573 matches
-
teamă de ei. Oamenii vorbesc încet între ei în Hausa și-l privesc cu ochii lor în care nu poate citi nimic. Sunt primii localnici de care este pe deplin răspunzător. Este o ușurare pentru el să plece din umbra povârnișului, dar nu știe cum va proceda în privința recensământului. În instrucțiunile pe care le-a primit de la guvern a găsit noțiuni de genul: adunarea sătenilor, șefii adjuncți și niște liste în arabă, dar din moment ce Fotse (care sunt cât se poate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
în tufiș. Semnificația spirituală a toaletei este în opinia lor, legată de penitență. Boala trece, lăsându-i victimele slabe, trase la față și pline de nemulțumire una față de cealaltă. Marchant și Gregg își reiau cercetarea zonei, întocmind harta regiunii din jurul povârnișului, încadrând-o într-o abstrație de triunghiuri. Iritat și țâfnos descoperă că în timp ce ei au fost ocupați, câțiva Fotse au încălcat perimetrul taberei lor. Majoritatea erau copii dar și câțiva tineri mai obraznici, care au hoinărit prin tabără și s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
piatră și zone cu iarbă țepoasă. Deși trece pe lângă câteva gospodării, nu se oprește la ele. La început scoate carnetul, dar nu are putere să scrie nimic în el. Când soarele ajunge la zenit, drumul cu pietriș o ia spre povârnișul care se continuă pe mile întregi la nord și la sud. Pentru tot restul zilei, cărăruia îngustă de lângă râu merge în pas cu el. Își stabilește tabăra într-o despicătură dintre două lespezi gigantice și când se lasă noaptea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
început s-o întrevadă din timpul zilei, începe să-l apese. Urmărindu-l pe Idris care pregătește mâncarea își imaginează că schimbarea este fizică și stânca se mărește amenințător. Când se culcă, nu mai este așa de sigur. Poate doar povârnișul își concentrează substanța, se intensifică. În ziua a doua, umblând sub poalele stâncii, de dimineața până noaptea, sentimentul se amplifică, iar noaptea a doua nu mai poate dormi. Aude zgomote la marginea taberei, la început dintr-o parte, apoi din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
plin de praf îi este scăldat de sudoare. Răcoarea se insinuează ca o undă sinusoidală de răceală ce se propagă spre brațele și picioarele care-l dor, îndreptându-se într-un vârtej amețitor spre mijloc. Are halucinații. Acolo sus pe povârniș, un bătrân se agață de peretele stâncii; poartă cizme și pălărie roșie. Vederea lui Jonathan capătă intensitatea unei lupe și-l vede pe bărbat ghemuit ca un păianjen, coborând spre el cu capul în jos. În răstimpuri, se mai oprește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
pe pământ. Apoi, se ridică spre tavan, în timp ce trupul său se răsucește în praf, arcuindu-și coloana, scrâșnind din dinții nefolosiți într-o durere nemaisimțită, pentru că spiritul său iese din întunericul aproape uterin al peșterei, ajunge în gura ei, în povârnișul Lizard’s Back și peste ținut departe, în timp ce stratul de noroi cade dedesubt ca niște stele. Apoi, la fel de subit cum a început, zborul se oprește și el poposește o secundă deasupra taberei expediției, chipurile se înfioară și devin neclare pe măsură ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Homer ilustru: pe fundul fluviului se afla o uzină, iar accidentatul căzuse tocmai în apropierea ei. Curentul l-a împins peste o trâmbă de noroi radioactiv deversat pe unul dintre maluri. * * * Când și-a recăpătat cunoștința, Homer zăcea pe un povârniș de nisip; un fel de dinte de beton îi oprise corpul să se rostogolească într-un bazin, pe care un val țâșnit din fluviu îl umplea cu o mâzgă neagră-verde-vânătă. Homer se târî pe faleză. Departe, în stânga lui Tombigbee River
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85062_a_85849]
-
fii lingușitor. - Nu mă invidiez decît pe mine... - Ia te uită! exclamă surprins Goilav. Sub părul alb ca floarea de cireș îi scînteiră ochii. Mă pofti înlăuntru. Gospodăria pictorului părea mai veche decît mahalaua de alături. Așezată pe o retezătură, povîrnișul de deasupra ei suia pînă la huciul de sub cer. Galbeni, acolo înfloriseră cornii. În fața casei cobora o livadă cu meri bătrîni, cu vișini și cu nuci. Pătrunserăm în bibliotecă. Între mobilele de coloarea foilor de ceapă trona, îmbrăcat în piele
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
iscodeau despre tainele creșterii științifice a iepurilor, adică, așa cum auzise de la Director, fostul său dascăl de biologie și de științe agricole și zootehnice, cuniculicultura. Trecu pârâul din adâncul Văii și avu grijă să nu se Înnămolească, apoi Începu să urce povârnișul celălalt. Ajunse În curtea din spate a cojocarului și intră. Câinaru cel tânăr - așa venea vorba, deși omul trecuse de curând de șaizeci de ani, dar i se spunea tânăr pentru a putea fi deosebit de tată-său - se chinuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
a se alătura armatei principale mai târziu, la Kameyama. Armata comandată de Mitsuhide mergea fără oprire. Era exact miezul nopții, când oamenii, ajunși imediat la miazăzi de Shimeigatake, văzură orașul Kyoto adormit. Pentru a traversa râul Shirakawa, trebuia să coboare povârnișul Muntelui Uriyu și să iasă pe drum la miazăzi de Templul Ichijo. Urcaseră încontinuu, dar, din acel punct, drumul avea să coboare tot timpul. — Odihniți-vă! Mitsutada îi trecu lui Mitsuhide comanda trupelor. Mitsuhide descălecă și el, pentru a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în cale nimic. Atât oamenii, cât și caii erau leoarcă de nădușeală și respirau, cu gâfâieli fierbinți. Șerpuind prin strâmtorile adânci ale munților, începură să coboare din nou. După ce cotiră repede spre râul aplin care bolborosea, își continuară drumul spre povârnișurile abrupte ale muntelui Matsuo. — Faceți un popas. Scoateți merindele. Nimeni nu aprinde focul. Ordinele erau transmise din om în om. Ajunseseră abia la Kutsukake, un cătun de pe panta muntelui, constând din doar vreo zece case ale tăietorilor de lemne. Totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
atacul lateral interceptă unitatea lui Matsuda și îl aduse pe generalul acesteia, Matsuda Tarozaemon, drept sub ochii lor. Coliziunea fu mult mai violentă decât ciocnirea din vârful muntelui. Oamenii se luptau corp la corp printre brazii și bolovanii presărați pe povârniș. Armele de foc erau prea stânjenitoare, așa că lupta se purta mai mult cu lăncile, cu săbiile lungi și cu halebardele. Unii cădeau în prăpăstii, încleștați la un loc cu inamicii. Alții, care-i țintuiau pe soldații dușmani la pământ, erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în cețuri și atât de liniștite, ca și cum nimeni n-ar fi știut despre torentul de oameni care se apropia. Construcțiile de la fortăreața de pe Muntele Oiwa se desfășuraseră simplu și rapid. Nakagaba Sebei dormea într-o colibă, lângă metereze, la jumătatea povârnișului. Fără a fi încă pe deplin coșntient, ridică dintr-o dată capul și întrebă: — Ce se întâmplă? La hotarul dintre vis și realitate, neștiind de ce, se sculă brusc și îmbrăcă armura care fusese pusă lângă patul lui. În timp ce termina, cineva bătu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
încrucișase sabia lungă cu un războinic inamic și amândoi se loviră, unul pe celălalt, de moarte. Shobei căzu la baza unui stei stâncos din apropiere. Lângă el, stindardul comandantului zăcea abandonat, de-acum complet înroșit. Din vârful și din josul povârnișului, lănci nenumărate se îndesau spre trupul lui Shosuke, fiecare luptător dornind să ia stindardul de comandant și capul despre care credeau că era al lui Katsuie. Toți se întreceau, unii cu alții, pentru marea pradă. Sub învălmășeala de lănci, Menju
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se vor întoarce spre mine cu gândul, chiar dacă au copii mai mari decât ai mei...eu în mintea lor am rămas și o să rămân mereu domnișoara ... Catedrala sufletului meu Mă-ndrept spre tine pe cărări neumblate. Îmi frâng hainele în povârnișul dușmănos al stâncilor neatinse.Înalț strigătul războinic: -Hei, munților! Mă dor încheieturile roase în a voastră piatră! Mă tulbură ochii goi ai izvoarelor din adâncul nesecat din care se adapă, în miez de noapte, iele mlădioase cu trupuri mercuriene și
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
pentru efort... Dar parcă nu m-aud și strig cu palmele la gură: -Nu mai mâncați stelele și nu vă atingeți de lună! Noi vom pleca... dintr-o clipă în alta în țipătul surd al cobzei, urcăm sprijinindu-ne, același povârniș. Musafirii închină al doilea pahar în cinstea noastră. Sicriul e dezmembrat de mâinile lacome. Cuiele ies anevoie. Fierarul își zdrelește unghiile în ele și picăturile de sânge sfințesc amurgul zilei aplecate . Iarna o să fie grea. Fiecare înfrigurat va trece prin
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
fi deajuns pe astăzi. Așa că a sosit vremea s-o luăm spre casă... Pornim apostolește de-a dreptul prin pădure. Deodată... lunec de parcă cineva mi-ar fi tras pământul de sub tălpi și... o iau la vale de-a berbeleacul pe povârnișul abrupt... Toate încercările mele de a mă agăța de vreo rădăcină sau lăstar sunt zadarnice. Lunec mereu... La un timp mă opresc la rădăcina unui copac... O mulțime de puncte luminoase îmi joacă în față... „M-oi fi lovit la
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
să deschid ochii, dar o lumină puternică mă orbește. Îi închid repede. O nouă încercare - mai precaută de această dată - îmi aduce în fața ochilor figura de sfânt a bătrânului, aureolată de un nimb luminos... Dar unde-i pădurea? Unde-i povârnișul pe care am lunecat ca pe tobogan? Nimic din tote acestea. Doar o măsuță pe care tronează o oală și o ulcică pentru apă, prichiciul sobei pe care se află o candelă și o fereastră deschisă, năpădită de mușcate, prin
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
mea nevastă. Zorii sosiră precedați de vânt. întotdeauna vântul anunța dimineața în pustiu și vaietul său în noapte părea că se transformă în plânset amar cu o oră înainte ca prima rază a soarelui să se ivească pe cer, dincolo de povârnișurile stâncoase ale munților Huaila. Asculta cu ochii deschiși, privind tavanul jaimei sale cu dungi, pe care îl cunoștea atât de bine, și i se părea că vede ghemurile de scaieți alergând slobode peste nisipuri și stânci, mereu grăbite, mereu dorind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
creastă, se profila pe cerul înserării cu straiele în vânt, și se pierdu în cele din urmă printre palmieri, oprindu-se la puțul de la miazănoapte, la o sută de metri de primele barăci. Se lăsă să alunece fără grabă pe povârnișul dunei, străbătu tabăra și ajunse lângă targuí-ul ce-și adăpa cămila, în stare să bea o sută de litri dintr-o sorbitură. — Aselam, aleikum! — Metulem, metulem, răspunse Gacel. — Ai un animal bun. Și foarte însetat. — Venim de departe. — De unde? — Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
era un punct obligatoriu pentru caravanele care veneau din sud și se îndreptau spre marea oază El-Akab. Văzu trei tabere așezate de-a lungul albiei, care, la mijirea zorilor, începură să întețească focurile și să adune animalele ce pășteau pe povârnișuri, pregătindu-se să-și continue drumul. Observă cu atenție, fără să se lase văzut, până ajunse să fie absolut sigur că printre călători nu erau soldați, și abia atunci se hotărî să coboare, oprindu-se în fața celei mai mari jaime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
nisipul fierbinte îi ardea tălpile, și merse în tăcere, cu capul plecat și fără să privească pe nimeni, până la poalele dunelor. Când înțelese că nu mai putea înainta și că ar fi fost inutil să încerce să se cațere pe povârnișul abrupt, se întoarse, și nu se miră văzând că locotenentul își scosese din toc greoiul pistol regulamentar. îi zbură capul dintr-o singură împușcătură. Razman rămase câteva clipe pe gânduri, uitându-se la cadavru, apoi, cu grijă, își puse arma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
de război, care nu se aseamănă prin nimic cu tot ce cunoscuse omenirea până atunci: ordinul Asasinilor. XVII Alamut. O fortăreață pe o stâncă, la o mie opt sute de metri altitudine, un peisaj cu munți golași, cu lacuri uitate, cu povârnișuri abrupte, cu defileuri strâmte. Cea mai numeroasă armată n-ar putea să ajungă acolo decât om cu om. Cele mai puternice catapulte n-ar putea să-i atingă zidurile. Între munți domnește Șah Rud, poreclit „râul nebun”, care primăvara, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
În trecere, copaci și pietre. Nenorocire celui care Îndrăznește să se apropie, nenorocire armatei care se Încumetă să-și Înalțe tabăra pe malurile lui! Din râu și din lacuri se ridică, În fiecare seară, o pâclă groasă, pufoasă, care escaladează povârnișul, apoi se oprește, pe jumătate amețită. Pentru cei care ajung acolo, castelul Alamut arată atunci că o insulă Într-un ocean de nori. Privită de jos, pare un bârlog de djini 1. În dialectul local, Alamut Înseamnă „Învățătura vulturului”. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Planul lui Martinetti era iscusit: aveam să traversăm taluzul liniei ferate mai la nord, căzându-le În spate pe neașteptate și, practic, deja Învingători. Pe urmă, atac hotărât și nici o Îndurare. Așa că la asfințit traversarăm terasamentul șontâcăind la urcușuri și povârnișuri, Încărcați cum eram cu pietre și cu reteveie. În vârful rambleului, Îi văzuserăm, deja postați În spatele latrinelor din gară. Ne-au văzut, pentru că se uitau În sus, bănuind că o să venim din partea aceea. Nu ne rămânea decât să coborâm, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]