4,565 matches
-
deși liniile ideatice de forță nu sunt fatal alterate. Desincronizarea teoretică românească, în general, remarcată de critic este pusă pe seama tendinței noastre de a dezvolta și de a (ne) construi, înaintea unei estetici postmoderne, o existență postmodernă: „La noi, prin postmodernism, s-a construit în primul rând, și nu s-a deconstruit, ca în Occident: s-au făurit identități, forme de viață, s-au legitimat licențe de comportament sau de expresie. S-a întâmplat așa, poate, și fiindcă noi am prins
Reverențele criticii by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12972_a_14297]
-
s-a construit în primul rând, și nu s-a deconstruit, ca în Occident: s-au făurit identități, forme de viață, s-au legitimat licențe de comportament sau de expresie. S-a întâmplat așa, poate, și fiindcă noi am prins postmodernismul într-un moment istoric de construcție post-totalitară, și nu într-unul de trans-istoricitate dezabuzată, cum l-a prins civilizația occidentală.” (p. 120) Că la noi deconstructivismul a rămas într-un plan secund tocmai în lipsa postindustrializării și, implicit, a unui construct
Reverențele criticii by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12972_a_14297]
-
numai că o estetică postmodernă începuse să prindă contur încă din ultima fază a comunismului, odată cu generația optzecistă. Aceasta este teoria lui Cărtărescu și, practic, punctul în care a și fost cel mai des atacată. Cum am fi putut avea postmodernism în plin național-comunism? Fără postmodernitate cu alte cuvinte. Postmodernitatea a fost la noi, în Est în general, mai întâi culturală și de underground, identificată cu un posibil instrument ideologic cu adevărat evazionist. Prin urmare, intuiția lui Ștefan Borbély funcționează doar
Reverențele criticii by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12972_a_14297]
-
carte bine gîndită, bine structurată, o monografie care, în ciuda numărului redus de pagini, e ceea ce trebuie să fie. Autoarea îl așază pe Emil Brumaru sub semnul Arcadiei și al contrautopiei. Brumaru recuperează ironic și autoironic - semn acut al modernismului și postmodernismului - un construct imaginar considerat anacronic: modelul idilic. „Emil Brumaru - spune Rodica Ilie - împacă, prin aderarea la grupul oniric, modelul idilic cu cel utopic, reprezentarea idilismului în poemele sale este una conștient și riguros cultivată, ca o asumare livrescă a acestui
Despre cerșetorul de cafea by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13000_a_14325]
-
devenire a scriitorilor șaptezeciști sau optzeciști, ci doar aspectul de neterminat al propriei opere ce uneori nu a trecut departe de premise, fără îndoială dintre cele mai promițătoare și mai creditabile pe termen lung, nu imediat. Pe de altă parte, postmodernismul căruia îi aparțin aceste valori nu a intrat el însuși suficient în conștiința noastră publică și, pe deasupra tuturor dificultăților, problema canonului unic și indiscutabil este înlocuită aici de relativism. Pare că situația teoretic i-ar favoriza, dar practic nu se
Jocul cu canonul (I) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13043_a_14368]
-
deși “Eternitatea autentică - se dovedește în ciuda tuturor aparențelor - nu suportă polisemia/ Metaforele ca și viermii,/ sînt la fel de periculoase.” (“Profesorul îmi mai spune”). Poetul nu poate să stea decît “cu un picior în geometrie,/ cu celălalt în confuzie” și nu avangardele, postmodernismul, tardo-modernismul și toate celelalte vor avea forța de a fixa “Limitele interpretării”. Jocul text-metatext, poet-teoretician se construiește admirabil pe această idee, aflată permanent într-o aparentă contradictorialitate. Poetul știe multe despre rotirea necontenită a sorilor, a vieții și a gesturilor
Elegiile materiei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13061_a_14386]
-
interioare, dezinhibate de corsetele clasice ale cutărui ritm cunoscut. Foarte important că omul de reală și solidă cultură cinematografică a găsit drumul Damascului prin cuvinte tipărite care degajă, cu dezinvoltură, viziuni, imagini sincopate despre destinul nostru În univers. În plin postmodernism - adesea despletit, cauzator de frivolități și nonsensuri -, poetul Alecu Croitoru, apropiat În multe privințe de Nichita Stănescu (și nu numai, cum În treacăt am mai spus) și-a instituit o voce proprie prin: cultură, talent și echilibrul limbajelor. Împărtășesc pe
LÂNGĂ REGIE ȘI SCENARII, POETUL MODERN - note de criticã literarã -. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Marian Barbu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1446]
-
predică din cușca televizorului/ unul este expert în domeniul oceanografiei politice/ altul violoncelist pe estrada economicului/ și altul ginecolog cu polonicul răsucit/ în uterul istoriei// fiecare caută soluții pentru salvarea patriei/ a dulcei noastre patrii căzută pradă/ relelor provocate de postmodernism// înainte de finalul pedagogiei nocturne/ foștii navigatori pe smârcuri insondabile/ îngână aria măgarului castrat" (Talk-show). Probabil că aici atingem ceea ce trebuia spus de la început: angajarea acestei lirici, dincolo de orice partizanat și astfel artistic cu atât mai eficientă. Căci nimic nu este
Ultimul spectacol by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Imaginative/9237_a_10562]
-
întregii arte de dinainte - de la originile literaturii europene și chiar de la precedentele lor, la desfășurarea lui în forță în toate părțile Europei și Americii -, dar și ca un izvor al artei moderne, consecințele lui fiind detectabile pînă la modernism și postmodernism, practic, pînă în zilele noastre. Astfel, discutînd, în volumul I, Romantismul recuperat, specia literară a poemului, considerat "expresia emblematică" a romantismului, autoarea consemnează toate etapele de dezvoltare ale acestei specii literare, cu rădăcinile ei în două modele poematice postulate de
Trilogia romantismului by Elena Loghinovschi () [Corola-journal/Imaginative/9660_a_10985]
-
Practică o poezie aparent de modă veche, rimată, cadențată, rînduită într-un cadru prestabilit, și totuși face altceva decît poezie tradițională. Dacă respingerea armoniei formelor, plasticității, muzicalității, a oricărei sintaxe este regula scrisului postmodern, atunci Cioclea, considerat poet postmodern, dezavuează postmodernismul. Se confirmă, astfel, a cîta oară!? regula că, în artă, moda, preceptele, clasificările nu înseamnă nimic - doar dăruirea și, în baza ei, lucrul făcut temeinic contează cu adevărat. În Impertinența poetului, un manifest antisămănătorist abia disimulat programatic, citim, între altele
Poezia basarabeană din ultimele decenii by Ion Țurcanu () [Corola-journal/Imaginative/9710_a_11035]
-
Adrian IORGULESCU Se vorbește mult, uneori până la saturație, în ultimii douăzeci de ani cu deosebire, despre postmodernism, în accepția mea, în contexte nu tocmai pertinente. Întâi de toate este considerat un curent, deși postmodernismul nu este așa ceva. Obișnuit, se face asimilarea sa „per a contrario” cu modernismul. Dar nici modernismul nu este un curent. Prin modernism înțelegem
Două ipostaze ale postmodernismului. In: Revista MUZICA by Adrian Iorgulescu () [Corola-journal/Science/244_a_479]
-
Adrian IORGULESCU Se vorbește mult, uneori până la saturație, în ultimii douăzeci de ani cu deosebire, despre postmodernism, în accepția mea, în contexte nu tocmai pertinente. Întâi de toate este considerat un curent, deși postmodernismul nu este așa ceva. Obișnuit, se face asimilarea sa „per a contrario” cu modernismul. Dar nici modernismul nu este un curent. Prin modernism înțelegem o mentalitate, o atitudine, un mod de reflecție asupra realității estetice - și nu numai estetice, dovedind anumite
Două ipostaze ale postmodernismului. In: Revista MUZICA by Adrian Iorgulescu () [Corola-journal/Science/244_a_479]
-
artă noțiunea se folosește aproximativ din anii ’80 încoace. Nu întâmplător, atunci sesizăm o falie masivă în domeniul culturii, comparativ cu intervalul deceniilor 5-8 ai secolului trecut. Destul de tranșant și din acest motiv lipsit de nuanțe și subtilități, se consideră postmodernismul (neomodernismul), un fel de replică la cele petrecute anterior. Evoluțiile muzicale din anii amintiți, sunt adesea puse generic sub umbrela avangardismului, cu tot ce presupune acesta, de la serialismul integral la creația stocastică, spectrală, acusmatică sau efectologică, până la cea aleatorică, minimală
Două ipostaze ale postmodernismului. In: Revista MUZICA by Adrian Iorgulescu () [Corola-journal/Science/244_a_479]
-
creația neoclasică, clasică sau romantică. Formulele recente sunt încă greu accesibile. Înțelegând fundătura, unii artiști au încercat gesturi reparatorii, care să inducă o apropiere de rigorile și capacitățile de „tolerare” ale beneficiarilor. După părerea mea, în mare măsură, ceea ce încearcă postmodernismul ține de această intenție de redobândire a unui contact susținut și extins între autor și destinatar, prin operă. Identific, pornind de la aceste considerente cadru, două dimensiuni ale postmodernismului. Una pe care aș considera-o ratată și alta care - virtual - s-
Două ipostaze ale postmodernismului. In: Revista MUZICA by Adrian Iorgulescu () [Corola-journal/Science/244_a_479]
-
de „tolerare” ale beneficiarilor. După părerea mea, în mare măsură, ceea ce încearcă postmodernismul ține de această intenție de redobândire a unui contact susținut și extins între autor și destinatar, prin operă. Identific, pornind de la aceste considerente cadru, două dimensiuni ale postmodernismului. Una pe care aș considera-o ratată și alta care - virtual - s-ar putea dovedi salutară. Evident, m-am oprit până acum la fenomene proprii perimetrului sonor, dar aspectele pe care le voi expune pe scurt, se referă și afectează
Două ipostaze ale postmodernismului. In: Revista MUZICA by Adrian Iorgulescu () [Corola-journal/Science/244_a_479]
-
aș considera-o ratată și alta care - virtual - s-ar putea dovedi salutară. Evident, m-am oprit până acum la fenomene proprii perimetrului sonor, dar aspectele pe care le voi expune pe scurt, se referă și afectează toate sectoarele artei. Postmodernismul nu oglindește un demers izolat ori parțial, ci reprezintă o orientare la care au aderat artiști, esteticieni, filozofi, critici, interpreți, acoperind întregul fenomen cultural al zilelor noastre. Focalizez două linii de evoluție, și anume, una negativă, alta pozitivă. Voi evoca
Două ipostaze ale postmodernismului. In: Revista MUZICA by Adrian Iorgulescu () [Corola-journal/Science/244_a_479]
-
au aderat artiști, esteticieni, filozofi, critici, interpreți, acoperind întregul fenomen cultural al zilelor noastre. Focalizez două linii de evoluție, și anume, una negativă, alta pozitivă. Voi evoca unele consecințele ale acestei dualități din unghiul praxisului muzical. Există o zonă a postmodernismului (post-avangardei cum o denumesc unii), ce posedă un caracter prioritar echivoc, neconvențional. El excede modalitățile de exprimare tradiționale și își propune să dinamiteze orice cutumă, orice mod mai mult sau mai puțin obișnuit de făurire. Apologeții acestei direcții sunt preponderent
Două ipostaze ale postmodernismului. In: Revista MUZICA by Adrian Iorgulescu () [Corola-journal/Science/244_a_479]
-
din punerea în pagină a unei realități prestabilite. Ele nu se fondează pe un concept, pe o strategie, nu au o intenționalitate clară de construcție, necum o idee forță în sfera conținutului. Atari înfiripări sunt frecvent puse în „cârca” acestui postmodernism. Deasemenea, constatăm abolirea criteriilor de edificare și de evaluare. Practic se deduce - implicit, explicit - că tot ce ființează pe piață e obiect estetic. Nu se apelează la modele de estimare. Nu se agreează scări, nici grile axiologice. Nu interesează dacă
Două ipostaze ale postmodernismului. In: Revista MUZICA by Adrian Iorgulescu () [Corola-journal/Science/244_a_479]
-
Răpirea din Serai, a veșmintelor și podoabelor din plastic etc. Nu semnalez alcătuiri izolate, într-un sector sau registru al artei, ci exemplific un fenomen amplu, promovat abuziv, de unde decurge gravitatea situației. Revenind într-o sferă mai salubră; în definitiv, postmodernismul (neomodernismul) nu se separă de modernism prin metode, cât prin felul cum sunt ele folosite, articulate, puse în lumină. Cunosc numeroase opere denumite postmoderne, sau pe care autorii lor le apreciază așa, unde se utilizează procedee „deja vu” luate din
Două ipostaze ale postmodernismului. In: Revista MUZICA by Adrian Iorgulescu () [Corola-journal/Science/244_a_479]
-
ale neomodernismului, întrucât ele definesc și conturează elocvent spațiul contemporan. Reflectă totodată cu acuratețe deruta, nonfundamentarea, apatia artiștilor, interpreților, receptorilor, organizatorilor de spectacole, producătorilor, difuzorilor, cu toții implicați în același joc, în același sistem inter corelat. Identificam anterior o ipostază a postmodernismului nu neapărat pozitivă, nici salvatoare, dar care poate antrena, în anumite circumstanțe, efecte benefice. Ea propune recondiționarea, reactivarea, redimensionarea unor direcții, a unor (re)fluxuri de interes. Se încearcă, de pildă, o anumită legătură între trecutul artei noastre și prezentul
Două ipostaze ale postmodernismului. In: Revista MUZICA by Adrian Iorgulescu () [Corola-journal/Science/244_a_479]
-
o școală, într-o grupare. Singura asumare izvorăște din alegerea procedeelor elaborării. Cât este aceasta conformă cu o orientare sau alta, pare o chestiune secundară, chiar depășită. Doresc în final, să subliniez că latura favorabilă pe care o deslușesc în interiorul postmodernismului evocat se regăsește în trasarea unor punți reale între compozitor și ascultător, astfel încât contemplatorul să fie recapacitat pentru fenomenul muzical, pentru creația nouă, în condițiile unei oferte deschise, incitante, integrabile și compatibile, dacă vreți, cu patrimoniul său mental, sufletesc, cu
Două ipostaze ale postmodernismului. In: Revista MUZICA by Adrian Iorgulescu () [Corola-journal/Science/244_a_479]
-
Îndrăgostește de ceea ce ironizează, efervescența tânărului și, de tânăr, orgoliul pertinent și elegant pe care numai viciile, sincopele din coerența conformistă, le poate conferi intelectualului. Resimțim, paradoxal la șaptezecistul Mircea Dinescu, influența deopotrivă a unui suprarealism, dar și a unui postmodernism debutant În ultimele volume, la fel cum ne sunt semnalate vagi trăsături ale acestor tendințe În stilul primelor poeme. Viguroasă și emblematică stilului rămâne, pentru Dinescu, formația metaforei: “Nu sunt decât lentilă prăfuită/ prin care timpul a privit râzând.” (Lentilă
ALECART, nr. 11 by Sabinne Marie Tăranu () [Corola-journal/Science/91729_a_92873]
-
diferite de alte epoci literare. Dacă s-a utilizat termenul de „metaficțiune", s-a făcut sub forma sintagmei „romane metaficționale", „tehnici" sau „strategii metaficționale". CRITICA SPANIOLĂ A VORBIT DE METAROMAN SI DE EXPERIMENT LITERAR, IAR CEA ROMÂNEASCĂ DE TEXTUALISM SI POSTMODERNISM ÎN ACELAȘI TIMP, ÎN UNELE STUDII TERMENUL METAFICTIUNE A FOST RESPINS DIN CAUZA ARIEI PREA LARGI PE CARE O PRESUPUNE. Astfel că în unul din cele mai noi studii ale literaturii metaficționale în Spania, Catalina Quesada Gomez preferă termenul „metanovela" în locul
ALECART, nr. 11 by Anamaria Blanaru () [Corola-journal/Science/91729_a_92899]
-
absența, sincopa semantică, relația aleatorie, instabilă, dintre semnificant și semnificat, imposibilitatea fixării unui sens unic și unitar sunt ingrediente indispensabile ale jargonului critic. Astfel poziționat, autorul nu face decât să interpreteze proleptic operele lui Proust și Joyce ca „anticipări" ale postmodernismului. Pe de altă parte, dacă luăm în considerare anul în care scriitoarea franceză făcea afirmația cu pricina, i.e. 1956, demersul textualist-deconstructivist al lui Radu Lupan pare a fi unul demn de Don Quijote, întrucât replica vine de pe poziția unei paradigme critice
LECTURI LA ZI by Irina Marin () [Corola-journal/Imaginative/13814_a_15139]
-
transformă în cenușă cărțile periculoase ale unei societăți abrutizate ideologic și aseptizate intelectual, își dau mîna în "realitatea reală" a României lui Nicolae Ceaușescu. Considerate de critica de specialitate cînd "ciudate" (Ulici, op. cit., 1995, p. 364), cînd "bizare" (Mircea Cărtărescu - Postmodernismul românesc, București, Humanitas, 1998, p. 339), cele 21 de proze scurte din Rebarbor au fost evitate, minimalizate sau expediate în comentarii evazive și lacunare; din această cauză, retragerii volumului de pe piață i-a urmat "retragerea" într-o tăcere a criticii
Pe urmele lui Monciu-Sudinski by Ion Manolescu () [Corola-journal/Imaginative/13772_a_15097]