601 matches
-
și colectivă, găsește în umorul negru și vocabula frustă, o supapă psihică pentru prea-plinul nemulțumirii, un mod de a arde suferința și de a educa îndrăzneala ripostei" (p. 118); Numai psihologic se explică acest refugiu al lui Heliade în lumea polifonică a simbolurilor biblice" (p. 143); În ethosul revoltei eminesciene, frenezia evocării dacice e un mijloc de defulare în imperiul imaginarului, un mod de a soluționa temporar criza spiritului retras defensiv într-o realitate proprie (p. 281); "Psihologic interpretând, "complexul de
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
ca atâtea altele de acest fel, probabil spre dezamăgirea profesoarei, care vedea idei și obișnuia să dea de gândit tuturor, cu o generozitate pe drept cuvânt copleșitoare. E de reținut însă amănuntul legat de credința în posibilitatea traductibilității discursului romanesc, polifonic prin esența sa, în limbajul simplu al povestirii formă simplă, arhetipală a literaturii înseși. Prezentat într-o manieră austeră care nu celebrează, cum s-ar fi cuvenit, momentul aniversar, accentuând în schimb nota melancolică sugerată de intenția bilanțului final ("concert
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
lor de valori. Cultura creează o hartă de semnificații pe care indivizii și le interiorizează. A trăi în cadrul unei culturi înseamnă, în cele din urmă, a „juca un joc social” după „regulile” acceptate de comunitate. 5. Cultura este o structură polifonică. Nu toți membrii societății împărtășesc în același grad valorile culturii lor. În ecuația complexă a identității intră nu doar factori culturali, ci și factori de personalitate (temperament, convingeri personale) și educație (grad de instrucție, locul în care individul a primit
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
principiul politeții; strategiile politeții pozitive; strategiile politeții negative; presupoziții; implicații; implicaturi CAP 2 CULTURA Atribuirea și construirea atributelor; teoria atribuirii, Biserica și cultura Budismul Caracteristicile culturii: caracterul sistemic; sistem semiotic; se învață și se transmite; fenomen social și individual; structură polifonică; caracter nonmonolitic; fenomen dinamic, adaptat schimbărilor; modelarea percepțiilor; contactul dintre culturi; relativismul cultural; Categorizare socială; Tajfel și Turner; Zimmerman; Colectivism Confucianism Creștinism Cultura: definiții ale culturii; metaforele culturii; caracteristicile culturii; rolul bisericii; rolul familiei; rolul statului; Cunoaștere socială; Fiske și
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
care interpretează aceste texte i-ar fi permis să se oprească la o simplă analiză de discurs, Cătălina Mihalache merge însă mult mai departe, adiționând mereu alte categorii de surse, filtrate prin tehnicile de investigație adecvate. Rezultatul este un studiu polifonic de antropologie istorică, în care concepțiile istoriografice, politicile educative, practicile comemorative și vocile actorilor implicați în aceste procese (consemnate prin intermediul unor mărturii orale) ne oferă un tablou comprehensiv, detaliat și plin de viață al celor mai importante reprezentări istorice vehiculate
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
livrescul debordant la experimentul lingvistic, de la deconstrucția toposurilor epice la resemantizarea locurilor comune sau de la omniprezentul kitsch la revrăjirea lumii. Spre deosebire de Cărtărescu, O. mizează mai puțin pe arsenalul mitico-simbolic, cât pe resursele textualismului și pe virtualitățile satiriconului. Cu o structură polifonică și mozaicată, Coaja lucrurilor... prezintă, într-o manieră joyceană, o zi din viața arhitectului Ștefan Gliga, folosită ca pretext epic pentru revivificarea unor forme literare aparent clasate, dar și pentru șarjarea situației din România de la finele regimului comunist. Pornindu-se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288598_a_289927]
-
personală și atitudine, necenzurată - la fel ca În paginile acestei prefețe - de rigorile stilului academic. Am convingerea că aceste trei părți se susțin și se luminează reciproc, În acord cu ideea centrală a cărții. Rezultatul este o structură tipic „postmodernă”, polifonică, fragmentară, acordată În registre stilistice diferite, dar care ambiționează să ilustreze un libret coerent: cum mi-am construit Transilvania mea personală, În relație cu nenumăratele Transilvanii ale altora. Este povestea unei experiențe livrești, dar și a unei aventuri existențiale, este
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
un enunț ironic și un blam în loc de un compliment (decalajul dintre enunț și context o stîngăcie enormă sau o gafă, de exemplu face posibilă o astfel de interpretare). Asumarea enunțiativă sau punctul de vedere (PdV) ne permite să arătăm dedublarea polifonică proprie ironiei: locutorul (L) se disociază de un PdV1 (felicitare) al unui enunțător E1 pus în scenă de propria sa vorbire, în timp ce se asociază unui PdV2 (reproș) al unui enunțător E2. Faptul de a situa valoarea descriptivă a oricărui enunț
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
iubi eu), ci și validitatea consecinței pe care enunțătorul a ales s-o desprindă din ea: Nu s-a terminat între noi" (e1) și deci " Nu ai nici un motiv să mă părăsești". Îl putem considera pe din moment ce drept un conector polifonic care lasă să se audă vocea (PdV) destinatarului vizat de argumentație. Simplificînd, vom reține patru categorii de conectori: • Conectori argumentativi, sau mărci ale argumentului: deoarece, din moment ce, căci, într-adevăr, cum, chiar, de altfel etc. Cu valoare de justificare și explicare
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
din T3. Versul al doilea aduce un răspuns-explicație desigur enigmatică pentru misterul acestei frumuseți extraordinare ("atît de frumoasă"). Faptul că "întrebarea" nu este adresată de către un locutor diferit de cel care săvîrșește aserțiunea de răspuns ne determină la o lectură polifonică a lui T78 și a acestor două versuri. Enunțătorul întrebării-exclamație (în sensul lui Bally) lasă să se audă, în ambele cazuri, vocea unui interlocutor real sau fictiv. Întrebarea este fie reluarea în ecou al unui enunț anterior al acestui interlocutor
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
Cu siguranță că ar fi posibil să considerăm (28) ca fiind un proverb, adică o propoziție aparent mult mai "autonomă" și suficientă decât un slogan. În fapt, un proverb este, înainte de toate, un enunț disponibil și destinat asumării de tip polifonic, într-o înlănțuire reactivă dată. Dintr-un punct de vedere general, înainte de toate, trebuie să subliniem faptul că o propoziție descriptivă elementară precum: (29) Marchiza are mâinile fine. inteligibilă prin semnificația sa lingvistică intrinsecă, dar lipsită de sens în afara situației
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
concluzie non-C1 (a nu putea plăcea bărbaților) care implică o renunțare la a avea farmec. DOAR DIN ACEASTĂ CAUZĂ semnalează faptul că această concluzie poate fi respinsă, că provine dintr-o altă viziune (din logică) decât cea a locutorului. Analiza polifonică a lui O. Ducrot (1984:219-220) vine, într-un fel, să explice schimbarea de modalitate sintactică. Folosirea imperativului în propozițiile [f] și [g] arată că enunțurile care urmează după DECI sunt clar asumate de către locutor: acesta face să corespundă cunoștințele
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
decât manifestarea cea mai spectaculoasă și cea mai elocventă a unui mecanism enunțiativ complex și aici se cuvine să facem distincția dintre o astfel de succesiune a replicilor și prezența mai multor voci (enunțiatori) în interiorul unei aceleiași intervenții (mono-logale): structura polifonică, care este opusă câteodată structurii diafonice, prin care locutorul reia și reinterpretează, în propriul său discurs cu ajutorul unui deoarece, de exemplu -, spusele care pot fi atribuite interlocutorului său. Putem deci plasa în centrul activității enunțiative o polifonie și un dialogism
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
publica fragmente din acest jurnal, considerat mărturia unui scriitor martir al comunismului. Prin formula poetică, placheta de debut, Mereu doi, se înscrie în lirica modernă cu aderențe suprarealiste. Tema esențială, iubirea, o iubire explozivă, totală, devine pretext al unui discurs polifonic, intertextual, generat de un eu liric disimulat. În poeziile coagulate în ciclurile În Litere, În Melodramă, În Lucruri, În Sonete, U. animă mituri, resemnifică elemente vegetale, minerale și animale, improvizează, iar spiritul său ludic se înrudește cu cel barbian ori
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290392_a_291721]
-
Jucându-și cu încântare ipostazele, C. își trăiește ființa și viziunile cu oscilantul tremur al acului de balanță între Animus și Anima, sorbind extatic din filtrul hipnotic al uneia cu paiul translucid și seducător al celuilalt. Etalate opulent, cu dulce, polifonică ironie, „ideile primite” nu sunt decât plasma, lichidul amniotic în cuprinsul căruia eul rămâne indicibil, cu toate că infinit exprimabil. Totul e reluare de motive romantice: dublul, copilul „alchimic”, motivul gemelarității (rivalizând aici cu echivalențele din romanele lui Michel Tournier), palingenezia. Hoffmann
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286129_a_287458]
-
povestitor și ascultător (provin oare cei doi din aceeași cultură, sunt sau nu sunt de același sex?), de starea de moment a naratorului etc. Prin urmare, o anumită poveste a vieții reprezintă o singură ipostază (sau mai multe) a versiunilor polifonice ale posibilelor construcțiilor sau ale prezentărilor de sine pe care oamenii le-au utilizat în acord cu diverse influențe de moment. În ciuda dezbaterilor privind fundamentele sale concrete, valoarea informativă sau raportul cu identitatea personală, povestea vieții naște și transmite sensuri
[Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]
-
se stabilizeze doar la vârsta mijlocie. Mai mult decât atât, dată fiind presupunerea mea teoretică referitoare la bidirecționalitatea relațiilor dintre povestea vieții și identitatea personală, adică legătura dintre viața povestită și viața trăită, ne putem întreba cum se leagă narațiunile polifonice ale femeilor de identitățile lor? Un răspuns la prima întrebare poate fi găsit printre considerațiile referitoare la procesele de socializare ce au loc în diferitele etape ale vieții. În copilărie și adolescență, băieții și fetele sunt cu toții încurajați să se
[Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]
-
discuției noastre ar putea fi deci următoarea: care dintre acestea ar reflecta, atunci, identitatea naratorului? Am putea ajunge la concluzia că atât povestea unui om, cât și identitatea lui sunt complexe și multilaterale sau, așa cum scrie Bakhtin (1981), dialogice și polifonice (vezi și Hermans et al., 1993). Ca și poveștile, așa cum am văzut în cazul Sarei și în cel al lui David, identitatea are multe componente și niveluri. Diversele componente ar putea interacționa ca să creeze un tot unitar; ele se află
[Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]
-
cadavrul sfântului Zosima se împute, Alioșa are și el penibilismele lui, bețivul cartofor de Dimitri are pasiuni sublime, recele și intelectualul Ivan are pasiuni joase, chiar și Smerdeakov e capabil de fraze de neuitat. Asta-i viața!” Recunosc că geniul polifonic al lui Dostoievski este modelul aproape desăvârșit al mărturisirii care cunoaște valoarea apofatică a tăcerii. La el, discreția auctorială nu suspendă vertijul instrospecției psihologice și nici verdictul final. Dar polifonia nu înseamnă ambiguitate. Pe lângă celebrele opuri, trebuie să citim jurnalele
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
un trecut cosmetizat, cu o impecabilă poleială bizantină. Derivându-și autoritatea dintr-o tradiție multimilenară, teologii ortodocși au fost foarte adesea tentați să inhibe orice formă de interogație (auto)critică asupra trecutului. Mulți episcopi răsăriteni au ajuns să judece aspectele polifonice ale propriei lor culturi cu trufia califului Omar aflat în fața Bibliotecii din Alexandria („Dacă aceasta conține învățătura Coranului, atunci este de prisos; dacă nu, atunci merită la fel de mult să piară”). Fiind abandonate sursele adevăratei tradiții mistice, s-a trecut pe
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
intertextualitate. Mihail Bahtin nu pomenește de intertextualitate, însă termenul își are germenii în dialogismul cercetătorului rus: Poetica lui Dostoievski (Moscova [1963]), mai târziu, Estetica și teoria romanului (Moscova [1975]). În accepțiunea lui, romanul dispune, structural, de predispoziția integrării, sub formă polifonică, a unei mari diversități de componente lingvistice, stilistice și culturale. Limbaje, conexiuni polifonice, dialogism, unități discursive ale culturii toate acestea sunt elemente bahtiniene care fundamentează intertextualitatea (Pierre-Marc de Biasi, ibidem, 373). De reținut este faptul că, la Julia Kristeva, ideologemul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
dialogismul cercetătorului rus: Poetica lui Dostoievski (Moscova [1963]), mai târziu, Estetica și teoria romanului (Moscova [1975]). În accepțiunea lui, romanul dispune, structural, de predispoziția integrării, sub formă polifonică, a unei mari diversități de componente lingvistice, stilistice și culturale. Limbaje, conexiuni polifonice, dialogism, unități discursive ale culturii toate acestea sunt elemente bahtiniene care fundamentează intertextualitatea (Pierre-Marc de Biasi, ibidem, 373). De reținut este faptul că, la Julia Kristeva, ideologemul pare să se bucure de o definire, însoțită chiar de clasificare (ideologem al
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
luminate diferențe de nuanță între dialogism și intertextualitate. La Bahtin, noțiunea care desemnează simfonia vocilor din text avea o deschidere superioară către lume, înspre "textul" social. Discursul critic al lui Bahtin (ce opunea caracterului monologic al romanelor lui Tolstoi opera polifonică a lui Dostoievski) reintroducea realitatea, istoria și societatea în text, privit ca structură complexă de voci, conflict dinamic de limbaje și stiluri eterogene. Deși calchiere a dialogismului bahtinian, intertextualitatea Juliei Kristeva închide din nou textul, prins prizonier doar cu literaritatea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
cel puțin sub forma ei obișnuită, o largă analogie de scheme conceptuale, de modele cognitive ideale, de scenarii, scrieri și roluri stereotipice care ajută la fundamentarea construirii de spații (1984, p.10). Enunțarea și asumarea propozițiilor Revenim aici asupra aspectului polifonic al distincției dintre locutor și enunțător. O propoziție nu este niciodată "direct" asertată de un locutor; el alege dacă își asumă sau nu propoziția enunțată, angajîndu-se sau dezangajîndu-se. Fiind sursa propoziției, el o poate prezenta ca validă sau nu (sau
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
redactare a textului de pe coperta a patra. Esențialul dorința de a pătrunde imediat în roman apărea chiar din primul paragraf. Această modalitate (deocamdată parțială) de a descrie funcționarea unui text introduce o abordare dinamică atentă la progresie și o abordare polifonică a reprezentării. Cele două aspecte sînt inseparabile. De fapt, una dintre funcțiile argumentării este cea de a asigura unui text sau unei secvențe o anumită orientare. ADEVĂRAT sau FALS... nu contează, contează doar validitatea percepută de subiect/ subiecți. O propoziție
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]