin moarte recâștiga athanasia, ba chiar și creșterea continuă a personalității în postumitate. Că acesta nu era un eres stupid, cum cred mulți contemporani, ci un gând genial și mântuitor, superior
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
și harmonică a ansamblului circular botezat enkyklios paideia. 9. Philolaos a fost contemporan cu Democrit, atingând maturitatea (akmé) în jurul anului 420 î.Hr. A condus o vreme Școala din Tarent, dar a trăit și la Theba, în fruntea unui grup de pitagoreici. Cercetările matematico-geometrice și rezultatele obținute sunt valabile și astăzi. La fel și teoria muzicală despre octavă (1:3), cvartă (3:4), cvintă (2:3). Merită să menționăm atenția acordată cvartei, care reprezintă raportul dintre triadă și tetradă. De asemenea, semnificația
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
găsită în matricea spirituală a Antichității eline. Unitatea acestei civilizații provine din unitatea culturală a grecilor. Au existat, desigur, dispute între poleis-urile spațiului egeic și chiar o schismă perenă între democratica Atena și aristocratica Sparta. Dar archaia paideia, diaspora paideutică pitagoreică, înțelepciunea căutată de philosophoi, credința în posibilitatea athanasiei și virtuțile principiului meléte thanatou, dar mai ales marea sinteză enkyklios paideia au fost îmbrățișate de toate cetățile în mod unitar. Unitatea culturală elenistă a devenit aproape „globală” din moment ce ea era semnul
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
care vor fi prezentate în continuare. Dar înainte de a le elogia pe acestea, se cuvine să menționăm hiba culturală a Europei, zămislită în acele vremuri de glorie tulbure. Este vorba despre pierderea unității culturale care se obținea prin enkyklios paideia pitagoreică și elenistică. „Creștinarea” celor septem artes liberales s-a realizat nu din nevoi spirituale înalte, precum cea de formare a „omului desăvârșit”, ci din necesități practice, de formare a unor „meseriași” ai altarului creștin, preoții. Nivelurile de pregătire impuse de
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
creștin. Matematica și geometria erau studiate pentru calculul calendarului și evitarea erorilor calendaristice care ar fi putut duce la încurcarea zilelor de „sărbătoare” cu zilele de „post” sau zilele „de lucru”. Astronomia nu mai avea nimic din aspirațiile cosmice ale pitagoreicilor, fiind redusă la comput, care era un fel de instrument de testare a calculelor calendaristice. În fine, muzica nu mai avea nici o legătură cu studiile armonice, fiind învățată exclusiv pentru compunerea cânturilor liturgice și a melodiilor bisericești - ca un fel
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Cauchy și Weierstrass reușiseră să introducă maximum de rigoare în analiza matematică; Peano axiomatizase construcția mulțimii numerelor naturale; în mai multe versiuni, Cauchy, Cantor, Dedekind și Weierstrass axiomatizaseră teoria numerelor reale, elucidând statutul numerelor iraționale, care îi speriaseră cândva pe pitagoreici. Marele triumf a fost însă opera lui Hilbert, prin a cărui contribuție axiomatica a atins forma supremă de abstracție și formalizare. Autorul sublinia aspectul ludic al acestei matematici complet formalizate: „Matematica este un joc desfășurat după reguli simple aplicate unor
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
vinovate teorii nedecidabile: „axiomatica aritmeticii” realizată de Peano; „sistemul Z”, propus de Hilbert și Bernais (pentru formalizarea aritmeticii numerelor întregi); „calculul predicatelor de ordinul unu”; „teoria numerelor raționale”; „teoria generală a inelelor”; „teoria grupurilor” ș.a. Matematica - temelia cosmică a lumii pitagoreice și temeiul tuturor marilor cuceriri ale științei omenești - și-a dezvăluit brusc „putreziciunea” lăuntrică... 15.1.2.2. Experimentul Einstein-Podolsky-Rosentc " 15.1.2.2. Experimentul Einstein‑Podolsky‑Rosen" Apoi, o altă știință grandioasă, fizica, s-a dovedit o donna mobile
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
secole se clatină amenințător. Exemplele de mai sus par să facă parte dintr-o serie aflată abia la începuturi. Ne putem aștepta ca noi „incertitudini” să zdruncine încrederea noastră în realitatea obiectivă. Suntem în situația care i-a îngrozit pe pitagoreici în urmă cu aproape trei milenii. Învățăceii din Crotona au descoperit că nu există numai numere întregi și raționale, ci și numere „iraționale”, precum rădăcina pătrată a monadei (). Cumplita revelație, care clătina însăși armonia cosmică, a fost ascunsă și lumea
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
în învățare. Ele se pot constata, cel mai clar, în relația educator-educat și în procesul „ascultării”. Există o „ascultare profundă”, ca eveniment fenomenologic originar, aflat la baza înțelegerii. Dar „ascultarea fenomenologică” - ce pare un fel de sesizare a „muzicii cosmice” pitagoreice - este perturbată de modele de predare inadecvate, folosite în școala tradițională. Davis a criticat aceste modele de predare învechite, bazate pe concepțiile instruirii tematice izolate și a cunoașterii fragmentare. El a propus alternative de predare realmente uimitoare, care conferă „ascultării
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
în fața „evidenței” că lumea este o armonie cosmică. În această situație, filosoful căuta realitatea dincolo de aparențele perceptibile ale lumii sub forma unei esențe ideale. „Idealul” devenea astfel autenticul „real”, a cărui caracteristică fundamentală era perfecțiunea intrinsecă, armonia. Așa apărea lumea pitagoreică, a cărei esență o constituia armonia numerelor naturale; tot astfel apărea kosmos-ul platonic, cu o organizare și o funcționare perfecte, susținute de zeități cu atribuții precise. Descoperirea numerelor iraționale de către pitagoreici a fost trăită catastrofic, întrucât acestea păreau a strica
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
caracteristică fundamentală era perfecțiunea intrinsecă, armonia. Așa apărea lumea pitagoreică, a cărei esență o constituia armonia numerelor naturale; tot astfel apărea kosmos-ul platonic, cu o organizare și o funcționare perfecte, susținute de zeități cu atribuții precise. Descoperirea numerelor iraționale de către pitagoreici a fost trăită catastrofic, întrucât acestea păreau a strica armonia divină a lumii; de aceea, îngrozitoarea dezvăluire matematică a fost interzisă și, vreme de multe secole, nimeni nu a aflat „taina pitagoreică”. b) Viziunea modernă a lumii. Imaginea antică s-
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
zeități cu atribuții precise. Descoperirea numerelor iraționale de către pitagoreici a fost trăită catastrofic, întrucât acestea păreau a strica armonia divină a lumii; de aceea, îngrozitoarea dezvăluire matematică a fost interzisă și, vreme de multe secole, nimeni nu a aflat „taina pitagoreică”. b) Viziunea modernă a lumii. Imaginea antică s-a perpetuat încă 10-12 secole, hrănind întreaga spiritualitate a Evului Mediu. „Lumea perfectă”, creație a divinității iudeo-creștine, nu era decât o variantă a „lumii armonioase” stăpânite de zeii olimpieni platonico-pitagoreici. Începând însă
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
stabilise că există granițe impenetrabile între „lucrul pentru sine” și „lucrul în sine”. Putem cunoaște doar fenomenul, nu și noumenul. Adevărul profund, „lucrul în sine”, noumenul, va rămâne etern inaccesibil omului și cunoașterii sale raționale sau empirice. Ca și „taina pitagoreică”, agnosticismul kantian deschidea o poartă către imperiul iraționalității. c) Viziunea postmodernă a lumii. Postmodernismul pare a-și avea originea epistemologică în această dubitație kantiană. El încearcă să depășească limitele cunoașterii raționale impuse de fenomen, căutând căi de acces către „lucrul
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
secolelor XVI XVII.”) Abia acum începe să se manifeste mai consistent gîndirea eliberată de vechea dominație teologică. Spiritul epocii este cel matematic. Matematica este propusă și impusă finalmente ca instrumentul principal de descriere și înțelegere a naturii. Leibniz reia idea pitagoreică “lumea e guvernată de numere”, spunînd:” Cînd Dumnezeu a făcut lumea a gîndit-o în formule matematice.”) Raționalizarea lumii prin matematică, dublată de dezvoltarea mecanicii este însă, cumva paradoxal, efectul unei transformări reformatoare la nivel religios. Apărută ca o reacție de
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
eleos - „milă, milostivire”. Spune: „vezi cât de potrivit se numește Elena cu Eleos”, după ce nu mult înainte explicase cu precizie sensul lexemului elin. Versurile mai conțin cel puțin încă o trimitere interesantă la înțelepciunea anticilor în construcția care, cu ajutorul simbolismului pitagoreic al numerelor, își propune să argumenteze că Penticostarul, adică 50, este un component al seriei „numerelor perfecte”. Există în această alcătuire și în contextul cultural general în care ea se plasează - împreună cu celelalte texte ale cărturarului - suficiente elemente ce pot
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288357_a_289686]
-
la rândul lor diferite subtilități și variante. Idealismul, de exemplu, poate fi subiectiv, obiectiv sau absolut. Scepticismul poate fi parțial sau general, provizoriu sau definitiv. Și nu vorbim despre sistemele care și-au luat numele de la reprezentanții școlilor precum: filozofia pitagoreică, socratică, platonică, aristotelică etc. Toată această mulțime de gânditori iluștri, mulțime care și-a dedicat propria energie studierii adevărurilor supreme, merită cel mai mare respect - fără a vorbi de corpul impunător al filozofilor creștini continuu coerenți în adevăr -, când ne
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
divinitate unică, ce exclude existența altor divinități (politeismul), distinctă de lume (contrar filozofiei panteiste); preluat de creștinism din iudaism 29. neoplatonism = curent filozofic (sec. III-IV p.Chr.); reformula filozofia idealistă a lui Platon într-o viziune originală cu idei aristotelice, pitagoreice, stoice și cu misticismul oriental; proclama ideea creării lumii prin „emanația“ divinității, iar cunoașterea prin extaz mistic 30. neo-scolasticism = curent teologic catolic, apărut în sec. 19; reia scolastica medievală potrivit nevoilor intelectuale ale vremii 31. ocazionalism = concepție idealist-teologică (Malenbranche, 1638-1715
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
vreo divinitate a geților, nu e prea ușor de spus. Pentru mine, în privința lui sunt de ajuns cele ce s-au spus.” Nu mă surprinde istețimea lui Herodot. Chiar dacă orgoliului grec nu-i convenea să admită cât anume datora doctrina pitagoreică învățăturii inițiatice a lui Zalmoxis, istoricul nu abdică de la propria-i onestitate atunci când precizează: „Mi se pare, de altfel, că acest Zalmoxis a trăit cu mulți ani înainte de Pitagora”. Tomis Nu mică mi-a fost mirarea să găsesc în orașul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
mă reîncarnez în oricare. Mântuire În trecut, chestiunea sfârșitului meu m-a preocupat foarte puțin. Concetățenii mei din Urbe urmează practici naive de salvare. Barbarii folosesc însă sisteme mult mai eficiente ca să înfrunte problema morții. Când am cunoscut principiile doctrinei pitagoreice, i-am căutat originile profunde în Herodot. Această cale m-a condus către religia lui Zalmoxis. La Tomis, datorită și ajutorului Aiei, am avut revelația unei autentice inițieri. Unica salvare posibilă se naște în interiorul tău, și numai cu condiția de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
și îmi făgăduiește, precum Medeea, și alte bucate miraculoase. Cotys Cotys mi-a trimis o scrisoare. Spune că mă prețuiște mult și că ar dori să mă aibă oaspete de vază. Regele geților mi-a expediat de la Dionysopolis un poem pitagoreic. Îl citesc împreună cu Aia, comentându-l. Nu e rău deloc. Când îmi arăt mirarea față de profunzimea unui barbar, ea îl apără, spunându-mi că acesta se trage din familia Eumolpizilor, acei inițiați sau poeți care au întemeiat misterele de la Eleusis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]