254 matches
-
nimic în lumea spiritului, nu se creează nimic, dar istoria continuă, oamenii beau și petrec ca să uite, iar stăpânii spânzură ca să rămână stăpâni”". Scena văzută de spectatori se referea la India postvedică, în care bătrânul mânios reprezenta lumea veche abandonată (politeismul vedic), iar tânăra cu mâinile legate, Melania, este spiritul care se deșteaptă, dându-și seama că nu a fost niciodată legat, adică înrobit de materie. Spectatorii continuă să-și manifeste supărarea că sunt crezuți a fi ignoranți, iar din spatele scenei
Adio!... () [Corola-website/Science/327221_a_328550]
-
această chemare. Abd al-Wahhab emfatizează în doctrina sa unitatea lui Dumnezeu, "tawhid" (Arabă: توحيد) în contrast cu "širk" (Arabă: شرك), definită ca actul de asociere a oricărei persoane sau oricărui obiect cu puteri care trebuiesc atribuite doar lui Dumnezeu practicarea idolatriei și politeismului, deificarea oricui sau a orice altceva decât pe Dumnezeu. El a condamnat actele specifice pe care le-a considerat ca fiind o eschivare de unicitatea lui Dumnezeu, precum ofrande și rugăciuni la morminte sau sfinți, ritualuri de rugăciune în care
Muhammad Ibn Abd al-Wahhab () [Corola-website/Science/330939_a_332268]
-
distrugere. Max Minghella joacă rolul lui Davus, sclavul tatălui Hypatiei, iar Oscar Isaac ca elev al Hypatiei și viitorul prefect al Alexandriei, Orestes. Povestea filmului folosește ficțiunea istorică pentru a evidenția relația dintre religie și știință în timpul declinului greco-romane al politeismului și creștinarea Imperiului Roman. Titlul filmului vine de la "agora", un loc de întâlnire în Grecia antică, similar cu "forumul" roman. Filmul a fost produs de Fernando Bovaira și filmările au avut loc pe insula Malta din martie până în iunie 2008
Agora (film) () [Corola-website/Science/331638_a_332967]
-
structurilor sociale nomade: clanurile se grupau în confederații, legătura sângelui continua să se izoleze de responsabilitatea colectivă; fără clan individul nu însemna nimic. În plus, tulburările religioase vădeau tendința păgânismului arab de a evolua spre monoteism: apăruseră hanīfii, care contestau politeismul, fără a se alătura însă marilor religii monoteiste. Iudeii își răspândeau învățăturile talmudice în marile oaze ( mai ales Yaŧrib ); creștinii ( începând cu ereticii, cu monofizismul iacobit al ġassanizilor, nestorianismul lahmizilor ) erau cunoscuți beduinilor nu numai prin misionariate ( precum cel din
Poezia arabă în epoca preislamică, Ğāhilīya (secolele VI-VII) () [Corola-website/Science/333738_a_335067]