553 matches
-
apărea în ipostaza naratorului auctorial ori numai ca mesager care repovestește evenimente auzite. Perspectiva narativă este, în acest caz, internă și este puternic marcată subiectiv. Asocierea celor două modele diegetice descrise anterior generează o narațiune supraetajată. Se creează astfel o polifonie a vocilor nara tive, fiindcă persoana I (discursul personajului narator) alternează cu persoana a IIIa narativă (discursul naratorului extradiegetic). Perspectiva narativă internă și cea ex ternă/omniscientă se combină, viziunea subiectivă alternează cu cea obiectivă, întro țesătură textuală complexă. 3
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
și ce e bine / Tu tentreabă și socoate... - M. Eminescu). În lirica modernă, se evidențiază destructurarea eului liric, tinzând spre un eu abstract, deseori disimulat sub măști culturale. Postmodernismul recuperează eul biografic, individual și, în același timp, multiplică „vocile“ lirice. Polifonia eurilor poetice (eul biografic, moral, ontologic, auctorial, lectorial etc.) creează o rețea complexă de relații pe axa eu - tu - altul - ceilalți, precum în Lucrări în verde sau Pledoaria mea pentru poezie de Simona Popescu. 3.4.4. Particularități ale limbajului
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
În ceea ce ne privește, considerăm "epistema" ca structură de semnificații textuale și metatextuale, punerea în act, procesualitatea, fiind posibilă printr-un discurs integral, polifonic, în care circumstanțele textuale acționează ca instanțe discursive. Relaționarea dintre instanțele textuale și instanțele metatextuale creează polifonia semnificațiilor care devin manifeste, la nivelul pattern-ului discursiv, pe care îl vom numi epistemă. Epistema lingvistică a spațiului poetic reprezintă o structurare a relațiilor dintre codurile instanțelor discursive: cod ontologic, cod semantic 5, cod gnoseologic. Codul ontologic, specific conceptului
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
și context, dintre organizarea textuală și contextul social, determinat.30 Această relaționare dintre text și cadrul social formează "matricea discursivă" care reprezintă suma trăsăturilor comune unor texte, ce aparțin aceluiași tip de discurs.31 Interacțiunea permanentă a instanțelor textuale construiește "polifonia" discursului care se manifestă pe mai multe nivele de analiză, relațiile dintre "vocile" discursive formând matricea semantică a textului.32 Această totalitate a circumstanțelor enunțării a fost numită "situație discursivă" care are rolul unui cadru fizic și social contextul propriu-zis
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
apărea în ipostaza naratorului auctorial ori numai ca mesager care repovestește evenimente auzite. Perspectiva narativă este, în acest caz, internă și este puternic marcată subiectiv. Asocierea celor două modele diegetice descrise anterior generează o narațiune supraetajată. Se creează astfel o polifonie a vocilor nara tive, fiindcă persoana I (discursul personajului narator) alternează cu persoana a IIIa narativă (discursul naratorului extradiegetic). Perspectiva narativă internă și cea ex ternă/omniscientă se combină, viziunea subiectivă alternează cu cea obiectivă, întro țesătură textuală complexă. 3
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
și ce e bine / Tu tentreabă și socoate... - M. Eminescu). În lirica modernă, se evidențiază destructurarea eului liric, tinzând spre un eu abstract, deseori disimulat sub măști culturale. Postmodernismul recuperează eul biografic, individual și, în același timp, multiplică „vocile“ lirice. Polifonia eurilor poetice (eul biografic, moral, ontologic, auctorial, lectorial etc.) creează o rețea complexă de relații pe axa eu - tu - altul - ceilalți, precum în Lucrări în verde sau Pledoaria mea pentru poezie de Simona Popescu. 3.4.4. Particularități ale limbajului
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
sa o asemenea alegere, romanul devine, s-a spus, un monument textual în care se stratifică, pînă la estompare, materiale diverse și heteroclite din punct de vedere funcțional. Eterogenitatea romanului, fie că implică, precum în teoria lui Mihail Bahtin, o polifonie constitutivă, a "limbajelor" sociale și individuale ținînd, așadar, de domeniul manifestării, prin expresie, a identității locutoare a personajelor, fie că rezultă din convocarea unor stiluri diferite (cum relatarea neutră, de proces-verbal, ori liric-emoțională, comentariul analitic etc.), funcționează ca varietate semnificativă
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
des sciences á l'histoire de la pensée, Payot, Paris, 1977; 55. Holland, N., The Dynamics of Literary Response, New York, 1968; 56. Ibrăileanu, G., "Note asupra versului" în vol. "Scriitori români și străini", Editura pentru literatură, București, 1968; 57. Indrieș, A., Polifonia persoanei, Editura Facla, Timișoara, 1986; 58. Irimia, D., Introducere în stilistică, Editura. Polirom, Iași, 1999; 59. Iser, W., Actul lecturii. O teorie a efectului estetic, Editura Paralela 45, București, 2006; 60. Jenny, L., Rostirea singulară, trad. de Ioana Bot, Editura
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
lesne de asociat cu smârcurile și mlaștinile, cu umbra funestă a pădurilor. Tratarea cu umor a păduricilor din scena înotului (29 septembrie 1975) ca fiind spațiul creșterii neîncetate a bureților sau imaginea liniștitoare a răchiților umbroase este un contrapunct în polifonia lichidului nefast apa îngroșată "constituită din filoane de culori diferite, ca o marmoră", care "se materializează în asemenea măsură încât poate fi disecată cu ajutorul unui cuțit". Un univers dominat de culori abisale (verdele, violetul), îndrăgite de Poe, Gogol, Lermontov, "echivalent
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
sfiește, e adevărat, nici acum a-și recunoaște trecerea prin arsenalul modernist și neomodernist, decelându-și parte din surse sunt transparente în special replicile cu adresă bacoviană, stănesciană sau soresciană. Șerban Axinte dovedește însă, în volumul de față, că mai ales polifonia stilistică postmodernă nu îi e străină. În această din urmă trăsătură, ca și în conștiința artificiului care transpare în multe pagini din Lumea ți-a ieșit așa cum ai vrut, rezidă semnele unei gândiri artistice suficient de mature pentru a se
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Bondarenco, p.172]. Oricât de puternică ar fi presiunea realității, monotonia sau nefericirea nu sunt o fatalitate. Femeia pariziana, cu întreg modul ei de viață o dovedește și, într-un fel sau altul, reface un element al schimbării și al polifoniei într-o lume monocorda. Pariziana introduce în fiecare scenă o notă personală ce ține de trăsăturile ei: un capriciu, o simulare, o minciună și, ceea ce este principal elementul de originalitate 241. Ea reușește să teatralizeze ritualurile stereotipizate ale vieții. Ocupațiile
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
califica Pariziana drept o piatră de încercare, dar și ca un agent transformator. Pariziana posedă virtutea de a se mișcă prin lucruri nemișcătoare, dând dovadă de suplețe, capacitate de acomodare și creativitate. Ea reface un element al schimbării și al polifoniei într-o lume monocorda. Devenind stăpâna propriului destin, Pariziana este simbolul înnoirii ce apare în momentul uzurii sociale. Atenția acordată individului constituie realizarea cea mai importantă din ultimele două secole. Din această perspectivă, faimoasa definiție hegeliana a modernității că "begründung
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
subcapitolul referitor la intratextualitatea transgenerică și organicitatea operei eminesciene, pentru unificare, precum și subcapitolul referitor la intratextu alitate transauctorială, pentru ruptură). Un studiu interesant este oferit și de Leyla Perrone-Moisés: "L'intertextualité critique"17. Autoarea consideră că orientarea producției literare către polifonie, dialogism, polisemie și pluralul textului nu putea să nu înregistreze efecte asupra criticii. După pierderea unității dintre operă și lectura ei, critica s-a văzut nevoită să își reconsidere atitudinea față de literatură și față de propriul demers. Paginile articolului care încheie
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
toate preliminariile volumelor sale, confirmând opinia celebră a lui Mihail Sebastian, exprimată în Cum am devenit huligan: "spiritul critic nu poartă uniformă". Într-o lume literară obositor de mimetică, astfel de atitudini se cer reamintite cât mai des cu putință. Polifonie de cititor împătimit Cu toată specializarea pe care o impune o carieră academică, volumele Elvirei Sorohan își extind sensurile mult mai departe de subiectele propriu-zise. Cronicarii sunt urmăriți fie în antologia comentată Cartea cronicilor, fie în Introducere în istoria literaturii
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
închis și nelimitat pe care îl oferă limba franceză străinilor conduce la moduri de scriitură inedite, la folosirea unor procedee stilistice cum ar fi amestecul de genuri și registre ale limbii, determinînd la urma urmei o înnoire profundă a romanului. Polifonia se articulează în jurul reminiscențelor conștiente sau involuntare universului sociocultural și lingvistic al "țării de dincolo", transpuse în imaginarul cultural și lingvistic al "țării de aici". Legătura nu e niciodată complet ruptă, pe de o parte, rădăcina nu e niciodată înfiptă
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
acel eu atotcuprinzător, care revelează, în fond, o formă de memorie a sub conștientului colectiv. Interiorizarea celuilalt printr-o intimitate excepțională, aproape imposibilă în relațiile "reale", deschide propria ființă spre ascultarea acelor voci multiple care vorbesc, trăiesc, acționează în noi. Polifonia revendicată de roman, sau doar subtil declanșată de el, face ca lectura sa să parcurgă un complex proces cognitiv-afectiv, în care textul citit provoacă în egală măsură inte lectul, capacitățile noastre de adaptare, de anticipare, simțul stra tegic, dar și
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
care carnavalul reprezenta o modalitate de a atrage atenția asupra alterității, a diferențelor și a faptului că rolurile sociale nu sunt predeterminate natural, ci sunt produse cultural, carnavalescul postmodern subliniază "ethosul comic sau absurd al postmodernismului"222, pasiunea sa pentru polifonie, deformări lingvistice și chiar pentru grotesc sau monstruos. Bahtin considera această trăsătură ca fiind specifică textelor premoderne; putem, așadar, încă o dată remarca modul în care postmodernismul conversează cu trecutul și îl încorporează într-o formă inedită în interiorul său complex. Postmodernismul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
alegoric) care ne poate duce cu gândul la ideea că postmodernismul concepe modernismul sub forma unui car alegoric care se autodenunță prin reliefarea structurilor sale idealizate și presupune ideea de purificare și renaștere. Carnavalescul culturii postmoderne îmbrățișează deci fragmentarea, indeterminarea, polifonia, jocurile de limbaj și de interpretare, care par să subîntindă ideea reevaluării trecutului și a "primenirii" sale de toate exagerările sau falsele poziționări și idealuri. 9. Performanța, participarea. Aceste două concepte surprind procesualitatea fenomenului postmodern, relația sa cu temporalitatea și
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
teme din lirica ei, spre a fi ilustrate. "Operele concepute pentru castelul Peleș, picturi și sculpturi, erau astfel rezultanta a două gândiri creatoare conjugate, una literară, a reginei, alta a plasticianului"141. Regina Maria va mai adăuga o dimensiune acestei polifonii artistice pe cea a teatrului, sub patronajul reginei înființându-se un teatru de sensibilitate simbolistă: "Teatrul antic în mijlocul naturii" sau "Teatrul noului Casino"142. În același timp, în articolul Tinerimea artistică II, apărut tot în revista Sămănătorul, pe 1 Aprilie
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
respecte limitele, și se alimentează din conflictele de tot felul, cu condiția ca acestea să accepte regulile permanente ale jocului și sancțiunile provizorii ale voturilor. Dacă democrația tinde către armonie, aceasta este armonia heraclitiană care integrează conflictul; dacă tinde către polifonie, ea alunecă adesea în cacofonie: de fapt, nici o regulă nu poate garanta excelența unei arte sau a unui joc, inclusiv a artei și a jocului democratice. Absența adevărului Programul democratic "Libertate, Egalitate, Fraternitate" reunește în mod complex aceste trei imperative
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
După O. Ducrot (1980), "trebuie văzut în orice enunț negativ un fel de dialog cristalizat" (1980, p. 50); enunțurile din [P5] și [P9] ar conține astfel și aserțiunile, și refuzările lor, după cum am văzut în exemplele de mai sus. Asemănătoare polifoniei lui O. Ducrot, noțiunile de lume posibilă și de univers de credință de la R. Martin (1985) ansamblu de propoziții, explicite sau implicite, pe care locutorul, în momentul vorbirii, le consideră sau le acreditează ca adevărate pot fi completate de noțiunea
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
în cazul de față, narative. Consideră izotopia farmecului și a seducției drept fundament al organizării unei reprezentări ("macrostructură semantică", după J.-M. Adam, 1989). Realizează o enunțare complexă în care propozițiile nu sînt asumate de către locutor. Consecința directă a acestei polifonii enunțiative este prezența implicitului și a subînțelesului (decriptate de cititor, ele trebuie să incite la lectură). Orientarea argumentativă Să povestești pentru a convinge, iată miza textului. Actul discursului (care reiese de aici) realizat de text și care îi rezumă orientarea
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
Logici sociale 45 Macro-propoziție 39, 41 Metadiscurs 29, 30 Micro-propoziție 39, 41 Narațiune 124, 125, Numele autorului 51, 52, 54, 56 Omogenitate 41 Parodie 27, 28, 30 Pastișă 128, 129 Peritext auctorial 22, 51 Peritext editorial 22, 23, 25, 36 Polifonie/polifonic 71, 102, 115, 121 Prefață 72 Propoziție 37-39, 41, 42, 101 Publicitate 25, 36, 48, 140 Referință 37, 70, 148, 153, 174 Reformulare 31, 32, 90, 100, 138 Relație (punere în) 52, 55, 71, 85, 89 Reprezentări 37, 72
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
al coenunțiatorilor. În plan local, propozițiile enunțate pot fi sau nu asumate de către locutor. Această asumare a enunțurilor trebuie considerată ca fiind în raport cu actul de construire a "lumilor posibile" (spațiile semantice, "universul de credințe" sau "spațiile mentale"), cadru specific studiului polifoniei. Astfel, în același discurs "al alegerii potrivite pentru Franța", pe care l-am citat mai devreme, atunci când președintele Republicii de la acea vreme declara: (2) Nu pot să vă dictez eu răspunsul dumneavoastră trebuie luate în considerare două propoziții simultan: una
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
intervenții (mono-logale): structura polifonică, care este opusă câteodată structurii diafonice, prin care locutorul reia și reinterpretează, în propriul său discurs cu ajutorul unui deoarece, de exemplu -, spusele care pot fi atribuite interlocutorului său. Putem deci plasa în centrul activității enunțiative o polifonie și un dialogism cu rol constitutiv. Nu doar lingviștii, psihanaliștii și psihologii analizează acest caracter eterogen fundamental al vorbirii, ci acesta reprezintă subiectul fundamental al operelor unor scriitori importanți precum Dostoievski sau Nathalie Sarraute. "Principiul dialogic", atât de îndrăgit de
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]