306 matches
-
explice că trebuie neapărat să dea de urma lui Gwen, dar, pentru Jeanne, nimic nu putea fi mai decît priveghiul la căpătîiul fratelui și nepotului. - Îmi pare rău, mamă, dar morții pot aștepta, nu și cei vii. Chipul Jeannei se posomorî și ea făcu cale-ntoarsă. Înțelegerea provizorie a celor două femei nu ținuse mult. VÎntul druizilor. Îl văzusem ca pe o mînă de ajutor a Celui-de-Sus. O văzusem pe Gwen profitînd ca s-o șteargă și o urmărisem cînd se Îndrepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Sau minte. Mai tîrziu, ancheta efectuată pentru a urmări proveniența apelurilor avea să se oprească rapid. Origine necunoscută. - Dar jandarmii, domnule de Kersaint, și ei mint cînd afirmă că ai amenințat-o pe Gwen c-o omori? Tatăl Juliettei se posomorî. - Vorbe goale. - E dur să admiți că fata ta de numai cincisprezece ani e Însărcinată, mai ales cînd tatăl copilului nu e altul decît vărul ei primar, stărui Marie. Pierre-Marie Își reprimă un icnet de greață. - M-am Înfuriat, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
sînt cele care Îl disculpă! - Poftim, dovada! - Totuși, totul pare să se concentreze În jurul celor din familia Kersaint, pe deasupra este singura familie cu copii naufragiatori care nu a avut victime. - Vezi, continui tot așa, deviezi imediat spre altceva. Marie se posomorî și, deși era cam zdruncinată, schimbă iarăși vorba. - PÎnă atunci, cum explici că blazonul familiei Kersaint este săpat În celula lui Ryan? - Mama ta e În serviciul lor de aproape cincizeci de ani. Dacă au secrete de familie, ea este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
acel copil găsit, nu putea fi decît ea, ultima dintre părinții copiilor naufragiatori rămasă În viață. Culesese informații, așa că o așteptă la ieșirea din capela izolată unde avea obiceiul să se roage În zori. CÎnd Îl văzu, chipul ei se posomorî pe dată, iar ochii Începură să cate de jur-Împrejur, Încercînd neîndoielnic să se asigure de prezența fiicei ei. Lucas o luă cu blîndețe, dar și cu fermitate de braț și Îi propuse, nu fără ironie, să se ducă să stea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
nimicind curmalii din care se hrănise și s-ar mai fi putut hrăni atâta lume. Rămaseră acum în oază foarte puțini arbori. Trunchiurile cu solzi ale celorlalți erau acum gard și păzeau cucerirea vitejilor atlanți. A doua zi, Auta ieși posomorât din cortul slujitorului Zeului Puterii. La câțiva pași de cort îl aștepta Iahuben, însărcinat să-l însoțească. Iahuben fu mirat să-l vadă trist și după ce se depărtară îl întrebă: - Ți s-a întîmplat vreun necaz? Auta nu răspunse. - Pari
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și În scrisoare, În apele lui, părând să nu găsească prea multă consolare În succesul și faima continuă de care se bucura Trilby. Vânzările totale În Anglia și America se apropiau de un sfert de milion, Îl informă el aproape posomorât pe Henry. Era cartea cea mai cerută În istoria rețelei de biblioteci publice a orașului Chicago. Versiunea pentru scenă, montată la New York, era un hit și pretutindeni În Statele Unite se jucau sau urmau să se joace alte aproape douăzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
să și-o tragă cu tine, prima dată după ani buni. Funcționează, Charles... — Dar rețeta e Îngrozitoare. Altă cale nu mai există? Ai putea să le predici, să devii Savonarola de pe Costa del Sol. — Am Încercat, răspunse Crawford, privindu-se posomorît În oglinda retrovizoare. Niciun Mesia nu se poate pune cu ora de siestă. Infracțiunea are o istorie respectabilă - Londra lui Shakespeare, Florența familiei Medici. Furnicar de crime, otrăvuri și strangulări. Zi-mi și mie o perioadă În care mîndria civică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
spune doar ce simt eu, în zilele de vară, aici... Dacă aș fi mai tânăr, aș alerga pe aceste coline ca un cal nărăvaș. Așa, mă mulțumesc să mă uit cum, îndată ce se risipesc norii, chiparoșii încetează să mai fie posomorâți. Puțini au înțeles că acesta era adevărul pe care trebuia să-l apăr "acolo"... ― Inchiziția nu se sinchisește de un asemenea adevăr. ― Greșești. Inchiziția ne amenință tocmai fiindcă simte în dragostea noastră de viață o primejdie pentru atotputernicia ei. ― Înainte de
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
știu. Da-i altceva... Cum să-ți spui... visez urât, mă chinui în somn... Paraschiv îl privi mai bine. Părul lui ca mălaiul strălucea stins în lumina lunii. Sub buza de jos i se lățise o umbră neagră care-l posomora. Era bătrân, se vedea bine. Cu așa hoț, greu să mai faci treabă. Se mira cum de-l mai ține Bozoncea-n ceata lui. - Mie mi-ar trebui altceva acum-... rosti târziu manglitorul, obosit, obosit, să am o casă, să stau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
sicrie de sticlă. Cică să se mai uite la ei, să-i mai vază! Ptiu! Ce să mai vază la ei? Că-s reci, că nu mai poate nici unu nimic! Minte scurtă de femei... Nea Fane ostenea. O dată se posomora. Îl apucau îngerii pierzării de ceafă. Schimba măsura: - Coană Lino, dă-ne cîte-o sticlă de lampă numărul cinci! Nevasta cârciumarului îl cunoștea. Autopsierul era un bețiv liniștit. Nu spărgea nimic, nu făcea scandal dacă se îmbăta. Dar când i se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
oricâte luminări i-ar fi aprins Florica! Baba Marghioala, care fusese de față la slujba preotului, adăugă: - Păcat că nu -lați văzut pe domnu Gogu cum s-a posomorit când i-a citit sfinția-sa Stîlpii! - Cum o să se mai posomorască? se miră Chirița. Aglaia, atunci picată din curte, se amestecă și ea: - Sigur că se posomorăște mortul, pentru că o dată ce-i citește Stflpii știe c-a luat-o pe drumul său! - Ce zice? Ce zice? se hlizi iar Lixandra. - Nimica nu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
adăugă: - Păcat că nu -lați văzut pe domnu Gogu cum s-a posomorit când i-a citit sfinția-sa Stîlpii! - Cum o să se mai posomorască? se miră Chirița. Aglaia, atunci picată din curte, se amestecă și ea: - Sigur că se posomorăște mortul, pentru că o dată ce-i citește Stflpii știe c-a luat-o pe drumul său! - Ce zice? Ce zice? se hlizi iar Lixandra. - Nimica nu zice, surdo! răbufni Tinca. - Da, da... - N-o lua-o Dumnezeu și pe asta! - Ba pe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
vorbă: "s-acasă!"; se bucura bătrâna. Îi auzea motanii căzând de pe scrinuri, miorlăind să iasă afară, că-i podidise și pe ei arșița înșelătoare a primei călduri. - O, că vin! făcea muierea din casă. În salcâmii lustruiți de crivăț se posomora cerul cât era el de albastru, numai cu niște floace albe călătoare, ca spuma mării. Pe poteci, dinspre groapă, sosea-sosea și baba Mița, în fusta ei de astăvară, numai flori, cu un batic negru legat sub bărbia ascuțită. Să se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pe îngerul păzitor care vine să binecuvânteze uniunea noastră cu sfântul dar al patiseriei daneze...? —Franceze, mormăii eu. —...patiseriei franceze, mă scuzați - sau ai venit la o discuție despre oameni morți? Eu bănuiesc că de morți e vorba. Sally se posomorî pe loc. —E oribile 1, gemu el. Tocmai uitasem și acum mi-ați adus aminte. Păi, oricum îți aduceai aminte cum ajungeai la teatru, îi explicai eu. Probabil că la ora asta nu mai ai loc de polițiști pe acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
sfârșit misiunea și i-am povestit amănunțit fiecare vorbă, fiecare gest. I-am înmânat darurile lui însoțite de cuvintele cuvenite, iar ca încheiere, i-am povestit despre minunata mea surpriză. Ajuns la acest punct al istorisirii, unchiul meu s-a posomorât. — Ți s-a spus că sclava asta vorbește araba? — Desigur, și am putut să verific acest lucru pe drumul de întoarcere. — Nu mă îndoiesc. Dar, dacă ai avea mai mulți ani în spate și mai multă înțelepciune, ai fi înțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
dar și nici nu mi-a acordat mâna fiicei sale. Nu sunt așadar nici hoț, nici nelegiuit și nu risc să mă pomenesc azârlit în focul Gheenei. Numai că sora mea este tot printre leproși! Chipul lui Harun s-a posomorât. — Ai să te duci curând s-o vezi? — Aștept un cuvânt de la șeful cancelariei domnești. Prefer s-o văd după aceea, poate că voi avea vreo veste să-i dau. În săptămânile care au urmat, mi-am reluat câteva cursuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
nu sunt decât prietenul fratelui ei și că pot visa la ea așa cum un bărbat visează la o femeie. Apoi nenorocirile au început să se abată peste fata cu ochii tăcuți. Strălucitor de fericire până în clipa aceea, chipul Iscoditorului se posomorî la ultima frază. După care se destinse iarăși. — Chiar de-ar fi trădat-o lumea întreagă, amintirea de la hamam m-ar fi împiedicat s-o abandonez. Astăzi ea este soția mea, o voi salva așa cum ea m-a salvat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
s-a spus să nu-ți vorbesc de asta. — Despre ce-i vorba? A oftat învinsă. — E mai bine să știi, să nu faci cine știe ce tâmpenie. Au hotărât în Birou să te pună organizatorul grupei din anul vostru. M-am posomorât dintr-odată. „Iar încep?“, mi-am spus înciudat. Credeam că m-au uitat de data asta. Plecasem în armată așa cum plecasem. Intrasem în partid acolo, e drept, dar o făcusem doar că mă sfătuise colonelul Pr. Era povestea cu Cehoslovacia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
chiar, o vreme. Apoi te-am scăpat. Făceai faima facultății, doar! Ai dus-o chiar mai departe...“ Am dat să-l contrazic, „aiurea“, dar mi s-a părut nedelicat să-i mai stârnesc și alte amintiri. Mă gândeam doar nedumerit, posomorât la cât decăzuse faima facultății, dacă și eu ajunsesem să fiu un simbol al ei, peste timp. Îmi dădeam seama câtă jale se pogorâse în Lume de când absolviserăm eu și toți prietenii mei de atunci. După alte obișnuite amabilități pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
avut noroc. " Într-adevăr, noroc, reflectă Azimioară, să găsești ceea ce cauți în mai puțin de jumătate de oră, ascuns într-o cutie goală de ceai pe un raft în bucătărie. Ce-o fi fost totuși în capul ăluia?" Cristescu se posomorî brusc. " Bine, acum am filmul. Și ce-i cu asta? Ce-am realizat? Știu, în sfârșit, bănuiesc cum a fost contactat Dascălu. L-a văzut de la fereastra ei. De unde-i cunoștea e un amănunt interesant, însă deocamdată subsidiar. Dar ce
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
rob sunt Până voi intra-n mormânt; Mișcă-ți buzele și-mi spune, Dă-mi cuvânt, nu mă răpune, Întoarce-ți chipul frumos Și privește mai duios Și din ochi dă-mi mângâiere La cumplita mea durere. Ah! nu te posomorî, Dragostea nu-mi omorî, Că-n ochi-ți i-a mea viață, 199 {EminescuOpVI 200} Și toată a mea dulceață Și de la dânșii aștept Leac la rana mea din piept. Că eu numai cu vederea Îmi pot alina durerea, Iară
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
nu-mi prăpădească toată împărăția, am fost silit să stau la-nvoială cu ea și să-i dau ca bir tot al zecilea din copiii supușilor mei. Și azi vine ca să-și iee birul. Când sună miază-noaptea fețele mesenilor se posomorâră; căci pe miază-noapte călare, cu aripi vântoase, cu fața sbîrcită ca o stâncă buhavă și scobită de părae, c-o pădure-n loc de păr, urla prin aerul cernit mama pădurilor cea nebună. Ochii ei două nopți turburi, gura ei
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
fost aceia care au spus, aveți grijă cu pianul, aveți grijă cu serviciul de ceai, aveți grijă cu tava de argint, aveți grijă cu tabloul, aveți grijă cu bunicul. Este de înțeles, prin urmare, faptul că se văd atâtea figuri posomorâte în jurul mesei mari a consiliului, atâtea sprâncene încruntate, atâtea priviri congestionate de iritare și de lipsa de somn, probabil aproape toți acei oameni ar fi preferat să curgă ceva sânge, nu chiar până la nivelul masacrului anunțat de reporterul televiziunii, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
la țară? În zilele care au urmat, am dezbătut toate acestea de sute de ori, dar, în afară de faptul că a renunțat la apartamentul lui minuscul și s-a instalat în locul lui Harry, deasupra anticariatului, Tom a continuat să șovăie, stând posomorât pe gânduri. Din fericire, nu era obligat să ia o decizie pe loc. Testamentul lui Harry se pregătea să pornească pe lungul și complicatul drum al autentificării și aveau să treacă luni de zile până când beneficiarii își vor primi actele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
ce mai aștepți să iau cu dumneata? — Îți spun, zise el cu gura până la urechi. Prânzul, ceaiul, cina. Și mâine... Ea Îl Întrerupse cu un oftat: — Cred că ești puțin dus. N-ai scăpat de pe undeva, nu? Fața lui se posomorî și tînărul o Întrebă cu neașteptată umilință: — Nu vrei să fii prietena mea? Te-ar plictisi? — Nu, spuse ea, nu m-ar plictisi. Dar de ce faci toate astea pentru mine? Nu sunt frumoasă. Cred că nu-s nici deșteaptă. Aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]