262 matches
-
constituie o adevărată strategie a refuzului pe care nu putem să n-o legăm de celălalt sens, ascuns, al aventurii: acela al scrisului. Aceste lamentații, oricît de prefăcute, de tactice ar fi: dar cum poci să Îndrăznesc?, să fiu, să poci zugrăvi, măcar pe scurt să-ți vorbesc, oi putea oare vreodată?... arată și o nesiguranță de alt ordin. Drama Întemeietorului de limbaj răzbate, am impresia, și În cea mai fragilă manifestare a existenței lui: cea erotică. Scenariul erotic văcărescian (prinderea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vecie cu mare statornicie... ........................................... Că rob credincios Îi sînt pîn’voi intra În mormînt”... Aici, În robie, cu lațul dulce de gît, Înamoratul poetic trece prin chinurile cele mai plăcute și jură că nu poate trăi astfel: „Altfel că nu poci trăi, fără de-a mă chinui.” Există la Alecu Văcărescu, mai mult decît la alți poeți de Început, o perversitate a durerii În dragoste. Toate jurămintele sînt, evident, false, adevărată, sinceră nu este decît convenția. Însă repetată, convenția Începe să
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
De multă nemișcare, ce face piste toate, Vederea Împrejuru-i se’ntoarce cu fiori, Pămîntul În somn dulce geamăt parcă scoate Și cerul ni s’arată acum mai cu răcori. Dar ăstui suflet jalnic, lipsit de mîngîiere Odihnă, mulțumire nu-i poci găsi deloc; Oriunde veselia din inimă Îi piere, Și de aceea umblă fugar din loc În loc. Ce caută nu știe, dar simte că lipsește Ființa care poate să-l facă fericit, Și neputînd găsi-o, În vreme ce-o dorește
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
e mută cu deznădăjduirea”. De aici vine uzul limbajului ca expresie a emoției puternice. „Adio! N-am cuvinte” este supremul elogiu adus inefabilului feminin. În stilul lui tenace, Alexandrescu pune de mai multe ori tăcerea să vorbească: „A le simți poci numai; a le descri mi-e greu”, „de-aveam cuvinte...”. Are, bineînțeles, cuvinte din belșug, are chiar mai mult decât alți poeți din epocă o coerentă și o fluiditate În notarea cuvintelor, dar o figură veche În retorica poeziei recomandă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
află fericirea decît În chinurile morții: „Și o am o fericire A muri În chinuire.” Un autor care semnează C.G., inclus În Spitalul Amorului, devine afazic, paralizează la vederea femeii iubite: „CÎnd sînt lîngă tine eu Încremenesc Gura mi-e-ncleștată, nu poci să-ți vorbesc Să-ți descriu simțirea-mi, ce mult te iubesc, Și pentru tine greu mă chinuiesc... Petrec În durere, viața-mi amărăsc Care fără tine mi-o nefericesc. Nu-s stăpîn pe mine, este-nvederat, Sfîșiat de chinuri, mă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
SÎngele mi s-a schimbat, nici Într-un fel n-a rămas, Că aci e-nvăpăiat, Ș-aci rece Înghețat, mă-nfiorez ceas pe ceas. Simț un prea dulce leșin, toate vinele-mi slăbesc, Niște sfîrșituri Îmi vin, De nici nu poci să suspin pînă de tot amorțesc.” Erotocritul a fost sedus prin vedere, Areti este sedusă pin cîntec. Neștiutoarea fată ascultă șase seri la rînd cîntecele Întristatului Orfeu și se Înspăimîntă, somnul Îi piere. Insomnia este, știm bine, primul semn al
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
așa să trăiești, Poate vreo vicleană fire A umblat cu clevetire De pizmă, să mă urești. Nu aș avea nici o jale, Dacă mă urai cu cale, Arătîndu-mi pentru ce; Ci această mă omoară Și În mormînt mă pogoară, Că nu poci să știu de ce. Ah, iată iubirea mare Ce fel de răsplătiri are Și ce cîștigi de la ea: Sfădiri, mîhniri, urîciune, Depărtări ș-amărăciune, În loc a te mîngîia!” Motivul Dalilei apare Întîi În aceste Adaosuri. Decorul este acela al orașului balcanic
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cîrtește și nu se dă În lături de la treabă. Punctul lui de vedere este rudimentar țărănesc: femeia să fie vrednică și sănătoasă: „Că ei țăranii, n.n. nu caut avere, Ci nevastă cu putere, Ceva de ani măricică, Ca pe „nu poci” să nu-l zică, Să fie coaptă la oase Și cu brațe sănătoase, Ca mămăliga cea mare S-o poată-nvîrti-n căldare, Să poată ridica sapa Și vadra În cap cu apa, Cum ș-n mîini orce apucă Să fie-n
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a și le cînta. ............................................................................. Cinstește ca fieșcare limba și neamu-ți mai mult...” pentru ca, numaidecît, gîndul să alunece spre latura comercială a lucrurilor. Dialectica lui Pann este, În rezumat, aceasta: mai demult, cînd nu existau traduceri, aveai dreptate, frate, „să te pocești” cu pronunția străină; acum Însă, cînd traducerile există, Îmbrățișează de grabă operele scrise „pe limba tatii ș-a mamii, pe care o și vorbești”! Abilă demonstrație! Întîi flatarea sentimentului național, apoi subtila reclamă a cărții. Urmează faza a treia: preîntîmpinarea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mă numea corect. Lucrările lui Piticáriu îmi par dintr-o dată mai reușite. Televiziunile, presa ne străpezesc timpanele cu Pescaríu, Țurcașíu, Sechelaríu. Resemnarea noastră fiind singura soluție. Dacă improvizatul teleast ne strică doar digestia p.m., în schimb ignoranța celui ce-și pocește propriul nume ne-aruncă în pandalie (filologică). Corpolentul băcăuan, cu eșarfă tricoloră înconjurîndu-i globul pîntecului, crede că terminația moldovenească a propriului nume, cea corectă, Secheláriu, nu-i de rang și-atunci și-o sclifosește: Sechelaríu. Crezînd că, astfel, s-ar
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
aici ocazii vreau, și-isca-voi, Să-i pot vorbi. Îi scriu pe loc surorii S-urmeze-același drum. Servește-mi cină. (Ies) SCENĂ 4 (O sală în același palat. Intra Kent, deghizat) KENT: Daca, cum vreau, un alt glas împrumut, Ce-mi poate poci vorba, bunu-mi plan Poate c-ar dobîndi deplin efectul Spre care mi-am șters chipu'. -Acum, gonite Kent, De poți sluji unde ești condamnat, Să fie-așa! stăpînul ce-l iubești Te va găsi în plină muncă. (Cornuri de vînătoare
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
întâlnesc prin legende străvechi și la alte popoare, fie că sunt plăsmuite de mintea artistului, un temperament, o fire vizionară. Atât numai că ceea ce zugrăvești să fie prefăcut prin temperamentul tău, întocmai cum o oglindă cu o suprafață convexă schimbă, pocește imaginea care s-a proiectat într-însa. Aceasta este partea care interesează într-o operă și în această privință, d-l Loghi nu datorește nimic lui Böcklin, deoarece în opera artistului nostru se răsfrânge temperamentul său"410. A-l "vedea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]