359 matches
-
arhimandritului Antonie, starețul mănăstirii. N-au intuit ce pustiu va fi în mănăstire fără Maica Domnului. Cât timp a fost plecată icoana, nu s-au mai făcut slujbe. „Mergeam să ne închinăm din obișnuință, la locul rămas gol, și ne podideau lacrimile", mărturisește măicuța Fanuria, mărturisesc viețuitorii de la Giurgeni La Vaslui, Maica Domnului a strâns o golgotă de necazuri și dureri. A privit spre evlavia unora, spre cutezanța și nădejdea altora, a scrutat depărtările, pe drum, dar și din biserică, s-
Maica Domnului de la Giurgeni by Mihaela Manu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1645_a_3101]
-
dezvinovăți. Un puștan obraznic, slab, numai piele și os, cu capul ascuțit ca o pasăre, a venit atunci prin spatele ei și i-a sfâșiat bluza. Marta s-a întors fulgerător și l-a pleznit peste obraz, de l-a podidit sângele. Și toți pescarii, după o clipă de uluială, au început să râdă la mesele lor. Râdeau continuu, iar râsul lor puternic se rostogolea de-a lungul uliței, în vreme ce, furios și umilit, puștanul s-a făcut nevăzut. Marta privea omizile
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ceața. Acum nu mai vedeam pasărea. Îi auzeam numai chemările. Ceața devenea din ce în ce mai deasă și mai scârboasă, mi se lipea de mâini și de ochi și, deodată, în timp ce mă luptam să păstrez echilibrul bărcii pe valuri, am simțit cum mă podidește o sudoare rece, de spaimă. Fiindcă nu departe de barcă, am văzut rotindu-se prin apă un rechin. Apoi, o întreagă haită de rechini a început să-mi dea târcoale, ca într-un dans. De frică, mi-a scăpat o
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mi-ar fi surâs norocul și nu aș fi descoperit, grație unui prieten francez preocupat de aceleași întrebări (ba chiar în așa măsură încât s-a apucat să colecționeze poze, furate cu telefonul mobil, ale japonezilor adormiți pe unde îi podidea nevoia), un studiu consacrat exact acestui subiect. Doi cercetători francezi de la Universitatea din Kyushu au realizat o anchetă interculturală, în rândul francezilor și al japonezilor, cu privire la obiceiurile de zi cu zi subsumate tematicii somnului (Gestionarea somnului în Franța și în
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
de la consiliu zâmbi liniștitor. — O să trimitem mâine o echipă să Înceapă să curețe clădirile, bine? Hoitarul scăpă vătraiul. Acesta lovi podeaua din ciment cu un zgomot care reverberă În pereții goi din piatră. — Sunt ale mele, spuse el și Îl podidiră lacrimile. Nu puteți să mi le luați! Sunt ale mele. — Trebuie să scăpăm de ele, Bernard. Trebuie să ne asigurăm că ești În siguranță, nu-i așa? — Dar sunt ale mele... Omul de la consiliu se ridică, Îndemnându-i printr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
căptuși cu o chestie ordinară, apoi oftica era o „boală burgheză“. „S-a mistuit ca arsă pe rug“, zicea el. Deși de la acel episod trecuseră aproape cinci ani, vocea lui Bandura căpăta În acele momente inflexiuni grave, părînd gîtuită și podidită de tuse. Și nu atît din pricina alcoolului, deși, cinstit vorbind, Bandura era de pe atunci o ruină, părăsit de ai săi, aducînd cu o ditamai epava care eșuase la apă mică. „Fii fără grijă“, Îngăima Bandura, „nici o altă curvă din lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
are pe șapca de liceu Însemnul VIII, Își lăsase mustăcioară. (Mustăcioara asta o va avea toată viața. O singură dată și asta nu prea demult, și-o crestase din neatenție, și-atunci și-a ras-o. Privindu-l, m-a podidit plînsul; părea cu totul alt om. În acel plîns am trăit o clipă sentimentul nelămurit de cît de mult mi-ar lipsi cînd ar muri.) Iată-l acum În fața Cafenelei centrale, apoi la cinema, unde se aude pianul, iar pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Mai mult decât atât, celor „cinzăj’ de năvodari,/ Tot feciori de boieri mari”, le e frică să-l însoțească pe Antofiță în această expediție eroică. Spaima îi face să plângă : Nevodarii mi-auza, Unu la altu se uita, Lacrimile-i podidea, Toz’ din gură că-i zicea : Cin’ la Vidros ne-o mâna, La toți capu ne-o mânca ! (47, p. 73). în unele variante, Antofiță e obligat să-l narcotizeze pe vătaful Vioară cu vin dres cu opium („Paharul cu
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Al doilea semn, declanșat în mod spontan și oarecum irațional, este plânsul în care izbucnește Abraham atunci când se apleacă deasupra apei binecuvântate. Plâns stârnit din senin, ca o presimțire tainică și, în același timp, plâns molipsitor. Căci, văzându-și tatăl podidit de lacrimi amare, Isaac începe și el să plângă, iar arhanghelul Mihail nu se poate abține nici el, contemplând scena. Lacrimile sale cerești se transformă în pietre prețioase. Aplecat deasupra picioarelor oaspetelui, Abraham culege „semnele” și le ascunde în sân
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
-și lua pachețelul pe terenul de fotbal, preferat măcar de păsărele. Alice era prea ciudată până și pentru isteții clasei. Aceștia oftau când la ore se citea din Thoreau sau Yeats, până că știau că pe Alice avea s-o podidească plânsul. Ea ar fi vrut să le spună că nu plângea de tristețe, ci că se emoționa din cauza preciziei și profunzimii cuvintelor, dar până când s-apuce să emită explicația, cineva o lua și-o ducea la cabinetul medical și-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
ai spălat pe dinți ? Mi-e dor de tine de nu mai pot. Abia aștept să mă întorc acasă. Alice a vorbit zece minute aproape non-stop. După ce-a închis, Jina a auzit-o respirând adânc ca să nu se lase podidită de lacrimi. Efortul acesta de-a o urî pe Alice era epuizant. Jina nu-și dădea seama cum avea să-i facă față în continuare. Copiilor tăi nu le pasă ce meserie ai, i-a spus Jina. Ai putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
săracă a celor doi frați căzuți în Primul Război Mondial și a acelui frate pe care-l răpusese epidemia de gripă ce se abătea în egală măsură asupra prietenilor și dușmanilor. Ceea ce-mi fusese destul de des evocat de mama, podidită de lacrimi, ca o pierdere a cărei durere nu avea să dispară niciodată putea fi confirmat de conținutul cufărului: celor trei nu le-a fost dat să împlinească ceea ce începuseră din vocație și înzestrați cu diferite grade de talent. Legată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
bate cu palmele peste fața palidă, Alexandru aduce o cană cu apă și-l stropește. Spune ceva tată! Spune ceva!strigă la el, plângând, Teofana. Încet, încet, Vasile își revine din șoc, deschide ochii, ia mâinile Teofanei și el sărută podidit de lacrimi. Cât te-am căutat! Cât am suferit! Toți anii ăștia, mulți, au fost un chin pentru mine, fata mea. — Acum bucură-te că sunt aici, îl mângâie Teofana. Vasile Mocanu, după un timp, se ridică. — Te simți mai
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
lacrimile, la pronunțarea fiecărui cuvânt, având senzația că rana din sufletul ei se adâncește, Ina spuse plină de emoție: Draga mea Rafira, o femeie rea, cu inima otrăvită, ne-a schimbat copiii în maternitate. Înțelegi? Și, nemaisuportând lacrimile care-i podidiseră obrajii, încercă să le șteargă, apoi repetă: Înțelegi!? Rafira nu putea înțelege, nu avea puterea să priceapă cum fusese posibil să se întâmple un asemenea lucru. Cu toate insistențele Inei, Rafira nu era convinsă dacă avusese loc cu adevărat ceea ce
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
nevoia să vină acolo. Răspunsul unei femei a fost: „A vizitat spitalul unde era internat băiețelul meu bolnav de leucemie. L-a ținut de mânuța și-a stat de vorbă cu el. A fost o doamnă adorabila.“ Pe Fanny o podidi plânsul. Creighton o privi uluit. — Ce-i cu tine? o întreba el, închizând din nou radioul. — Nu știu, veni răspunsul, ei. — Hai, hai! E dureros, e păcat, știu, dar tu n-ai avut treaba cu ea. Nici macar nu-ți plăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
poftă și distrîndu-se mai ceva ca la teatru. Pe Nea Tomiță îl necăjisem de multe ori. De data asta, nu știu de ce, însă, ochii au început să mă usture fără de voia mea... să simt săgeți prin ei... și m-au podidit lacrimile! Bietul Nea Tomiță Dicescu nu vorbise niciodată atât de pătrunzător!... Și cum se nimerise ca tocmai eu, zurbagiul care-l supărasem de atâtea ori, să-i fac o bucurie atât de mare pentru cariera lui dăscălească! Mi se părea
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
Barosanul, adevărat părinte sufletesc, în dubla lui calitate de profesor și diriginte, ne-a susținut cu o nemaipomenită dârzenie, a bătut cu pumnul în masă, a strigat la Jujucă, l-a făcut de două parale; iar la un moment dat, podidindu-l lacrimile, a trântit ușa și a ieșit din cancelarie. Jujucă, proaspăt director, voia să ne dea cea mai grea pedeapsă posibilă; să ne elimine până la sfârșitul anului și, prin urmare, să rămânem repetenți în clasa a VIII-a sau
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
și s-a dus la fereastră. Se lumina de ziuă. A privit albastru profund al cerului cu atâta nesaț ca și când ar fi admirat ochii Ceciliei. Instinctiv și-a întors fața spre Cecilia, dar ochii ei erau închiși. Iar l-au podidit lacrimile. S-a dus lângă ea și luându-i mâna într-a lui i s-a adresat pentru prima dată de când o adusese la spital. —Cecilia, fata mea din parc, vreau să mă auzi, știu că mă auzi. Trebuie să
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
căptuși cu o chestie ordinară, apoi oftica era o „boală burgheză“. „S‑a mistuit ca arsă pe rug“, zicea el. Deși de la acel episod trecuseră aproape cinci ani, vocea lui Bandura căpăta În acele momente inflexiuni grave, părând gâtuită și podidită de tuse. Și nu atât din pricina alcoolului, deși, cinstit vorbind, Bandura era de pe atunci o ruină, părăsit de ai săi, aducând cu o ditamai epava care eșuase la apă mică. „Fii fără grijă“, Îngăima Bandura, „nici o altă curvă din lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
are pe șapca de liceu Însemnul VIII, Își lăsase mustăcioară. (Mustăcioara asta o va avea toată viața. O singură dată și asta nu prea demult, și‑o crestase din neatenție, și‑atunci și‑a ras‑o. Privindu‑l, m‑a podidit plânsul; părea cu totul alt om. În acel plâns am trăit o clipă sentimentul nelămurit de cât de mult mi‑ar lipsi când ar muri.) Iată‑l acum În fața Cafenelei centrale, apoi la cinema, unde se aude pianul, iar pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
ură... Se scutură întreaga ei grea pieptănătură: O urnă sub risipa vârtejului fugar. Și dintr-al lunii rece, fierăstruit pătrar, Belșug de fire scapă, în iederă obscură, Pe dâmbul zării unde tânjește în armură Scăpărător de raze, războinicul solar. Dar podidit de valul de păr și flori lactee Cu lung fior truditul din vraje se descheie, Greoi, zvâcnind în salturi metalicul său trup. De pletele surpate și dinți și mâini anină Și-adînc, la rădăcina fibrosului șurup, Împlîntă-n țeasta nopții pumnale de
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
foarte multe de Hanși răzmate-agale Visau, mă cercetară dulci planuri conjugale. Pe aburii aleei, la nucul melancolic, Idila ancorată se închega bucolic. - "Dar, Toamnă! Bărbăția cea dreaptă nu e dată În sine să se toarcă, sucită și uscată? Ca frunza podidită din creștetul de nuc În pălmi, în pălărie, pe umeri, pe surtuc." O ÎNȘURUPARE ÎN MAELSTRÖM Câștigate pulsuri, câmp de săbii. Tencuirii-sclave garanții, Lege egalând lunula năvii Tâmplelor de apă ce reții; Aule, exalte stări concave Din răpita climă - Edgar
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
n-a Însemnat nimic, zise ea. Lui i-ar fi plăcut să știe că cineva voia să-l mențină viu, să-și aducă aminte de el. Obișnuia să spună că existăm atît timp cît cineva Își amintește de noi. Mă podidi dorința aproape dureroasă de a o săruta pe femeia aceea, o neliniște cum nu mai simțisem vreodată, nici măcar atunci cînd conjuram fantasma Clarei Barceló. Îmi citi privirea. — O să Întîrzii, Daniel, murmură ea. O parte din mine dorea să rămînă, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
intuindu-i conținutul, marșul așternut în sonuri melodioase îi deveni nostim, până la urmă, lui Iuga, cu toată muzica lui cazonă și amenințătoare. Și-l însuși pe nesimțite, neștiind că, în curând, soarta lui o să ia alte întorsături, încât îl vor podidi lacrimile, atunci când va evoca refrenul despre mazăre și slănină. Chiar după un interval considerabil de timp, revenind, din prizonierat și din străinătățuri, în plaiurile Goldanei, Iuga băgă de seamă că, prin nu se știe ce afinități neverosimile, era în stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
împing, de-a bușilea, câte un pepene falnic, care numai nu grohăie, în veșmântul lui, verde-lăcuit. Primul dintre cei doi pepeni palpită sub tăișul iute al baionetei, împrumutată de la Marin Tărniceru, miezul roșu, catifelat răsfrânse iscusite miresme și gurile se podidiră de apă, astfel încât nici Nicanor nu putu să nu cuvânteze, ceea ce nu ar fi voit, ca sub o irepresibilă toană: Parcă e adierea Grădinii Raiului! șopti el, amețit de aromă. De la un capăt la altul al mesei, se omeniră, încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]