2,948 matches
-
în accepțiunea din Est a termenului "socialist", brazii de Crăciun, simbolul sărbătorii, cel mai evident, cel mai cunoscut și cu neputință de disimulat, se vindeau însă peste tot. Liber, la vedere, nu în ascuns, după același principiu al realităților paralele. Podoabele de brad se vindeau în magazinele "de stat", poșta, și ea "de stat", primea și împărțea din greu bogata corespondență sărbătorească. Existau chiar și numeroase instituții unde "salariaților" li se permitea în zilele de Crăciun să lucreze doar cîteva ore
Poveste din anii orwellieni. by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Journalistic/8789_a_10114]
-
lucrurilor altfel, care se nasc cînd te înăbuși de lucrurile așa: "lumea face lucrurile așa cum Ťse facť și ajunge la o oboseală generală". Iar aceste lucruri altfel ieșite din mintea și mîinile ei erau de multe feluri, de la haine și podoabe unicat la cărți scrise de mînă și inițiative editoriale în care antrena prieteni din generații diferite, contaminați de necesitatea actelor mărturisitoare ("mărturia înseamnă să spun o poveste și să-mi exprim adeziunea la poveste"). Irina Nicolau a creat un stil
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/8801_a_10126]
-
mai modificat în deceniile următoare. Pe urmele fratelui său necunoscut și sublim, Russo presimțea că peisajul este pînă la urmă, ca și la Amiel, doar un état d^âme. "Moldova cuprinde tot felul de vederi, vesele, întunecoase, cîmpenești, îmbogățite de podoabele naturii. Mai are apoi un caracter de suavă melancolie, ca parfumul unei flori delicate. Are un nu știu ce primitiv în prietenia colinelor ei, care te fac să-ți uiți viața cu necazurile-i de fiecare clipă și te adorm într-o
Inventarea melancoliei by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8893_a_10218]
-
pronunțat idealism, și epistole inflamate, rele, coborâte la tonul și stilistica vulgarității. Într-un moment de amarnică supărare, iritat la maximum de faptul că Lucia nu se arată cu totul insensibilă la aspectele fizice ale iubirii, cavalerul îi comunică... dimensiunile podoabei sale bărbătești (lungime plus diametru). Din corpusul de corespondență lipsesc epistolele feminine (apar doar câteva rânduri, lămuritoare asupra stilului celei care le semnează), astfel că nu avem posibilitatea de a înregistra contrareacția la o asemenea reacție, contraatacul la un asemenea
Un vis alb by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9991_a_11316]
-
auzea de la depărtare. Numai acest lucru m-a făcut să stau departe de cuib. Mi se părea că spinii zarzărului și acele albinelor păzesc cu strășnicie cuibul care mă atrăgea zi de zi cu misterul lui. Zarzărul și-a scuturat podoaba de câtva timp și-am căutat un moment prielnic de a mă cățăra spre cuibul care se ascundea acum privirii mele. M-am zgâriat, m-am înțepat, dar nu m-am descurajat. Am urcat până lângă minunea moale. Am privit
ÎNTÂMPLĂRI ÎN LIVADA BUNICULUI by ECATERINA VICOL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1228_a_1878]
-
muzee, albe, de o desăvârșită simplitate, nu arătau deloc așa inițial. În vechime, ele aveau obrajii fardați cu roșu. Aveau gene artificiale și pupile de cuarț. Ploile și timpul le-au "simplificat". și templele erau, inițial, colorate și pline de podoabe. Ceea ce ne arată că vechii greci aveau, în realitate, alte gusturi decât cele pe care li le atribuim noi acum. Azi, nu mai concepem statuile grecești decât albe. Imaginea pe care o avem asupra clasicității e falsă, e o creație
Ultimul Paler by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9003_a_10328]
-
mai concepem statuile grecești decât albe. Imaginea pe care o avem asupra clasicității e falsă, e o creație modernă. La ea au contribuit nu doar ploile care au spălat vopseaua și au înlăturat genele artificiale; sau hoții, care au furat podoabele. Au contribuit și romanticii care au visat între ruine." (p. 157). De la ulița din Lisa ori Calea Secii la oracolul de la contraforturile Parnasului sau dezolanta Arcadie reală, memoria biografică și culturală a lui Octavian Paler înregistrează secvențe și aspecte deja
Ultimul Paler by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9003_a_10328]
-
dizolvă empiria, îi ia locul, astfel precum un schelet ar fi mai plin de semnificație decît făptura ce-l conține. "Ruine, templele sînt mai frumoase. Dezbrăcate de ziduri, de carnea masivă a pereților, eliberate de greutatea acoperișelor, scuturate de încărcătura podoabelor, rămase numai schelet alb și esențial de coloane înălțate spre cer, templele antice au ajuns pînă la noi mai frumoase, sînt convinsă, decît au fost vreodată în apoteoza gloriei lor religioase". Explicabil, restaurarea a ceea ce s-a pierdut i se
Ana Blandiana și homo viator by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9077_a_10402]
-
demnitate la care ar putea rîvni mulți dintre literatorii noștri. Dimpotrivă, în materie de studii literare, umflătura stilistică tinde să cîștige un larg teren, favorizată de superstiția vulgară că despre artă și frumos este nimerit să te exprimi folosind toate podoabele artei și ale frumuseții. Este aci o confuzie între obiect și meditația teoretică asupra lui, care dovedește cît de înapoiate sînt puterile discriminării în inteligența autorilor de care ne ocupăm". Nu ne putem abține să nu raportăm o astfel de
Despre "stilul critic" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9229_a_10554]
-
ce-o captăm printr-o singură respirare și-n adâncuri stocăm octave de armonie. orice cântec își află în noi fratele geamăn prăbușit în somnie, orice poem, negreșit, adâncește prăpastia tăcerii din noi, până la agonie. slova fermecată las în seama podoabelor toată frumusețea mea crăpată, chiar de-i prilej de râs și pentru mine. femeie sunt și scurta-mi minte mi-ajunge cât să-mi mângâi amăgirea. și dacă tinerețea mi s-a dus, nu plâng pe-al ei morman de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
fermecată pe care n-am găsit-o încă până acum, deși râvnesc la ea de-o viață-ntreagă. din întâmplare din întâmplare atingem seara ca pe un obraz obosit. ți-ar plăcea să-i simți fierbințeala sub degetele abia dezmorțite? podoabe îmi pun ca de nuntă și înfiorată aștept asfințitul. de mână te iau ca să-mi birui nerăbdarea sau frica, nu mai știu bine, căldura-ntre noi e o dungă subțire ce tremură clorotică-n vânt, se-ndoaie, se clatină dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
inventată de mehenghiul ista de Pâcu? Năstrușnic cum îl știu, îi în stare să scornească tot felul de năzdrăvănii...” gândea moș Dumitru. „Dacă prostia ar durea, apoi multe vaiete ai auzi în jurul tău...” îi umbla prin cap lui Hliboceanu. „Mare podoabă îi la casa omului și prostul. Uite de-o pildă Georgel. Dacă Dinuța avea alt bărbat, mai avea ea un sărvici atât de greu?...Nuuu! Venea acasă fuguța...” medita Ion Cotman cel tăcut. Mitruță, însă, nu reușea să adoarmă. Roiul
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
mi-am uitat capul în traistă, în loc să-l port pe umeri, tot așa se va întâmpla și când m-oi lua de barbă cu de-alde voi? Măi, să te pui tu cu toți verii și mătușile tale, și cu podoaba voastră de Săcăluș pe deasupra, tot eu vă botez! Înțele su-m-ai? Și-acu' haiti, lipsești de-aici până nu te cioplesc și pe tine și te fac prag de mănăstire, m-auzi? Piei în baltă, balțatule! (Codârlic fuge, dispare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
de uimire și dezaprobare la surorile și la sfetnicii al doilea și al treilea. Posacul rămâne liniștit.) PRICINĂ (își desfundă cu degetul mic o ureche): Bag samă c-am surzit de istov. Mă rog domniilor voastre cinstiți sfetnici, cum a zis podoaba de fiică-mea că mă iubește? Da' vreau să aud răspicat și tare. (Sfetnicii șușotesc între dânșii.) LINGUȘITORUL: N-am auzit prea bine, Măria Ta. LIMBUTUL: Asemenea nici eu. PRICINĂ: Poate ai auzit domnia ta, întâiule sfetnic. POSACUL: Am auzit, Măria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
dulce mireasmă de floare... parfumul trecutului mort... * F3: Cad din cer mărgăritare pe orașul adormit... F2: Plopii, umbre solitare în văzduhul neclintit, visători ca amorezii stau de veghe la fereastră, și pe marmura zăpezii culcă umbra lor albastră. F1: Reci podoabe-n ramuri goale plouă fără să le scuturi; F4: Ici, risipă de petale, colo roi ușor de fluturi... F2: Și din valul de zăpadă, ca o mută arătare legănându-se pe stradă, un drumeț ciudat răsare. Vine cu popasuri multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
niște legi și aici. Cel mai mare, Șăfu’, s-a așezat în frunte, pe prima bancă de după burduf. Deducem că există un fel de organizare politică a tribului. O ierarhie informală. Are la mână un fel de brățară colorată strident. Podoaba care îi arată rangul. Poartă și o geacă. Pe dos. În unele culturi, asta arată că omul respectiv e în doliu. În cazul nostru, e vorba poate de neglijență. Șăfu’ cântă. „Supărarea când îmi vine/ Rup cămașa de pe mine.“ N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
cute ușor adâncite În colțul gurii. Am ridicat ochi și copacul din fața geamului m-a Întâmpinat cu aceeași tăcere solemnă cu care m-a obișnuit În fiecare dimineață - devenind „confidentul” meu cel mai de preț și mai statornic... Lipsit de podoaba verde, acum În prag de iarnă, părea mai trist, mai abătut... Printre ramurile dezgolite sufla un vânt rece, iar cei câțiva fulgi rătăciți se topeau după câteva minute. „Oare de ce nu m-am hotărât?” Să mai existe speranță sau totul
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
atâtea nuanțe ale sensibilității, așa cum reușește toamna cu nemărginita-i metamorfoză, cu Întregul ei alai gătit de sărbătoarea culesului. Ți-ai imaginat vreodată - În ce tăcere solemnă - se Învăluie pădurea când simte pașii delicați ai toamnei apropiindu-se? Renunțarea la podoaba verde se face cu o regală resemnare... Mă simt legat de toamnă, ca și cum, doar pentru mine așterne covoare de frunze, de flori, de... Ascultam cu respirația tăiată acele gânduri izvorâte din adâncul trăirilor ce se lăsau greu „mărturisite” și, dintr-
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
care, deși nimeni n-a scris-o până acum, ea se păstrează vie și nemuritoare. Neamul nostru e făurar de frumusețe: toarce argintul în fire și-i dă chip de floare și alte minunății, dă strălucire aurului meșterindu-l în podoabe prețioase, face ca arama să împrumute culoarea lunii în nopțile de mai. Fără țigani, pământul ar fi foarte sărac, pentru că ar lipsi cântecul. Noi dăruim oamenilor, o dată cu toate acestea, o parte din sufletul nostru încălzit la flacăra mereu vie a
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
nostru pe pământ, așa cum spune și cântecul. Și nici voi nu trebuie să uitați acest lucru! Să țineți minte doar atât: că aveți dreptul, ca ființe lăsate de Dumnezeu pe ogorul său, să vă bucurați de soare, de fructele și podoabele pământului, de dragoste, de iubirea cea mare pe care trebuie s-o aveți față de părinții și neamul vostru. Luna, care se oprise în loc să asculte și ea tot ce le istorisea bulibașa alor săi, deși era și ea somnoroasă, așteptă până
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
ghiocul, cu cărțile de tarot, cu ghicitul, femeile și fetele cu bidinelele, toți cu treabă pentru agonisirea unei bucăți de pâine, domnule, că viața noastră e de azi pe mâine. * Ajuns în fața cortului, avocatul întâlni un bărbat cu o bogată podoabă capilară care se prelungea pe față. Sub nas, ca doi vrăbioi negri, mustața; barba îi era împodobită cu un păr negru, creț și lucios în care răsăriseră câteva fire de argint ale vârstei. Starostele stătea jos, turcește, direct pe pământ
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
stăteau la vedere, erau în stare să incendieze toți flăcăii șatrei. Apoi, se ferchezuiau și se îmbrăcau cu fuste înflorate peste bluze ale căror culori păreau a fi împrumutate de la curcubeu, bluze ce le acopereau sânii înfierbântați pe care tronau podoabe de preț, șiraguri de mărgele din chihlimbar... În codițele împletite cu grijă erau înșirați bani găuriți de aur sau argint. La urechi le atârnau cercei scumpi, sunători. Toate aceste dichisuri le dădeau un aer de adevărate prințese, chiar dacă erau fără
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
un alt anotimp se pregătea să ocupe teritoriile ca fiind îndrituit de legile naturii. Se potrivi însă, ca acea zi de duminică, stabilită pentru nunta lui Vișinel, să fie un dar al Proniei Cerești. Un soare darnic ținuse să îmbogățească podoabele toamnei, punându-i în valoare culorile naturii înconjurătoare, spre bucuria primei zile din viața noii familii. În jurul orei unsprezece, în prezența întregii șatre, începu desfășurarea nunții. Un alai vesel de tineri, cântând și dansând, însoțiră mireasa care merse cu spatele
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
și eu pe urma lui. Mă pregăteam cărare lungă-a face Și-a-nfrânge mila, și-a răzbi durerea Pe care-acum din minte le-oi desface. Urcarăm sus și printr-un ochi rotund Zării la capul căii lungi și grele Podoaba bolții-n cer, și din străfund Ieșirăm iar către lumini și stele.” Dante - Infernul îcânturile I, II și XXXI) traducere de ETA BOERIU. PREAMBULUL UNUI RENEGAT Astăzi îmi revăd secvențial trecutul încătușat în amintirile ce mă obsedează, cu demnitatea strecurată
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
ei, simțea dureros cum sunt strivite vise, dorințe, doruri... Mergea fără țintă într-o lume care nu mai era a ei. N-a știut nici atunci, nici mai târziu cum a ajuns în fața unui magazin cu rochii de mireasă, cu podoabe de nuntă, cu toate dichisurile și artificiile cu care fetele obișnuiesc să se înzorzoneze la cea mai mare sărbătoare a vieții lor, ziua nunții. Le privi absentă. Nu era ceea ce ar fi vrut ea. Și de altfel, ce rost mai
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]