349 matches
-
e, arată-mi-l ! Aici ? indică cu degetul, tremurând, pe scaun. Aici ? mută degetul puțin mai încolo. Arată-mi- l, te rog... Știi că nu pot să ți-l arăt... spuse Coltuc. Pe Costică, îmbujorat după o sticlă de bere, îl podidi plânsul. — Piciorul meu, hohoti, piciorușul meu drag... Hai, spune-mi... Cum e îmbrăcat ? Cum e încălțat ? Îmi șade bine cu el ? — E... altfel, răspunse Coltuc, temându-se să nu-l dezamăgească. Uneori e mai mic și mai subțire, cum era
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să stai cu ochii pe ei, să nu se pișe în pantaloni și să nu se sufoce în bale, de-atâta plâns. Lui Isaia îi dădură lacrimile de emoție. Când săltă capul până ajunse cu fruntea între sânii Marchizei, îl podidi plânsul de-a binelea, iar mângâierile femeii nu făcură decât să i-l întețească. După ce adulmecă aerul cu botul lui lung, Calu spuse, pe limba lui : — S-a oprit vântu’... N-o să plouă la noapte. Apoi către Pârnaie : Auzi, ia
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
până atunci nimic nu apucase să se înfiripe de la sine, puteam fi dintr-o dată oricum. Mă sculam în fiecare zi cu o altă imagine de mine, compunîndu-mă și recompunîndu-mă la nesfârșit în ipostaza mea de părinte: când tandru și cald, podidit de o iubire care nu își atinsese până atunci niciodată obiectul, când sever cu măsură, demn chiar și în slăbiciune, lăsând să se înțeleagă că afecțiunea mea stă la pândă, dar că nu se poate manifesta decât cu temei și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
privise până acum pe omul care trăgea să moară, se uită la nasul său ascuțit, la ochii afundați în orbite cu pleoapele atât de străvezii încât te- ai fi așteptat ca să vezi prin ele limpezimile ochiului. Fără veste lacrimile o podidiră, se lăsă în genunchi lângă bancă. Ce îngrozitor puțea nebunul, pară nu se spălase de un veac. Plânse îndelung și de abia într-un târziu își dădu seama că nu plânge pentru ceva anume, pentru omul acesta care de abia
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
a pornit spre Tecuci s-o vadă și pe Eva apoi spre București la fiul Gheorghe și soția lui Viorica, o tânără doar de 17 ani. A mers la adresa respectivă, acasă fiind numai Viorica. Ea când l-a văzut, a podidit-o plânsul și i-a sărit în gât. Atunci tata a spus: Georghe a murit. Nu tată, este la serviciu, i-a răspuns Viorica. Atunci , de ce plângi? a întrebat tata. De bucurie tată că mai văd pe cineva drag și
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]
-
să-i fie frică pentru întreaga sa familie, iar lumea se obișnui cu bietul țicnit. "Vă dați seama? De câte ori vin acasă, mi-e inima cât un purice de frică să nu găsesc ambulanța în fața clădirii și toți ai mei..." Îl podidea plânsul. "Toți ai mei... Și pentru ce? De ce să fiu tocmai eu atât de bătut de Dumnezeu? Tocmai eu, care n-am ucis, n-am furat, nici măcar n-am mințit!" Și era furios chiar și pe ai lui: ei o să
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
să-i fie frică pentru întreaga sa familie, iar lumea se obișnui cu bietul țicnit. "Vă dați seama? De câte ori vin acasă, mi-e inima cât un purice de frică să nu găsesc ambulanța în fața clădirii și toți ai mei..." Îl podidea plânsul. "Toți ai mei... Și pentru ce? De ce să fiu tocmai eu atât de bătut de Dumnezeu? Tocmai eu, care n-am ucis, n-am furat, nici măcar n-am mințit!" Și era furios chiar și pe ai lui: ei o să
[Corola-publishinghouse/Science/1517_a_2815]
-
a zvârcolit în aflarea unui ungher al citadelei în care să zacă și, mai ales, să se vindece odată cu trecerea timpului. Numai vântul serii o știa în colțul unde se ascunse. O descoperise înțepenită, cu trupul chircit și fața lividă, podidită de lacrimi și sânge. I se făcu milă, învelind-o cu o boare și strecurându-i în ureche șoapte de alint. De sub pala de vânt, Europa privea spre soarele stacojiu care dădea să apună, grăbindu-se să coboare peste zidurile
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
pâine, tocătorul pe care găteam sendvișuri cu parizer, strâng la piept polonicul salvat din prima mea ciorbiță, privirea îmi alunecă apoi de la dulapurile pline cu vase și electrocasnice spre frigider, depozitarul atâtor bunătăți gătite pentru extratereștrii mei iubiți... Întotdeauna mă podidește plânsul... Greu mi-a fost să le folosesc, dar și mai grea a fost despărțirea de toate acestea... Oricum, nu mai am timp de așa ceva. Sunt în luna a șasea, trebuie să am grijă de mine și de micuță, să
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
credeam că doarme... vorbeam în șoaptă și el...! Matei: Păi vezi! Hărnicuț băiat! Și voi săpuneați că... da pe unde umbli, frate! Octav: L-am ajutat pe prietenul meu... am săpat o groapă... Are dreptate groparul... sapi, sapi și te podidesc tot felul de gînduri... da eu nu-nțeleg ce-i cu voi aici?! Matei: Domnule, pe scurt; am venit să facem un picnic... (scoate din diplomat o sticlă de whisky) Uite-aicea! Sper să fie și adevărat..., să nu mă fac
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
De aur și cînta cu-atîta farmec. Iar peștera-mprejur era cu totul împădurită. Înfloreau puternici Arinii, plopii, chiparoșii negri, Mirositori. Și-acolo zburătoare 90 Se cuibăreau, ba huhurezi, ba ulii, Ba ciori limboase ce trăiesc pe mare. Iar mai încolo podidea în jurul Boltitei peșteri spornică-n putere O vie-nstrugurită. Și din patru 95 Fîntîni zidite-aproape-n șir și-ntoarse Cu fața osebit, curgea o apă Cu totul limpede;-nverzeau alături Și-ntinse umede livezi cu țelini 100 Și toporași. Privind mîndrețea asta
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
În ei găseam tăria și, profund sentimentală, am știut întotdeauna să-mi exprim sentimentele. Nu știu nici astăzi cum mi-o fi spus Yon că încă o mai poartă în suflet, dar știu că am ripostat energic, că m-au podidit lacrimile, atật de însetată eram de ființa lui, de respirația lui... N-aș fi crezut niciodată că o dragoste mai poate veni atật de tậrziu!...Dorul de Yon mă copleșea pe zi ce trece, făcậndu-mă să mă risipesc puțin cậte
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
Sandu Șpriț nu-mi miroase a bine. Nu ne miroase tuturor a bine, ca să nu vorbesc doar În nume personal. V-aș spune la toți tovarăși, ar suna mult mai apropiat, mai uman, dacă binevoiți a mă Înțelege, dar mă podidește plânsul și-mi aduc aminte de ședințele de partid, acele adevărate agore În care fața roșie de masă ne era imbold, iar planul cincinal ideal suprem. Sandule, Sănducule, de trei zile-ncoace gura nu ți mai tace, iarba nu-ți
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
afuma el? Și, dacă n-o afuma, n-o făcea el cu usturoi și cu boia de-ți ploua În gură? Sandu Șpriț se lovește peste frunte și se uită către tavanul stabilimentului. Ba da, Gore, lasă-mă, că mă podidește plânsul șio cer pe-aia cu un părinte poate crește șapte, opt copii sau zece, dar zece copii cu minte nu pot crește un părinte... Tii, și mâncam nuci și porumb fiert ca spartu`, iar mama punea murături. Numa` gogonele
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
indispus. Știi devin din ce în ce mai nervos! Ea îngăimă revoltată, - Dar nici nu vă cunosc! Imediat bărbatul îi răspunse cu un zâmbet cinic și răutăcios, - Nici eu dar mă atragi! Repet pentru ultima dată, dezbracă-te mai repede! Devenise amenințător. Lacrimile o podidiră, deodată îi veni o idee salvatoare, - Eu sunt purtătoare de virusul HIV și n-aș vrea să vă îmbolnăvesc! Să nu spuneți că nu v-am prevenit! O apucase mila de el dar l-ar fi ucis! - Mă voi proteja
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
accidental, soldatul apăsă pe trăgaci. Evident, focul de armă se auzi în toată unitatea. Apăru maiorul, roșu la față. Înțelesese într-o clipă ce se întâmplase și fără nici o vorbă, începu să-l plesnească peste cap cu cravașa, până-l podidi sângele. Soldatul continua să stea în poziție de drepți. Am aflat că mai târziu, în timpul luptelor, maiorul a fost rănit. Se târa pe pământ, gemând: “Măi băieți, ajutați-mă și pe mine!“ Nimeni n-a vrut să-l audă. După
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
acestora aparține Însă cititorului. Cunoscînd-o pe autoare, pot spune că este sensibilă la demolarea caselor vechi care dădeau culoare, suflet, autenticitate orașului. Reiese În vreun fel din poemul de mai sus această atitudine? Vituperează autoarea În apărarea patrimoniului periclitat? O podidesc lacrimile cînd vede sacrilegiul? Categoric, se abține. Poate că am putea-o ghici acum, cînd știm despre ce e vorba, În postura melcului retras cu discreție, cu toate regretele sale, În cochilia unui haiku. Covata crăpată sub streașinăcovata crăpată plină
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
române. Nemîngîiatul fiu, prietenii și tinerimea entuziastă admiratoare a lui Creangă își simt acum inima zdrobită și cugetarea înnourată în fața muțeniei și a neclintirii în care el zace, muțenie și neclintire care ne face să ne îngrozim și să ne podidească lacrămile pentru că nu mut și nu neclintit a fost Creangă în viața lui". Chiar dacă vorbitorul s-a dorit patetic, el putea genera, la începutul discursului său funerar, un efect tragi-comic. Nu uită niciun moment studiul cu Beldiceanu și realizează preparative
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan () [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]
-
cu un blid de mâncare în tindă, la ușa fetei. Din casă, fata i-a răspuns cu o jale de-ți frigea inima. Ea nici nu vroia să audă de nimic și o ținea într-un plâns. Pe Domnica o podidiră lacrimile. - A să moară, ghiata fată... a să moară de foami șî di săti... șî di inimă ră!... * ...La câteva zile, după ce Suru a fost lăsat în inima codrului în miez de noapte, un urlet jalnic, neînchipuit de jalnic, din
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
s-au obișnuit cu lipsa de lumină și am văzut-o pe Madeleine - un nud luminos pe un petic de cuvertură. Ne-am împreunat atât de viguros, încât arcurile patului au izbit podeaua. Madeleine își croi drum între picioarele mele, podidindu-mă cu sărutări, mi-o întări și apoi se răsuci rapid pe spate. Am pătruns-o, cu gândul la Betty și la coloana cu șerpi, apoi am alungat acel gând, concentrându-mă asupra tapetului cojit din fața mea. Voiam s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
de la consiliu zâmbi liniștitor. — O să trimitem mâine o echipă să Înceapă să curețe clădirile, bine? Hoitarul scăpă vătraiul. Acesta lovi podeaua din ciment cu un zgomot care reverberă În pereții goi din piatră. — Sunt ale mele, spuse el și Îl podidiră lacrimile. Nu puteți să mi le luați! Sunt ale mele. — Trebuie să scăpăm de ele, Bernard. Trebuie să ne asigurăm că ești În siguranță, nu-i așa? — Dar sunt ale mele... Omul de la consiliu se ridică, Îndemnându-i printr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
mentorului său, după ce făcuse o greșeală pe scenă pe vremea când era doar un copil, o greșeală care ar fi putut fi hotărâtoare pentru performanța acestuia. După spectacol, iluzionistul bărbos cu figură demonică îl luase deoparte. Își aminti cum îl podidiseră lacrimile și cum nu-și putuse ridica privirea din pământ. Fusese întrebat atunci: - În ce constă iluzionismul? - În știință și logică, fu răspunsul instantaneu al lui Malerick. Mentorul își îndopase discipolii cu sute de astfel de răspunsuri de-a gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
ei? Ei bine, dacă așa stau lucrurile, dacă sunt două, să rămână el cu a lui, și eu voi rămâne cu a mea. Când mă va vizita tristețea, mai ales noaptea; când voi simți, fără să știu de ce, că mă podidește plânsul, o, ce dulce va fi pesemne să-mi acopăr fața, gura, ochii, cu părul acela de aur și să respir aerul filtrat și înmiresmat de el! Dar...“ Se simți brusc ținut în loc. Fata cu panerul se oprise să stea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
săracă a celor doi frați căzuți în Primul Război Mondial și a acelui frate pe care-l răpusese epidemia de gripă ce se abătea în egală măsură asupra prietenilor și dușmanilor. Ceea ce-mi fusese destul de des evocat de mama, podidită de lacrimi, ca o pierdere a cărei durere nu avea să dispară niciodată putea fi confirmat de conținutul cufărului: celor trei nu le-a fost dat să împlinească ceea ce începuseră din vocație și înzestrați cu diferite grade de talent. Legată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
asemenea măsură încât să-i cer lui Judy numărul de telefon de la apartamentul pe care James îl împărțea cu Denise. Aș fi putut să-l sun la serviciu în timpul zilei, dar agitația și dorința să vorbesc cu el nu mă podideau niciodată cu intensitate pe lumină. Ceea ce mă bucura teribil. La ce bun să-l sun? Ce-aș fi putut să-i spun? „Tot nu mă iubești? Tot o mai iubești pe Denise?“ La care el mi-ar fi răspuns „Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]